In Memoriam : Ileana Constantinescu

Una dintre ultimile mărimi ale folclorului românesc. ”Un stâlp al lui”, cum am îndrăznit să afirm la discursul din Biserica Sf Ghorghe, la plecarea ei dinte noi. …și am arătat spre o imnensă coloană din pronaos. Ileana a fost un stâlp uriaș al folclorului …Mi-a venit asta meditâmd singur lăngă corpul ei neînsuflețit. Căci a să fiu eu primul care a primit-o în măreșul locaș brăncovenesc îngrijt, de pr Emil Cărămizaru. …Dar, folclorul rămâne fără stâlpi… Nu mai evoc Plecațiii. Căci, ar fi mai întâi Ion Dolănescu cel mai devotat prieten al răosatei. Nu o dată am telefonat la Ion și mi-a răspuns Ileana. Casa din Caimatei era a doua ei casă. Copiii lui Dolănescu încep să cred că au stat mai ades cu ”mama Ileana” decât cu tatăl mereu plecat în turnee…Și Ionuș și Dragoș. N-am pregetat să mă uit.după Dragoș. Căci Ionuț nu a lipsit la niciuna ceremoniile rituale….

Ileana Constantinescu – 89 de ani! Cei tineri, poate mai atenți cu melodiile astaea de ”viață nouă capitelistă sau la multima manea a zilei, nu pra au știut ce e cu Ileana. De aceea apăs și eu pe cuvî=ntul stîlp ca să o descroiu. Deschizătoare de drumuri. O voce catifelată . un repertoriu de o puritate folclorică și lingvistică demn de un zeu cultural, muzical, al acestui popor. Căci asta e important faptul că dacă Ileana s-a dus Vocea ei minunată, minunea ei de voce, rămâne… Asta ne va bucura asta o va eterniza. Căci eu unul tot visez la Panteonul marilor oameni ai Neamului. In care să intre Artiștii. Cântăreții de folclor, savanții, actorii, soliștii de operă, soliștii pop și rock, scriitorii, jurnaliștii, poeții, prozatorii, vedetele tv, artiștii plastici,caricaturiștii,epigramiștii..și toți creatorii care ar alcătui Intelighenția Română. Ileana Constantinescu , în acest context, are locul ei. Cu toată modestia ei și discreția existențială tipică omului simplu de la țară, care cânva era numit talpa țării. Iar acum…ține pe ea Spania și Italia…

Aflat câteva zile în biserica Brâncovenilor – Sf Gheorghe Nou – alături de Ileana am avut sentimentul acela de solidaritate simplă pe care-l aveam la zilele din Ianuaria ale lui Ion Dolănescu. Și, am văzut în ”Coana Ileana” cum îi spuneam eu cu drag de româna arhaică, încă unul din grup ”evadat” în vecii. După Maria BararuEugenia Ticu, Aristide Buhoiu, după bietul acordeonist Onilă… și chiar mi-e incomod a-mi aminti vremurile alea minunate, când toți eram vii…M-am bucurat să-i văd alături de Ileana pe: Alex Lulescu, Costin Mărculescu ; plus mai toată crema de azi a folclorului, menționâd pe Ileana Domuța-Mastan, venită tocmai din Sălaj, și pe Mariana Lungu – Israel…Durere și solidaritate la o mare dispariție …

Dragă cetitorule, intră pe Youtube, cu ea.Vei descoperi profunzimi muzicale, versuri de bun simț. Nu nesimțite ca acum când ”banì” rimează cu ”dujmanì”. Iar ”iubirea” e tot mai egală cu desfiguranta ”invidie.”… Și așa, , române… ai să pricepi ce mare a fost Ileana Constantinescu…

Poeme

Alb trist

Mireasa mea omoară-mă cu albul.

pe care când pui negru îl pătezi

pe vălu-ți de prințesă caldul tandrul

te ningă iarna blânda cu zăpezi

falduri imense albe ca perdeaua

îți înfășoară trupul. pică neaua

o ghilotină albă de zăpadă

peste tăcerea mea va fi să cadă.

căci mut sânt de lumină și splendori

și gânduri negre ca un cârd de ciori

vin să ne strice nouă fericirea

ne aduc vești că s-a sfârșit iubirea

o primăvară caldă ne pândește

se simte-n vânturi cum căldura crește

căci nu știam mireaso tot ce-i rece

nu e nemuritor peren ci trece

de dragul tău am să mă mut în Nord

îmi fac culcușul rece-ntr-un fiord

ci haide la eternele zăpezi

mă mut în nord mireaso, nu mă crezi?

