31 august 2017

Ziua de naștere a lui Miltiade Nenoiu, 80 de ani. Și-a sărbătorit-o la Caru cu bere. Alături de fiul său venit special din Canada pentu ziua de naștere a tatălui, Ana lui cea de toate zilele, fosta soție, dar nu mama fiului…

Am plecat apoi la expoziția lui Augustin Costinescu de la CCA.O explozie de culori. Colorist de marcă mare. Un artist care se-nchină Mamei sale Lumina. Doamne câtă bucurie. Care te plesnește decum pătunzi în sala de expoziție. Așa ceva nu am mai pățit. Omul ăsta trebuie să I se dea sălaș într-o casă de lumină să doarmă pe un pat spectral și să bea din pahare multicolor exortice numai nectarul ce se dă Zeilor. Mă-nchin la Lumina ta, Gusti!

Sâmbătă 2 septembrie

Mă umărește poetul G Țărnea

Am plecat dis de dimineata spre Spineni-Olt cu Lena, Carmen și Eva, Florin la volan. Am ajuns repede la Spineni, drumul era liber așa că le-am dus pe fete întâi la Șirineasa de Vâlcea unde am descoperit că rudele Lui Carmen erau vecine cu familiile poetului George Țărnea și ale Guvernatorului Mugur Isărescu, vărul său.. Mă urmărește Țărnea. Mereu am cam fost rivali la posibile mari iubiri ori muze senzuale și pasagere,; mereu m-am bătut citește completat la Rapsodia să prindem un turneu cu trupele de rock sau de populară care erau două: echipa Dolănescu și Turda. Pe atunci eram <<en frois>> cu Ion. În 2003 eram în juriu la festivalul de poezie de la Slatina-Ion Minulescu. Făceam un ziar la Brașov, eram acolo la hotel Postăvaru, am rugat-o pe Lena să se întâlnească cu George Ț- să-I dea dosarul cu poezii și note să le completez și eu, era înainte de 1 mai, de Paști…apoi am aflat că a murit subit.

Primul Cetățean de Onoare la comunei Spineni…

Le-am lăsat pe fete, deci la Șirineasa și ne-am întors la Spineni. Când am trecut prin sat la casa părintească, a bunicilor, la nr 180 erau numai bălării. M-a pododoi plânsul….Ștefan, fratele tatălui meu Nicolae s-a prăpădit, iar familia s-a împrăștiat care încotro, nu a mai rămas nimeni în sat să aibă grijă de casa, dar nici n-au vrut să mi-o vândă mie așa ca s-a ales praful. A fost primul șoc. Pe drum spre primărie m-am întâlnit cu primarul Dănuț Șărpău care se grabea să-l ajute pe secretarul primăriei căruia-i murise tatăl…

Am stat la primărie câtva timp până au început festivitățile de ziua satului, programate pentru orele 14. A venit si prietenul meu, fostul primar de la Izbiceni Mircea Velica ins drăguț care mi-a adus din produsele gospodăriei sale vestitele roșii de Izbiceni, ardei gras, kapia, vinete, etc. E fermier acum. Are vârsta mea, ba e mai mic cu căteva luni și de aceea-mi zice ”Nenicule!”

În curtea școlii s-a amenajat scena, s-au pus tonete cu jucării, jocuri, cărți, mâncare, băuturi, haine,etc.

Am fost onorat cu titlul de ”Cetățean de onoare” al comunei Spineni, primul cetățean din istoria acestei comune, poate pentru a duce mai departe numele familiei, bunicul meu patern Stanca Alexandru a fost în primul război mondial decorat de Regele Ferdinand, am acasă diploma și decorația; tatăl meu Nicolae Stanca a înființat în 1957 spitalul din Spineni care există și astăzi, fiind alături de potentatul comunist, și el de prin partea locului, Ctin Doncea, marele rival al lui Dej – iar, mai târziu s-a zbătut ca să se introducă curentul electric în comună. Tot el, apropos, Nicolae Stanca a înființat Fortuna-magazinele de legume și fructe preambalate, fiind subaltern și apropiat al lui Ion Ceaușescu… Care trăiește și azi. Chiar l-am rugat pe fiul său Nicu să -mi aranjeze o întîlnire cu dumnealui. La 60 de ani distanță noul primar Dănuț Șărpău aduce apa și canalizarea în comună, a renovat școala unde e nevoie de bănci și mobilier noi, școală unde mai sunt copii, în jur de 90. L-am cunoscut și pe directorul școlii un fost preot, azi prof de religie. I-am făcut o donație din cărțile mele. Nu va fi singura…

Am primit diploma și o plachetă cu stema județului . Am fost felicitat, au fost premiate și 2 perechi din comună care au împlinit 50 de ani de căsnicie. O diplomă a primit și Mircea Velica de la Izbiceni pentru activitatea desfășurată ca fost primar 5 legislaturi, ”pentru relațiile cu comuna Spineni”. În cuvântul său a invitat în această toamnă 10 fermieri din Spineni la Izbiceni pentru un schimb și pentru a fi inițiați în cultivarea legumelor și construirea solariilor și în obținerea de fonduri. Li s-au promis gratuit, răsaduri, material săditor. Se știe că Izbiceniul este pe primul loc în țară la cultivarea legumelor și în special a roșiilor, au câte 2 recolte pe an. Am cunoscut și o parte din notabilitățile județului și primarii din jurul Spinenilor.

