Blog

31 august 2017

Ziua de naștere a lui Miltiade Nenoiu, 80 de ani. Și-a sărbătorit-o la Caru cu bere. Alături de fiul său venit special din Canada pentu ziua de naștere a tatălui, Ana lui cea de toate zilele, fosta soție, dar nu mama fiului…

Am plecat apoi la expoziția lui Augustin Costinescu de la CCA.O explozie de culori. Colorist de marcă mare. Un artist care se-nchină Mamei sale Lumina. Doamne câtă bucurie. Care te plesnește decum pătunzi în sala de expoziție. Așa ceva nu am mai pățit. Omul ăsta trebuie să I se dea sălaș într-o casă de lumină să doarmă pe un pat spectral și să bea din pahare multicolor exortice numai nectarul ce se dă Zeilor. Mă-nchin la Lumina ta, Gusti!

Sâmbătă 2 septembrie

Mă umărește poetul G Țărnea

Am plecat dis de dimineata spre Spineni-Olt cu Lena, Carmen și Eva, Florin la volan. Am ajuns repede la Spineni, drumul era liber așa că le-am dus pe fete întâi la Șirineasa de Vâlcea unde am descoperit că rudele Lui Carmen erau vecine cu familiile poetului George Țărnea și ale Guvernatorului Mugur Isărescu, vărul său.. Mă urmărește Țărnea. Mereu am cam fost rivali la posibile mari iubiri ori muze senzuale și pasagere,; mereu m-am bătut citește completat la Rapsodia să prindem un turneu cu trupele de rock sau de populară care erau două: echipa Dolănescu și Turda. Pe atunci eram <<en frois>> cu Ion. În 2003 eram în juriu la festivalul de poezie de la Slatina-Ion Minulescu. Făceam un ziar la Brașov, eram acolo la hotel Postăvaru, am rugat-o pe Lena să se întâlnească cu George Ț- să-I dea dosarul cu poezii și note să le completez și eu, era înainte de 1 mai, de Paști…apoi am aflat că a murit subit.

Primul Cetățean de Onoare la comunei Spineni…

Le-am lăsat pe fete, deci la Șirineasa și ne-am întors la Spineni. Când am trecut prin sat la casa părintească, a bunicilor, la nr 180 erau numai bălării. M-a pododoi plânsul….Ștefan, fratele tatălui meu Nicolae s-a prăpădit, iar familia s-a împrăștiat care încotro, nu a mai rămas nimeni în sat să aibă grijă de casa, dar nici n-au vrut să mi-o vândă mie așa ca s-a ales praful. A fost primul șoc. Pe drum spre primărie m-am întâlnit cu primarul Dănuț Șărpău care se grabea să-l ajute pe secretarul primăriei căruia-i murise tatăl…

Am stat la primărie câtva timp până au început festivitățile de ziua satului, programate pentru orele 14. A venit si prietenul meu, fostul primar de la Izbiceni Mircea Velica ins drăguț care mi-a adus din produsele gospodăriei sale vestitele roșii de Izbiceni, ardei gras, kapia, vinete, etc. E fermier acum. Are vârsta mea, ba e mai mic cu căteva luni și de aceea-mi zice ”Nenicule!”

În curtea școlii s-a amenajat scena, s-au pus tonete cu jucării, jocuri, cărți, mâncare, băuturi, haine,etc.

Am fost onorat cu titlul de ”Cetățean de onoare” al comunei Spineni, primul cetățean din istoria acestei comune, poate pentru a duce mai departe numele familiei, bunicul meu patern Stanca Alexandru a fost în primul război mondial decorat de Regele Ferdinand, am acasă diploma și decorația; tatăl meu Nicolae Stanca a înființat în 1957 spitalul din Spineni care există și astăzi, fiind alături de potentatul comunist, și el de prin partea locului, Ctin Doncea, marele rival al lui Dej – iar, mai târziu s-a zbătut ca să se introducă curentul electric în comună. Tot el, apropos, Nicolae Stanca a înființat Fortuna-magazinele de legume și fructe preambalate, fiind subaltern și apropiat al lui Ion Ceaușescu… Care trăiește și azi. Chiar l-am rugat pe fiul său Nicu să -mi aranjeze o întîlnire cu dumnealui. La 60 de ani distanță noul primar Dănuț Șărpău aduce apa și canalizarea în comună, a renovat școala unde e nevoie de bănci și mobilier noi, școală unde mai sunt copii, în jur de 90. L-am cunoscut și pe directorul școlii un fost preot, azi prof de religie. I-am făcut o donație din cărțile mele. Nu va fi singura…

Am primit diploma și o plachetă cu stema județului . Am fost felicitat, au fost premiate și 2 perechi din comună care au împlinit 50 de ani de căsnicie. O diplomă a primit și Mircea Velica de la Izbiceni pentru activitatea desfășurată ca fost primar 5 legislaturi, ”pentru relațiile cu comuna Spineni”. În cuvântul său a invitat în această toamnă 10 fermieri din Spineni la Izbiceni pentru un schimb și pentru a fi inițiați în cultivarea legumelor și construirea solariilor și în obținerea de fonduri. Li s-au promis gratuit, răsaduri, material săditor. Se știe că Izbiceniul este pe primul loc în țară la cultivarea legumelor și în special a roșiilor, au câte 2 recolte pe an. Am cunoscut și o parte din notabilitățile județului și primarii din jurul Spinenilor.

