VINERI 5 februarie

Ciubuc de la popă și doctor…

Din ce în ce mai grea e adaptarea la fusul orar când ai, ca mine, un bioritm arbitrar. Căci, m-am sculat joi de dimineață la ora 2. Nimic nu m-a putut determina să mai adorm. Și așa, în prima tranșă, am adormit luând ca stimulent câteva pahare de Căpșunică de la Popa Emil Cărămizaru. Că, un preot așa mai rar bobocule, să-ți boteze nepoata și să îți mai dăruiască și un vin de-al lui, din via sa… Sărut mâna părinte! Că, de obicei, la doctor și la popă, duci, nu aduci… La doctor am fost ieri, la Diabetologie și după ce mi-a luat sângele, am cerut o cafea de la dr Neacșu, că-mi ardea buza.

Merțanul de aprozar

Apropo. Am făcut radioscopie la plămâni, dacă tot am fost la spital. Toată bronșita aia despre care ziceam eu că ar fi acută, pneumonie sau mai știu eu ce, s-a cam risipit. Sigurul lucru pe care mi l-a recomandat frumoasa doctoriță radiolog a fost mișcarea. Offfff! Cu 111 kg și dureile mele de spate numai de mișcare nu-mi arde! Voi reveni, cu subiectul. Fiindcă nevoia de mișcare a devenit imperioasă, dacă nu fundamentală. Am plecat cu avionul spre Veneția la 7 dimineața. Plecarea de acasă 4.30. Ore simpatice, monșer! Zbor exact, cu ceva turbioane. Veneția. Bigu. Soția Lina. Fiica lor Uca și o colegă. Bossul avea Mercedesul lăsat în parcare la aeroportul din Mestre-Veneția. Nu s-a prins de la început, dar când am apărut cu valizoaie de mamuți, mai ales subsemnatul și colega Ucăi, a făcut o criză teribilă. Nu redau limbajul. Ar face deliciul limbii române. Ne-am pus în mașină cu valiza în brațe, fetele, și eu în față cu sacul roșu (nu zic ”cu rucsacul” că dau într-o balegă de cacofonie rău aromată…. cu geaca de iarnă-n brațe, fularul și căciula… Poanta cea mai mișto a fost că în Austria, la Spittal, când, revenindu-i umorul, bossul a oprit – să mor, dacă mint!- pentru cumpărături… Ca represalii. Așa că, am plecat, ca țăranu’ cu merțanu’. Ca un fost TIR-irist român de pe vremuri, ajuns precupeață, care-și înghesuia d-a-mpulea varza, ardeii capia, gogoșarii și sacii de cartofi într-un Merțan desuet și jigărit… dar Merțan, dragi tovarăși! Al nostru – fără mișto – e frumos și luminos…

[ Apropo, de ”Merțanu nostru”, un banc scurt. Un milionar e surprins de nevastă la restaurant, însoțit de o mai tânără gagică. Scandal, dar domnul, o convinge să ia masa în trei. După un timp apare un bun prieten de-al lor, nu cu soția, ci tot cu amanta. Privind-o lung, pe amanta celuilalt, Doamna exclamă: ”Hai, că a noastră e mai mișto…”]

D ‘alì gùrii

De la Spittal, mi-am luat d ‘alì gùrii. Special. Pomelo pentru digestie, arahide, castane ”Maroni” pentru colesterol și glicemie, două sticle de vin roșu ca somifere. Un Shiraz Nero D’Avola Terre siciliane, care nu e ca data trecută, australian. Apropo de castane, mi-am ”bătut” nevasta să-mi facă rost de castane din piață, că-s nemaipomentite. Așa mi-a spus Bigu de data trecută. Și acuuum-acum, monșer, când scriu – 5 feb. ora 21: 33 – căutând pe net efectul benefic al castanelor găsesc ce? Asta! <<Contraindicații: diabeticii si persoanele obeze nu se pot bucura de valoarea nutritională a castanelor…>> Dr. Ruxandra Constantina. Futu-i… că taman mâncai fo 5 castane… ”diabeticii și obezii”… eu fiind la ambele echipe… Abia aștept să îi dau vestea că, Doamne, cum mă omoară el, Bigu, cu zile! Tot mă bate la cap,” nu mănânca prăjitura, de ce atâta pâine?, mișcă-te grasule, ia-o pe jos!”. E mai rău ca fetele mele, dragele colege de apartament Ana și Lena.

