Joi după-amiază

Deși am sosit cu jumate de ceas mai devreme, am găsit neîncăpătoare sala mare a ”Fundației Europene Titulescu”. Lume, cunoscută, necunoscută. Temă extrem de generoasă. În fond, se vorbește despre rolul Securității în viața tării. Fie, că titlul cărții e destul de acoperitor. Dealtfel, de la primul vorbitor, dl Ion Coja care are mereu cu ceva original de spus – acum a polemizat cu Europa Liberă care a mințit despre asasinarea lui Costică Dobre lider al minerilor la celebra grevă anti-ceaușistă, că ar fi fost călcat pe o trecere de pietoni, la Craiova, când de fapt el a apărut viu și nevătămat, și cu școla de partid Șt Gheorghiu terminată, la TVR cu prilejul Revoluției…spiritele s-au inflamat. Corect, dar despre asasinarea lui Dan Coe sau a lui Babu Ursu, Radio E.L. nu a mințit, i-am replicat dlui Coja după dezbateri. Adevărul este oricum la mijloc. Căci, a supune unei dezbateri acest subiect, ce a adus bun țării Securitatea, s-ar isca un conflict perpetuu ca-n cazul ”cine au fost primii pe pământul românesc noi sau ungurii?” Ori, ”Cine are dreptate în conflictul arabo-israelian”. Discuții interminabile, teme perene aș spune. Precum dilema primatului ”oul sau găina?”

Oricum pe plan naționalist, al apărării țării, locul Securității este incontestabil. Că, uneori sau adeseori, tot aparatul era la mâna, la îndemâna, dispoziția și în subordinea Cuplului EL-EA, iar e de discutat. Un subiect, sau o rană mereu deschisă. Căci, nu a spus rău cine a spus că serviciile secrete ale unui țări nu trenuie să fie chimbate, criticate, sau demonizate la schimbarea regimurilor. Greșeală pe care din câte știu, comuniștii o făcură sub presiunea sovietică, pregătind un nou aparat. Observ însă, că presa de azi continuă mai abitir ca-n anii ‘90 să demonizaze Securitatea. N-or fi cumva serviciile de interese divergente care s-au născut sau inspirat tot după modelul Securițății?

Repet, e un subiect generos. Dar, când ambasadorul Ion Brad, poetul, a început, a lăuda Securitatea și lucrătorii ei, alfel, să nu uităm, ;I nu degeaba, numită în termeni ”cenesasici”, ”aparatul de reperesiune”, or ”Poliția Politică”, dl Năstase, moderatorul, cu multă diplomație a invitat la ponderație. Da, cu diplomație… căci știindu-i dușmanii, cârcotași și nesimțiți, cine știe ce mai inventau or ”scorniceau…”? Bine-venită însă dezbaterea, și chiar utilă…de citit cartea dlui general

La autografe dl general Mălureanu mi-a dezvăluit că este un rapidist, ca și mine – suntem născuți în același an, 1947 – și m-a invitat, intrigat chiar că de ce până acum nu am venit la ei, în Clubul Aristocraților Rapidiști. Nu i-am spus că eu am cam fost împotriva ideii de ”aristocrat rapidist”, eu provenind dintr-o zonă proletară a grupării; tataie și tata fiind, ambii, șefi la Centrul 3-vagoane de la Atelierele CFR Grivița…

Amici, prieteni, cunoștințe

Dintre cei cunoscuți, am mai întâlnit pe acolo pe Mihai Montanu, ambasador de meserie, gen Mircea Chelaru, ”părintele” Adrian Bichir de la CNSAS, Dan Petre Popa; am amintit pe Ion Coja cu cartea sa ”Șeitanii”, pe care n-am putut-o cumpăra fiindcă mi s-au terminat banii…, și surpriză, pe col Adr T. fost lucrător de informații defectat la evadarea lui Pacepa, cu care într-o perioadă eram amici de familie… printr-o persoană intermediară; o doamnă a cărei mamă era colegă cu soția lui, la UAP… Mică lumea. Nu ne-am mai întâlnit din 1980… Tot așa am mai găsit că pe domnul dr Alin Spânu l-am mai cunoscut, ba l-am vizitat acasă în Dr Taberei acum cîțiva ani când mi-a dăruit o carte de specialitate…E foarte harnic… https://www.condeiulardelean.ro/articol/laudatio-dr-alexandru-alin-spanu.

Dl Col Filip Teodorescu și-a amintit cu mai mare greutate de mine, deși la rugămintea soției sale de atunci, prin 1990 pe când era arestat, am contribuit sau am încercat o anume acțiune de influențare în presă privind eliberarea sa. Dincolo de relația de familie, l-am cunoascut într-un beci viticol, la Valea Lungă, eu prieten fiind și invitat de un vechi coleg de serviciu de la IAPITurism, Valerică, la vila sa de acolo. Și când scriu vila sa mă refer la ambii. Căci fiecare avea acolo un sălaș. Erau cumnați pe atunci … D’ali vieții valuri. Ba, chiar îmi amintesc de o întâmplare nostimă. Valerică știa că el lucra ”Acolo”, dar era curios să știe unde. Nu o dată a încercat să-l urmărească cu mașina. Nu i-a reușit deloc. Mereu îl pierdea în trafic. Singura concluzie pe care a tras-o era aceea că lucrea în operativ, prea știa să se ferească… Soția sa dintâi era doctoriță pe la ”Casa Scânteii”. Îmi amintesc că aveam întâlnire cu el, la procesul din Școala de Poliție de pe Olteniței, acolo unde erau judecați și inculpații Revoluției. A răms să ne vedem acolo, la process. Nu l-am văzut decât atunci când a fost strigat. Era îmbrăcat mimetic, exact pe aceleași culori gri cu ceilalți membrii ai lotului. El, liber sătea în fața boxei lor. Dar costumul era aproape de cel al deținuților. Camuflaj perfect. L-am admirat mereu, mai ales că pe timpul cât m-am documentat acasă la Gen Militaru, sau cât am fost intoxicat acolo pentru săptămânalul lui Cristoiu ZIG-ZAG, mi se vorbise la superlativ despre el. Știa multe și se oferise în serviciile noii puteri printr-o scrisoare adresată lui, îmi spunea gen. Militaru… Când să-l cheme la el, să-i aducă la conoștință aprobarea cererii sale, fu arestat. L-am văzut apoi la TV când se televizau procesele de la Timișoara și am luat legătura cu familia… căci atunci l-am recunoscut că e Cumnatul. Altfel, altă adaptare la mediu, altă metamorfoză. La Valea Lungă, la o vizită nocturnă în beciul amicului Valeriu, a venit și el. A stat lipit de perete tot timpul degustării într-o penumbră. Nu-l mai cunoșteam nici dacă îl vedeam a doua zi. Meseriaș…