Fiind plecat din țară am preferat să nu public nimic pe blog decât după venirea acasă. O fac acum, căci teoretic eu luni sunt ajuns. După ora Canadei. Căci de fapt sosesc…marți .

Până atunci redau partial ce am dat la Click spre publicare: varianta ne-prescurtată a unui Memento Mori pentru Mădălina Manole, care a făcut 8 ani de la ziua morții și 51 de ani de la Naștere.

<< Memento Mori – Mădălina Manole

• varianta lungă –

Opt ani de când a plecat. A fugit. A evadat dintr-o viață poate mai puțin de coșmar decât cea pe care acum i-o devoră cei cândva dragi… Ajutați de foamea de senzaționalism a nesățioasei prese. Care se hrănește cu asta. Care trăiește din asta. Și, care acționând chiar așa, cu exagerare, își face menirea – informează omenirea. Presa – fiindcă e scrisă de el – e ca Omul. Milosă- cinică și credincioasă și satanică și rea și bună… Presa niciodată nu e de vină! Nu greșește. Fiindcă , se hrănește cu o realitate imediată. Bogată în nutrienți, vitamine, fapte , nenorociri. Omul, da, greșește uneori mai mult decât vrea și de cât poate. Fiincă, el poate fi și sublim și abject și extaziant și deject. Uneori apoape concomitent. Mai ales în acest secol amoral. Despre care se zice că ”va fi religios sau nu va fi deloc. Deocamdată e ateist, plin de ură contra lui Dumnezeu. Un secol urât al crimei, cinismului existențial. Ce au toate astea cu biată Mădălina?

Au, căci ele au alcătuit,de 8 ani, spectacolul grotesc al neliniștilor și viscolelor postume ale ”Fetei cu părul de aur”. Ale cântăreței talentate. Și , ale mamei nesăbuite, vedetă, care dintr-o ireală disperare existențială și-a lăsat copilul de izbeliște. S-a sinucis. L-a abandonat într-o lume cum e cea de azi…

 Dacă presa s-a îndopat cu nesaț din ”Cazul Mădălina” l-a supt cu paiul, nimeni, nimeni dintre marii Psihologi ai Neamului nu au putut desluși acest caz. De abandonare a vieții. Și, mai ales, a unui prunc inocent. Care aparent născut în puf, fiind al unei vedete naționale, era de invidiat. Asta, nu am s-o înțeleg eu niciodată. De ce Mădălina, dacă a hotărît să aibă un copil – și l-a avut! – apoi l-a părăsit așa ? Răspunsul duce la o întrebare: ”Dar, poate ea n-a vrut să moară?” A fost omorâtă. Resping acestă ipoteză . E absurdă. Am ajunge la o crimă perfectă. Și asta e ceva rar. Știu că a fost acuza părințior îndurerați ,i-am înțeles, dar…. De aia zic : acest caz, mediatizat mega-insistent, cu nesimțire uneori , fu neglijat de doi factori: Poliția . Unu. Și, doi, Psihologii noștri tineri apăruți ca ciopercile, altfel mari showmeni, dar atât… Așa că, sigura care l-a luat în serios – și a făcut din asta o ”profesie” – a fost Carmen Hara. În deciziile căreia unii au crezut, alții nu. Și, atunci, fiind singura, a avut totdeauna dreptate… Dacă Mădălina s-a sinucis simțind că i-ar fi scăzut popularitatea imensă de la momentul ”Fată dragă”, ar fi aflat acum că e mai populară decât atunci. Dar, nu solisata de geniu Mădălina Manole . Ci, cazul ei… Acum , la 8 ani distanță, cred că ar trebui lăsate-n pace. Și ea și cazul… S-o lăsăm nițel. Să o celebrăm creștinește. Într-o tăcere publică decentă. Să-i asculăm cântecele. Să ne bucurăm de ele. Să-i aprindem o lumânare. Să-i dedicăm o rugăciune… Și, după atâtea valuri de isterie, o sugestie creștinească pentru cei care pretindeți că a-ți iubit-o . Lăsați-o pe Mădălina Manole se odihnească în pace… >>