Jurnal mascat

JOI -VINERI 17 -18 AUGUST

Revin la jurnalul mascat de odinioară. De fapt, a dispărut fiindcă am uitat…Văd că și folderul cu blogul central a dispărut, nu știu de ce? Am câteva restanțe grave…

Radu Paul Păunescu și atât!

Am omis decesul dlui Radu Paul Păunescu unul dintre cei mai luminați oameni din viața mea. L-am cunoscut prin Adrian Păunescu, prin 1974. Eu, spre a mi se mări salariul la Flacăra, am dat și am luat examenul de stat la construcții. Adrian Păunescu a zis să celebrăm momentul. Și am mers la un restaurant pe Str Nuferilor (Alex Popov, atunci) unde dă ea-n Calea Victoriei. Avea un beci original și frumos. Cumea ironiei chiar pe locul acela s-a făcut un bloc în care și azi locuiește familia dlui Radu Păunescu. Cu noi a fost și Microbu’, un amic de-al lui Adrian, șeful IAPL sect 6, adică al cârciumilor, ajuns apoi dir. general pe Capitală….Și. după Revoluție șeful cantinei Senatului…oltean înfipt care pe pariu a botezat odată restaurantul Gorjului după originile sale, apoi restaurantul Bârca …Aici era însoțit de dl …alt Păunescu. Radu Paul. Tânăr, proaspăt secretar economic al sect 6. Ne-am împrietenit și când m-am certat cu AP și i-am cerut să mă dea afară de la Flacăra, am apelat la dl Păunescu Radu. Povestea e lungă. După ce am trecut prin câteva instituții, Prefabricate Vitan- Bârzești, stagiul militar unde e azi ministerul apărării, Fabrica de BCA – șef secie armături, apoi la IAPIT turism, din subordinea d-lui, finalmente am ajuns la sect 6, la investiții sub dlui, direct. Apoi m-a numit Arhitect -șef după ce cel vechi fusese arestat pentru șpagă. Ce să fac eu aici, dom’ Păunescu? I-ai la mișto, bă! La urmă înveți, tu…

În toate mișcările mele dlui m-a însoțit și călăuzit. Să-i dea Domnul liniște. Ce m-a durut acum la final e că dumealui a făcut mulți oameni- oameni. Care acum la ultimele zile l-au uitat. Erau la mare, la socri, pe canicula aia…Bieții creștini sau atei, orice numai oameni nu prea…făcuți de dl Păunescu directori, șefi de servicii, ba chiar miniștri. Cum să-și strice ei concediile? M-am însoțit la această durere cu dl ing Florin Dinescu aceiași stirpe de omenie ca Păunescu RP – fost director la Cesarom azi cu o fabrică de faianță export la Ploiești. De fapt dumnealui m-a luat sâmbăta trecută de la Telega la București. Un om adevărat, grijuliu, atent, exagerat de atent… La întreaga desfășurare a tristelor evenimente am fost tot timpul cu Ioan Toma extrem de operativ, Puiu Balaban și Dan Bărliba. Revenit la Telega m-a sunat Adrian Ionescu, cel ca avea service Fiat. M-a luat la el la Brebu. L-am plîns pe Nenea Radu…

Radu Paul Păunescu avea ceea ce aproape a dispărut din pofilul românului – OMENIE. Las-o p-aia propagandistică a lui Nea Nicu – ”om dă ominie”… Radu Paul Păunescu avea acea omenie adevărată, românească veche, strămoșească și creștinească – ajută-ți aproapele. Chiar și când a ajuns consilier personal al șefului statului sau Ministru MICM sau secretar economic la nou-înființatul jud Călărași, or la jud Brașov unde l-a prins Revoluția. Tot așa a rămas. Sub toate aceste demnități comuniste el nu și-a pierdut deloc … demnitatea umană. Nu și-a uitat condiția de OM și de prieten. Întrebați-i pe marii inventatori de azi, – păcat că marele imensul Iustin Capră – a murit și el – cine a fost pentru ei RADU PAUL PĂUNESCU. La proiectul LĂSTUN. Aflați cine s-a ocupat de proiectul ”apa grea”, și altele. Întrebați-l pe doctorul american Cristi Răchitan din Porțile de Fier, cine l-a ajutat în viață de când am fost colegi la IAPIT- piscina Parc 1978-80 până a ajuns în America.

Radu Paul Păunescu – un om care a făcut numai bine. Odihnă veșnică, dle Păunescu!

