Vineri 29 ianuarie

 

 

Cred că mi-am reglat într-un fel rezonabil, dar nu perfect, bioritmul. M-am culcat la 22, m-am trezit la 2:30. Când am mas, monșer, să văz începutul filmului celebru ”Lista lui Schindler”. Celebru da, însă necunoscut mie. Am oroare de premiere și de filme //spectacole//reprezentații cu publicitate deșănțată. Pe care nu o cred. Am citit ”Veacul… ” lui GG Marquez la un an după lansarea românească; iar ”Codul lui Davinci” l-am cunoscut abia acum doi ani, când cred că și sugarii intelctualior de rasă îl știau…

N-am suportat să văz Lista… M-am culcat pe la momentele când evreii erau împușcați pe față, pe stradă etc. Vezi execuția pe loc a bătrânului care nu avea o mână… când a fost cu curățarea zăpezii. Nu vreau să mă încarc negativ în zilele astea solicitatante, pline de emoții personale…Mai ales, că și azi vineri – acum sunt cesurile ora 10 am – e o zi plină de soare orbitor, vezi praful camarei cum își face de cap.Cred că mai toate complicașiile mele la plămâni de aici se trag, de la sănătoaul praf bucureștean. La vară Telega și Mallnitz.. Lumina asta mare, însă, emană optimism privind deplasările mele zig-zagate din următoarele ore… Buc- Mizil-Buc- Poiana Bv-Buc. În nici două zile…

Novelă absurd și tragică

Ce poveste mi-a spus ieri la telefon Sandu Voicu, prietenul meu din liceu? A murit cumnatul lui. Era în vizită la niște rude. La Leordeni. ( Gara de unde s-a urcat mama cu mine-n brațe dinspre Săbăreni unde m-am născut, via Buftea unde lucra însămânțătorul, semănătorul existenței mele – că-i spun oricum numai ”tată” nu… -, spre a mă descălica la Giulești- Sârbi.La casa bunicilor materni. Aveam 3 zile, era cam pe 10 mai 1947… Apropo, Regele avea să plece abia în Decembrie… Pot spune că l-am apucat.

Revin la novela tragică… La masă, creștinii au avut cârnați. Cumnatul nu prea avea dinți. A tăiat o bucată cam de 4 cm de cârnat și a introdus-o în gură. Mai mult a înghițit, din păcate, fără să mestece. A basculat. S-a înecat. Horcăia. Forțá. Panicate, rudele au chemat Salvarea. Omul era covulsiv. Pe moarte. Și aici vine lovitura divină sau gluma proastă a Diavolului : la distanță de câteva minute, înainte de casa lor, era o barieră CFR. Care, fatalmente, s-a pus în fața mașinii Salvării. Mesenii se uitau perplecși când la muribundul disperat, când la bariera pusă. Până s-a ridicat ea, omul era déjà pe lumea cealaltă…

Ce chestii, ce destin ! Altădată, auzind povestea asta, mă înecam (!!!) de râs. Acum, stau și reflectez cum ar putea să arate gluma finală a Proniei, sau a Satanei, când o fi să trec Dincolo? Și, tot eu răspund : pe măsura păcatelor mele. Știute și neștiute. Asumate sau nu… Fii, Doamne, drept!

Ieri am lasat blogul în aer. L-am rugat și lăsat pe Blândul Dan, IT-istul meu, să curețe tot brădișul care-mi indundase spațiul virtual al existenței mele. Balta mea din ce în ce mai tulbure. Acum, am grație lui, apă de izvor… Numai să dureze… Mi-a spus să nu mai deschid nicio adresă necunoscută sau alte căcățișuri parazite. Voi face totul, Dane!…Așa că, reiau

Noua ordine din arealul meu

Aseară am mai făcut ordine în cărțile din arealul meu. De pe gheridon, noptieră etc. Mai schimbăm din priorități. Oooof, dă-mi, Doamne, zile să le le citesc pe toate. Să mă înec cu lecture. Am ajuns ca Don Juanul lui Sorescu. Înlocuiesc femeia juneții, Dulcineea, cu cartea senectuții…e o propunere: Amarteea…

Ce fain zicea Poetul. ”Dar Don Juan, // (…) S-a făcut şoarece de bibliotecă.//Nu mai mângâie decât ediţii rare,//Cel mult broşate//Nici una legată în piele,//Decât parfumul budoarelor// Praful de pe antici//I se pare mult mai rafinat.”

