LUNI 23 ianuarie

Incep anul blogistic, iată, pe 23 ianuarie. Multe ar fi de spus, dar văd că timpul se comprimă. Deși nu am nicio ocupație nu mai am timp… nici pentru altceva. Per total, am notat o deplasare la Mizil, vezi Doamne, cu cartea mea, dar a ieșit o bulibășală strâmbă. Cum e o bulibășală dreaptă vă explic pe 31 februarie, acum nu am vreme. Căci, cum să nu vinzi doar două cărți devreme ce mai vin în afara gazdei – nu contează numele – care te tratează cu repetitivul ”vă iubesc, dragă maestre”, dar care pune pe masa principală o altă vedetă, deci un concurent la vânzarea cărților. Nu zic de persoană, că e un vechi și stabil amic, nu e vina sa. Ci, de gafa organizatorică… cum să vinzi 3 cărți, trei titluri la 15 oameni prezenți în sală? Lipsă de respect și considerațiune… m-am simțit nu prea agreabil… Evident că nu a lipsit chiolhanul – fără de – care-o-adunare-de-asta-nu-se-poate… Deci m-am depalast cam aiurea. Deși nu am a mârâi , căci dincolo de toate cele a existat indubitabil și o amabilitate… de necontestat… pe care o puteam primi și acasă fără a merge până la Mizil. Bucuria a fost doar că m-am întâlnit cu un vechi prieten ziarist și scriitor și ne-am bucurat de revedere în egală măsură.

Pe 15 ian, – uitasem: am fost tot cu Tic Petroșel și chitara sa – tot ca la Mizil, la Bibliotca din Valea Călugărească. Invitat de bibliotecara Mădălina Lică. Totul perfect, atmosfera decentă, lume interesată. Bibliotecare din județ. La un moment dat, au venit și organizatorii fest ”Romeo și Julieta la Mizil” dl Dir Victor Minea (mate) și prof coord. Laurențiu Bădicioiu( lit), care m-au făcut să renunț la refuzul de a participa și la această ediție. Nu mă consider eu o vedetă, dar oricum, respectu`…Nu mai dezgrop motivele, că se-mpute blogul…

O altă ieșite publică fu aceea mult-așteptată a reunirii membrilor Clubului Aristocratic Rapid. -unde am fost mai de mult ales vice-președinte deci în Comitetul Director. Club Diesel. Masa prezidiului cu Dan Grigore, maestrul pianist- fermecător un cozeur de modă veche adică spre generația mea… Mitică Popescu actor de geniu, cu care m-am tot conversat la telefon să ne vedem la o bere și uite… Președintele dr Pârvu m-a pus lângă domnia sa… G-ral Vasile Mălureanu-omul care m-a propus, colegul Ov Nahoi, Mișu Filip cu nepotul său primit chiar acum în club… și încă multă lume pe care o știu din vedere. Probleme legislative m-au ținut într-o muțenie mai bine de un ceas. Apoi ne-am destins…

 

Miercuri 24 ianuarie

Mica Unire. Zi liberă pentru popor. M-am trezit la 6 să văd victoria netă a Simonei Halep asupra cehoaicei Karolina Pliscova… Ușor, simplu, coșmaresc pentru Karolina. Simona în Semifinale. De acum începe greul ptr Simo – vine Kerber! M-am tulburat nițel. Căci am scris In memoriam NICĂPETRE. Zece ani de la moarte, 82 de la naștere. E-n aceiași zi cu Poersic. Dar Florin trăiește! Deși e cam deprimat. I-am scris și lui… Poate vin mai tărziu cu textele. De fapt Nică merge și acum.

<< In Memoriam: NICĂPETRE

Pe 27 ianuarie este ziua unui mare român. Mare artist. Plastic. Mare intelectual. Care a ”judecat” arta. Care a sculptat și pictat cu o luciditate fabuloasă. Fiindcă la el, la Petrică Bălănică pe numele său real, realismul și luciditatea, actul conștient au fost dominante în operă.