A urmat apoi spectacolul cu muzică, o orchestră de muzică populară formată din tineri muzicieni, foarte talentați, cântăreți de muzică populară și să nu uităm ”Călușarii” din Scornicești.

Am aflat că pământul bunicului e dat în arendă ”la Italian”. Italienii au penetrat peste tot, noi românii nu suntem în stare să ne lucrăm pământul. Ne-am domnit ăn cultura de păduchi…Un hectar și jumătate de arabil pentru care italianul dă 700 kg de cereale/an. La intrarea în sat am văzut firma Renci, probabil asta e a italianului, deștept băiatul.

Am plecat spre Cozia unde stau câteva zile la invitația prietenului meu Nicolae Jivan. Pe drum m-am bucurat de peisajul din satele pe unde am trecut, Alunișu, Făgețelu, Olanu, și am fotografiat fântânile și crucile din jurul lor, un obicei care se mai păstrează aici în Olt și Vâlcea. La Băbeni era bâlci cu implacabilele și irefutabilele chinezisme, și la fel, prearomâneștile produse mici și bere.

Umbre și mistreți la Cozia

Am ajuns târziu la Cozia, ne-am cazat. Ne aștepta dna Cristina soția administratorului. La hotel aud clopotele și toaca de la Mănăstirea Cozia, peisajul e minunat, văd crestele munților și la 2 noaptea am asistat la o bătaie reală, sîngeroasă între câinii hotelului si mistreții coborîți din munte, chiar în bătătură la 10 metri de DN Valea Oltului. Încredibil. Bieții mistreți vin până la șosea din disperare existențială. Asta, pentru că s-au înmulțit, sau pentru că s-au tăiat pădurile și au fost nevoiți să emigreze. Nu știu. Oricum rânesc gazonul din curte, la început am crezut că s-au jucat copiii cu săpăliga dar gazda mi-a spus care e cauza, mistreții. Repet, la 10 metri de șoseua de pe Valea Oltului. A plouat în prima noapte și s-a răcorit dar acum s-a înseninat, e friguț mi-am cumpărat și o vestă groasă.

Duminică 3 septembrie

Cozia. Am fost la Mănăstire, e foarte frumoasă, lume multă cu toate că era seara, veniseră 2 autocare cu turiști spanioli din Barcelona, toți aveau tricouri de identificare, căști – ghid și aparate de fotografiat, toți admirau mănăstirea, dar nimeni din grup nu-și făcea cruce, probabil numai la noi se face cruce la intrarea într-o biserică. Mulți turiști români, dar și mulți cu pantaloni scurți, e jenant totuși să intri într-o biserică așa. Văzui niște pipițe cu un tupeu ascușit și bombat tocmai bun de bătăt cu nuieșușa. Sau, pentru cei mai tineri…alt tratament.

Spre deosebire de alți ani Valea Oltului e foarte populată, stațiunile sunt pline în această perioadă, terasele sunt pline, comerțul stradal e animat. Am fost cu ani în urmă după revoluție în această perioadă cu copiii și îmi amintesc că totul ea pustiu după 1 septembrie. Mi se spune că Aqua Park de la hotelul Cozia a reanimat viața economică a stațiunii. Nu am intrat încă în apă. In fața mănăstirii sunt vestitele tarabe cu fructe, miere, oale și ulcele și iiace, brice și arnice… Am vrut să cumpăr o ie și am cerut o ie românească, nu era niciuna. Toate erau indiene sau chinezești cu modele românești. Vîndute de maghiari…Unde sunt iile de Breaza, Câmpina, Maramureș? Peste ceva vreme n-o să gasim nici mâncare românească.

Luni 4 septembrie

Cozia. Din nou la mănăstire, căci ziua scriu la Click și nu mă pot deroba. Dar nu poți să nu mergi când auzi chemarea clopotului. Ba, am prins și toaca. Era seara, m-am întâlnit – vezi, de aia scriu eu zilnic la ziar…! – cu o familie de rapidiști din Craiova. Foști din București. El fusese atlet la Rapid, 800 m. A dormit ani buni în minihotelul care era-n burta stadionului la tribuna I. L-a prins coleg și pe Nelu Oblemenco, cât a jucat el în Giulești…

Pe cer era un curcubeu minunat, l-am fotografiat.

Daumonizarea fotbalului românesc.

