Delegaţia P.N.L. la Versoix

DOUÃ ZILE CARE AR PUTEA FI ISTORICE

DL. BEŞE ERA FOARTE ÎNGRIJORAT

 

Încã de la plecarea din Bucureşti am fost avertizat cã eu nu fac parte din delegaţia PNL care merge la Versoix. Şi asta, pentru cã Majestatea Sa nu acceptã prezenţa presei la convorbiri. NU mi-am imaginat nici o secundã cã voi avea privilegiul sã asist direct la tratative, dar a fi acolo, în preajmã, a respira aerul, a simţi atmosfera e, totuşi ceva. Am înţeles de la început cã va trebui sã fac reportajul sub tensiune. Şi-l fac.

Plecarea de la Otopeni a fost una semioficialã, în sensul cã trecând, normal, prin toate formalitãţile vamale, delegaţia, plus gazetarul au fost mutaţi la salonul oficial. Cafele, Cola, şoapte. Mica rumoare a momentului a constat în descoperirea, în preajma noastrã, a unui domn cu un aer tipic strãin, înalt cam de 2 m, cu o ţinutã sportivã, cam de 30 de ani, având o barbã roş-blondã a la George Michael. El era, din câte am înţeles, desemnat de elveţieni sã ne preia şi sã aibã grijã de noi. Pânã la plecarea avionului am reuşit sã scot câteva vorbe de la câţiva membri. De pildã, dl. Beşe era foarte îngrijorat de finalul acestui demers şi mãrturisea cã regretã faptul cã celelalte douã partide istorice nu au acceptat coaliţia propusã de PNL, aceea cu nucleul partidelor istorice. Cãlãtoria cu avionul pânã la Zurich a fost plãcutã. Ne-am luat adio de la îngerul nostru pãzitor şi am luat-o repede spre poarta care ne ducea la avionul de Geneva.

Nu aveam la dispoziţie decât un sfert de ceas. Abia atunci am observat cã şeful delegaţiei, dl.Enescu ca şi dl. Dan Amedeo Lãzãrescu au bastoane şi se deplaseazã foarte greu. Avionul de Geneva este ca o jucãrie, are 36 de locuri, şi, din pãcate, în el, dl. Lãzãrescu încape foarte greu. Semn rãu, chiar dacã zburând deasupra lacului Leman zãrim pentru câteva minute Versoix-ul. Ba chiar, dl. Enescu exclamã, ”uite o casã mare, probabil cã e casa Regelui!” Nu, casa Regelui nu e o casã mare, nu e un palat cum s-ar crede. E o casã normalã gen vilã, ca mai toate casele din zonã.

Ajunşi la Geneva ne-am rãspândit toţi pe unde aveam locuri de cazare. Adicã pe la prieteni şi cunoştinţe. Eu stau singur, separat de ceilalţi tineri, Nae Bedros şi Radu Stroe locuiesc la circa 100 km de Geneva, vârstnicii locuiesc undeva în oraş. Schimbãm numere de telefon, rãmânem în legãturã, la revedere. Am senzaţia cã sunt uşor indisponibil, cã prezenţa mea deranjeazã, mai ales cã nimeni nu converseazã decât cvasimonosilabic ce va fi mâine. Mi se spune cu insistenţã cã eu nu fac parte din delegaţie şi cã Regele refuzã prezenţa presei. Asigur pe toatã lumea cã nu voi profita de nimic şi cã voi rãmâne afarã. Toate astea îmi dau impresia cã mã aflu într-un moment crucial pentru ţarã, tratative confidenţiale, interdicţie totalã pentru presã, mister. Adorm cu grija zilei de mâine. Dacã sunt uitat aici la Geneva înseamnã cã pierd totul, cãci a ajunge de unul singur la Versoix este, desigur costisitor şi aproape imposibil.

