Ce carte… simplă, sinceră, directă. Îmi amintește atmosfera californiană redată de golanii lui Steinbek din ”Strada Sardinelor” ș.c. l. Dar și de boemia unui ”On the Road”- Jack Kerouac. Apoi, mi-l evoca pe Ch. Bukowski… până să citesc că acesta a emis scurt: ”Fante este zeul meu”.

Cartea prezentă îl are ca ”erou neconvențional” pe Arturo Bandini. Adolescent, virgin, paranoic, mitoman, onanist, ateist și comunist în manifestări de paradă, nimic serios; lector împătimit fără a pricepe mare lucru mai ales din cărțile de filozofie; lucrător la o fabrică de conserve de pește …și care se revendică din romanul anterior ”Întreabă Praful”. Apropo, de căutat, cumpărat, citit.

Cazul Baldini – izolarea, alienarea individului adolescent care se consideră un intelectual, care se îndopa cu cărți – Nietzche, Schopenhauer, Spengler, Young – fără a pricepe nimic, plantat într-o junglă proletară și venetică alcătuită din refugiați mexicani și portoricani semianalfabeți…O gloată inferioară măcar preocupărilor lui. Amuzantă pt portretul eroului e definirea șefului său de echipă de la fabrică. << Era un șobolan mizerabil, cu gura spurcată, care nu știa o iotă despre Weltanschaunuung–ul lui Hitler. Nu merita nici să te piși pe el. >>

Câtă frustrare. Câte frustrări. Deși, cred că prima dintre ele vine direct dintrun spațiu hormonal, cel al virginității. Care pe româneasca vulgară se traduce parcă mai explicit – ”sindromul nefu…”. Un personaj fascinant și inubliabil acest Arturo Bandini. Coleg cu Sal Paradise și Dean Moriarty; tovarăș de nebunii cu ”sardelele” Mack și Doc, Dora Flood, Lee Chong, extravagantul Henri… Și ar mai fi de adăugat aici destule personaje ale literaturii americane.

Căci, observ acum pe loc, că mai toți eroii remercabili și inubliabili din literatura yankee de succes și notorietate vin din patologic, sunt cazuri patologice. Sunt cam dilii, labagii, dezaxați,drogați, alcoolici, sonați…au ceva la cap… Exemplul lui Bandini este clar definit – ins tâmpit din labă.

Patologicul ca motiv în caracterul eroilor romanelor americane. Să nu uităm ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”- Kesey.

Iată o idée ce merită dezvoltată, studiată! Repet, la nivelul general al romanelor de succes din literature americană.Dar, deși Fante se revendică din literature americană, fiindrevelat de Bukowski, tema paranoicului carese crede ceva este veche și după cunoțtinț mea e de la Carel Čapek. Vezi Destinul nuui compositor.Aceleași obsesii bolnăvicioase, patologice la acest Arturo Baldini – ”devorator” al filozofilor ca Nietsche, Spengler, Young – ca și la Beda Foltyn care s-a amăgit o viață întreagă că ar fi compozitor însușindu-și toată garderoba gestică și comportamentală al unui adevărat creator fără a avea pic de talent. Nici impostor nu poate fi numit neavând nici măcar consistența necesară acestui tip. Eventual, un mim… Sau, un auto-escroc, escroc de sine… Care se convinge că este ceea ce nu este. Celebrul rarost emis de Spinoza dintre ceea ce ești, ceea ce pari a fi și ceea ce vrei să pari a fi…