Acum împlinea 82 de ani. Exact cât Florin Piersic. În aceeași zi… S-a stins în 21 aprilie 2008, de ziua Sfintei Alexandra, la 72 de ani. Iată, în aprilie sunt 10 ani de când Nicăpetre nu mai este. Cred  sper că Brăila și dl Cândea directorul Centrului Cultural ”Nicăpetre”, îl vor comemora…

Ciudat este pentru mine, mai tânăr decât marele artist, că deși am colaborat concomitent la revista ”Săptămâna” 1970-72 , el făcea grafica, vignetele, eu cronici rock, ne-am apropiat abia prin 2006. Când, din Canada unde locuia și lucra, a venit la București cu o expoziție omagială – 70 de ani. Grandioasă. Sculptură și desen…un desen pe planșe uriașe. Fu, poate, ultima sa mare expoziție . Una antologică, găzduită de impozanta sală Carol I a Bibliotecii Centrale Universitare din Capitală…

Un înger serafic și generos ne-a apropiat atunci atât de repede, încât câtă vreme am fost împreună chiar ne-am comportat ca niște vechi, foarte vechi prieteni. Despre dragostea sa pentru artă, România și trecutul ei cultural nu e nevoie de cuvinte. Vezi bustul lui Eminescu de la Brăila. De la Hamilton. Apoi cum relata Andei Bădescu ăn vremi ”La jumătatea distanţei dintre metropola de expresie britanică Toronto şi celebra Cascadă Niagara se află Câmpul Românesc din Hamilton…” 48 de acri. Supranumit ”Mica Românie a lui Nicăpetre”. ”Muzeul în aer liber Nicăpetre”. ”Al treilea loc bioenergetic din lume”.(!!!)

Nică a lăsat dâre grele și nu numai în țară. Legende. Multe le știe pictorul și prietenul său Augustin Costinescu… Nică, cu fizicu-i de Brâncuși uriaș, parcă făcut el însuși din piatră, avea o sensibilitat fenomenală. Căci, grafica// desenul erau alt aspect măreț al artei sale. Obsedat de lege existențială, Nulla dies sine linea – nici o zi fără o linie …, ”trăgea” linii după un dicteu divin. Mărețele lui tablouri pe tema ”Artistul și muza sa”, ne dezvăluie multitudinea muzelor, dar și bărbatul, artistul de o frumusețe deosebită. Virilă. Fermă.

Mă bucur că-n ulima clipă când ne-am mai văzut pe lumea asta, la Aeroport, a rupt o foaie din caietul său ”Nulla dies…” și mi-a dăruit o acuarelă cu un splendid nud. Apoi , un volum întreg de vesuri – Erotikon – al meu, este ilustrat cu nuduri aparținându-i . Lucru ce mi-a înobilat cartea… Și, să nu uităm că la Centrul Cultural Românesc din Hamilton a sculptat portretele unor Mihai Eminescu, brăileanul Nae Ionescu (marmură), şi ale unor scriitori români din exil : Mircea Eliade , Aron Cotruş ,Vasile Posteucă , Vintilă Horia, Horia Stamatu, George Donev (bronz)… 

Nicăpetre – un colos. Un geniu al României !>>

La noapte, ceva fotbal. Cupa Regelui – Spania. PSG care cre;te [n val spectacolului, aud ceva nepl[cut ptr Unai Emery – ăi va înlocui Zinedine Zidane ! Dacă pleacă el plus Ronaldo care s-a cam dezumflat ănseamnă că e ceva cu el…plus și altele care se aud, nu o văd bine pe Real Madrid. Deși, iar zvonuri!, la Madrid ar veni Neymar. Poate, dar nu coleg cu Ronaldo. Fiindcă de la Barcelona a plecat tot ferindu-se de un… ”ronaldo”. Messi. Oricum , deranjează acest PSG, care cam ia tot caimacul… Iar Messi și ai lui zbârnâie…AApaișia ca pol al PSG deranjează. Căci se joacă concomitent cu spanoilii. Așa că am alternat să văd pe Real și dincolo un PSG fără Ronaldo, cu un Danny Alves eliminate și cu un(fără un…) Kylian M’Bappe ănsângerat la cap de un Houssem Aouar… Apropo de sânge, circarul cu chip simpatic numit Ronaldo, fiind totuși lovit, și plin de sânge , pe drumul retragerii de pe teren și-a făcut un selfie, privindu-se în telefon, amuzat de mecla-i bulionară. Imberb și răsfățat copil…