Jurnal

… prea mulți prieteni, amici și cunoscuți a secerat căldura, seceta, canicula, vara asta nebună și criminală! Am ajuns să scriu 2-3 articole In memoriam la Click. Groaznic. La un moment dat coordonatorul meu draga de Alina Bucsain, m-a rugat să mai scriu despre vreo ”păsărică” de oraș ceva, că nu mai poate de atâta negru. Dar, asta e viața. Oare mie cine-mi va scrie – dacă va scrie – In Memoriam? Brrrrr, mă ia cu frig pe canicula asta. Am spus că mai toată vara stau aici la Telega. Dar am avut și evadări de … uikend.

Apropo , ce atâta ”week-end”? Regula zice că dacă nu ai cuvântul în limba ta, să apelezi la un barbarism. Dar dacă ai o expresie prea lungă, nu tot aia? Eu zic așa: decât englezescul week-end, în locul prealunganei expresii ”sfârșit de săptămână!”, mai bine foneticul, adaptatul ”uikend.” Păstrăm acel ”k”. Uite-așa, din snobism…Sau, ca să se vadă că-i de împrumut. Deci, așa rămâne, fetelor: UIKEND…Mai era și comunistoidul SRL, săpt. redusă de lucru, dar deși scurt ca expesie, n-a prins.

Vineri, pe 4 iulie, fiind la Telega de am plecat spre Bușteni cu dl Lau Stoika. Am plecat la orele 15 și am ajuns la 18 la Bușteni stațiune din frumoasa și organizata noastră Țară. 3 ore!!! De balamuc! Casa de cultură Bușteni. Fieful lui Titi Spurcaciu, unul dintre fermenții cei mai activi ai culturii, nu prahovene, nu buștenene ci Românești. Fabulos personaj. Tot acolo erau noul primar Irinel Ghiță, căruia i-am urat succes – și o fac nu formal ci din inimă, fiindcă îl știu și-l cunosc – în noul său demers politic, și viceprimarul Nae Savel vechiul meu prieten Moustachoù. In sală era și Costică Colțatu neliniștitul meu prieten de idealuri capitaliste pure, cu soția sa Olga. Lansări de carte. Vedeta Iuliana Marciuc cu ”Zei de mucava- Incursiuni imagologice în cinematografie și media”. Și Alecu Marciuc – tatăl, om de radio cu ”La hotarele imposibilului”, o carte vizionară cu obsedantul subiect al OZN-urilor. Culmea a fost că după lansare cuvântări, felicitări, flori, apropiații s-au deplasat lângă Câmpina la o benzinărie în spatele căreia e o… farfurie zburătoare.

O surpriză la mână.

A doua a fost că eroul nostru nezburător dar scriitor, Alecu, implinea 76 de ani. Mulți înainte. dom Alecu, cu viteze deloc cosmice, de melc dacă se poate…Restaurantul – nu mi s-a plătit nicio reclamă, dar e ceva inedit – este un Autogrill făcut, mi s-a spus, de ”Neptun” Câmpina. Totul, luminozitatea e de un albastru cosmic populat cu personaje de SF, pe care le știm cred, din filmul ”Avatar”. Totul, zic, evocă interiorul unei farfuii zburătoare, cum spuneam, mai puțin vinurile românești…. Există și o punte inelară afară, la aer și o terasă la care ajungi pe o punte direct în pădure. Se poate, nene, și la noi! Ideea ca și realizarea sunt originale și aparțin unui arhitect din Câmpina. Dacă ideea e total originală, bravo lor, și chiar e de vânzare. Dacă nu, oricum de ceva deosebit.

Întălnirea a fost folositoare. Am cunoscut eu ca și Laurențiu Stoika lumea celor pasionați de OZN -uri. Căci e o congregație mondială uriașă, pe care o respect. Dealtfel am spus acolo, la lansare că OZN-urile sunt niște îngeri tehnologizați. Eu sunt un angelist.

La masă am stat acompaniat de Titi Spurcaciu, re-re -repet: cel mai neobosit director de Casă de cultură. Căci Bușteniul – ghinionul lui sau norocul… – nu are sezon estival sau hibernal, ci are sezon continuu…

Am schimbat cărți și publicații de-ale noastre Independența Română, cu cei de la Rebus reprezentați de fostul meu coleg Păsărin, repet, ce bucurie a revederii! Toată lumea, fără excepție, a plecat cu o carte//revistă în mână. Eu am primit un vraf întreg, câteva kile de publicații Flacăra, cuvinte-ncrucișate, integrame, suduku. Am ce ronțăi toată vara, mai ales cât stau la plajă sau la salină…

Dar, apropo de cărți, dezlegarea mea la nervi, la istericale – că le-am avut! – a venit când Lena mi-a spus că e cartea gata. Pionier în Pop, Rock, Folk. Și a plecat cu ea la București. O pup, îi sărut mâinile alea harnice pentru sacrificiul făcut. Nu e de còlea să tragi pe nas praf…din pod de la mama sau din colecția mea prăfuită din depozitul de la Giulești Sârbi….Că asta au reușit țiganii mei vecini. Să transform casa într-un depozit…

Sărut mâna Mama, Bunica, Lena, Lenuța mea, Lenocika maia,…te iubesc! Și, chiar dacă mai țip la tine, să știi că tata te iubește profund. Și, promit să scot numai cărți de creație… Uite, la viitoarea carte ”Un corp cufundat într-un lichid – Poeme secvențiale, nu te mai deranjez. O fac eu…până la un punct….

