George Moise – Alexandrinul , un talent plecat prea repede

Ce zicea presa recent:

<<Sub egida dialogului plastic, doi teleormăneni expun la Curtea de Argeş>>

La auzul veştii că doi pictori teleormăneni expun zilele acestea la Curtea de Argeş, ne-a trezit curiozitatea în ceea ce priveşte evenimentul, dar şi care au fost împrejurările prin care cei doi pictori George Moise şi Marian Crângaşu, care pe plan local nu mai au nevoie de nicio prezentare, au ajuns să expună la Curtea de Argeş.
Iniţiatorul şi mijlocitorul acestui eveniment a fost colecţionarul teleormănean Teodor Săceanu, care în urmă cu un an de zile, a considerat că ar fi potrivit să lanseze placheta “100 de ani de la moartea Regelui Carol I” şi la Curtea de Argeş acolo unde se află mormântul domnitorului.
Astfel s-a creat o relaţie de colaborare între Muzeul Municipal din Curtea de Argeş, al cărui şef este Ştefan Dumitrache şi Secţia Numismatică Alexandria reprezentată de Teodor Săceanu.
Expoziţia intitulată “Dialog plastic”, vernisată marţi 28 aprilie la Sala Basarab din incinta Muzeului Municipal din Curtea de Argeş, a fost o noutate atât pentru iubitorii de artă de prin partea locului, cât şi pentru teleormănenii care îi cunosc destul de bine pe cei doi pictori.
Şi asta pentru că Marian Crângaşu cunoscut ca şi pictor de artă sacră, a expus de această dată lucrări realizate în tehnica grafică-acuarelă, peisaje, clădiri şi monumente, (Catedrala Sf. Alexandru din Alexandria, Capela “Victor Antonescu” de la Vităneşti, Statuia Domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica.)
Iar George Moise, un autodidact “aproape de profesionist”, după cum a afirmat însuşi criticul de artă Ion Aurel Gârjoabă, a expus lucrări realizate prin tehnica vopselurilor acrilice, reprezentând peisaje din zona Argeşului şi lucrări de natură statică.
Criticul de artă Aurel Gârjobă a vorbit despre cei doi pictori. Întâlnirea cu George Moise fiind prima întâlnire de acest fel. Acesta a fost surprins de maniera în care Moise a combinat culorile într-o cromatică care te surprinde pur şi simplu. Iar în legătură cu lucrările expuse de Marian Crângaşu, emoţiile au fost generate de faptul că pictorul a surprins prin tehnica graficii şi acuarelei. Acesta fiind cunoscut mai mult ca iconograf şi pictor de biserici.
Expoziţia intitulată “Dialog plastic” va rămâne deschisă până la data de 15 mai 2015.

 

Mirel MANAFU

George Moise – Alexandrinul

4Se întâmplă să te duci la un concurs județean de muzică, poezie, pictură… de talente în general și de-odată să ai un șoc, o explozie, să rămâi mut în fața talentului unui necunoscut. Cu cine ai studiat, îl întrebi. Cu învățătoarea din sat, apoi cu profesorul de desen, încă din clasa a 5-a. Ți s-a spus vreodată că ai talent? Nu. Mi s-a spus, mie și părinților să mă țin de desen, fiindcă se vede că mă pricep…

