Ante Scriptum. Soția mea Lenuța din Transilvania m-a rugat să scriu câteva vorbe despre satul ei Bocșa de Sălaj.

Mai ales că, are o agapă importantă cu foștii colegi.

Mai ales că, îl cunosc, am//avem și o căsuță // cămeruță acolo.

Mai ales că, i-am fost alături la alcătuirea unei antologii de colinde date de tatăl ei, căreia, acum la trecerea timpului, i-am pătruns utilitatea uriașă.

Mai exact, atunci când am găsit cartea rătăcită, ascunsă în traista unor mici colidători printre nuci și mere într-o mirifică ”Sară de Crăciun Frumos”…

Când m-am căsătorit cu Lena Boldea-Colcear din satul Bocșa, com Bocșa, jud Sălaj, Transilvania, România nu am știut în ce mă amestec. Oricum,trecând peste orice avantaje personale mi-am dorit din suflet, vă jur, să am copii ardeleni. Greșesc sau nu, mi s-au părut mie ardelenii mai puri ca români, decât turcita speță regățeană căreia îi aparțin. Acuma, să nu mă luați drept un denigrator al Regatului. Fiindcă că nu-s. Dar un observator exact, da! Eu vă mărturisesc ce credam atunci, pe vremea Marioarei Murărescu, care ne dădea la TV numai cântece ardelenești, multe patriotice. Cu Fărcașu, Bocșa, Iancu Furdui, Floricile din Bihor, Sava Negrean or Veta Biriș Șigur, că acum – om sunt și eu – nu mai gândesc exact la fel. Au apărut mutații. Dar, îs ceva nuanțe între fiii aceleși mame România. Blazonul familiei soției mele era unu cu cel al celorlalți consăteni. Toți sunt din locul natal al unuia dintre cei mai mari patroiți, pașoptiști, masoni, universitari care au trezit conștiința Neamului; neamul acela care azi e dus la pierzanie… Simion Bărnuțiu. Cu care tot satul e rudă…Asa cum mai tot satul – reiese din muzeu – vine din cneji și voievozi din tumpurile lui Gelu, Glad, Menumorut.Intr-un fel, glumind subțire, m-am însurat cu Lenutza von Boksha, os de nobili. Or, slvizînd, Lenocika ot Bokșa… Așa cum, eu bucureșteanul, mai mult giuleșteanul din Sârbi, amestecat cu olteanul de lângă Scornicești – iată, am și eu blazon de Domn, dar mai tovarăș – eu zic, am prin copii o moștenire de revoluționar pașoptist. S-ar spune că regățeanul de Stanca e ardelen prin prunci… Dar, ambiția mea nu s-a oprit aici… E Bărnuț revoluționar din ‘48 ? Iată-mă revoluționar decembrist din 89 ! Pe corect, arestat, dus la Jilva, rănit, client al spitalului penitenciar, în celula 13. Pe care apoi am ”deschis-o” pentru un alt revoluționar ”13-15iunionist” Marian Munteanu și apoi pentru Nicu Ceaușescu, fiu de revoluționari dar pe invers…

M-am trezit de ziua nunții făcut în Crăciunul lui 1984, cu o familie nouă și numeroasă. Trăiau toți. Părinții soției Susana și Florian, și frații cei trei Mircea, Florica, Vasile. Nu am venit singur la eveniment. M-am însoțit cu niște rude paterne azi în Canada, și cu nașii. Socrul meu Badea Florian – dar cine nu-l știe din Bocșa ? cîntăreț și recitor patetic – a cântat toată noaptea numai cântece patriotice… ”Treceți batalioane!”… abia ieșise din interdicțiea idioată comunistă, scos de abnegația patriotică a lui Adrian Păunescu. Nașul nostru m-a întrebat de-altfel, ce-i aici fine, Cebaclul Flacăra ? Da așa era la chefurile familiei Boldea, se cântau numai patriotice și cântece de cătănie. Asta nu se uită nici la chef, aici e deosebirea fundamentală dintre regățeni și ei, ardelenii. Gravitatea și profunzimea existențială. Cele lumești – ducă-se-n Regat! – în acest contest păreau frivole, ridicule, deși…Balcanismul valah are farmecul lui romantic, poezia, feeria levantină.Chestii care ne dosebesc dar care ne unesc…

 Am uitat, aveam ca invitat și un frate de-al mamei, dragul meu unchi Ionel Crăciun director la tipografia Baia Mare, plecat în 68 din Regat și, finalmente, îngropat la Baia. Pe care, la plecare l-am însoțit coborând coasta unde e strada mare, cu tricolorul în frunte. Iar, când de-abia am descoperit că avem cu noi și pe cumata Iolanda din Ieși, moldoveancă get- beget, am început să scandăm prin tot satul: << Trăiască! Trăiască! Trăiască, sa trăiască! Moldova, Ardealul și Țara Românească!>>, tot satul o ieșit la poartă și ne-ntreba că ”s-o dat voie ”, adică e voie să strigăm așa? Cum să nu, dacă mii de tineri strigă asta la Cenaclu Flacăra?

 Propria nuntă, fu primul meu șoc real extențial: lovirea de Transilvania. De oamenii ei de obiceiurile fabuloase. Nu am pierdut aproape niciun Crăciun de atunci. Știind ceva limbi străine, având vocație la așa ceva, una transmisă copiilor care, ambii, au absolvit facultatea de limbi străine la Universitatea București – având și o prodigioasă ureche muzicală, am început chiar a grăi cât de cât ardelenește. Lucru pe care-l fac déjà dintr-un mimetism intrinsic… Dar nu vreau să mă dau ardelen, fiindcă nu sunt decât cu sufeltul și pruncii. La fel, cum sunt oltean după tată și valah după mamă. Adică, români suntem cu toții și asta-i musai să râmânem. Vorba marelui poet Geo Dumitrescu:

 << Că slav eram, de n-aș fi fost latin, 
 latin aș fi, de nu mi-ar zice dac –
 dar a ieșit asa : să fiu român –
 și vreau cu toata lumea să mă-mpac ! >>