LUNI, 4 ianuarie p.m.

A nins ca lumea, în fine, zăpada s-a așternut! Am un bioritm criminal. Am adormit după 5 dimineața. Când am scris pe blog tot în contul zilei de azi, luni, 4 ian. Probabil că la orele matinale la care scriam, Pronia a profitat de ocazie și a nins. Nu m-am prins…

M-am trezit la 10 și abia atunci am simțit în camra fără draperii trase, irizarea zăpezii. Lumina aia umedă și magică. Nu am am rezistat, prea mult orei prea ”matinale”; am mâncat, băut ceai, cafea, am citit din Doderer și am adormit cu cartea căzută pe cap. Nu e sănătos. Nu am nevoie de sfaturi, mă plâng surd… La retrezire m-am gândit la Jurjacu. Nu, nu pot, îmi păstrez lașitatea, uneori salutară, de a nu merge la înmormântările prietenilor. Am făcut și excepții, dar nici acum nu știu de ce? La Vadim. La dna avocat Paula Iacob. La care de atunci, familia nu m-a mai sunat niciodată, nici măcar la pomenire… Dacă ei nu te agrează ce vină are cel plecat? El răposatul mi-a fost amic, nu musai, implicit și familia sa. Punct. În fine, acum chiar privesc pozele din ziare, scriu și-l plâng pe George. Pe Jurjacul nostru drag… Lena a găsit niște poze de când ne-am văzut la un festival folk din 2013 decembrie, ținut la Nottara. Era acolo cu Repan. Jovial. Vesel. Briant. Un bulgăre de frumusețe. Cumplit e că mama sa trăiește. Doamne, ce soartă pentru un părinte să-și îngroape copilul !

Adio Jurjacule! Te-ai cam grăbit. Dar, dormi blând, vom veni și noi!