…totem de ghiață-aș vrea să îmi rămâie

în veci prea-nalta, alba ta statuie…

Mallnitz, 17/18 februarie 2016

 

DIAMANTINĂ (I)

Ninge wagnerian, iubito, ninge tragic

ninge romboidal pe trupu-ţi magic

ninge cu stele moi, cu flori diamantine

ninge cu pace ninge către mine.

Ninge pătrat, iubito, vine gerul.

ne-nghiaţă talpa, ochii, gura, cerul

ne-nghiață dostoievskiul și tolstòii

rămânem goi și singuri ca strigoii.

Ninge piramidal, iubito, şi voltaic

ninge galvanic, clasic şi prozaic

ninge concav şi ninge moromete

de-mi vine patul să mi-1 fac într-un nămete.

Şi ninge princiar şi ninge ludic

fulgii se bat ca-ntr-un război impudic

în care tot zăpadă-ncet se pune

ca o hlamidă peste goliciune.

Aşterne-te, iubito, ninge tragic

wagnerian, diamantin şi magic

wagnerian, diamantin şi magic.

DIAMANTINĂ (II)

Cum ninge, doamnă, peste monumente

peste mătăsuri, pliuri, peste fente

cum ninge lin turbat adânc în falii

de-mi vine iarna s-o sugrum de talii

s-o urc pe cal şi să fugim departe

şi să mi-o fac iubita mea de moarte.

Cum ninge, doamnă, peste omenire

zăpada-aş strânge-o toată în potire

să o topesc să beau adânc din ea

până mă-mbăt cu absintul alb de nea

să lunece licoarea ca arcuşul

să m-ameţesc cu fulgii cu gheţuşul

să m-ameţesc cu fulgii cu gheţuşul.

O, brad frumos

Intrucat Fuego, sau mai nou Paul Surugiu a renuntat la slagarul lui de iarna – Impodobeste mama bradul – a apelat la o replica a subsemnatului. Muzica el, recitativ Al. Arsinel. Iata partea mea:

 

O, BRAD FRUMOS

 

E seară dalbă lerui-lină de Crăciun

Şi casele  festiv sunt luminate

De la oraş la ultimul cătun

Luminile-s aprinse ca-n  palate.

 

Bogaţi, săraci sunt toţi în sărbătoare

Cu masa lor mai plină sau mai goală.

Dar cui, din casă îi lipseşte oare

Un brad frumos împodobit de gală?

 

El, bradul mândru stă în orice casă

Împărăţind cu bucurie seara

Şi ramurile sale parcă lasă,

Arome de pădure verde, vara.

 

E veselie-n jur, copii fac horă,

Îmbujoraţi, obrajii lor le ard

Deşi acum, în chiar această oră,

Mamei-pădurea, îi lipseşte-un brad.

 

Un brad, un fiu sacrificat dintr-însa

S-aducă bucurie la copii;

Cu lacrimi din troiene maica plîns-a

Chiar ca pădure, mamă-i greu să fii.

 

Şi brad fără pădure, fără fraţi

E greu să fiinţezi apoi pe lume,

Chiar dacă-n jur copii nevinovaţi

Dansează, te privesc ca pe-o minune.

 

Şi, împăratul serii eşti, desigur,

Împodobit de sus şi până jos

Iar, dacă larma conteneşte, singur

Tu luminezi şi străluceşti frumos.

 

Eşti falnic, important, împodobit

Haine de sărbătoare ţi-a pus omul;

Căci doar o noapte-n an e socotit

Să fie-n scena vieţii sale, pomul.

 

Ce pom, un brad stingher fără pădure,

Ce-a fost cărat în car legat cu frâie,

Răpus cu-o lovitură de secure

Cu drama sa pe alţii să-i mângâie!

 

Aceasta, doar o seară într-un an.

Şi-apoi golit pân  la ultimul ac-

Un leş de brad zvârlit pe un maidan.

Ce mare preţ-o viaţă de copac!

 

Stau împăraţii nopţii de Crăciun

Ca orice suflet care nu cuvântă.,

Despodobiţi ca după un taifun,

Ca o mireasă tristă după nuntă.

 

Zăpada-ncepe blând să se aştearnă

Sporind peste păduri omătul greu.

E ziua Sfântului Bartolomeu

Măcelul  pomilor de iarnă!

1 2