Acasă, la cameră, am văzut meciul Muntenegru-Romania – 1-0. O catastrofă. Își vine să bați mămăligile alea de pe teren, îmbrăcate-n galben, la cucu gol cu nuiaua udă… Nu mai zic de neamțul care i-a mânat în acest rahat. Am un sentiment de indignare, de frustrare, de umilință. Am luat un calmant și m-am culcat. Trebuia să vorbesc pe Skype cu neamurile din Canada, dar și vărul Paul se uita tot la meci. Vai de fotbalul nostru. Dar, vai de ce?, nu poți spune vai? Lista e lungă. Raiul groparilor…

Marți 5 septembrie

Cozia. A venit Nicu și am stat de vorbă în curtea hotelului mângâiați de un soare cald de septembrie vreo 5 ore.Vorbe, idei, contradișii istorie, literatură, istorie, politichiie veche…Despre liberali și Brătieni, Opera lui C.Stere românul sacrificat, trădarea lui iertată și justificată- adică fugise de ruși din Basarabia ocupată și atunci în primul război să de de ei ca aliați? Niciodată. A sts la Bucureștiu ocupat. Cu nemșții – dușmanii, nu musai ai noștri,ci ai rușilor! A fost apoi iertat, înșele de Iorga, Pamfil Șeicaru . Cazul Irineu Mihălcescu și asasinarea sa mișelească de către comuniști sau de alții…?.L-am cunoscut bine pe un nepot de-al lui Stelică Mihălcescu, am stat în casa veche a profesorului preot din Pătîrlagele. O somitate nu numai în Istoria religiilor, asemănătă lui N Iorga… Noi nu știm măcar cine a fost. Neam de soi… cu înaintași de seamă: Mitropolitul de huși și alți Pomohaci…

Nicolae mi-a lăsat cadou mai multe cărți. Mai întâi Matila Ghyka – ”Curcubeie”.” Monografie cu ilustrații a satelor Dâncești și Rădăcinești jud Vâlcea de Nicolae Angelescu 1894-1966 – o viață între ilizii și deziluzii…”ș.a.

Am fost la slujba de seară. Am ieșit la plimbare, la cumpărături- căni de apă cu motive românești, ceaiuri, am încercat un tricou de un albastru frumos dar era prea mic, pățesc acealași lucru peste tot, au numai măsuri mici… pentru grași, un 3XL acolo…

Seara am căutat o farmacie și am ajuns în curtea hotelului, central, principal…bineînțeles că farmacia era închisă, curtea era plină de oameni în vârstă, (eu nu mă consider bătrân, refuz dacă ating 90 de ani poate accept…), frumos îmbrăcați care se grăbeau să prindă locuri la terasele de vizavi unde se auzea muzică, e program în fiecare seară, și unde se mănâncă mici, cârnați și se bea bere. Trai neneacă!

Pe o terasă ne-am întâlnit cu folkistul de mare talent Emeric Imre cu soția și copilul lor Cezar. Veneau de la mare, și mergeau spre Cluj, opriseră să mânânce. Frumoși, veseli, fericiți și mândri de copilul lor pe care-l văd deja un mare fotbalist la 1 an și jumătate. Să dea Domnul să fie. Am povestit de Tabăra de folk de la Calafat unde nu am ajuns anul acesta din cauza căldurii,și a unei scărbe mai vechi de unele personaje cvasi-feminine . Da, erau și zilele acelea cu peste 40 de grade și am stat la Telega la apă; Despre Festivalul de la Tg Jiu unde un prezentator l-a confundat pe Socaciu cu Șeicaru, de rîs,etc. Ne vom revedea pe 3 noiembrie la sala Palatului la cenaclul Flacăra.Deși nu-mi prea mai este dor de mediul acesta. Cu excepțiile de rigoare- clasicii.

Meciul Turcia-Croația de seară a fost slab. Nu am știut cu cine să țin, cu turcii lui Lucescu sau cu catolicii croați. S-a terminat 1-0. Altfel , Luce intra-n corzi și-l frigeau rău turcaleții căci a pierdut la Ukraina cu 0-2.Deși furat de arbitri. Și, așa presa nu-l va ierta. A contrariat cu ”înoirile” de jucători , aducând vechituri. Din păcate Arda Turan a jucat slab, mai slab ca la Barcelona, șters! Continui lectura la manuscrsul românului canadez Dan Ghițescu ”Timpul care ne-a rămas” – extrem de actual și foarte animat, plin de acțiune , recomandat de Muguraș Maria – Petrescu.

Alături de Primarul Dănuț Șărpău și ex primarul din Izbiceni Olt ing Mircea Velica premiat cu diploma de excelență

Călușarii din Scornicești Hăi!- Hăi!-hălăișa!

Dau autografe păzit de coada lui Florin COMAN, văr cu rădăcinile tot în Spineni-Olt

Incadrați de notabilități – Primar și Vice-primarul Ene Ichim . Doi flăcăi Tineri &Frumoși

Lena și premianții

Primarul Dănuț Șărpău îmi înmânează diploma de Cetățean de onoare al comunei Spineni.

