”Ravelstein”- un Saul Bellow deconspirat

Nobeliarul Bellow era un cunoscător al României. Penultima sa soție a fost matematiciana Alexandra Bagdasar, fiica marelui neuro-chirurg. Înainte de decesul soacrei sale Florica Bagdasar, scriitorul a locuit chiar în București. Erau zilele ce au urmat cutremurului din 77. După ororile văzute în contextul dictaturii ceaușiste, a devenit un soi de avocat al poporului român aflat sub dictatură. Despărțirea de Alexandra, care după propiile mărturisiri îl neglija preferând și-n week-enduri să se dedice cercetării științifice, se pare că i-a schimbat convingerile. Care, totuși rămân mărturie în ficțiunea autobiografică, romanul ”Iarna decanului„. Apoi, mai este ceva: avansarea în bătrânețe, ascensiunea decrepitudinii. Implacabil proces… Fiincă, ni se lasă aparența că toată obida contra femeii care l-a prăsit, se scurge acum la vremea romanului senectuții, în contra alor ei și, mai ales, cu adresă fixă, oraș-stradă-număr-sector-bloc-etaj-apartament-scară-cod poștal spre ”andrisantul” Mircea Eliade. Un portret schimonosit al marelui savant, alias Grielescu, blagoslovit cu toate relele, cu tot repertoriul pe care evreii pătimași îl aruncă în cârca unor mari oameni, unor ” goimi”, spre a-i minimaliza. Gen: ”un fascist care a ucis cu mâna lui evrei la București, care i-a atârnat în cârlige la abator, i-a măcelărit și i-a jupuit de vii!”(…) ” Un om asociat cu niște asasini.” Acesta ar fi Mircea Eliade.

Ravelstein e, mai mult decât orice, negreșit, o carte autobiografică. O carte a senectuții. Ba, chiar a regretabilului biologic process al îmbătrânirii autorului, precum afirmam în celălalt context. ”Ravelstein” e un pretext. E un alter-ego al autorului. E, poate, fața ascunsă a aceluiași Bellow. Sau un termen de comparație al lui cu sinea sa. Ravelstein e o mare figură. El însuși se considera <<…un invertit. Nu un ‘gay’. Disprețuia homosexualitatea promiscuă și desconsidera ”orgoliul de pederast” >>. Adică, disprețuia poponarii care și-o trăgeau prin colsete publice și discoteci. Vulgaire! El își cumpărase o tânără ”fată-n casă” prin persoana unui indian devotat, Nikki, pătrățos și mătăsos… Ravelstein e un erudit, un decrepit sexual, un hedonist care când ajunge milionar vrea să cumpere toată spuma lumii. Să o ia cu sine, dincolo… Bellow un timid, hetero, sensibil …și un mare bârfitor, ”calitate evreiasă”, o spune el. Căci, și această ultimă carte a lui e totuși o sumă de bârfe despre un anume subiect. Ca mai toate cărțile sale din cele 13. Și, mai ales, ”Herzog” care premerge pe ”Ravelstein”, ”Trăiește clipa”, ”Darul lui Humboldt” și ”Până la Ierusalim și înapoi” unde bârfa politică primează în opinia unui american, care baleiază între a fi american și israelit sau, mai adânc, între a fi sionist sau iudaist american…

Am spus despre Bellow că e ”sensibil”, fiindcă se arată a fi fost îndrăgostit, făcut pachet de românca, ”balcanica” numită Alexandra în roman, cu chiar numele său real. iubirea față de ea e un lucru combătut cu vehemență de amicul Ravelstein. Oricum, romanul e fascinant. Nu are happy-end întrucât presonajul principal moare. Dispare. Cu toate calitățile și defectele. Căci Ravelstein este un ins polivalent, magic, respingător, controversat, paradoxal, uriaș, meschin, libidinos, exhibiționist, mitic chiar. Dar este – este! – de o personalitate debordantă. Un profesor, lider de opinie, ins diabolic care-și urmărește studenții în carieră, pe care-i stoarce de informații pe cănd ajung importanți, după ce-i face să se dezică de educația burgheză și conformistă de acasă. Un misionar al viciului. Un ”Socrate” stricat până-n măduva oaselor, corupător de tineri. Un corupător fascinant. Pe scurt, Ravelstein e un diabolic simpatic. Bun de compagnon. Malign de trăit în preajmă-i. Și, chiar dacă în el, în Ravelsteinul real, se adună multe rele, nonconvenționalisme și iconoclastii diavolești, șotii, ciudățenii, abitudini care intrigă – nu se lasă de fumat nici în ceasul morții – cu toate astea un aer de – ce zic eu ? – un curent de tandrețe plutește asupra sa. Însuflat, evident, de autor. De parcă ar fi o dublură a lui. Un pupil. Ca, finalmente, să descoperi că precum Flaubert cu Mme Bovary a sa, Bellow nu se sfiește – deși nu chiar de tot – să recunoască un lucru real și relativ vizibil: Madamme Bovary c’est moi. Ravelstein este Bellow.

O auto-biografie mascată într-o biografie.O devoalare a eului.

Explicația se găsește, dacă vreți, în spusele lor. Căci, deși mai tânăr, Ravelstein îl roagă pe mai vârstnicul Bellow să scrie o carte despre el, o biografie, într-un fel. Dar, Bellow cel bătrân nu mai are timp să separe cartea auto-biografică de biografia prietenului său. Așa că, amici fiind, contemporani fiind, le scrie pe ambele într-una singură. Vrem nu vrem… Ravelstein c’est Bellow…

*** Bibliodulia mi-a venit de la iconoclastie. Iconoclaștii refuzau, urau icoanele. În contrast cu iconoduluii. Eu sunt un bibliodul. Adept al biblioduliei…