La Mizil s-a instituit Premiul George Stanca pentru poezie

Sâmbătă 25 ianuarie 2020 George Stanca (în memoria căruia a fost instituit şi va fi acordat un premiu) a fost comemorat în cadrul” Festivalului Romeo și Julieta la Mizil”

Prezent la multe ediții ale ”Festivalului Romeo și Julieta la Mizil” ca invitat și ca membru al juriului George Stanca a scris de multe ori despre acest festival în ziarul Click, în jurnal și pe blog.

Anul acesta, organizatorii, cuplul Minea- Bădicioiu și invitații la festival l-au omagiat. I s-a înmânat soției o diplomă și un trofeu unicat. S-a instituit premiul George Stanca pentru poezie.  

 

…Cunosc alt Mizil. Real. Pe cel cultural. Și nu de ieri. Găzduiește de ani buni unul dintre cele mai serioase și ”grele”, intelectualmente, festivaluri de poezie și epigramă din țară. Cu prezențe de academicieni, oameni de spirit din țară și din cealaltă Românie așa-zisă Riepublika Moldova. Crede-mă, e o mândrie românească, acest ”Romeo și Julieta la Mizil”.                                                                                                                     George Stanca, Click

 

 

”Romeo și Julieta la Mizil”, festivalul se maturizează

Constat, cu firească  uimire că, pe măsură ce timpul trece ”Romeo și Julieta la Mizil”, festivalul adică, cel dedicat epigramei și poeziei – festival internațional, monșer! – se maturizează. În bine. În pozitiv. În calitativ. Ce regal de epigrame a fost anul acesta 2018… 

Să zicem că ”mucosul” festival a trecut de pubertate; de perioada tuleielor, la Romeo, și a Visătorului și acneei juvenile, la Julieta…

Azi, la anul de grație 2018, El se bărbierește singur, Romeo, și Ea, Julieta, a început cu timiditate să se rimeleze și să pună gene false, să umble pe tocuri înalte ca o domnișoară rezonabilă… 

Numai să dureze, se zice… că zicea Napoleon nu știu pe unde și la ce eveniment. 

Dar, cu părinți serioși cum sunt cei din cuplul Minea- Bădicioiu, manifestarea fie  și ca ființă ar avea șansa să ajungă și la semicentenar… Noi, nu! Niciodată, noi nu! 

GEORGE STANCA, 2018

 

George Stanca 

Lect. univ. dr., jurnalist, scriitor

Multe manifestări locale am parcurs eu prin țară. Chiar și prin lume. Și, iată, nu știi unde și când te calcă tancul: mi-a căzut dragă de tot, irevocabil, manifestarea de la Mizil. Ediția din 2010. Cu mirificul pesonaj centenar care ilustrează – scuzați expresia oximoronică –  junimea senectuții, dl Mircea Ionescu Quintus; cu clasicul prozator mereu polemic și energetic Corneliu Leu; cu neastâmpăratul poet-șansonetist mai nou viticultor Dinescu. Glumind, “Romeo și Julieta la Mizil”  poate să revoluționaze cultura clasică… aducând-o la cea mioritică. Ei, amorezii shakespearieni încep să deruteze lumea, să pară a  nu fi din romantica cetate Verona, ci din idilica urbe Mizil. Nu veronezi, ci mizileni.

Oricum, acest coup de foudre al meu cu festivalul, mi-a dovedit, a nu știu câta oară, și o afirm cu ciudă bucureștenească, faptul că Provincia e Capitala țării. Nu Bucureștiul parveniților. El rămâne doar o mică provincie orientală, îl putem numi Manelemburg, în care se zbenguie politruci mediocri.  

GEORGE STANCA, 09.01.2011

 

 

VIVAT MIZIL !

Plouă cu poeți și poezie la Mizil. Nu credeam că pe decadența asta generală, funerară de-a dreptul a Patriei, neamului, limbii, Poezia mai poate subzista. Dar, se pare, m-am înșelat. Căci starea poeziei nu este armonizată, observ, cu starea  morală generală. Dimpotrivă e dizarmonică. Cu cât ne este mai rău, cu atât ne refugiem în poezie. Asta cred că ar fi o explicație. Atenție! Când zic ”ne…” nu mă refer la doudenele patriei, multe, mărunte, manevrabile, manipulabile manelibile și subculturale; nici la elita academnică din ce în ce mai subțire, amenințată de recolta bac-ului 2012… așadar pe cale de disapariție, ci exclusiv la persoanele care mai respiră, digeră, gustă ceva cultură… Dar tot asta, paradoxul refugiului în Poezie, îmi aduce aminte de o anecdotă veche. Ceușescu vorbește cu unu’: o duci bine? Minunat ! Câștigi bine? Super! Dacă strâng șurubul? Va fi și mai bine…Dacă-l strâng la sânge? Abia aștept ! Cu ce te ocupi? Gropar…