 

TINERII PENELIŞTI SUNT TACITURNI ŞI EMOŢIONAŢI

 

M-am trezit sâmbãtã cu aceastã grijã, am telefonat doamnei Sussman ca sã mã asigur încã o datã. Fiţi fãrã grijã! mi se spune, vom gãsi posibilitatea sã mergeţi cu noi, dar atât. Plimbaţi-vã prin oraş şi sunaţi pe la ora unu. Fac ce mi se spune, mã plimb prin Geneva, frumos oraş, ajung ca tot românul la Piaţa de purici, un bazar pus într-un parc unde gãseşti toate trãsnãile lumii. Întâlnesc acolo câţiva români, şi ei în trecere prin Geneva, cãutând şnururi pentru ochelari. Erau la curent cu vizita de azi, auziserã la BBC. Mã uit mereu la ceas mi-e teamã sã nu întârzii. Ajung, în fine, acasã, sun la dna Sussman. Nimic. Mai încerc o datã, mi se rãspunde. Aşteaptã-ne în faţa blocului, venim sã te luãm! Am fost luat de maşina în care se aflau ”tinerii”. Am ajuns la Versoix. Întrucât am mai fost o datã pe aici, ştiam drumul. Tocmai de aceea nu am înţeles pe moment de ce ”şoferul” nostru, dl.arh.Dan Bãdic ne instaleazã la un restaurant numit ”CARTIER”, în grãdinã, pe malul lacului Leman, spunându-ne cã avem de aşteptat mai bine de douã ore. De ce? Unde-s ceilalţi, doamna Ioana Sussman, domnii Lãzãrescu, Enescu, Beşe? Unde sã fie? La Rege. Deci sunt dat deoparte, gândesc cu glas tare. Cred cã am dat în mania persecuţiei. Dl. Bedros mã asigurã cã voi merge cu ei, tinerii, care au audienţã la ora 16,30. Şi pânã atunci ce facem? Bem o bere, ne plimbãm. Mã resemnez şi-mi spun cã pe cãldura asta toridã e bunã şi o bere rece. N-am stare, tinerii liberali sunt taciturni, mofluji şi emoţionaţi, bancurile spuse de dl. Bãdic nu reuşesc sã-i scoatã din starea lor. Îmi vine ideea sã-mi umplu timpul fãcând o scurtã anchetã la pâine, la carne şi la aprozar, locuri tradiţionale pentru români. Dar pânã sã plec din restaurant, observ la o masã pe Iolanda Stãnescu, cea care s-a ocupat de vizita Regelui, de Paşti, în România, membrã a PNL din câte am aflat, la Londra, şi persoanã apropiatã familiei regale: este însoţitã de doi bãrbaţi, unul dintre dânşii, vorbind bine româneşte, dar cu accent englezesc şi numindu-se Jonathan. Mesele se unesc, iar eu plec în Versoix, însoţit de dl.Bedros, sã-mi fac ancheta. La întoarcere am aflat cã timp de zece minute au trecut pe acolo (deci eram întâmplãtor sau nu la un loc de întâlnire) prinţesele Margareta, Sofia, şi Irina. Am scãpat prilejul sã le abordez. Mania persecuţiei mi s-a accentuat. De data asta m-a persecutat norocul. Cât îl am.

 

MAŞINA DOMNULUI BĂDIC TRANSFORMATÃ ÎN BIROU DE PRESÃ

 

În fine, la 16,15 plecãm spre reşedinţa regalã, urcãm dealul şi exact la capãtul lui, pe stânga, este vila. N-aş putea spune cã cei doi domni, Stroe şi Bedros erau livizi. Dar nici cã nu. Porţile sunt închise. La 16,30 fix iese din casã o domnişoarã tânãrã, Corina, secretara regalã, care vorbeşte o francezã cu un puternic accent englezesc. Îmi reaminteşte cã accesul presei nu este permis. Îi replic cu o parafrazã la o vorbã celebrã: presa sunt eu. Asta nu o împiedicã sã mã invite politicos dincolo de gardul proprietãţii şi sã mã roage sã aştept. Am rugat-o doar sã nu mã uite. Oricum, dl. Badic a avut grijã sã-mi lase maşina sa, pe care sã o folosesc ca birou de presã. Mi-am întins casetofoanele, casetele, caietul de note, pixurile, ţigãrile, sticluţa cu ness, pe bancheta din spate, şi am început sã aştept. Cu ochii pe clãdirea din, şi în care nu mai ieşea nimeni, nu mai intrã nimeni. Încerc sã-mi umplu timpul gândindu-mã cã prima rundã de convorbiri secrete s-a terminat, n-am putut afla nimic şi cã la ora asta Regele stã de vorbã cu cei doi tineri. La 16,45 apare o maşinã. Parcheazã în faţa Casei Regale. Din ea coboarã un domn tânãr, care mã abordeazã cu nonşalanţã în limba românã. Schimbãm cãrţile de vizitã. Aflu cã este dl.Jean Mazãre, director general pentru America de Nord al Biroului de presã al Majestãţii Sale. Pe scurt, îmi spune cã este ”ofiţerul de presã al Majestãţii Sale”.