Așa și cu George Moise-Alexandrinul. Acum mi-a venit supranumele ăsta și uite că după dispariția sa eu am să-l botez. Rețineți George Moise-Alexandrinul… botezat azi duminică 3 oct 2015, la Mallnitz – Karintia, Austria. Era prin mondenii și intelectualii unui târg de provincie din Sus, când l-am întâlnit prima oară. Recte Alexandria. E acolo un ferment, casa deschisă ca un club a unui doctor CC. George e un bărbat înalt. Cu plete scurte,
retezate ca un paj de curțe medievală. Brunet. Ciudat, nas acvilin de grec. Nu știu ce-or fi fost strămoșii lui. Oricum, aer levantin. Cotat ca fiind unul dintre decoratorii de bază din oraș, la marile case, fie ele și restaurante, moteluri. Avea și școala vieții bucureștene. Cunoștea – l-am testat de multe ori – tot mundanul bucureștean , toate legendele orale al Capitalei. Cu Nicu Ceaușecu, Miky Voicu, azi Medelin mînca-i-ași… cu Jean Maurer, cu Zaza, Mitea Nuculescu –Mizil… pe scurt cu puii de tovarăși și devotații lor amici. Boemă spălată, boema marxistă aș zice că tot sunt pus pe botezuri azi… Știa tot.Nu am putut să verific dacă îi și cunoscuse pe toți dar faptele lor mărețe ca istorioare le știa pe de rost, aievea. Un bun simț exagerat. Și o calitate rară în zilele noastre internetivore. Nu vorbea niciodată, pe nimeni de rău. Dacă deschideai un subiect pe acestă temă, înjurai sau bârfeai un cunoscut,el spunea atât: hai lasă, e băiat bun…
Știindu-l decorator, vâzându-i opera prin diverse locuri sau localuri din Alexandria, am rămas surprins și nu prea, când a venit în tabăra de pictură de la Zimnicea. Alături de consacrații Virgil Parghel, Ion și Elena-Gabriela Drăghici, colegul lui din Alexandria, Marian Crângașu iconar cu școala de la Argeș, deopotrivă acuarelist. S-au adăugat doamna lui Virgil Parghel solista de folclor autentic, nu altceva, bucovineanca Doina Lavric, care cântă folclor pur . O face dumezeiește – e un soi de Leșe feminin din Bucovina…. Și, subsemnatul nu cronicar monden, nu rapidist, nu polemist, nu pamfletar ci doar poet liric… Jos cu haina existențială de oraș !
Atunci plimbându-se pe malul Dunării, prin peisaje, George m-a șocat. Așa, ca puștii din povestea de deschidere. Un talent uluitor, de autodidact. Ce revelație! De atunci, consacrarea lui s-a fixat. A ilustrat romane ale amicilor scriitori din oraș. Cărți pentru copii. Părintele Cărămizaru parohul de la biserica Sf Gheorghe Nou din București, km 0, la recomandarea mea, a apelat la el pentru cartea Sfinției Sale de debut în poezie… apoi deodată primesc un telefon de la Marian Crângașu. George s-a prăpădit! Era în iulie. A murit de cancer. Culmea e că boala lui, cunoscută și aflată la început, s-a accentuat când a aflat că soția lui are cancer și că o va pierde. Deși… Doamne, Prozator Divin, ce romane crude experimentezi pe noi, muritorii !

Mallnitz 3 oct 2015

Jurnal extim

jurnal29 septembrie
Ziua mamei. 1923- 2000. Ascult Mozart la căști și scriu. El se potrivește cu munții. Cu țara. Deși are o veselie de-a dreptul italiană. Un allegro al lui… E la el acasă. Eu, nu. Sunt mai departe de Salzburg. Și mai aproape de Klagenfurt, în landul Kärnsten (Karintia) spre granița cu Slovenia și Italia. Muzical mă simt – habar n-am de ce – mai acasă cu skandinavul, recte norvegianul Grieg… Poate pt că am descoperit prin ”N-am dansat decât o vară”, romanul lui Per Ekstrom, însurat cu o superbă pictoriță din Ardeal – Ligia Podorean – frumusețea țăranului scandinav//suedez aidoma balcanicului Moromete, român recte…
Ieri noapte pe la ora 22 am plecat cu o mașină din Casa de refugiați Bad Bleiberg. Am înoptat la Mallnitz. Unde mă aflu și acum. Mai stau un timp. Sunt cu documenterea într-un punct mort. Mi-am completat fișele cu un afgan drăguț. Fuge de talibani. Tatăl lui a fost o sursă ptru Guvern. L-au mirosit talibanii… și împușcat. După prânz am ieșit în curte spre camerele de lucru de la parter. Era pustiu. După actele de indisciplină produse la sărbătoarea de vineri, când unii au continuat abuziv, s-a trecut la restricții. ”Clubul de artă” al lui Joan a rămas fără accesul la bere. Ceai și tutun. L-am găsit numai pe decanul de
vîrstă MM. Era dus pe gânduri. Profund. Pierdut. M-am scuzat că-l deranjez.
– Erai acasă, zic. Visai?
– De unde știi?
– Aș vrea să te fotografiez, pot?
Nobroblem, ma frend… (transcriere fonetică).