COSTINEȘTI forever

COSTINEȘTI forever

Hormoniada Rock-and-Roll

Prima vară de Costinești am petrecut-o în 1969. Venisem cu cortul, împreună cu un prieten, Mircea, taman de la Mamaia. Cu cortul, la camping. La Mamaia cunoscusem un italian Gianpietro, cu un Fiat cinquecento, plin de etichete cu orașe, ca o valiză. Și el a zis, unde e Costineștiul ăsta? Hai acolo, e mai ieftin, e studențesc, scăpăm de snobismul de aici și mai ales de iaurtul zilnic, că numai asta mâncam. Cu pâine. Am ajuns la Mamaia cu autostopul, doi nemți adevărați din RFG cu un Mercedez de vis. Haidem unde ne e locul, am zis. Sărăcie, studenție, haiducie, blat la cantină, cehoaice, poloneze, redegiste rai al libidoului, paradis al hormonilor… Am pus cortul în tabără. Singura. cea studențească. restul un sătuc pe malul mării. Plaja de la Obelisc. Radio Vacanța Costinești, iar în sat o braserie. În tabără se bea numai bere. Afară – orice. O colegă de facultate mi-a dat cheia de la căsuța unde locuia. Pleca mai devreme cu două zile. Până atunci, ne aducea pâine goală de la cantină. Nu se putea pătrunde în raiul cu mâncare Cantina unu. Care era doi habar nu am… Ba, chiar a fost prinsă pe când ne dădea la ieșire pâinea. Parcă trecuse fraudulos granițele țării. Abia a scăpat de vreo pedeapsă. Noi trei, cu italianul, ne-am pus în căsuță, cu mașinuța, cu Fiețelul, în față. Ca acasă. Dimineața, un paznic, Nea Ilie din Schitu ne-a muștruluit apoi a venit un civil. Ne-a muștruluit, mie mi-a luat carnetul de student. Mircea nu-l avea…M-a chemat la el la cameră și mi-a spus clar că trebuie să-l informez despre atmosfera din tabăăăăără. Nu, nu e securist – l-am crezut vai, pe loc, e de la Ministerul Tineretului condus de tov Ion Iliescu. I-am spus că nu am obiceiul să torn, și am fugit. Ne-am cazat la Nea Ilie pe prima stradă de lângă bariera de intrare. Eram țărani de Schitul. Călugării din vechiul Schit…căci ne lăsasem barbă-cioc și plete pănă peste urechi. Indeletnicirea principală- gagici, mâncare mai puțină. M-am lipit de o studentă ospătar din tabără, care-mi dădea la greu din mâncarea lor. Seara împreună cu mai mulți colegi de facultate puneam mână de la mână și cumpăram un kil de Murfatlar la sticlă, 12 lei. La foamea existentă ne și îmbătam. Apoi fugeam pe dealul cam pe unde e Forum acum. Acolo erau gropi individuale rămase de la grăniceri. Ne ascundeam acolo perechi, perechi. Trăiască Hormoniada! Gabi un coleg de facultate avea un mini-mag sovietic, cu baterii mari. Dansam la lumina lunii acolo pe maidan. Ne frecam, lingeam, pupam, apoi la groapă cu noi. Hormoniada…O puneam de muzica zilei – Gabi era alimentat bine cu hituri – cu Simon și Garfunkel El condor Passa, apoi o replică uitată splendidă, dulceagă și futuristă ”In the Year 2525”cu Zager &Evans. Făceam socoteala dacă vom apuca și noi anul 2525. Uite că eu mă apropii. Cehoaice la metru, dar eu m-am prăbușit la o româncă, platonic dar râul cehesc, ca și ulița cehă…curgeau. Hanna, Maria, Zdenka cea mică, Zdenka cea durdulie, o nebunie…

Gașca crescuse și majoritatea ei era brașoveană. Și ele. Și, noi. La ele o țin minte pe distinsa doamnă de azi Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă din Constanța. O țin minte înveștmântată într-o rochie de in transparentă, cu motive populare. Frumoasă, planturoasă, sexoasă…atrăgea atenția și ziua pe plajă și noaptea la Braserie…

Platonismul m-a lovit după desfrăiele cehești de noapte și de zi. De zi și de noapte. Stăpâneam binișor limba cehă. Unde sunt cehoaicele tinereților noastre uteciste… sau futeciste… blonde, blânde, catifelate, aromate ca un pepene galben, ca un fruct de mango, fruct descoperit după 90…? Să nu uit nemțoiacele dederiste – de la DDR Dutsche Demokratiche Republik – care parcă erau mai cuminți. Recent, retro, am văzut-o pe Angela Merkel, studentă, goală la Costinești cu o abundentă pilozitate brună între coapse. .. nu mi-o mai amintesc…

Seara aveam două șanse de a dansa. La braseria singura din sat sau la Tabără unde cânta Cristal din Galați trupa rock, condusă de Puiu Crețu și apoi avându-l solist pe Vasile Șeicaru. Asta era tot. Și ceea ce vă dau eu aici ca realitate în plan temporal e ficțiune. Fiindcă imaginile cu viața de la Costinești mi se suprapun. 1969, 70,71….90, 91, 92…2017. Încă nu erau Vox Maris, Forum, nimic. Apoi, deși nu am lipsit de aici ani de-a rândul, totul s-a stricat. Se spunea că Nicu Ceaușescu vrea să facă o tabără internațională. Venea civilizația peste Costinești. Se duceau romantismul bucolic, farmecul natural al…naturii. Așa s-a emigrat la Vama sau snobescul și artisticul Doi Mai azi dispărut ca spirit…

Dar Costineștiul rămâne for ever.

