Terminai Cetatea ereticilor – Fereico Andahazi, cam superficial scrisă, multe citate din Biblie, mai puțin profundă decât celelalte romane, fără o prea mare tensiune a acțiunii, deși era loc, dar superbă prin atmosfera medievală evocată. Plus, o persiflare a fetișismului religios contemporan cu, venit din Evul Mediu. Apopo de relicvomania contemporană, icoane făcătoare de minuni, văluri, moaște etc. Omul știe carte… Celelalte cățși ale sale citite ? Secretul culorii pure, Anatomistul, Conchistadorul, asta fiind de un visătorism, vizionarism uluitoare… care te scoate din imobilismul și angoasele alienării despre care vom vorbi mai jos…

Am deschis lecturile din Michel Houellebeck. Am mai tot ce a scris. Deși, ar trebui să atac opera cronologic – adică, să încep cu ”Extinderea domeniului luptei”(ecranizat), ”Sensul Luptei”, ”Particulele elementare”(ecranizat), ”Platforma”,”Posibilitatea unei insule”(ecranizat) – am început cu ”Platforma”. Considerată cea mai bună. Prima, ”Extinderea…” se spune, conține in nuce temele viitoarelor cărți: singurătatea existențială, non-comunicarea interumană, alienarea, criza sexualității occidentale. Așa cum a fost cu primul roman al lui Marquez ”Colonelului nu-I scrie nimeni.”… Descopăr din primul capitol, atmosfera din ”Străinul” lui Camus. În rest, câteva futaiuri ocazionale sau nu, pe cât se poate de bukovskiene, sau milleriene, poate nu așa detaliate ca la cei doi americani, dar executate tot pe fondul unei singurătăți profund metafizice, care alimentează alienarea ca temă fundamentală a sec XX. Sentiment, boală socială acută. Continuă și acum, în epoca în care computerul a început să substituie femeiea, cu e–onania ce se practică înfloritor. Boală extinsă pe teritoriile neuro-euro-neo-capitaliste sau ex-comuniste…cu decalajul cu care le-a lovit consumerismul… Scriitorii care au reflectat acest sentiment au merite, fiincă le-au trăit cu 50 de ani înaintea celor din societățile retrograde, comunist-totalitare. Oricum, eu nu cred că alienarea aparține musai unei ere. Că ar fi un fenomen pasager. Ea este de când Omul pe pământ. Pot argumenta că și Crusoe, în primul rând claustrat, însingurat era și alienat… Să nu mai vorbim despre vidul sufletesc al lui Adam când a făcut-o pe Eva…Dar, vom citi și vom vedea.