Am văzut aseară meciul Villaral- Barca, de după mijloc. Mi-a venit pohta să mă plimb la ora 9 jumate, 21.30, și după câțiva kilometri pe Decebal, mi-a sosit știrea pe telefonul ăla dăștept, că ”Villereal – Barcelona 0-0. Se joacă.” M-am răsucit cu tot lunecușul pe călcâie și, înapoi, acas’! Nu am văzut golul lor …dar nu am fost surprins. Villa a mai încurcat și pe alții…

 

Apropo. Nu mă mai screm să scriu ca ziariștii corecți, riguroși în informați. M-am săturat de precizie, deși e strict necesară. Dar, azi mă omoară. Vreau, nu rigori, ci aproximări. Citesc// Scriu ”impresionist”. Nu mai am nevoie de mari informații, ci de impresii, sentimentalisme, sentimente, stări… De fapt, nici pasiunea pentru fotbal nu-mi mai e riguroasă. Îl percep mai ales cu starea de spirit. Îl inspire, nu-l mai respir… Acestă imunitate, să nu-i zic nesimțire, mi-a apărut de când a dispărut Rapid. Căci, Rapid a dispărut… Mi se rupe de tot. Ăsta nu e sfârșitul fotbalului pe care-l iubesc. Dar dacă Rapid nu e…

Mă agăț de Barcelona, Real Madrid. Echipele din Olimp. Și, Atletico care-i ca parte din Sfânta Treime. Duhul Sfânt, între Isus și Dumnezeu. Atletico al lui Cholo Simeone care-l sfințește. Este chipa de vărf care are chip uman și nici pe departe banii celorlalte două. Și, totuși…

Ce mă doare e că Italia s-a eliminat din cursă. Jocul lor meschin, inchis dedicate sfântului scor a ucis totul. Să-i țină Pronia pe cei de la Madrid și Barcelona care dau bani, bani, mulți pentru mari vedete, care duc fotbalul la rang de Artă.Și pe noi suporterii, degustătorii nu fanaticii, la fel…

 Mă bucur că sunt contemporan cu ele, cu aceste echipe din Olimp și că mă pot bucura de fotbal PreaÎnalt… la care mă uit déjà ca un estet. Nu sunt fan Barca, nici Real, țin cu fotbalul-artă…Mi-e mai drag Messi care are dimensiunea umană vizibilă. Mă enervează Ronaldo cu gestica-i teatrală, de fătălău răsfățat și libidinos, de exhibiționist … Asta, circul e plasat însă DUPĂ ce dă golul.Căci, când ”o bagă-n ațe”, când se-mplinește el, golul, Ronaldo e Zeu. E transfifurat, dispetat ănfometat de gol, atunci este el om…când dă El Gol. Care gol e climaxul fotbalului ca muiere, juisarea supremă…La fel, ca Messi, îmi era drag Ronaldinho, ”Dințișor” cum îl numeam. Cu ce bucurie juca fotbal! El ne-a amintit ”joaca”, nu jocul… ”Jocul” e pe reguli, pe bani, pe glorie pe când ”joaca” păstează candoarea aia virginală, bucuria copilului din curtea școlii sau de pe maidan…Și, dacă tot am alunecat aici cum să-l categorisesc, descriu schișez pe alt vrăjitor Ibrahimovici….

 Ei bine, aseară Messi a arătat și ce înseamnă un jucător care provoacă o sintagmă banală… ”care face diferența”, cu o semnificație uriașă. Asta e numai de la zei și Dumnezei…În ultimul minut de joc, la 0-1, a avut o lovitură liberă pe piciorul favorit – stângul… Și a marcat un gol atât de bine pus la păianjen, că a fost ca o lecție de geometrie cu tema ”cercul circumscris unui unghi drept…”Măiestrie și dumnezeire…

PS. Arbitru mai prost, cretin, imbecil, limitat ca acela de aseară, Iglesias Villanueva, nu am văzut nici măcar în campionatul României. A mutilat meciul. Un handicapat care nu a aflat nici adevărul strigător la cer, că hențul e regulă în fotbal. Au și ei, spaniolii, faliții lor…

Și ar mai fi o mârâială personală, aud că antenorul Luis Enrique, vrea să scape de Rakitici. Cara aflând asta e-n vorbe cu o echipă din Anglia. Un sfat pentru croat: nu te găbi să pleci, o va face don Luis înaintea ta…!