Amintire pilduitoare şi lucrătoare

La cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu” (19-21 iulie 2019), onorat cu sarcina de moderator al simpozionului de evocări, am solicitat auditoriului  păstrarea unui moment de reculegere pentru cei care ne-au părăsit de la ediţia trecută: Victor Crăciun, Ion Brad, Al. Brad, Ion Dodu Bălan, Hajdy Gyözö şi…George Stanca. Mi-a fost greu să-l menţionez printre cei ce s-au grăbit spre altă lume (şi acolo Adrian Păunescu are nevoie de spirite alese), pentru că în faţa mea parcă mi se înfăţişa figura întrebătoare a lui George. Doar văzând-o pe distinsa sa soţie, d-na Lena, în haine cernite, venită singură de această dată la Festivalul păunescian, am revenit în realitate.

Născut la 7 mai 1947, George Stanca are o evoluţie intelectuală interesantă. Absolvent al Facultăţii de Construcţii Civile al Politehnicii bucureştene în 1973 şi a unui curs postuniversitar de sistematizare în 1983, George se dedică carierei tehnice în mică parte, muzica şi literatura invadându-l spre bucuria numeroşilor săi fani. A fost solist vocal al unei formaţii rock (1969-1971), scrie despre rock-ul românesc ca fenomen social, este organizator de spectacole şi realizator de emisiuni radiofonice mult gustate de public. Dar, revista şi cenaclul „Flacăra”, conduse de inegalabilul Adrian Păunescu, i-au fost pe potrivă. În revistă, începe cu realizarea unei pagini despre „muzica tânără”, la cenaclu este numit secretar. Cu o personalitate puternică, intră în conflict de idei cu însuşi „şeful” Adrian Păunescu, împăcându-se ca doi bărbaţi adevăraţi.

Debutând în presă în „Săptămâna”, în 1973, iar ca poet în „Luceafărul”, în 1976, George Stanca şi-a descoperit şi vocaţia gazetărească, colaborând la „România literară”, „Contemporanul”, „Scânteia tineretului” sau înfiinţând, colaborând sau conducând noi publicaţii periodice: „Independentul”(Deva, 1990), „Fair Play” (1990-1991), „Politichia şi România” (1991), „Expres magazin” (1991-1992), „Telegraf de Prahova” (1997-1998), „Obiectiv” (Braşov, 2003), „Viaţa mondenă”, „VIP”, „Super Vip”, „Vocea Valahiei” (2000), „Ro-Coop”, „Zig-Zag”, „Cotidianul”, „Jurnal de Transilvania”, „Curierul zilei”, „Gazeta de Sud”. I-a plăcut atât de mult gazetăria, în care a investit pasiune şi trudă, încât el şi-a propus să înveţe şi pe alţii această meserie nobilă, dar istovitoare, fiind lector la secţia de jurnalism a Universităţii „C. Brâncoveanu” din Bucureşti.

Ne-am cunoscut la o ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti, organizat de Liga Culturală pentru Uniteatea Românilor de Pretutindeni, condusă de regretatul Victor Crăciun. Era o după amiază rezervată lansărilor de cărţi, distribuite gratuit participanţilor la Congres, români reveniţi din patru zări şi mări. În mulţime, era şi George Stanca; printr-o simplă privire, ochii săi avizi de carte îmi transmiteau că dorea, dacă se putea, toate cărţile şi revistele lansate. Era acea dorinţă a omului în care sămânţa culturii a prins rod. Ulterior, aveam să aflu că avea o bogată bibliotecă, el însuşi fiind un autentic bibliofil.

Ne-am vorbit de la început la per-tu, ca doi vechi prieteni. Şi aşa am rămas peste vremuri. A venit (însoţit de soţia sa, pe post de medic) de fiecare dată la Festivalul Internaţional „Adrian Păunescu”. Întâlnirile erau plăcute, discuţiile sincere, iar despărţirile erau fireşti, pentru că eram amândoi conştienţi că peste un an ne vom revedea, că Adrian Păunescu ne va strânge pe toţi, laolaltă. Dar a venit anul negru şi în 2019, George Stanca n-a mai apărut la Craiova. S-a dus într-un loc unde se află alţi prieteni şi unde ne aşteaptă pe toţi.

George Stanca a fost un scriitor, muzician, dar înainte de toate, un om rebel, un sacrificat al vremii sale, cum îl surprinde Nicolae Dabija, înfăptuind un „sacrificiu necesar, fără de care timpurile de azi ar fi refuzat să vină, iar făpturile lor importante să se mai nască”.

George Stanca s-a dus, colo sus, dar amintirea sa rămasă jos, pe pământ, este pilduitoare şi lucrătoare.

Tudor Nedelcea

1 2 3 4 5 176