Splendoarea Alpilor

Am fost instalat la ”3 Gemsen” ”Trei căprioare” hotel vechi de 250 de ani. Han! Încă se lucrează la reabilitare la et 1. Parcă-i vedeam pe muschetarii Majestății sale Ludovic al Franței… ”Quenze al pai’șpelea”, ciocnind la parter cupele cu vin de Rin…, ca să rimeze… Nota bene. Îi bag pe francezi în propoziție, fiindcă îmi lipsește cultura austriacă. Sau, austro-hungară. Mă limitez la contemporani… Stau la etajul doi, cameră masardată, cu vedere în două direcții. Una e spre munții din Nord, superbă, și a doua,unde e și masa de lucru, spre acoperișul hotelului vecin. Aflat mai jos. Mă uit la coama lui. Aseară, vântul bătea numai pe coamă. Era viscol numai pentru mine – mersi fetelor! – un spectacol total. Și, azi dimineață, viscolea cu soare numai sub fereastra mea.

Am uitat să spun că am sosit ieri pe o zi de primăvară. Am asistat leșinat la luminile și splendorile Alpilor văzuți din Italia dar și uimit de numărul de tuneluri săpate-n ei. Nu-i prima oară, este, cred – a 5-a, dar nu mă mai satur de frumusețe. Nu degeaba prietenul meu Sergio Faleschini, vezi reclama la vinul lui Vinarte, e așa mîndru că originea e din Friuli. …, friuliano sau friulano…

Bucuria papilelor dar și a vezicii

Azi, vineri m-am trezit chiar la 7 după ce am dormit neîntors. Lucru rar – record al vezicii – la mine… Căci, după sosire-instalare, am poposit cu toții, merțanienii zarzavagii, la Tibi. La ”Guttenbrunn”, unde-mi place mie de mor să stau, dar afară. Ai la dispoziție un peisaj montan uluitor cu nu știu câte vârfuri reiterate la vedere. Aici e raiul și iarna și vara. Am povestit, ne-am bucurat. Tibi va fi tată în aprilie, un demers temerar la 62 de ani cu superba Emöke, 28. Tibi este fostul coleg și co-patron din anii ‘90 de la forma C V din București: Tibor Kiss Budai Ioan, cetățean suedez, fără glumă… Expert în mâncăruri, preparate, bucătărie. Dealtfel, și soția are un doctorat în bucătărit. Se mânâncă fabulous la ei. Aseară am avut păstrăv preparat nu se poate și nu se știe, cu un gust divin. Și, prăjituri făcute de Emöke. Ceva de vis. Incredibil, de cu zori am avut glicemia 140… bună. Mă așteptam la dublu…

Sambată 6 februarie

Prânz elongat cu coaste de porc alias ”scăricica” mioritică

Ziua Angelicăi, sora mea, am sunat-o peste zi. Seara asta de sâmbătă, de fapt un soi de prânz prelungit – am mâncat tot la Tibi coaste de porc. Cum eu nu prea mă omor după porc, când am văzut ce-mi aduce m-am speriat. Două scăricici bine rumenite, puse pe un morman de cartofi prăjiți și două feluri de prăjiturici. Nu mai spun că am ras și două berici … Crimă, nenorocire! Lumeeeee! Ce scandal a făcut Bigu! Să vedem dacă dimineață îi voi da la cap cu glicemia… sau viceversa. Știu să încasez. Dar, după o astfel de masă m-am culcat la 18:30. La 20 am fost sus și de atunci tot scriu.

Eppur si muove

Am rămas la tema mișcării. Bigu mi-a spus că voi mânca cel mai ades la Tibi, fiindcă am obligatoriu de parcurs 1 km. După ce am lucrat toată dimineața la carte, pe la 14 am sunat la Lina. A zis că vine din munte, a făcut mulți km pe jos, și hai mergem la masă pe jos. Ce se-ntâmplă? Am o problemă cu bocancii de iarnă, mă rod îngrozitor, cred că mi-a crescut piciorul sau picioarele… Așa că am luat ghetele ADIDAS. Care nu prea izolează de umezeală. A ținut treaba.