Cu vechiul farmec. Epava Evaghelista loc de șotii sexuale pe punte pentru înotători și înotătoarele lor. Cu Golful francez unde colegul Sorin Postolache gol mi-a prezentat o doamnă goală, căreia tot gol, i-am sărutat ceremonios mâna…

Costineștiul nou, cu noul lui farmec. Cu amintirea festivalurilor vechi sau foarte vechi. Recitalul actorului, marele festival național de film unde lucram anual ca jurnalist la jucăușul și insolent ideologic ziar ”Secvența”. Protejați da, de Nicu Ceaușescu. Să nu se supere tinerii de azi, dar el era spiritul viu și LIBER al Costineștiului. Culmea, copilul răzvrătit al partidului, Nicu. Care își sfida, parcă, atotputernicii părinți… Ne dădea voie să facem mișto de tot inclusiv de el. Despre care se spunea că a pierdut la ruletă Herghelia de la Mangalia…Am scris împreună cu tânăra Ruxandra Săraru o miștocăreală cu Shakspeare care venind la Herghelie striga “Un regat pentru un cal…” L-am cunoscut tot aici și pe înlocuitorul lui Nicu, Ioan Toma, pe lângă care am zăbovit până ce mi-a scos cartea de la o cenzură de 5 ani și mi-a aprobat apariția…

 Nicu stătea mai toată vara aici, la ultimul etaj din Forum. Cu gașcă, cu amici. Cu Nadia Comăneci, Hrușcă, Șeicaru, Divertis, oameni de spirit puși pe veselie și glume. Ludici faimoși…Toate evenimentele dincolo de Grădina de vară, erau ținute și susținute lichid și solid de Nicușor Năstase cel care are azi o fortăreață de bun gust: Vox Maris. Cu distracție, cazare etc.

Nu poți trece peste toate astea…cu nostalgie chiar dacă amintirile mele postrevoluționare de aici sunt legate de un anume George Copos groparul Rapidului meu drag, dar ducă-se…

Aici în 1988 în jur de 30 august am lansat cartea mea, de versuri, a 3-a, Excusie cu liftul.

Am făcut-o în paralel, sau împreună cu o altă carte a celebrului azi Cristian Tudor Popescu. Pe 29 august am stat de veghe la un pahar, două, trei… cu mai mulți prieteni în așteptarea unei vești de la Maternitatea Giulești unde fuse dusă Lena. Pe seară am avut bucuria să aflu că Florin Petroșel, fratele bateristului Edy de la Holograf pleca la București spre dimineață. Am mers la Vox, la Nicușor Năstase, mi-a dat de merinde o sticlă de Rom Havana, tare de tot. Noaptea mi-a ținut de urât tot drumul. Dimineața la 5 nu mai știu cum am ajuns. Tare ronul. Am adormit brusc, La 10 am primit telefon. S-a născut fiica mea Ana. Era de Sf. Alexandru… Când am trecut pe la Vox aseară, Nicu Năstase era prins într-un conflict cu un bețiv. Ceva pumni, câteva înjurături. Nicu m-a salutat cu o căldură ciudată. Peste o săptămână era déjà fugit în Germania…

După 1999 m-am setat însetat pe White Horse.

M-am înrudit cu el. Inventat și manageriat de un emul al muzicii bune, al muzicii de calitate, spirit pe care de 18 ani nu l-a părăsit Generalul. Veneam aici cu tot familionul. Fiul meu care după ce avea acasă la dispoziție o colecție prețioasă de ebonită – a mea – cu LP uri valoroase, a prins și de aici de la White Horse, drag de muzică și mai ales cunoștințe. I-a descoperit pe Led Zeppelin și AC/DC. De aici încolo a zburat, l-am pierdut de tot. Acum e un DJ de seamă la Vamă…

De fapt școlirea fiului meu la White Horse a fost un gest de recunoștință din partea Generalului. O replică. Fiindcă la rându-i, în studenție îmi tocea discurile acultându-le în casa mea din București. A prins, a prins cu aviditate tot spiritul. Discret. Incet. Idolii i s-au conturat. Și așa a ajuns implacabil la Light My Fire, Doors și la carismaticul, senzualul, sexualul, din păcate și amatorul de prafuri albe Jim Morrison. De aici numele clubului constănțean Doors. Club cu pereții plini de reproduceri ale coperților de LP-uri în majoritate aparținându-mi. A furat Generalul, dar de unde trebuie… Așa încât în loc să-l blamez mă mândresc cu el. Și, mai ales, cu religiozitatea față de rock al clubului său,. A cluburilor sale…

Fiica s-a ținut mai departe. Era mai prețioasă, mai discretă. Eu devenisem atât de popular printre personalul strict ardelenesc al White Horse încât m-au poreclit ”Domnul Frâncușă”. Fiindcă sorbeam numai alb sec – nu-mi permitea altceva diabetul meu dobândit din familie – Generalul, a comandat câteva lăzi de vinul favorit. În toamnă mă rugam de peștișorul de aur să-mi mai dea măcar un șpriț rece, doar unul… Numita Frâncușă mi-a ținut moralul sus ani în șir. Din păcate azi la aceiași calitate de vin nu mai simt același gust. M-am schimbat eu, ori doamna Frâncușă? Am renunțat. Am trecut la roșul „Soare„ de la Vinarte, neocolind cramele lui Isărescu care pe lângă bancnote a semnat și o memorabilă Crâmpoșie ovaționată de Păstorel … și refăcută de el și prințul Știrbey.

Generalul a pătruns și-n spirit dar și-n sufletul unor monștri. Știa să tacă și să memorize… L-am dus la Pittiș acasă; l-am vizitat sau m-a vizitat vecinul de Cișmigiu Gil Dobrică. Era familiar cu toți marii artiști ce-mi treceau pragul. Artiști plastici ca marii pictori Mihai Bandac sau regretatul Vasile Chinschi… Actorii Adrian Pintea și Ovidiu Iuliu Moldovan, poetul Ion Zubașcu. Iată, toți plecați devreme dintre noi…

Invitați de marcă au curs pe apa mării dar scăldăndu-se și la Costinești, la White Horse. E, cum să limitezi audiența numai la plătitori, la clientelă, când cântă Iris? Să le pui ziduri pe gard? Așa că în mica grădiniță, terăsică de atunci, concertul Iris a devenit cvasi-universal… il asculta toată suflarea megieșă. Plătitoare sau nu. Am zis ”universal”? Da! Costineștiul e un univers. Al meu, al Lenei soția mea, și al copiilor mei. Și al tuturor. E un univers magic, erotic, extatic…e un rai românesc. Tineresc. Iar, dacă nu vă convine definiția prin adjective susțin că e un rai exclusiv – al tinereții mele. Al Doamnei mele și al copiilor. Ceea ce vă doresc și vouă, dragi cetitori!

 Noaptea aici se mânca ardelenește, cu pălincă ceapă și slană. Câți metri liniari de slană am consumat la White Horse cu Cristi Minculescu? Cu Mike Godoroja? Cu Alin Oprea? Câtă pălincă fără număr fără număr… Cu câtă tristețe am aflat aici pe 27 iulie 1999, pe terasă, la ora prânzului, am aflat zic, de la Fane Nagy – bateristul de la ”Semnal M”, că Iulică Merca fu dus la spital. Am fugit la Mangalia cu microbuzul condus de Harry Coradini – și el dus recent la Marele Concert – și cu soția mea. De groază! Ar trebui să nici nu scriu, dar sunt ziarist ce mama dracu – Iulică era la morgă. Gol, plin de echimoze, aruncat pe ciment… Animale… Am mers, apoi la Cluj, la înmormântare. Iulică, ”Ghiulă” al nostru vocea de aur e acum sus pe dealul Clujului. Ne privește cu drag. Și se bucură. Mai ales de fiica sa Iulia, mezzosoprană a Operei din Cluj… La Eclipsă evenimentul a fost ”umbrit” de Ploaia lui Cargo și de celelalte mari șlagăre…

Să nu râdeți de mine, că plâng. Este nedemn, poate, pentru un bărbat; dar, e normal pentru un poet care conviețuiește cu sentimentele și cu oameni frumoși…Eu vreau, încerc să fiu nostalgic, nu lacrimogen. Dar, nu-mi prea iese.

Tot aici pe mica terasă de la White Horse, ne relaxam, noi redactorii ”Ziarului de plajă”, condusă de subsemnatul, finanțată și manageriată de Cristi Zgabercea. Cel ce va fi directorul județean de cultură Constanța și apoi producător general TVR.

Ziarul de plajă. O mică nostalgie costineșteană.

 La terasa asta istorică, varianta restrânsă a anilor din jur de 2000, au mai cântat AG Weinberger cu nebunia sa bluesistică, jazzmanii constănțeni Corneliu Stroe – și el dus recent… – cu Harry Tavitian. Și împreună și despreună. Ba, Corneliu s-a combinat și cu Țăndărică și cu alți toboșari de talent din țară. Concerte de tobe… se poate spune așa! Se simțea bine aici Corneliu, arădeanul din Constanța. Îl știam demult când mi-l prezentase poetul George Țărnea vechi amic cu el. Era acum, director la Radio Contact Constanța sub patronajul lui C.P. Tăriceanu. Pe atunci eu directorul revistei VIP, aveam rubrica mea ”Vip! Vip! Ura!” la Contact București. Coleg cu doamna viitor primar Gabriela Firea, cu Diana Singer, Raluca Moianu, Cristi Dicianu, Cristi Schnebli și George Zafiu au lucrat efectiv cu subsemnatul…

Revin, pe Harry Tavitian eu îl știu de la Sibiu, festival, jazz 1973 când s-a băgat necunoscut într-un jame-session nocturn, din care a ieșit celebru în zori cu un zdrobitor boogie-woogie…Dar ce trupe au fost în spațiul acela mic din Costinești? Ce vedete au luat masa acolo?! Ce vedete nu au mâncat o slană cu ceapă, nu au băut un șpriț de vară, o votka-cola sau whisky cu ghiață… după posibilități…? Căci White Horse era un element viu. Vivant și zi, și mai ales, noaptea!

