Miercuri 3 august

Anotimpul unui idol – Dan Andrei Aldea

Am plecat cu Basil la volanul mașinii sale și cu Lena spre Oradea pe drumul ce trece prin Marghita..Un drum rău, care s-a reparat numai prin cârpire și unde nu puteai lua viteză. La intrare în Oradea ne-am cam câcâit, bâlbâit până ce ne-am întâlnit cu Dan și Dana lui. Ținta călătoriei noastre de la Bocșa. Am mers la colțul străzii Aluminei strada unde e blocul lor, bloc vechi dintre primele costruite, ”în anii socialismului”, din Oradea…O trattoria ”Gourmèe” la capătul străzii a rezolvat multe. Căci, ne-am așezat acolo de prânz, unde am zăbovit vreme de două ceasuri. Bere, apoi vin alb, cordon bleu, pizza, macaroane, cașcaval pane; bune toate. Amintiri depănate. Căci, eu cu Dan nu ne-am mai văzut de 25 de ani, când am fost eu la el acasă, la Munchen. Nici nu știu ce să scriu aici, mascat, fiindcă ce s-a discutat sunt niște păreri despre câțiva ”prieteni” comuni care ne privesc numai pe noi doi. Culmea e că timpul ne-a făcut să fim de acord total în ceea ce a privit comportamentul lor. Nu se merită a le face cunoscute, dar m-am bucurat ca, în atâta amar de vreme, Dan să constate despre ei exact ce am concluzionat și eu. Prieteni falși, profitori, nesimțitori, nemeritați. Mă opresc aici.Culmea, oameni pe care-I credeam eterni în apropierea noastră. C’est la vie…

În drum spre Dan prevăzusem că va aminti de vechea-i adversitate față de Mișu Cernea… Am fost plăcut surprins să constat că Dan, din proprie inițiativă, l-a sunat pe Mișu și s-au împăcat după spusele lui, ba a fost și la ziua lui Mișu, la București. Frumos. Totul a decurs fără nici o explicație, nu am atins subiectul a spus Dan laconic. Dealtfel, mi-a mărturisit că el, revenind acasă, pare-se definitiv – la Munchen, în casa veche stă fiica lui, Dănuța – și-a propus să se împace cu mai toată lumea. Dovada sunt concertele recente cu Nicu Covaci lucru care mă bucură enorm. Căci rivalitatea dintre ei, în acea parte rea a sa, altfel artisitice, fu una prolifică și benefică pentru public, a fost artificial încurajată de ciracii din jurul lor. Eu ne-aflându-mă printre ei și pledând mereu pentru amiciție. Dovadă, inițiativa mea de a-i aduna în 1974 la Pittiș în casă și ideea de a cânta pe aceiași scenă la Sala Palatului. Atunci Sfinxul cu Dan a cântat pentru prima oară în picioare. Dan la vremea aceea nu punea preț pe mișcarea scenică; pentru el muzica fiind totul. Iată că și la ora asta, cred eu, muzica este adesea ca pondere pusă sub showul-rock. I se subordonează. Vezi cel mai clar, cazul Madonna. Și, vezi mai toată lumea…Nu mai zic de muzica pop românească, manageriată de foștii cărători de scule, care e un permanent show erotic, e vorba chiar de un soi de bordelizare a popului românesc coborât la instinct de chiar mari voci feminine. Cât despre masculi, stăm și mai rău în această Lume Nouă, repet bordelizată… – îmi place termenul, acum l-am născut – până la ultima consecință…

Da, am un vag sentiment de vină. Indus de Covaci total fals, în pofida acuzelor tardive aduse mie vara trecută la Mangalia, că aș fi fost numai de partea lui Sfinx. Dovadă stau sutele de articole pozitive, laudative despre Phoenix din cariera mea de jurnalist. Excepție o scrisoare recentă, cam de anul trecut, în care-l acuzam pe Nicu de faptul că el în loc să adune vechiul Phoenix, mitul generației mele, mit al libertății, al muzicii românești, el l-a disipat. Articol pe care Nicu l-a citit, nu știu cu ce grilă, depistând la mine o veche ură de ”sfinxist.” Total fals. Oricât de prieten, admirator al lui Dan Aldea aș fi fost – și chiar am fost și sunt – nu aveam cum să neglijez, eludez, ignor o trupă emblematic-românească, așa cum era Phoenix. Unde nu era membru numai Covaci…ba aveam destui prieteni vechi acolo începând cu Țăndărică – ne știm de când avea el 16 ani – Tetea Baniciu…Dar, uite că vechile intrigi ale unor rivali din preajma lui Nicu, dăinuie și acum…

Pe câți am omorât eu?

Dar, apropos de împăcările lui Dan, ei, bine eu mai pasional, mai îndărătnic poate decât el, nu pot ierta în unele cazuri. Și, i-am dat exemplul recent de duminică de la Zilele Bărnuțiu, atunci când am auzit doar pomenindu-se numele Manigansei I Gr din Zalău, cât de violent și necontrolat am putut reacționa. Am fost o fiară. Numai la auzul numelui nefericitei Mangafale… Ba, aș mai avea câteva cazuri impardonabile…pe care le voi lua cu mine în Orientul Etern așa cum sunt ele, nerezolvate…Nu vrea Lena să mă ajute, depind foarte mult de memoria ei, la detalii e genială, ca să scriu cartea celor ce au murit sau au pățit rele –rele după ce mi-au păcălit, țepuit dezamăgit moral. Folosindu-se de naivitatea, puritatea sicerității,omenia, bunătatea, amiciția non-profit, devotamentul și prostia … pe scurt credința-n oameni. Gen defunctul Edy Gugui – care m-a furat, R.G. Țeposu-care m-a batjocorit, m-a ”lucrat” la Cârciog într-un mod indescriptibil și incalificabil pentru un intelectual ce se pretindea rasat – decedat; Michi Cumpănă – decedată; madam Struțu –abandonată; Nicu Constantinescu- Sorin Strutinschi- Radu Mazăre, cazuri célèbre politic…azi, care măcar și-au recunoscut apăsările de conștiință. Căci, la accidentul cvasimortal al lui Constatntinescu și Strutuinzchi – cu 2victime colaterale – când s-au trezit în șanț,după șoc unul dintre ei a exclamat ”Blestemele lui Stanca!”. Ei mi-au mărturisit-o a doua zi după accident, atunci când i-am vizitat – ca Omu’ care îs: naiv și iubitor – la Spitalul de Urgență. Și, apoi, să se știe clar, în afara lui Ceaușești, eu nu am blestemat pe nimeni niciodată. Nu știu, cred că Ingerul meu are virtuți vindicative. Fiindcă, mă sperii câte persoane care mi-au speculat//înșelat//păcălit buna credință au pățit apoi rele, or și-au găsit chiar moartea…Punct.

Jurnal…. Multele informații relaționale aflate sau schimbate cu Dan Aldea mi-au dat o stare de bine, confirmând justețea unor poziții ale mele. Căci, ades mă îndoiesc de unele decizii luate privind o anume relație cu cineva ruptă brusc și violent.”Oare, am făcut bine?”Gestul ruperii definitive n-a fost prea grăbit? Mai ales că, în cel mai delicat caz pe care nu am avut curajul să-l abordez, Dan a spus brusc: ”Despre X și Y să nu mai aud vreodată. Niște jigodii !”… m-a blocat. Căci, măcar unul dintre acești X sau Y părea cânva parte din Dan. Pe celălalt l-am cunoscut sumar pe la Gh Zamfir prin cerc și chiar la ultima întâlnire mi-a lăsat un gust neplăcut…Aici mai circulă o zisă rămasă de la Zaharia Stancu, citată ades de Nichita Stănescu și nu numai conform căreia și eu am pus – de fapt el m-a chemat – capăt certei idioate cu Adrian Păunescu: ”Sunem prea bătrăni să ne mai certăm, că nu mai avem timp să ne-mpăcăm…”. Cu care nu sunt de acord. Căci eu abia acum la bătrânețea lor le-am depistat, le-am citit caracterul devenit NĂRAV…Constat chiar cu tema de a nu îmbătrâni urât că rolul meu în viața social în falsele mele amiciții a fodt acela de a fi folosit, exploatat. Bine zice zodiac chinezească despre Porc, că i se dau daruri multe, că este bine hrănit cu scopul meschinm cinic de a fi sacrificat de Ignat… Iată-mă deci spre final de existență numărându-mă printre făcătorii de bine fără ca să-mi fi propus acest scop. Știu doar că sunt un om bun ca tot neamul meu, ca toată confluența neamurilor Stanca, mai pușin datorită divorțului precoce al părinților mei, și ai lu’ Crăciun, neamul mamei, cu care am crescut fatalmente și am fost educat. Adesea mama spunea că suntem un neam de oamnei buni de proști…

Muzical nu am prea discutat cu Dan, mi-a spus doar că are un impresar bun și că – o veste bună pentru fanii din Capitală – Dana dorește să se mute undeva în Bărăgan. Dar…se teme de Regat… E drept, în zona Lehliu e altă mentalitate decât în Transilvania partea germanică a Europei, și i-am spus asta. Iar dacă se aciuează pe lângă vreo ceată de țigani, ori invers ei vin spre ea…e grav.Așa cum am pățit-o eu la Giulești Sârbi, locul meu de baștină, unde s-au aciuat chiar țigani din Bărăgan, Doamne ferește, sunt pierduți…***În rest, totul e tentant. Teren mult, verdeață și un corp de clădire pentru atelierul de lucru, studioul Maestrului Dan. Căci, Dana intenționează să stea și cu fiica ei,căsătorită, care are serviciu în București. Nu am prea știut ce sfat să-i dau…

Despre Dan, arată ca un filozof german din sec 19, mai slab ca acum 25 de ani, spre deosebire de subsemnatul, adipos în plină ascensiune ponderală… La fel de scump la vorbă, de interiorizat, de tensionat. Mi-a făcut o bucurie enormă să-l văd…Așa ca pe un posibil personaj dintr-o imaginară piesă numită ”Anotimpul unui idol ”. Albit și-nțelepțit… aprope la fel ca mai toți idolii noștri din tinerețile rock. Albiți ca Jagger sau Paul Mc Cartney, zbârciți ca … dar pe baricade. Iaca, niște ColesteRollingsStoneși…”Too Young to Die, too old to Rock and Roll”? Aiurea… Forever Youngs.Dan Andrei Aldea e o lumină vie.

***Blogul meu fiind public, sper să nu mi se impute o anume nuanță de rasism, atunci când relatez, constat, ”fotografiez” fapte reale despre țigani. Culpa e la cei ce le comit, nu la cei ce le observă. Să fie clar. Punct.

…Jurnal Mascat (continuare)

… ne-am întors traversând centrul aglomerat de mașini al Oradei, și am ieșit pe un alt drum spre Zalău mult mai bun și mai ales, nou. Splendid. Zona Nova Huta, …Slava, zona slovacă a României…sau din România…Peisaj ardelenesc, dealuri peste dealuri, molcome deschid mereu alte perspective. A fost o zi consistentă, care m-a îmbogățit. Dan Aldea același taciturn, introvertit…

PS de când ne-am despărțit ades îmi vine în minte câte o întebare pe care nu i-am pus-o și constat cât de puțin am comunicat… cu prietenul – sper – omul de legendă muzicianul Dan Andrei Aldea Vladimir

Cele patru personaje din poză, George, Dan, Dana și …antologia Poetului

Dana cu Dan Aldea și un admirator din Zalău ing Vasile Remeș

Familia Dana și Dan Aldea 

Maestrul Dan Andrei Aldea Vladimir, el însuși

Nu familia Aldea versus familia Stanca, ci familia Stanca pro familia Aldea…