Ne-am dat întâlnire la birouri. Unde era și Bigu. Au zis să plec singur, că vin și ei. Cu mașina. Bătea un vânt potrivnic – pe vechi, se zicea ”protivnic”,” împotrivă”, de la slavismul ”protiv”- contra – eu eram cu geaca și vesta roșie, care nu mă cuprinde peste burtă, aia de fițe…La un moment dat nu am mai putut. Cu toate că aveam ghetele Adidas, repet, nu bocancii. Mijlocul, deși am un brâu de uriaș cadorisit de Bigu; picioarele, cârcei., mi s-au pus și cleștii pe bigemeni! Mai mergi, Stanco, per pedes cum zice Bigu cu prețioasele-i indicății, dacă îți mai dă mâna…de fapt, picioarele… Să stau jos nu puteam. Mă uitam la băncile alea frumoase, de lemn, aranjate precum cele ale lui Negoiță pe b-dul Decebal,.. și admiram modul cum șade mormanu de zăpadă pe ele, numai eu nu. Bine că, finalmente, fatalmente și salutarmente au venit. I-am iubit… Pe ei și pe Merțanu de aprozar…

Hai că s-a făcut cam de 23: 56, mezzanotte. Baie am făcut, ceaiul mi l-am luat, pe dinți m-am spălat, pijamaua mi-o voi pune, că e pe calorifer,va fi o nebunie ! – căci acum sunt înfășat cu prosopul de baie, n-au halite aici, voi stinge lumina.

…Dacă nu adorm am patru refugii – cărți – la cap. Mă așteaptă producția porno-filozofului francez George Bataille déjà virgină, neatinsă : ”Madame Edwarda,//Mortul// Istoria ochiului”. Apoi, ”Americanul liniștit” al lui Graham Green, mai am nițel. ”Porcul spinos” – Julian Barnes, pe care am mai început-o odată și nu știu de ce am abandonat-o. Deși, acțiunea pare a se petrece în România anului 90, sau așa rezultă din lectură. Și, ”pour la bonne bouche ”, proaspăt achiziționata, din Italia, 10 euro din banii mei, zgârcitu’ dă Bigu!, ca supliment la ”Corriere della sera”, cartea francezului Michel Onfray – ”Pensare l’Islam” scrisă după evenimentele Charlie Hebdo. ”Un libro spregiudicato sulla religione, il terrorismo e le responsabilita dell’Occidente”… pe profilul exact al demersului meu austriac din triunghiul Karintian : Bad Bleiberg – Obervellach – Mallnitz…

A,la Tibi am întâlnit-o pe Diana, cumnata lui Bigu, prof univ de germană, lingvist cu doctorat la Viena, care mi-a dat o veste plăcută. Ea va fi traducătorul cărții despre refugiați. Nici nu am apucat să fac oferta și ea mi-a declarat că i-ar plăcea să traducă poezie din română. Iată-mă! Eccomi! L-a tradus și pe Grigore Vieru… Mi-am declinat apropos, cultura, limitată față de austrieci. Las muzica Mozart, Familia Strauss, etc. Deși la arte sunt fascinat de Kokoshka, Klimt despre care nu se știa că făcut un stagiu la Peleș; de aici rochiile alea cu modele byzantine de pe cucoanele lui splendide. Și, de multprea-decoltatul Egon Schiele. La literatură sunt repetent… era parcă Martin Walser, amicul regretatului Gusti Frățilă care i-a redactat câteva cărți în română la editura All,dar de fapt e german… de ce oare-l consider austriac nu mai știu. Ar mai rămâne, mi-am amintit: Elfride Jelinek, despre care Diana mi-a spus că a fost destul de contestată la ei când a luat Nobelul. Poate controversată, este părerea mea. Căci, are o candoare a obsesiei, Elfride asta, pe care nu am mai găsit-o nicăieri. Cam asta e tot… Noapte bună!