La ora 17 dl. Mazãre vine şi-mi spune cã, dacã eram ziarist în America şi se spunea nu, era nu, întrucât sunt singurul jurnalist prezent acolo, s-ar mai putea discuta. Bine, dar acolo cum e, cum merg discuţiile? Nu ştim, secret. Cu acest prilej dl. Mazãre mi-a adus un pahar cu oranjadã rece. Semn bun. Înseamnã cã exist. Mã uit în curte, nici o mişcare, ba da, o femeie în şorţ portocaliu trece dintr-un corp în altul al clãdirii, precipitatã, 17,20, apare prinţul Constantin Brâncoveanu cu încã o şarjã de oranjadã. Mã întreabã dacã nu vreau şi un pahar de vin. Nu refuz. Avem apoi o discuţie de 5 minute, apropo de situaţia politicã din România, de Convenţia Democraticã. Aflu cu acest prilej şi un lucru nou; ACOLO s-a discutat problema ca Regele sã candideze pentru întreaga opoziţie, fiindcã Majestatea Sa ar fi spus cã nu poate accepta candidatura unui singur partid. În acest context, dl. Brâncoveanu m-a chestionat asupra şanselor Regelui într-o posibilitate de unic candidat al opoziţiei şi care ar fi şansele dlui Constantinescu şi ale unui eventual referendum. I-am spus pãrerea mea.

 

”PRINDEM O ZI ISTORICÃ?”

 

17,30. Mi se aduce paharul de vin promis. Purtãtorul lui este dl.arh.Mihai Ricci, cu care mi-am gãsit repede cunoştinţe comune. Mi-a dat şi dânsul câteva informaţii. Majestatea Sa a stat de vorbã cu grupul celor patru, care s-au mai întrerupt între dânşii la intervenţiile fãcute în faţa Regelui. Apoi Regele s-a întâlnit cu tinerii PNL-işti. În aceste clipe toţi se aflã la un moment de destindere, la un mic cocktail la care, iatã, particip şi eu de la distanţã, prin telepatie şi simpatie. Ulterior, aveam sã aflu de la dna Sussman cã de atenţia acordatã mie s-a ocupat, personal, Regina Ana. 17,40. Vãd şi nu cred, în faţa porţii opreşte o Dacie cu numãr de Bucureşti. Din ea coboarã o doamnã în vârstã, douã doamne tinere, un bãrbat tânãr şi un copil. Mã abordeazã direct şi prieteneşte: ”cum e domnu’ Stanca, prindem o zi istoricã?” Sunt veniţi aici de o lunã, au prins doar primul numãr din ”Evenimentul zilei”, au aflat de la radio despre ce se întâmplã azi la Versoix şi nu mai au stare. Între timp apare din nou dl. Brâncoveanu cu un alt pahar de vin alb, vrea sã-mi spunã ceva, dar renunţã vãzându-mã de vorbã cu compatrioţii mei. Când dl. Brâncoveanu a deschis poarta, un motan mare şi negru, nu, nu sunt superstiţios, a ieşit din curte, dl. Brâncoveanu l-a somat sã intre înapoi, îl cheamã Zak sau Jack, n-am înţeles bine, motanul însã a rãmas afarã. Puştiul din România l-a ademenit, l-a luat în braţe şi cele douã familii, Vrãbiescu şi Zilişteanu, au hotãrât sã facem o pozã cu motanul Regelui. Au plecat spunând un <Doamne ajutã!> La ora 18,00 toatã lumea este în curte. Se deschid porţile pe care ies uşor transfiguraţi, tãcuţi şi transpiraţi, toţi membrii delegaţiei însoţiţi de domnii Brâncoveanu şi Ricci, despre care am aflat cã l-au acompaniat pe Rege la discuţii.

