Jurnal mascat

VINERI 7 aprilie

Anostul la zi

Aproape că mă rușinez…pe mine. Tot ce mi se întâmplă e de un anost perfect. Tot ce mi se întâmplă e atât de anost încât am senzația că nu se întâmplă nimic… Să scriu despre junghiuri? În șale, între omoplați, în cur?

Maestrul Octavian Paler a scris excelent despre molii. O filosofie înteagă. Asta apropos, că azi noapte//dimineață pe la 3 eu vânam molii cu palmele , până am ajuns la o disperare a neputinței, recurgând la violența letală, la mijloace de genocid…cu analcid… sau cum s-o numi acum. Numai că și asta , chimicala de azi e mai perfidă: are o aromă zeiască. Să tot mori axfisiată…ca molie. Prima victimă colaterală, însă a fost chiar agresorul… Am stat apoi, cu ușa balconului deschisă un ceas. Așa că, să ne fie clar – eu nu sunt Paler. El e omul cu o cultură de bază fabuloasă. Aia acumulată la disperarea din sărăcie la un liceu auster . Antică, greco-romană. Mitologică. Istorie. Filozofie? Nici nu știu cum să-i clasific cărțile : proze , – poemele, da!, e clar… – eseistică, filozofie, înțelepciune de cărturar… cimilituri zeiești?Ca erudiție l-aș apropia de Borges…dacă nu sunt obraznic…Căci, e de tot particular. . . Paradoxul la dumnealui e acela că-ți lasă impresia că scrie numai pentru o glorie venusiană, numai pentru dame; să le placă lor , să le măngâie auzul, ochiul, epiderma …să le flatarisească lor clitorisul. Cer scuze pentru cele spuse, dar de fapt e doar o impresie, căci Paler are , cum spuneam , profunzimi culturale greu de dimensionat…

Sunt sufocat de banal. Nu mai am creativitate decât în inerția pâinii zilnice mâncată la… de la… tabloidul Click. Acolo – da mă, intelectualii lu pește! – am mici fiori literari, chiar extatici. Acolo , în baițul ăla de frivolități gustate de lume, can-canuri, femei dezgolite, povești belite, mondenități pălite , pălituri pariziene sau hollywoodiene… În obolul meu cotidian de la Click, fac și tot fac acrobații ligvistice, mataforesc, ”metafloricesc” în draci . Fac exerciții de stil și nu se prinde nimeni! Un scriitor de la Craiova m-a făcut acum ceva timp să roșesc. A zis că la metaforă

Sunt ca Fănuș Neagu ?! Nici vorbă…sau, oarecum. . . La Fănuș halitoza matinală se numea metaforă. Fane duhnea divin, deborda, voma, avorta, căca metaforă… Căci, hrana lui metaforică se plăzmuia din carne de îngeri. Fezandată cu vin divin. Ingeri de casă. Îngeri domestici ținuți în gospodărie , hrăniți cu uruială din erotica eminesciană și pastel macedonschian . . eu îi apropii pe cei doi, nu ca viața asta hâdă care i-a făcut dușmani… La metaforă Fănuș era ”torențial și cataractal”, cum zicea regretatul Dan David, amicul meu dus încă din ‘90…. care are bust la școala din Bertea – Prahova și tot acolo un mormânt prăbușit…la umbra unui păr. Fănuș avea o boală incurabilă. Cancerul lui s-a numit: metaforită cronică! Eu doar cochetez cu ea, cu madam de Metafory , căci redondanța metaforică, ploaia meteoritică, aburul metaforitic sunt în cantități cosmice la Nea Fane. Aproape sufocant…

Și, uite blangotire aici: o tot țin așa din acoladă-n acoladă… și parcă nu spun nimic. Cine pricepe despre ce vorbesc eu acilea? Copii, luați o foaie de hârtie și Extemporal: Despre ce vorbește GS în jurnalul lui de vineri…? Temă pentru acasă!