Apropo de Hrabal, că-l pomeneam recent, de zicem că-l citesc ca replică la un prea-prețios și indigest contemporan, în urma noii ordini din arealul meu, găsii pe compatriotul lui, Milan Kundera, cu o carte de eseuri. ”Cortina –Eseu în șapte părți” Unde așa en passant văd că zice un lucru real și universal valabil, deși scos de mine din context: …”Omul a început să înțeleagă că nu murea în aceiași lume în care se născuse.”

Eu, m-am născut sub Regela Mihai, cum să nu-l iubesc? Am crescut în plină ascensiune a stalinismului supt tovarășul Dej, la a cărui moarte,1964, am plâns mai rău decât atunci când, copil fiind, tata o părăsea pe mama. Dej – nu un străin, ci un român bolșevic, un mare criminal de neam ; când la grădiniță ni s-a spus să nu mai spunem educatoarei ”doamnă” ci ”tovarășa”; am fost pionier, comandant de detașament… Pentru cauza socialismului….”Tot înainte!”Apoi s-a schimbat : fii gata-ntotdeauna…tot pentru cauza aia..; ”Sunt gata-ntotdeauna!”, strigam din rărunchii mei mici… am recitat poezii de Nina Cassian, Dan Deșliu, Eugen Frunză, Beniuc, Breslașu, Mihu Dragomir, A. Toma, Victor Tulbure, mamăăăă, Veronică Porumbacu. De unde să știu eu viitorul comunist de omenie, că în acele timpuri, la o crâșmă din Capitală Cincinat Pavelescu râdea penal de poezia Veronicăi Porumbacu? Care, apropo, scria in ”Gazeta Literară” : << „O Europă, te simt în mine, /Te simt adânc în mine /Te simt în sufletul meu /Te simt toată în mine”. Text azi mai valabil și mai prezent, noi având déjà Europa împlântată mult în noi, ăn mai toate organele, până-n gît, am spune… Păstorel Teodoreanu i-a răspuns distinsei: ” O superbă Veronică,/ Eu credeam c-o ai mai mică, /Dar marturisirea-ți clară /Din Gazeta Literară /Demonstreză elocvent /Că în chestia matale – Cu adâncimi fenomenale – Intră ‘ntregul continent…”>>;

M-am realizat sub elenul ceaușist, care sugruma poporul pe măsură ce-l iubea mai mult; dar neînsemnând că el regimul lui comunisto-naționalist a citit în locul meu cărțile citite de mine… Am apucat implicat în Revoluție – arestat, maltratat, ca un erou ce sunt, și la asta țin ! – zic, apucai și noul capitalism mioritic. O neobarbarie colonială; o pastișă căcăcioasă de sorginte americană, o caricatură a neoliberalismului, în care dorința străveche a neamului, aceea de a fi sluga unui Opresor, Dictator, Oligarh, Boier, Boss; de a avea un Jupân, Stăpân, Vlădică, Șefu’… este realizată și cu vârf și cu îndestulă îndesare în sine…

M-am înfruptat deci din Kundera, care mi-a stârnit, iată, amintiri tovărășești în pas cu vremile copilăriei și juventuții.

Giordano Bruno Bruno -un one man show al ideii

Deși, momentan, mă lupt în paralel, și cu Opere italiene, vol VI, ”Despre eroicele avânturi”. << Giordano Bruno. Nolanul. Strălucitului și vestitului cavaler sir Philip Sidney, Paris, La Antonio Baio, anno 1585 >>. Sunt 7 volume. Eu am doar două – VI și VII – restul le voi achiziționa… Lectură grea, filozofie, academisme, la fiecare pas de lectură ai o notă peste care – am încercat, nu a ținut – dacă vrei să sari pierzi logica. În majotirtatea lui, textul se sprijină pe note. Citești o pagină într-o oră. Îmi aduce aminte de un doctorat făcut în 10 ani…unde la fiecare afirmație se impunea o notă. Mai ales că știam, urma să susțin teza în fața unei comisii condusă de marele – azi regretatul – prof univ. Gheorghe Buzatu. Supranumit Regele Surselor.

Pe scurt, la câte spune și la căte am citit despre Bruno, trag concluzia că e un sedițios, un iconoclast isteric, care își merita arderea pe rug. Dar, numai raportat la etica idioată, constipată și retrogradă a vremii Inchiziției. Altfel, Bruno – un gânditor, incomod, contestatar al creștinismului – deci un eretic, cu exprimări, convingeri și concluzii vitriolante, violente, fără pic de respect față de înaintași, dar contestând cu argumente ceea ce contestă. Un provocator, un diversionist al ideilor novatoare fie ele și reacționare. Un ferment fabulos. Un spirit viu, incandescent. Un spectacol al minții. Și, apropo, ireverențios de-a dreptul cu Petrarca și Dante. Mai ales, cu primul. Bruno -un one man show al ideii.