Dupã o aşteptare de o zi, duminicã delegaţia PNL, aflatã la Geneva, a fost invitatã la Versoix. Ora de audienţã 16,00. Am mers acolo cu grãbire şi emoţie. Toatã lumea ştia, dar nu spunea, cã dl. Coposu se afla încã de dimineaţã la Rege, iar aceastã aşteptare nu poate însemna decât o complicare a situaţiei. Şi, cred cã aşa şi este. De data aceasta am reuşit sã trec de gardul care ieri mi-a fost graniţã. Am intrat deci în casã, sub privirile stupefiate ale secretarei Regelui. I-am spus cã nu mai vreau sã stau în faţa curţii. M-a invitat în subsol, unde se aflã un soi de secretariat, alãturi de delegaţii PNL. Aici e o bibliotecã mare iar camera dã spre poiana din spatele vilei. Pânã la poianã, însã, din parterul clãdirii iese o copertinã sub care se aflã 3 sau 4 maşini vechi de teren, în fond, scheletele unor maşini. Cred cã ele sunt vechi amintiri din tinereţea M.S. Apare şi dl. Brâncoveanu cãruia îi exprim dorinţa de a mã conduce la dl.Coposu, cãci pãrerea mea e cã delegaţia PNL a fost invitatã la subsol, tocmai pentru a nu se întâlni cu liderul PNŢCD. Sunt adus la parter în holul de la intrare.

Cineva spune cã dl. Coposu a plecat cu Regina, care s-a dus sã-l conducã. Altcineva îmi spune cã a plecat recent; altcineva îmi spune cã a plecat demult. Oricum, şi acestea fiind spuse, sunt invitat, cu câteva explicaţii penibile, la obişnuitul meu loc de muncã: în stradã, în faţa porţii. Rãmân supãrat afarã. Dupã cinci minute mi se aduce obişnuita oranjadã. O refuz categoric. Mi se lasã paharul pe bara de protecţie-faţã a unei maşini. Îmi deschid mapa, scot un prosop, îl pun pe peluza de lângã gard şi mã aşez aprinzându-mi o ţigarã. Nu apuc sã trag 3 fumuri şi apare Regina într-o maşinã. Coboară şi îşi aprinde un Marlboro. Regina. Deduc: deci varianta cã dl.Coposu a plecat de curând se confirmã.

Regina se opreşte în faţa porţii încuiate, se uitã în curte, nu vede pe nimeni şi fluierã. Vãzând-o singurã mã prezint şi prima sa întrebare este dacã mi s-a adus ceva rece de bãut. Îi spun cã da, îi arãt oranjada şi refuz o altă ofertă. De ce? În semn de protest, Majestate. Nu am mai apucat sã explic în ce constã protestul meu cãci curtea se umple de delegaţii PNL însoţiţi de câteva persoane din suitã.

Este ora 16,50 şi audienţa s-a terminat. În douã zile n-am reuşit sã-l vãd pe Rege mãcar o secundã.

Trebuie sã plecãm urgent la Geneva. De fapt, delegaţia PNL şi nu eu. Delegaţia trebuie sã elaboreze de urgenţã un comunicat. Regele la fel.

În ultimã instanţã obţin o declaraţie de la dl. Brâncoveanu:

”Existã diferenţe de vederi între partidele politice şi trebuie cãutat un consens naţional în aceastã problemã. Majestatea sa, acuma chibzuieşte, aşa cum va spune şi comunicatul, la modul cum sã se adreseze poporului în urmãtoarele zile. Discuţia cu Dl.Coposu care a venit singur a durat cam de la 10,15 pânã la prânz. Vizita liberalilor a fost scurtã azi, fiindcã a fost lungã ieri. Majestatea Sa a vrut doar sã-şi ia rãmas bun de la ei şi sã le spunã câteva vorbe, urmând sã se adreseze naţiunii şi sã continue cãutarea acestui consens naţional. Majestatea Sa, a ţinut sã mulţumeascã liberalilor cã au venit. Vizita dlui Nicolae Manolescu la Versoix a fost privatã şi s-a petrecut în alt context politic. Aşa cã ea nu intrã în evenimentele de acum. Reacţia Majestãţii Sale la propunere liberalã a fost aceea cã luat prin surprindere a rãmas consternat”.

Dupã pãrerea mea, comunicatele ce vor urma nu vor aduce decât o amânare a unei soluţii definitive.

Evenimentul zilei, nr 30, 27 iulie 1992, pag 8