Uite, deja vorbind cu primarul din Izbiceni Mircea Velica m-a invitat de pe acum la Zilele culturii // Ziua lui Eminescu. De aceea, deși nu e un simpozion științific, ci doar o întâlnire cu școlarii, preșcolarii și intelectualii comunei, am scos tomurile cu și despre Eminescu la lumină. Mai ales, incitat de aserțiunea unui jurnalist // scriitor că Eminescu a fost ateu. Am mai spus-o în zilele astea. Vezi doar începutul, primele rânduri din ”Făt frumos din lacrimă”. Ba nu, doar titlul: din care lacrimă? Din cea a Feciorei Maria spune ”ateul” Eminescu…

Citesc deci din proza lui Eminescu… Nu are rost să glosez iar. Voi compune un articol pentru ziarul din Olt al lui Mitică Sârghie… Am argumente cu carul. S-a văzut.

Alte lecturi? ”Supraomul de masă”, Umberto Eco.

Un regal. Nu pare o lectură grea, cu mult colesterol literar…Nici de vară așa de o bere rece aburită, nu e prea ușoară. Dar, nu atinge dimensiunile și calitatea academică a cursurilor de Semantică//semiotică ale marelui savant și romancier. Ca spirit și formațiune intelectuală, pe alocuri, îl văd aidoma lui Eliade. Cercetăror, savant și prozator de geniu.

Dar, să nu deranjeze comparația mea. Sensibilitățile rasiale, inclusiv cele ale evreilor contemporani, sunt la maximum. Apoi, am gustat cu mult amar părerea nobeliarului Saul Bellow – fost căsătorit cu fiica marelui doctor român N. Bagdasar vizitator la Bucureștiului prin 1977, după Cutremur – exprimată indirect în romanul ”Ravelstein”. După ei, cel jignit de comparația mea ar fi Eco. Cum să fie el, Eco, asemuit cu ”fascistul” Eliade? După mine, ar fi o comparație normală. De valoare. Arasială. Areligioasă. Asexuată…

Îl legumesc cu savoare pe Eco. E foarte păstos și plin de inteligență, profesorul. O memorie asociativă judecă și clasifică supraomul din producțiile populare, romanele-fluviu publicate-n foileton, romanele populare. Începe cu Eugenie Sue – Misterele Parisului. Supraomul lui e marele duce Rodolphe de Gerolstein travestit în proletar.”Pe acest supraom se încrustează pe urmă alte tipuri așa cum notează Jen Louis Bory în a sa Prezentare la Mistere, ed Pauvert:

”Rodolphe este un Dumnezeu Tatăl (adulatorii său nu obosesc să i-o repete) ce se travestește în muncitor, devine om și intră în lume. Dumnezeu devine Muncitor. Marx și Engels nu apreciaseră prea mult problema unui Supraom funcționabil și, deci, îi reproșau lui Rodolphe, înțeles ca model uman, că nu acționa din motive dezinteresate și caritabile, ci de un gust al vendetei și al hoției. Exact: Rodolphe e un Dumnezeu crud și vindicativ, e un Hristos cu sufletul unui Jahve înrăit. (…)

Elementul real (Parisul și mizeriile sale) și elementul fantastic (soluțiile lui Rodolphe) vor trebui să surprindă pe cititor…” etc. De aia sunt plăzmuite. Eco continuă cartea cu mituri ale supraoamenilor din copilăria mea. Vathek din ”romanul negru” al lui William Beckford, nu l-am citit!”; Montecristo, Rocambole, Richelieu, Bragellona, Arsene Lupin, Tarzan. Și, finalmente romanelor lui Pitigrilli. Apoi cele ale lui Fleming pe care l-a făcut celebru cinematograful cu agentul 007. După ce am văzut toate filmele ”lui” Fleming superioare ca scenariu și imaginație pentru un policiere, nu am avut curiozitatea să-l mai citesc și-n proză. Integrala sa într-o ediție de chișc, însă, e la mine în bibliotecă. Virgină. Neatinsă. Chiar sufocată-ntr-un corset de țiplă…

P.S. S-a spart gheața. Aseară am fost invitat la RTV. Cam la 7-8 luni distanță. Când făcem echipă cu Țuțu Condurățeanu și regretata mea prietenă dna av Paul Iacob… Discuții despre ezoterii, strigoi, moroi, exorcisme. Emisiune de rating. Păcat că la ultimul capitol, fenomene paranormale, s-a epuizat timpul. Colegi: Camelia Mitoșeru și dna Diana Roman consultant feng shui și astrologie chineză… Mâine sunt chemat iar…

 

M-a sunat Ștefan Hrușcă. Folkistul. Marele Colidător. Simbol muzical al colindei maramureșene. Am scris recent un articol în apărarea lui contra batjocurilor unei părți a presei – aia de puști cordiți, inculți și agresivi – niște emuli ratați ai spiritualilor cațavenci ai deceniului trecut, care îi reproșează lui Ștefan că vine numai de sărbători acasă ca să cânte. Fals, atunci e mai vizibil grație repertoriului său. Dar, el vine și-n martie la anu’, de pildă. Și, mai zăbovește cu treburi câteva luni. Ba, a mai fost p-acilea și a stat câte 6 luni… Muierea și pruncii, acolo în Canada. Rea lume.

Uite, văd că am fost băgat aici fără să vreau. Recent, la niște emisiuni festive, acuzat ca și Hrușcă, anume că la orice Crăciun ne-a tot cântat ”Împodobește mamă, bradul”, Fuego, care vrea să revină la numele normal Paul Surugiu, le-a dat o replică: poemul meu de iarnă ”O brad frumos”, căntat de el și completat cu recitarea lui Arșinel. Ce să zic? Măcar, iată cineva, a descoperit tragismul din poemul acesta de iarnă. Pe ideile lui Păunescu ar fi scris un volum… sunt și eu modest de sărbători… Ștefan pleacă mâine în zori prin Ankara spre Canada. Am vorbit multe. Timp prea puțin. Condensat. Ne-am văzut acum 6 ani la ziua lui Mugur Isăreascu cînd acesta a insistat și să-l chem special să fie la ziua lui. Țin minte că am făcut pe eroul și la 4 dimineața am mers cu mașina mea – în strea în care eram – plecînd, de acolo cu o condiție: să-mi spună la stopuri, cînd să opresc și cănd să plec… Nu mai fac demult nebunii din astea. Sunt om serios. Mi-a făcut o mare bucurie maramurașanul ăsta bun și blond ca o pită. ”Fănică” al nostru, cum i-a balcanizat numele Mircea Vintilă…