A urmat apoi spectacolul cu muzică, o orchestră de muzică populară formată din tineri muzicieni, foarte talentați, cântăreți de muzică populară și să nu uităm ”Călușarii” din Scornicești.

Am aflat că pământul bunicului e dat în arendă ”la Italian”. Italienii au penetrat peste tot, noi românii nu suntem în stare să ne lucrăm pământul. Ne-am domnit ăn cultura de păduchi…Un hectar și jumătate de arabil pentru care italianul dă 700 kg de cereale/an. La intrarea în sat am văzut firma Renci, probabil asta e a italianului, deștept băiatul.

Am plecat spre Cozia unde stau câteva zile la invitația prietenului meu Nicolae Jivan. Pe drum m-am bucurat de peisajul din satele pe unde am trecut, Alunișu, Făgețelu, Olanu, și am fotografiat fântânile și crucile din jurul lor, un obicei care se mai păstrează aici în Olt și Vâlcea. La Băbeni era bâlci cu implacabilele și irefutabilele chinezisme, și la fel, prearomâneștile produse mici și bere.

Umbre și mistreți la Cozia

Am ajuns târziu la Cozia, ne-am cazat. Ne aștepta dna Cristina soția administratorului. La hotel aud clopotele și toaca de la Mănăstirea Cozia, peisajul e minunat, văd crestele munților și la 2 noaptea am asistat la o bătaie reală, sîngeroasă între câinii hotelului si mistreții coborîți din munte, chiar în bătătură la 10 metri de DN Valea Oltului. Încredibil. Bieții mistreți vin până la șosea din disperare existențială. Asta, pentru că s-au înmulțit, sau pentru că s-au tăiat pădurile și au fost nevoiți să emigreze. Nu știu. Oricum rânesc gazonul din curte, la început am crezut că s-au jucat copiii cu săpăliga dar gazda mi-a spus care e cauza, mistreții. Repet, la 10 metri de șoseua de pe Valea Oltului. A plouat în prima noapte și s-a răcorit dar acum s-a înseninat, e friguț mi-am cumpărat și o vestă groasă.

Duminică 3 septembrie

Cozia. Am fost la Mănăstire, e foarte frumoasă, lume multă cu toate că era seara, veniseră 2 autocare cu turiști spanioli din Barcelona, toți aveau tricouri de identificare, căști – ghid și aparate de fotografiat, toți admirau mănăstirea, dar nimeni din grup nu-și făcea cruce, probabil numai la noi se face cruce la intrarea într-o biserică. Mulți turiști români, dar și mulți cu pantaloni scurți, e jenant totuși să intri într-o biserică așa. Văzui niște pipițe cu un tupeu ascușit și bombat tocmai bun de bătăt cu nuieșușa. Sau, pentru cei mai tineri…alt tratament.

Spre deosebire de alți ani Valea Oltului e foarte populată, stațiunile sunt pline în această perioadă, terasele sunt pline, comerțul stradal e animat. Am fost cu ani în urmă după revoluție în această perioadă cu copiii și îmi amintesc că totul ea pustiu după 1 septembrie. Mi se spune că Aqua Park de la hotelul Cozia a reanimat viața economică a stațiunii. Nu am intrat încă în apă. In fața mănăstirii sunt vestitele tarabe cu fructe, miere, oale și ulcele și iiace, brice și arnice… Am vrut să cumpăr o ie și am cerut o ie românească, nu era niciuna. Toate erau indiene sau chinezești cu modele românești. Vîndute de maghiari…Unde sunt iile de Breaza, Câmpina, Maramureș? Peste ceva vreme n-o să gasim nici mâncare românească.

Luni 4 septembrie

Cozia. Din nou la mănăstire, căci ziua scriu la Click și nu mă pot deroba. Dar nu poți să nu mergi când auzi chemarea clopotului. Ba, am prins și toaca. Era seara, m-am întâlnit – vezi, de aia scriu eu zilnic la ziar…! – cu o familie de rapidiști din Craiova. Foști din București. El fusese atlet la Rapid, 800 m. A dormit ani buni în minihotelul care era-n burta stadionului la tribuna I. L-a prins coleg și pe Nelu Oblemenco, cât a jucat el în Giulești…

Pe cer era un curcubeu minunat, l-am fotografiat.