Lecturi la zi :”Iarna la Madrid” – C. J. Sansom, acțiune pe fondul Spaniei interbelice lovită de Războiul civil, apoi de războiul lui Hitler. Comunism, fascism, – să aleagă ei…,la ei să fie! – spionaj, dragoste și un portret urât al lui Franco… pe un fond deranjant pt. mine, indigest al unei simpatii pro-comuniste a autorului deși…era și dragul de Stalin pe acolo contra falangelor franchiste…Acuma, zic și eu nu că aș ține cu fasciștii, Doamne ferește!, dar cum să iubești comunismul și pe Stalin? Aici sunt pus în situația lui C Stere care ca basarabean a fugit de Rusia în Țara sa, România și apoi a rămas de bunăvoie în Bucureștiul golit de familie regală, Guvern refugiați la Iași.Buc ocupat de nemți… Pe care omul i-a preferat alianței cu Rusia de care taman fugise. După Război era să fie condamnat ptr colaboraționism cu nemții.Viață . Perversă.

Am pornit lectura și la ”Zelotul, Viața și epoca lui Isus” din Nazaret de Reza Aslan. 

La recomandarea lui Nicu Jivan, de ceva vreme ascult RADIO SYMPHONY – RADIO PLAYER PAGE MP3 HD (128KBPS) … dar nu am renunțat la Mezzo…

Am mai fost, cum probabil am notat, și la teatru. Un titlu provocator ”Shylok pus în scenă de Mălăele pe un text de…după Garreth Armstrong.Cu Horațiu și Mihăiță. Apoi, BrekinNews, după piesa lui Mihail Sebastian – ”Ultima Oră” sau filmul ”Afacerea Protar” regizată de Mircea Cornișteanu…După cele două piese , mai ales Ultima oră au ănceput să lucrez la un eseu despre dince ăn ce mai marele actor George Nihăiță… Nu e gata, dar parcă ceva mă apasă, spre a pubilca măcar începutul .

<< Mihăiță și ”Bucșanul” lui

M-a ajutat Dumnezeu să am //apuc o vârstă. Și să văd , să consum s-ar spune azi, mult teatru. La microfon , teatru TV, la cinema, teatru la teatru sau , mai nou, spectacolele grandioase de operă și balet de pe Mezzo tv… Astea le spun așa, ca să mă legitimez , oarecum. Căci, altfel pe lângă calitatea de spectator am multe prietenii cu mulți actori , mari, cunoscuți, talentați sau monștri sacri, din lumea tatrului și filmului. Am vizionat deci mult.Și, au început să mă pasioneze reluările, remaierea, remanierea în funcție de regizor a unor capodopere. Așa am revăzut la ”Comedia” o serie de reveniri notabile.„ Cover-uri”. ”O scrisoare pierdută”, apropo,”Scrisoarea” lui Mălăele; ”Revizorul” …recent și piesa lui Sebastian despre, sau dedicată vieții intestine dintr-o redacție capitalisță – trebuie să menționez asta, capitalistă – intră la categoria ”cover” – Ultima oră. Sau filmul similar Afacerea Protar….și acum, ”Beakin’news”.

Regizorul ultimei variante este d. Mircea Cornișteanu. Care a adus unele adaosuri sau tăieturi, pudră, fond de ten, rimeluri sumbre și lumini demascatoare corpusului general al piesei. Nu-i prea moral, etic, dar e voie. Se practică. Mai ales, comprimarea unei piese fie ea de un autor clasic și deci neaflat în viață. Dar, asta e altă discuție.

 Așa încât, Ultima ora a lui Mihail Sebastian a devenit ”Breckin’ news”. Nu discut despre distrubuție musai ci doar despre un distribuit: George Mihăiță. Care joacă rolul mogulului (cuvânt nou…) de presă Grigore Bucșan. Personaj impus de filmo-teatrologia anterioară a fi un gras, grobian, cinic asocial și constipat…costeliv. Antipatic, așadar. Și, fără umor. Ca mai toți ăștia de-ai lor, tipii cu bani milionarii//miliadarii//oligarhii//mogulii vremilor moderne. Bucșan în istoria relativ scurtă a piesei a fost așadar jucat, interpretat pe un singur registru . Și, acesta grav. Numai grav. L-am văzut pe Finteșteanu în rol, în film . Unde a funcționat bine.Corect. Conform. Conform scenariului, conform textului…

Or, George Mihăiță , conștient sau nu, a refuzat această tradiție.Aceste conformisme.A vrut mai mult. Fiind de esență comediană el l-a tras pe Bucșan pe strada sa – Comedia. Mă gândeam când actorul de comedie, consacrat, recunoscut, stabilizat Mihăiță a mai avut un rol grav, serios ? Și, după nu prea multe căutări am găsit – la debutul său – ”Reconstituirea”, filmul lui Pintilie.Ba, acolo e și tragic…

Astfel, încât în interpretarea lui Mihăiță, cinicul Bucșan a devenit și mai cinic… Căci, i s-a adăugat ironia lui Mihăiță. Mai cinic , dar și mai simpatic, digerabil, mai omenos și accesibil pentru un mogul.care percă ieșit transpirat dintr-o bancă de renume îl găsești înjurăd și măncând semințe pe un stadion cu Vali și Marcel pe lângă el…Altfel,dumnealui mogulul, calcă, conștient de actul de a păși , o face, o comite cu mare grijă, cu prețiozitate ca-ntr-un ritual sacru, având parcă grijă de tezaurul lăsat de urmelor pașilor săi… Zâmbește ades. Dar numai sarcastic, un mârâit de leu emis mai mult suflat , ca de motănelul bunicuței. Tot rolul lui , acela al ”înțepatului” Bucșan – este altceva decât mă așteptam. Altceva decât au făcut unii prcedenți actori care l-au jucat pe Bucșan…

Căutând cu tot dinadinsul similitudini cu clasa socială a oligarhiei românești nu prea am găsit un anume model care să-l inspire pe actor. Căci, un Dinu Patriciu era firesc și fuma prea mult trabuc. Mihai Gârciog era ironic dar niciodată sarcastic, era chiar simpatic cu carismă și succes la dame. Dincolo de cei doi cu care chiar am lucrat , majoritatea mogulilor de la noi au fost mârlani, grobieni, sfidători, cerepumniști cum zic eu. Ba, purtători de ghiuluri, și cruci mari atârnându-le la gât ca unor condamnați; inculți; diabetici isterici , asudați, irascibili, găgâviți fizic și existențial. Și, de o inculturăăăăă crasă! Unul aflat în fața unei fidele copii după Monalisa la Slobozia m-a întrebat dacă e original…

Nu,deși Bucșanul lui Mihăiță putea fi așa. Și nu e! E băiat subțire, îmbrăcat cu gust. Are clasă. Factic Mihăiță a creat chiar tiparul social, imaginea standard necesare unui mogul de viață nouă, contemporan nouă, opus grobianismului buticar sau bugetofag. ”Bucșanul” lui Mihăiță e un miliardar avant la lettre… Dar umorul, umorul de unde ? Numai de la el, de la Mihăiță…

Repet, cum a făcut el să stoarcă, pardon extragă umor din bucșanul lui Sebastian nu știu, dar lucrul s-a produs. De aceea, personajul nu mai e atât de antipatic, atât de categoric antipatic sub chipul și jocul lui Mihăiță. Are aerul nostalgi al comunistei lichele simpatice care după ce striga din rărunchi o lozincă îți făcea cu ochiul: ” sanchi, nu sunt cu ei, dar zic ca ei!”

Să zic că meseriașul actor Mihăiță a revoluționat ”bucșanii” lui Sebastian ar fi rizibil. Deși s-ar putea ca de acum, de la Mihăiță cetire, să devină un personaj de comedie? Dar, că a inventat un Bucșan, mai vioi, mai comestibil, care ajută la dinamica uneori dificilă a acțiunii? Mai ales actul prim destul de inert, leguminos, neconsistent.

Să spun că diferența dintre Mihăiță și cei din jurul său, mai puțin cei experimentați, zic de tineri, e prea mare? Se vede. Jur că am avut momente de jenă cănd sesizam acest tip de surclasări colegiale. Și de aceea mă chiar înteb dacă nu asistăm la un declin al marelui șuvoi al marilor actori ai Neamului?

 De la generațiile unor (zic din memorie pe loc), Manolescu, Cazaban, Ciubotărașu, Birlic, Niki Athanasiu la Beligan , Pellea, Cotescu, Caragiu, G.Constantin, Piersic, Bănică-pere, dna Bulendra, Carmen Stănescu, Olga Tudorache, Silvia Popovici, Tamara Buciuceanu, Stela Popescu, Draga Olteanu și la generația Maia Morgenstern, Iureș, Mihăiță,Vl Găitan, V. Theodosiu, Mălăele, G.Alexandru…>>

 

Alte prilej de comentarii…zilele viitoare.