Ei, toate astea bănui că sunt poate visele ce păreau imposibile din copilăria-i sălăjeană ale proprietarului, Comandantul. Un fan bine temperat, bine ascuns, discret al unui rock de calitate.Lucru de care subsemnatul nu e străin deloc. Vizitele sale la mine se rezumau adesea la ascultări sau împrumuturi de discuri, imediat copiate și mai târziu cumpărate. Mă simt așa ca un mentor discret.

Toate piesele astea de bază, șlagăre, hituri, ”succesuri” se aud și acum, zilnic, anual, cincinal și… decanal pe toate canalele rețelei firmei. Fie ele White Horse din Costinești, ori selectul ”Doors” din Constanța…

Anul acesta clubul a atins majoratul, 18 ani.

White Horse, Doors viitor de aur au…sub comanda Generalului și a fiului său.

George Stanca 15 august 2017

B L O G

LUNI 28 august

Și, a fost festivalul. Fuse și se duse! Obolul meu pe scurt ca pentru ziar. Căci pentru Click așa a apărut:

<< Dragă Costinești

Te-am vizitat săptâmâna aceasta. Am tot căutat nostalgia, am tot căutat-o. S-a dus, s-a topit. O înghesuială de clădiri improvizate care la primul cutremur… Doamne ferește. Dar la mijloc, la căsuțe cândva un rai, azi o expoziție de dărăpănături amintindu-mi de unele cartiere braziliene din Rio, alea sordide din bidonviluri. Ce am regăsit cu drag a fost doar nostalgicul festival Folk Fest de la White Horse, unde ai fost evocat cu multă dragoste și fără nostalgii uteciste, de care, oricum, nu poți scăpa. Căci ele erau, existau și rău nu ne făceau. Erai. Fosta-i lele…! Azi arăți ca o parașută făcută poștă de primii veniți ai capitalismului. Fie și cu fortăreața aceea bine păzită numită Vox Maris luxoasă și sfidătoare, bine păzită de parcă ar ascunde ceva necurat. Nicușor al nostru nu mai e deloc al nostru, iar așezământul lui care s-a-ntins, s-a-ntins… și parcă nu se mai termină, continuă să fie somptuos și străin dar singurul de top…

Căci am fost la un festival care asta și-a propus: să te evoce tinerețile tale, trecutul tău glorios. Am picat bine. Am fost aici prima oară în 1969. Nostalgiile mele se întind înapoi totuși atât de lung când tu Costinești erai un sat de pescari cu Braseria sa și cu Ringul din Tabără. Atât! Căsuțe cochete, nu betoane grele și la propriu și la figurat…

Costinești ești bătrân și ofilit ca o babă care cândva se dorea ”stațiunea tineretului…” Ești atât de ofilit încât până și tânărul club White Horse, la deschiderea căruia am fost, a ajuns la maturitate – 18 ani! Mulți ani White Horse într-un Costinești curat, albit, deratizat de fițe și bășini mioritico- neo-burgheze!! Te-au evocat greuceni ai folkului, plus ”intrusul” rocker Dan Bittman care alături de Marius Bațu a încântat. Am reauzit marile succese ale folkistului solitar și pur-sânge Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi & Friends au fermecat cu muzica lor. L-am acompaniat poetic pe veteranul (folk, pop, rock, jazz),Tic Petroșel alături de Valeriy Main la orgă, l-am aplaudat și am fredonat cu ”Tetea” Baniciu alături de greii lui: Vlady Cnejevici și Teo Boar. Am râs, zâmbit, aplaudat la Fără Zahăr, Țapinarii, Walter Ghiculescu și proaspătul jurat de la Vocea României , Adrian Despot cu Vița de Vie, Andrei Păunescu, ne-a invitat la marea evocare a Cenaclului din 3 nov… Danil Iancu, l-a susținut musical pe caricaturistul Costel Pătrășcan în video proiecții. Am lansat și moda celor bătrâni din folk și nu numai, vechii, ”expirații” precum cel care semnează mai jos- cu formula ColesteRock ‘n Roll. Ba, am lansat și o carte ”Pionier în Pop, Rock, Folk- nașteri și chiuretaje.”

