Rugbiștii și Mămăligile

Anghel IordanescuAbia vineri am văzut reluarea meciului istoric de rugby România- Canada. Ca să mă bucur de el, am făcut un efort extraordinar de a mă actualiza, de a mă potrivi cu momentul. Mi-am scos din cap faptul că știam fabulosul rezultat și incredibila evoluție a Stejarilor… era să mor. Să mori de o ficțiune… Spre final, când ne apropiam, pâș-pâș, de marele eveniment, aveam pulsul peste 140, mi l-am luat! Ce meci! Și ce bucurie românească. Ce băieți extraordinari!…
Și tot așa m-a dus gândul, a lunecat spontan către mămăligile din fotbal. Să văd eu unul, măcar unu’ din ei că face ce a făcut un rugbist un meci întreg.
Că îl ia pe adversar pe sus, că-l plachează, că-l blochează, că aleargă pe uvertură… Păi, ăsta, fotbalierul nostru moare, nene ! Fotbaliștilor tricolori, pleonaștilor numiți și ”mămăligile galbene”, Tata Puiule, trebuia să le pui meciul ăsta de rugby la televizor. Să vadă. Să priceapă. Poate se mai trezea, mișca, ceva în ei. Și așa, eu o spun cu toată răspunderea: dincolo de orgoliu nu avem de ce să ne calificăm ! Ce facem mai departe, ne facem de râs ?
Suntem ca Orbul care merge spre prăpastie și numeni nu-l oprește, ba-l încurajează… Vom fi ciuca bătăilor, proasta-proastelor… la turneul final. Cu ce jucători mergem acolo… dar mai ales cu ce echipă? Repet, privind în scurt e bine. Pe lung, va fi catastrofal. De aceea chiar de ne vom califica – dintr-o grupă penibil de ușoară în care am ajuns la mâna lui Feroe… eu nu am să mă bucur de eventual calificare. Poate cu un ochi, o ureche, o mînă. Restul rămâne îngrijorat…

Astenie XXL

Pe vremuri Partidul unic plătea bine pentru o pozie patriotică. Se-nghesuiau destui. Iată azi un poem scris fără bani. Ci doar inspirat de partide…

Astenie XXL

O, patrie de matracuhe
De filfizoni, curiști și fufe
Mă uit la tine te deplâng
Pe obraji-mi lacrimi grele curg

O, patrie legăn de hoți
De derbedei și idioți
Ce nu gândesc decât pe gură
Și care fură, fură, fură

O patrie de furi și lași
De politruci pușcăriași
Cum să te-ajut cum să te scap?
…Năimiți ce ți se cacă-n cap.

Ei te conduc călăuzesc
Pielea de carne ți-o belesc
Te sug din seva ta străbună
O, patrie! O, mamă bună!

Tudor Gheorghe – repetiție generală

Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe

O mare comună din Olt, Izbiceni, a avut inițiativa, de fapt primarul Mircea Velica, să boteze Centrul cultural cu numele marelui artist oltean Tudor Gheorghe. Chiar înaintea Podarilor locul de naștere al marelui artist. De atunci, cel puțin de două ori pe an, Domnul Tudor, Neica Gheoroghe vine la Izbiceni. Mereu cu noutăți. Face un fel de repetiție general înaintea turneelor lui tradiționale. Înainte de a pleca prin țară și cam cu o lună înainte de Înghesuielile de la Sala Palatului, care e și apogeul trebii. Marți 6 octombrie fu avan-premiera cu spectacolul nou ”Adio, Doamnă!”. Muzică și Poezie. Banal pentru Tudor… căci asta face oricum și-ar numi demersurile artistice. Aș zice, ”Muzică și ce poezie…!” De data asta olteanul, craioveanul stabilit ”nițăl”și-n Capitală, face o istorie inedită a Bucureștiului interbelic. Muzical, monșer. Că, tot n-avea cine, decât un oltean…păi cine să facă ? Țiganii parveniți post-revoluționari? Majoritari prin Centru. Politrucii ardeleni, veniți cu TV, servicii la pachet să ia puterea? Sau muncitorimea moldavo-hispano-italiană? Că bucureșteni adevărați mai rar, uite-mă unul, colea rătăcit … Restul? Parveniți, năimiți, deveniți. Migranți de spațiu închis… Oraș policrom dar fără identitari.
Și ce frumos. duios, amoros chiar o face Tudor. Ca un bucureștean autentic. Că, așa sunt oltenii: se adaptează ușor. Sigur , se impunea de mult o antologie a pieselor iubite cândva la Bucuresci… Cine nu știe ”Mână birjar” și nu-l apucă o nostalgie blegoasă dacă e bucureștean authentic ? Căci, repet-re-repet, dacă ești bucureștean , măcar odată ai apucat – nu niște, ci doar – UN lăutar cu o chitară zgâriată, într-o crâșmă de la Șosea, cântând peltic și original Zaraza. Apoi, cine nu a auzit de Zavaidoc, de piesele lui răstit-temperamentale ? Tudor le evocă pe toate… cu poezia lor și a lui…
În fine, poate până pe 3 nov, parcă, vom auzi//vedea varianta îmbunățită produsului. Căci, Tudor se știe, este un mare perfecționist. Și, de data asta a încercat să ne surprindă, iar, cu ceva trăznit. Și, din nou i-a ieșit, fir-ar să fie… Ce îl ajută foarte mult, pe lângă voce și talentul actoricesc, e trupa care-l acompaniază… tineri, mereu tineri conservatoriști aduși, unii, și din Basarabia fiindcă sunt foarte buni. Nu vă spun să vă luați bilete la Sala Palatului, că nu sunt agentul lui Tudor Gheorghe. Ba, cred că e prea târziu. La el biletele se vând de la sine. Și, taman că vezi mâine-poimânine pe casa de bilete, scris cu mândrie și disperare ”sold out”. Adică, nu mai sunt bilete. Un spectacol cu Tudor, garantat o rețetă cu casa-nchisă.
P. S. Specacolul e comestibil și pentru politicieni, de data asta. Nu-i mai înjură așa tare pamfletarul-cobzar Tudor Gheorghe. Dar până la Sala Palatului are timp să se îndrepte…

1 106 107 108 109 110 111