Miercuri 26 dec, a 2-a zi de Crăciun

Văd că ultima oară am scris la blog pe 6 decembrie. Azi e …26 decembrie… Orele 5:03. Jurnal de Insomniac. Sunt într-un motel din Ieud- Maramureș. Cu soția. Am ajuns aici însoțindu-l pe Ștefan Hrușcă în turneul lui crăciunesc… Am copt-o de la Cenaclul Flacăra din 2 noembrie. La Sala Palatului. O terapie excelentă pentru mine. Care, de când mă știu, intru în depresie la sfărșit de an. Când mai trăiau socrii mei, mă… ne refugiam la Bocșa, satul Lenei. Mă spălam pe creier cu colinde de Ardeal, mă dezinfectam de manelismul bucureștean cu ceva pălincă. Nu multă, nu mai pot, nu mă lasă ficatul… Veneam acasă de la Bocșa la București în peajma Revelionului care pentru mine e doar un moft orășenesc. Maramureșenii îl numesc Crăciunul Mic. Vremea e potrivită… Cald, dar cu ploi și prea puțină zăpadă. Dar, arată a iarnă-n Maramureș. Mi s-au trezit multe amintiri de aici. De ziua tatălui său, 89 de ani, Ștefan venit din Toronto a strâns tot neamul său acasă. Și eu m-am simțit ca-n familie . Nu am mai fost aici de cănd Ana mea avea 8- anișori…trăia încă mama lui Ștefan… După concetul lui Ștefan din fața bisericii ”Bunavestire- Ieud-Centru, ”catedrala” cum o numesc ei, toată podită cu covoare, denotând deloc sărăcia romnească, ci o surprinzătoare opulență – pictată de pietenul meu atistul Petru Botezatu – am început masa la Ștefan. Aapoi am colindat primarul și Preotul Dimpeună cu un grup de colidători condus de Maricuța Pașca ruda lui Ștefan.La preot ne-am unit cu un grup condus de politicianul Doru Dăncuș. Ștefan era cam obosit și surescitat. Ne tot îndemna să mergem la Botiza la niște amici. Totuși, el a venit la muncă aici. Așa că la 12.30 eram déjà în pat.

Ieri, m-am trezit spre prânz cu ideea de a vedea marele spectacol popular ”Viflaimul”. Din care se trag mai toate colinzile din Transilvania. L-am mai văzut tot aici – căci, aici și la Cavnic știu că se mai ține – în 1984. Tot aici La un Revelion cu Șeicaru și biata sa soție, cu Zubașcu regretatul…, eh!, de aia nu mă arunc eu în amintiri…

După un prânz azi, la Familie am revenit la Motel. Ștefan a jucat la Vișeu și la Borșa. Când a revenit searape la 21 s-a culcat direct. Impresarul lui, Bogdan Enache care e ghidul nostru și șofer cu minunatul lui Jeep portocaliu, ne-a spus că la Borșa a fost prăpăd. Lume multă, înghesuială, super-căldură. Epuizant. Iar sesiunea de poze&autografe a ținut mai lung decât concertul în sine. Dar, Ștefan nu renunță la această formă de inter-comunicare. Apropo, am trimis un articol, o scrisoare la Click, care poate completa jurnalul meu. Voila

<<Dragă Ieud – Maramureș

Ave, Ieud! Subiectiv dar și real, te declar – Capitala Colindei Românești. