LUNI 11 aprilie

Timp aiurea. Ba, te trezești cu soare-n balcon, ba se-ntunecă, ba chiar plouă. Acum la prima oră a zilei 1.20 chiar plouă. Azi, la prânz au venit cei de la etajul 7 sirienii, frații lui Jamal să spună că de mâine le vin muncitorii. M-aș muta la Giulești, dar se anunță ploi. Ei, și, ce ! Ușor de scris, ”mă mut”, greu de făcut ”mă mut”… Transfer de medicamente, haine curente. Apoi, nu mai am buticul ăla vizavi, a dat faliment. Rezerve de mâncare, mâncarea curentă, etc. Greu.

Ieri, duminică s-a îngropat cu onoruri militare actorul Mircea Albulescu. Tatăl i-a zis Iorgu, varianta greacă a lui Gheorghe, nașii Constantin și mama Mircea… Uriaș. Un munte al teatrului și filmului. Uite ce am scris la gazetă:

<<In Memoriam Mircea Albulescu>>

<<Era o istorie vie a filmului//teatrului românesc. Are. Și va vea 81 de ani. Îl știu din filmele copilăriei. Cele teziste. Primul film de spionaj. Cu Iurie Darie și Emanoil Petruț. Unde a debutat de-odată cu bunul său amic Amza Pellea – ”Alarmă în munți”.„Pasărea furtunii” pe un scenariu de ”transfugul” Petru Dumitriu, uriașul prozator cu a sa ”Cronică de familie”, nici azi reabilitat complet, repus la locul lui….

Exact ce-am afirmat: o istorie vie. A avut o viață relativ lungă. S-ar zice. A știut ce să facă din ea. A fost actor de film//teatru, universitar care a dat o pleiadă de mari actori, ; poet ales, delicat – își recita poemele la o Polivalentă cu 7 mii de oameni, curaj mare…; fost secretar de stat la cultură; un număr fabulos de roluri în teatru și film. Figură de ins aparent hirsut, care-și durifica figura ridicându-și părul lung de pe sprâncene speriind uneori. Dar, dincolo de figura asta, se ascundea un om extrordinar. Drăguț, amabil, bine crescut, tandru, înțelegător. Putea cu ușurință să fie chiar un Moș Crăciun al uriașilor. Talent. Har. Dăruire. Chemare. Umor.

Odată, pe când colabora cu ed Adevărul la audio-books, am fost împreună în Deltă. Eram destul de plinuț, nu ca acum, foarte. Mi s-a descheiat un șiret. M-a împins brusc în scaun și s-a apucat să mă încheie; scuzându-se parcă, a zis: ”știu de când eram și eu gras…” Ei bine, gestul lui, al unui om mare, nu mi s-a părut deloc o umilință cum ar fi gândi un ignorant. Dimpotrivă, am găsit în el camaraderie și omenie creștină de mare adâncime…Ulterior l-am văzut pe Papa cum spală și sărută picioarele unor bieți nevoiași… Mircea Albulescu – Om cu ”o” mare…

Și, ca să nu fim de tot triști cum e la o plecare definitivă, colegul lui, Vladimir Găitan mi-a povestit ieri una : Vlad abia se căsătorise cu superbenia de nevastă-sa Tunde. Înaltă, blondă, forme provocatoare, la o masă cu Nicolaescu, a dat-o drept o suedeză. Mircea o tot admira, lăuda, fie și mai libertine. Dacă tot nu pricepea nimic… La plecare i-a el zis: „Să vezi tu, suedezo, ce-ți face ăsta acuma…!” La care Tunde i-a spus pe românește: ”Sunteți sigur, domnu Albulescu?! ”

Un om de cultură, coleg, mare actor, prof-univ …am mai putea umple pagini cu ”cuvente potrivite” pentru Mircea Albulescu…

Care de ieri nu mai e cu noi… Țucu-ți sufletul, bădie Mircea!>>

Trăiesc posac, precum se vede, sub aripa morții. Nu pot spune că mi-a frică de ea, e inevitabilă, ci doar de formele ei. Cum arată Ea, mă întreb când ne mai vedem cu colegii de Facultate seria ‘71. Ba am făcut cu ei și o glumă, cu băieții. Am zis măi, la vârstă – noi avem spre 70 – apare prostatita, sau am scăpat déjà de ea? Eheee vine ea, mi s-a răspuns. Căci, dragii moșului, aflați de la mine că înainte de moarte mai trebuie parcursă o bătrânețe. Fănuș Neagu-mi spunea odată că, la Pelișor l-a întâlnit pe compozitorul Gerase Dendrino care făcuse 70 de ani. Nea Fane i-a zis jovial ”La mulți ani Maestre, ce vârstă frumoasă aveți!” Compozitorul l-a tras spre el și mulțumind i-a spus la ureche:”Pe dracu, dacă-ai ști ce urâtă e bătrânețea !? ”

Uite la ce gânduri macabre am ajuns. Și, mai am vești din astea. Știu vreo două celebrități care vor urma… Mă ia groaza.

Ba, am ajuns să văd agapa din mai de la Călimănești, mai mult cu accente funerare, vom mai muri nițel… Apropo, la ultima ”lunară”, de la Rest Monte Carlo, colegul meu Vasile Szolga, cel care a rămas la facultate ajungând până la prof. univ, mi-a lăsat// ne-a lăsat, căte o carte de proză. Proze scurte de 2-3 pagini. Este eliadesc. Are poantă finală,. Pe scurt, scrie spectaculos,. Am dedus iute doar după două-trei bucăți citite. Apropo, fiindcă Szloga e un secui de limbă română, pe care o stăpânește perfect, am cumpărat mai ieri un pachet cu cărți de la Libris.ro și am început lectura la ”Cetatea ereticilor” – ”La cita de los herejes”, trad Adriana Steriopol, RAO 2011. Același genial iconoclast Federico Andahazi, maghiar după tatăl psihanalist, argentinian după mamă; născut la Buenos Aires – cartier Congresso. L-am mai citit cu mare plăcere în ”Secretul culorii pure ” primul contact; știu că eram în spital cu 21 tensiunea; ”Mironosițele” cu personaje ca Percy Shelly și soția sa Mary,”mama” literară a lui Frankenstein și lord Byron ; ”Anatomistul”, genială, fantastică, aparent iconoclastă – cum ar putea fi o carte despre studiul, știința, existența și rolul determinant al …clitorisului decât așa ? – cu un premiu de fundație retras; ”Conchistadorul” Doamne ce viziune fascinantă… Iar, acum ”Cetatea ereticilor” ce se anunță fascinantă și la fel ca”Anatomistul”, obsesiv sexuală. Nu am citit încă ”El libro de los placeres prohibidos” – 2011 și ”Pecar como Dios manda. Historia Sexual de los argentinos (spanish edition) – 2008. Nu cred a fi traduse la noi. Aștept. Sau caut…