Uikend 11/13 aug – la Timișoara

Am plecat împreună cu Ionel Marchiș, cu avionul. Care a avut o grijă, tandră, ușor ironică, dar tandră, de-a dreptul părintească de mine. Nu știu cum să-i mulțumesc.

Vineri 11 august s-a deschis REFLEKTOR. Club Rock. Am venit la invitația lui Ilie Stepan. Fără gaj, remunerație nimic! Îmi era dor de atmosfera Timișoarei. Mai ales, de aceea rock din care am gustat prin anii 70…

Deschiderea a făcut-o dragul de Ilie Stepan. După un cuvânt al veteranului care sunt. Am spus că aici e Capitala Rockului românesc, și o scriu. Bucureștiul din păcate o adunătură de tip colonial, mai degrabă oriental decât occidental. E praf. De ce? Păi câți bucureșteni adevărați sunt, d-ăia de pământ și câți venetici, meteci, parveniți? Că toți foștii și actualii senatori, deputați, politruci și-au pus odraslele bine cu serviciu cu tot la București. Nu mai e loc (de muncă…) – de ei! Futu-i-am, noi bucureștenii autentici! Așa că eu, bucureștean cu vechime, cu familia din Giulești-Sârbi am dreptul să afirm că Bucureștiul nu este ceea ce se crede. Repet e o Metropolă balcanică, orientală, levantină. Dar, fără culoarea Levanului … De unde, de la manelele de la Orizont – Dr Taberei, Tei sau Rahova? Stop!

Ilie Stepan a chemat mai toată lumea care a cântat în Pro Musica. Uluitor. Ce atmosferă! Mai toți așa de vârsta mea rockeri cu pedigree. Rock-moșnegi cu demnitatea țanțoșă. Veniți de la Paris, Viena, din Germania. Părea un azil – așa mi-a spus un puțoi – dar ce aplauze, ce fluierături aprobatoare, americane, ce atmosferă civilizată, unsă, de-a dreptul domnească… Nu mai apuc așa ceva. Sunt tare bucuros. Și tare curios cum va fi la Costinești…

Ionel m-a dus la cele mai bune localuri, restaurante. La prânz și seara. La ”Lloyd”unde țuica la țoi era depozitată, pe canicula asta într-un pahar cu apă rece. Simplu și spectaculos. La Nora restaurantul -hotel al unui sârb, care bate tot. Ana mea mi-a spus că pe când lucra la Comisia de abitri FRF, numai acolo făcea rezervări… M-au recunoscut și au făcut un gest drăguț – bine, eram cu Ionel, care e un brend el însuși la Timișoara – fiul patronului mi-a dăruit câteva calendare promo ”below the line” și o sticluță de țuică de-a lor…. Mâncăruri la greu. Am fost în două rânduri. De plăcerea descoperirii unui local adevărat am uitat cașcavalul pane comandat pentru cameră. Căci, după un rateu la Hostel Cornel, o clădire medievală cu o curte interioară ca restaurant, și camere dispuse la etaj din păcate fără ferestre și vai!, fără aer condiționat de unde – tot Ionel ! – am fugit la Pensiunea DINU.pe Ciprian Porumbescu. Tot un hostel, dar civilizat, aer condiționat, amabilități excesive. Nice, cum zice englezul… La întoarcere la aeroportul Timișoara l-am salutat prin plexiglass pe Dan Alexa. Mergea tot la București dar cu Tarom. Eu fusei cu Ryanair.

În București nu am stat decât o bucată din luni. A venit Florin și m-a luat la Telega. Eram cam năuc. Plață puțină, baie multă la apă sărată, salină solitar cu Integame, și lecturi din Don Dellio Cosmopolis, o carte tare dificilă la citit, deci consistentă. Seara taclale cu Laurențiu și I, amicul israelian

Azi, fiind vineri a revenit și Lena tot cu Lau. Fără carte… dar ce mai contează …o voi lansa la Costinești.., la majoratul White Horse, Festivalul de Folk, 25-26 august 2017..