 

Căci , să fie vina primăverii?, nu am chef deloc de scris. Afară se screme a primăvară. Ba e cald, ba noaptea-i chiar frig, nu s-a instaurat încă puterea căldurii, care sper să nu pice-n dictatura caniculară de astă-vară. Dar, sper să o mai păcălesc, pe ea, pe căldură. Mai merg odată-n Austria cu voia Domnului și a domnului Bigu…Mister Bigu. Poate că reușesc să termin și catea aia despre refugiați. În mai acum se fac trei ani? sau doi/ de când au poposit pe tărâm austriac…

 

SÂMBATĂ 8 aprilie

Jurnal extim

Intimizînd nițel jurnalul acesta extim am de notat la ziua //seara de 6 aprilie 2017 faptul că neopțica mea Eva, la o convorbire audio-vizuală pe Skype, mi-a spus coherent și comprehensibil, petru prima oară t a t a i e. Nu-mi place ”bunicu” fiindcă eu copil nu avam decăt mamaie și tataie. Punct. Lena poate fi ”bunica” , fiindcă așa se spunea la ei. La noi, în Giulești Sârbi așezare romînească la margine de metropolă cu influențe bulgărești ca la Teleorman , așa se zice: mamaie și tataie. Iar la străbunici Deadu și Baba!Deadu meu, Ghiță Crăciun, tatăl lui tataie Gheorghe, a murit la 105 ani, mi s-a spus. L-am apucat. Aveam 6-7 ani căns s-a stins. Avea o mustață vănjoasă a la Franz Ioszef. a mic de stat ca și tatie ca și unchiul Ionel. Eu am sărit din neam cum a făcut-o cel mai spectaculos, Georgică al meu(32). Onimestic avem o continuitate dinastică de Gheorghe…Ghiță Crăciun, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Stanca(eu, George e pseudonim…), George Stanca… și cum o vrea Domnul aș mai dori un Gheorghe 5… fie și Gheorghița. Apropo de onomastica românească, eu ănebunesc. Mă ucide internaționalizarea asta. Hai, Eva e internațional, deși a mea e Eva- Maria… dar să-și botezi copilul … dar nu mă mai leg de nimeni, e treaba lor să se facă de rahat , și mai ales să-și nenorocească pruncul dându-i nume de panaramă… Noi , Gheorghe-am fost și Gheorghe rămânem…cu un ”r ” tremolat … de la ” râul, ramul”…

O junglă ligvistică într-o mare de adrenalină

Am sesizat că vinerea e o zi în care se slobozesc emoțiile. Adică, am voie și prilejul să plâng la vreun talent inedit de la” Românii au talent” sau la o poantă a lui Florin Călinescu. Apoi, este emoția – în cazul spaniol, chiar una fotbalistică. De sorgine estetică . Mai ales, când joacă Barcelona sau Real , dar nu musai. Recent m-a încălzit Alibec cu o pasă – pardon ”assist” fetelor, ce mama dracu…!? – absolut artistică, estetică. Fotbalul devine artă. Cu maeștrii ei Messi, Ronaldo , Baile, Suarez, Neymar, Ibrahimovici…; adaug din ”vechime”Pele, Garrincha-șchipoul, Criuff, Maradona, Roaldo-Grasul, Ronaldinho, Hagi, Popescu, Stoicikov …

Dar, handbalul ce are? Căci, la un meci cu miză, în sală, energiile plutesc te apasă, te isterizează. Asta am trăit-o la fete cu CSM Bucursti – Ferencvaros Budapesta. Infarctul e mai aproape la un meci de handball, căci te suflocă ritmul. Întoarcerile de rezultat. Turbioanele astea de scor. Păi, în min 57 era 27-25. Meciul s-a gătat la 30-25! Trei minute de foc, de infarct, că nu mai știu să mă descurc în noianul adjectival curent al unui comentator care epuizează uneori dicționarul limbii … și trece la țipete, isterii răgușite, neputincioase urlete preistorice… justificate , logice. O junglă ligvistică într-o mare de adrenalină… Omul de bază a fost portărița Ana Ungureanu. Dar ăn cazul portarilor de hanbal aprecirea trebuie făcută grosso modo: nu se știe exacta proporșie dinte șansă și măestrie . E cum vrea Domnul!

… Ei, de asta iubesc eu ziua de vineri! Dar, apropos de vinerea viitoare –Vinerea Mare – ce facem la retur care e-n zilele pre-pascale? Unde vedem, cum vedem returul la ele acasă? Care va fi cu sânge?!Căci, diferența asta de 5 goluri a fetelor noastre, poate fi nimic! Dă-ne, Doamne, goluri!