Daumonizarea fotbalului românesc.

Acasă, la cameră, am văzut meciul Muntenegru-Romania – 1-0. O catastrofă. Își vine să bați mămăligile alea de pe teren, îmbrăcate-n galben, la cucu gol cu nuiaua udă… Nu mai zic de neamțul care i-a mânat în acest rahat. Am un sentiment de indignare, de frustrare, de umilință. Am luat un calmant și m-am culcat. Trebuia să vorbesc pe Skype cu neamurile din Canada, dar și vărul Paul se uita tot la meci. Vai de fotbalul nostru. Dar, vai de ce?, nu poți spune vai? Lista e lungă. Raiul groparilor…

Marți 5 septembrie

Cozia. A venit Nicu și am stat de vorbă în curtea hotelului mângâiați de un soare cald de septembrie vreo 5 ore.Vorbe, idei, contradișii istorie, literatură, istorie, politichiie veche…Despre liberali și Brătieni, Opera lui C.Stere românul sacrificat, trădarea lui iertată și justificată- adică fugise de ruși din Basarabia ocupată și atunci în primul război să de de ei ca aliați? Niciodată. A sts la Bucureștiu ocupat. Cu nemșții – dușmanii, nu musai ai noștri,ci ai rușilor! A fost apoi iertat, înșele de Iorga, Pamfil Șeicaru . Cazul Irineu Mihălcescu și asasinarea sa mișelească de către comuniști sau de alții…?.L-am cunoscut bine pe un nepot de-al lui Stelică Mihălcescu, am stat în casa veche a profesorului preot din Pătîrlagele. O somitate nu numai în Istoria religiilor, asemănătă lui N Iorga… Noi nu știm măcar cine a fost. Neam de soi… cu înaintași de seamă: Mitropolitul de huși și alți Pomohaci…

Nicolae mi-a lăsat cadou mai multe cărți. Mai întâi Matila Ghyka – ”Curcubeie”.” Monografie cu ilustrații a satelor Dâncești și Rădăcinești jud Vâlcea de Nicolae Angelescu 1894-1966 – o viață între ilizii și deziluzii…”ș.a.

Am fost la slujba de seară. Am ieșit la plimbare, la cumpărături- căni de apă cu motive românești, ceaiuri, am încercat un tricou de un albastru frumos dar era prea mic, pățesc acealași lucru peste tot, au numai măsuri mici… pentru grași, un 3XL acolo…

Seara am căutat o farmacie și am ajuns în curtea hotelului, central, principal…bineînțeles că farmacia era închisă, curtea era plină de oameni în vârstă, (eu nu mă consider bătrân, refuz dacă ating 90 de ani poate accept…), frumos îmbrăcați care se grăbeau să prindă locuri la terasele de vizavi unde se auzea muzică, e program în fiecare seară, și unde se mănâncă mici, cârnați și se bea bere. Trai neneacă!

Pe o terasă ne-am întâlnit cu folkistul de mare talent Emeric Imre cu soția și copilul lor Cezar. Veneau de la mare, și mergeau spre Cluj, opriseră să mânânce. Frumoși, veseli, fericiți și mândri de copilul lor pe care-l văd deja un mare fotbalist la 1 an și jumătate. Să dea Domnul să fie. Am povestit de Tabăra de folk de la Calafat unde nu am ajuns anul acesta din cauza căldurii,și a unei scărbe mai vechi de unele personaje cvasi-feminine . Da, erau și zilele acelea cu peste 40 de grade și am stat la Telega la apă; Despre Festivalul de la Tg Jiu unde un prezentator l-a confundat pe Socaciu cu Șeicaru, de rîs,etc. Ne vom revedea pe 3 noiembrie la sala Palatului la cenaclul Flacăra.Deși nu-mi prea mai este dor de mediul acesta. Cu excepțiile de rigoare- clasicii.

Meciul Turcia-Croația de seară a fost slab. Nu am știut cu cine să țin, cu turcii lui Lucescu sau cu catolicii croați. S-a terminat 1-0. Altfel , Luce intra-n corzi și-l frigeau rău turcaleții căci a pierdut la Ukraina cu 0-2.Deși furat de arbitri. Și, așa presa nu-l va ierta. A contrariat cu ”înoirile” de jucători , aducând vechituri. Din păcate Arda Turan a jucat slab, mai slab ca la Barcelona, șters! Continui lectura la manuscrsul românului canadez Dan Ghițescu ”Timpul care ne-a rămas” – extrem de actual și foarte animat, plin de acțiune , recomandat de Muguraș Maria – Petrescu.