Da, din păcate, partea aceea sensibilă și delicată din organismul unui popor se refugiază-n poezie, devine lirică. Deși demult termenul ”liric” a fost degradat. Sau are o semantică îmbogățită în registrul cel mai de jos – visceral, pestilențial și scatofil – al limbii; în poezia urâtă, în fracturismul postmodern alimentat de diverși așa-numiți poeți tip Ianus. De aici poezia anală. Sau cea ”vaginală”… din lirica acelei ”poete”  o vlădărească, care (cacofonie dedicată !!! ), la moartea mamei sale zice că: ”m-am masturbat,// m-am masturbat //până mi-a țâșnit sângele din vagin”… citat real, cu scuzele de rigoare…

Poezia adevărată triumfă, iată, taman la Mizil. Orașul ironizat oarecum de Caragiale, enunțat de Bogza reprotericește și având replica regretatului și prea-puțin cunoscutului scriitor și mare reperter Eugen Secelanu într-o Flacăra din  1975.

Poate că deloc întâmplător festivalul acesta mizilean s-a născut dintr-un complex cultural.

Poate că deloc întâmplător locuitorii lui au ales, reales, re-reales, re-re-reales, re-re-re-reales același primar, Emil Proșcan, un poet//epigramist, un om cu propensiuni și instinct și chemări culturale…

Mă gândeam, în egoismul meu, ca festivalul acesta să rămână strict al poeziei, nu și al epigramei…Dar, de fapt epigrama, umorul sunt primele calități intrinseci ale Mizilului. De la nenea Iancu citire. Căci, Mizilul este primar legat de umorul caragialesc. Abia apoi prin eforturile directorului de la liceul Tocilescu și ale  profesorului de română inițiatorii, s-a ajuns și la poezie.

…așa că retractez… Ei bine, la ora exactă, Festivalul ”Romeo și Julieta la Mizil”, – e, cum să eviți umorul …?! – este un sănătos și zdravăn stâlp al spiritualitâții românești, aflată în marș forțat, ameninațată de manelizare, de pauperizare până la des-țărare…noroc cu depozitele de românism basarabene o mostră fu prezența lui Nicolae Dabija la Mizil.

Da, Mizil!, un loc de poștie, un ”menzil” unde se schimbă caii poeziei, unde călătorul ia o cafea și-un mizilic și-un catren sau o metaforă ca frișcă …

O oază culturală și loc de repaus pentru a continua lupta, călătoria…

Un colac de salvare, chiar dacă insuficient, desigur musai necesar.

Vivat !

GEORGE STANCA, 11.02.2013

 

 

Poetul e un șobolan al societății

 

După o iarnă dezolantă pentru unul ca mine, fără niciun apropou politic, deși politica ne bate rău la popou cu apropou, iată o veste bună. Festivalul ”Romeo și  Julieta la Mizil” se ține! A doua veste bună: fac iar parte din juriu. Înseamnă că în anii trecuți am fost un jurat bun…Mersi, neică! Este drept că îmi și place. E drept că sunt și măgulit. Fiindcă dintre toate propunerile de premiere toți cei confirmați au primit de la mine nota maximă. Concluziile mele, după ce ”am citit în poezie” ca-n cafea, sunt optimiste. Viitorul poeziei românești este asigurat. Dar e în situația aceea a tipului care se întâlnește , la maxima crizei comuniste, cu Ceaușescu. Căruia, la orice întrebare i se punea, el zicea: „e bine o duc bine”. „Și, dacă strâng eu șurubul de tot”, întreabă Cărmaciul. „O voi duce nemaipomenit”. „Ce meserie ai?” „Gropar”… Pe fondul crizei, care nu se mai termină, Poezia va prospera. Numai că ea va fi din ce în ce mai încrâncenată. Neagră.  Dezolantă. Chinuită. Poezie a morții și a deriziunii. Am citit asta în cele 385 X 4 poeme trimise la concurs. Am mai spus-o, căci am eu o teorie: poetul e un șobolan al societății. Când vine răul, la cutremur, la naufragii, șobolanul e primul neliniștit iese din cavernă, apare anchietat pe punte anunțând diluviul. Ei bine cam asta ”am citit…”. Sediționarii din Colectiv nu dorm, vor apărea. Au fost păcăliți cu așa zisul guvern tehnocrat, Tragedia  # Colectiv nu se va șterge ușor… dar fără politică…

Mulți poeți buni și foarte buni are Țara… 

GEORGE STANCA, 15.02.2016