Refugiat kurd pe gânduri

Refugiat kurd pe gânduri

– Uite M, tu ești cel mai grav și serios din grupul kurzilor sirieni. Restul, copii fără minte. Numai tu realizezi ce e cu voi.
– Mulțumesc Georgi că mă înțelegi.
– E normal, am o vârstă mai apropiată de a ta.
Ce să-i spun mai mult? Că noi avem un proverb care spune că ei sunt la vârsta când cred că ”tot ce zboară se mânâncă?” Sau, să-i spun anecdota pe care Eugen Barbu i-a spus-o lui Ceaușescu după Tezele de la Neptun? Hai, că n-o știți…! Cică, au vrut unii să vadă cum trăiesc șobolanii. Au luat mostre. Intelectuali. Și oameni ai muncii. Mâncare, berechet. Băutură, căcălău. Belferie. După zece zile, concluzia. În timp ce proletarii se umflaseră exagerat, intelectualii slăbiseră vizibil. Explicația: tuturor șobolanilor li se arăta de trei ori pe zi… pisica. Să nu vă mai strofocați să pricepeți, cu scuzele de rigoare:
proletarii – în cazul nostru fraierii, naivii, tinerii – dacă aveau mațu plin, de glojdeală, li se rupea… Așa și cu tinerii refugiați…
Am stat la Mallnitz până spre zori cu Mr Bigu. Teme. Viitorul omenirii. Al nostru. Involuția limbii române. RRomanizarea ei ca subcultura manelistă, scuzați pleonasmul. Ușurința cu care românul se infectează din anumite ”culturi” nocive. Deschiderea românului spre mahalaua altor culturi, recte a prostului-gust.
Noua sonoritate a limbii noastre. Exemplu: Sub balconul meu de la București, se adună noaptea tot felul de tineri sub 20 de ani, care înainte și după ce se droghează, discută tare. Necivilizați. Nici măcar nu aruncă seringile la coș… Dar, asta e déjà o normalitate. Cum vorbesc e nenorocirea. Mă-ngrozesc…”Să moară măicuța mea, dacă te mint!”, aud frecvent. Plus muzicalitatea de rigoare. Nu, nu, sunt sirienii din bloc, doctori, ingineri, oamenii de afaceri…Toți sunt de-ai noștri. Urmașii lui Decebal și Traian. Credeți-mă, să moară mama
Comentez degradarea care ne-a cuprins. Nu avem niciun viitor. Nici nu ne dorim. Nesimțiți. Indolenți. Nu mai avem instincte. Popor de traseu unic:
cavitate-bucală-esofag-stomac-intestine-duoden și sfincter… Un popor de duodene, rezum eu. Fără organe de protecție. Fără anti-corpi. Fără simțul de apărare.
Fără imunitate. Mai mult: sinucigaș. Asta ne-ar mai lipsi, o mixare cu islamiștii ce curg ca un fluviu liber spre Europa.. Exagerând glumeț, norocul nostru e că la discuțiile din Casă, i-am demoralizat pe refugiații mei. Dar, fără să-i mint: le-am spus cum se trăiește în România. Nu i-am mințit cu nimic. Shă moară mhăicuța mhea, frățioare

Aici, Mr Bigu s-a despărțit de ideile mele. El e un convins umanist. Am să-i recomand câteva lecturi de profil, din evreul român Eugen Sigler alias Relgis despre ”Umanitarismul apolitic (…) deasupra taberelor, deasupra dogmelor”. Fascinant acest ins. A mai scris și o istorie a sexualității, deloc frivolă. Când odată i-am spus umanistului domn Voiculescu despre el – era de 1 decembrie la Alba Iulia – trecuse déjà la conservatorism.
Susține, amicul meu, brilliant dealtfel, precum se vede, ideile și mișcările astea invazioniste, imigrante. Migratoare. Ba, după Bad Bleiberg , mai pregătește un hotel destinat migratorilor refugiați. Eu unul, nu mi-am cristalizat o părere despre asta. Sunt copleșit, subiectiv, egoist, euro-egoist și influențat de ideile Orianei Fallaci din ”La Rabbia e l’Orgoglio” – 2001, Mânia și Orgoliul. Scrisă la cald după 11 septembrie. Ea vorbește de Cruciada inversă. Ei nu vin la noi cu arme, săbii, tunuri, halebarde. Se insinuează. Adaug eu acum, vin cu foamea… apoi se ajunge la Califatul Europa și alte pericole vizionare.
Citiți, prieteni, și dle Bigu, vă rog, cartea asta. Vă rog, eu. Vă face multă lumină în privința terorismului islamist. Fie ea și subiectivă… lumina. Cum zicea un text, ”o carte de care nu se poate face abstracție pentru înțelegerea timpurilor noastre și a celor ce vor veni”. Timpurile ”ce vor veni” au venit. La 14 ani de atunci. Și, iată, omenirea parcurge din nou timpuri extreme și incredibile. Asta relva, de comun accord cu subsemnatu și Mr Bigu. Am prins să fim contemporani cu cele mari mari schimbări al acestei lumi. Om fi, oare, norocoși, au ba?!
Constat însă că acum, chiar acum, ne lipsește tare Oriana. Ca să putem înțelege fenomenul Invaziei sau Migrației unor popoare din Orient spre Europa… și mai ales cui-prodest-ul lui. Mă culc… ne culcăm. Dar, cât vom mai putea dormi linștiți ?
Oricum, noapte bună, duodenele mele dragi!

 

1 171 172 173 174 175 176