Long Live to Rock’nRoll! >>

 

… și, zic, Folk Fest s-a gătat. A fost o reușită s-ar spune cu o limbă seacă. Nu cred că a fost. Mai ales afluența publicului de sâmbătă. Slabă, când ne așteptam ca atunci să se rupă gardurile… Se pare că spre a evita blocajele oamenii au plecat de sâmbătă la București. Mă îndoiesc…Cert e că vineri au fost mai mulți spectatori decăt sâmbătă. Poate că o singură vedetă Mircea Baniciu să fie cauza.Căci vineri au fost Țeicaru, Bertzi și Bittman-Batau. Dci o pondere mai maer… Artistic, esthetic nu că fu ”așa și așa”, ci A FOST O MARE REUȘITĂ! Nostalgiile costineștiene au fost pe scenă. Păcat de unele inadvertențe și lipse de colegialități, când unii au uitat să mai respecte pe ceilalți și au ocupat exagerat scena. Spre tăcerea//toleranța Organizatorilor. Chestiuni locale de patriotism maritim… Dus la paroxism și lipsă de respect. Nu e normal să-l faci pe unu ca Mircea Baniciu să aștepte zeci de minute ca dumneata să nu mai pleci de pe scenă și să te-ntinzi ca un elastic… Puțin, obraz… dar , repet, asta ține de culise…poate a anul schimbate… Spectacolul vizibil ănsă , adică CSVD // AUD a fost impecabil. Spun astea fiindcă am fost părtaș și la spectacol. În sensul că am mers și am recitat ca de obicei cu Tic Petroșel și Valeriy Main ”Academia Cerului Albastru” pe scenă. Din păcate am fost prea limitați ni s-a dat senzația de tolerați – la fel, din interese locale! – deși nu zic de mine, Doamne feri ! dar un Tic Petroșel e unul dintre decanii de vârstă al mișcării rock în general, de la noi. Puțin respect, fetelor! dar de unde asta la noi în Romînia litorală?! Oricum, noi ne-am făcut cu brio treaba de poezie și muzică de înaltă, rară și delicată calitate. Pour les conneseurs. Noi…da…, ei nu!

 Pe scurt mai rar un spectacol ca acesta ca prezență de top a folkului românesc. Mai priviți odată afișul, vă rog și socotiți… ce nivel de festival cu iz național. Dar să nu ridicăm noi în slăvi ce am făcut tot NOI. Alții să ne laude. Da, așteptăm deși cred că va fi în zadar…

 M-am răcorit însă la discoteca de după , pe terasele White Horse, când încurajat de câteva – nu mai știu câte – shaturi (prin Ardeal le zice ”diețuri” adică o zecime de sută… – încurajat de DJ fiul m-am descotorosit de toate relele. M-am culcat plin de generozitate pe la orele 4. la 9 am plecat spre Venus la invitașia lui Tic și a soșiei lui Iustina care lucrează la…cu oamnii cu handicap. M-am întâlnit cu categoria celor care sunt transplantați…

Le-am povestit de mine, de viața //cariera mea, despre Rapid, despre Giuleștiul meu drag. Oamenii se grăbeau la plajă, așa că nu am putut să ascult ceea ce mă interesa, anume poveștile lor, ale unor oameni care au în corpul lor o parte , un organ luat de la altcineva și care-I afectează personalitatea… Cei prezenți mi-au spus chiar că din muzica noastră sunt doi membri ai comunității rock , (zic generic incluzând tot r&r, pop, folk) inși care ar trebuie să intre-n club: transplantații Victor Socaciu și Cristi Minculescu. Pe Leo Iorga l-au uitat, sau nu e cazul? Apoi m-am mutat la Sailor 2 mai . Urma să se facă o tabără, de pictură și poezie, precum cea de anul tecut cu grupul din Tg Mureș. S-a amânat sine die , din pricină oaspeților care au dat de ceva mai bun în Grecia. Ardeleni serioși, de cuvînt… M-am ușchit .A venit Lena și m-a luat cu Dusterul meu condus de Florin, care tot o ducea acasă.

 Dobrogea veche

 Am luat-o pe drumul de vechea Dobroge. Negru Vodă și celelalte.Peisaj selenar, pietre preistorice băgate-n pământ. relieful sra o musaca dumezeiască din lut și stăncă …Am ajuns la Ostrov, la bac , am luat o sticlă de vin alb sec de Ostrov, cramele Oltina. Costică Colțatu amicul meu va lăcrima știe el de ce…

Am trecut pe malul călărășan. Am mers la Motel -restaurant Monica din Chiciu Călărași. Mă lega, mă leagă ceva sensibil de acest loc și de proprietarul lui Marian Moga și soția sa Monica Moga. E vorba tot de prietenia comună cu Radu Paul Păunescu. Am luat masa cu ei și fiica lui. Am ajuns acasă la o oră după piezu nopții. Fiind zi de Duminică , iată eu am transformat-o în …luni. Îndeobște la mine, zi de plecare. Era o nebunie să te aventurezi în nebunia autostrăzii. Așa că, am câștigat o zi splendidă…Ce locuri minunate. Nimeni nu se bucură de ele.popor de… hai că mă opresc.

1 2 3 4 5 106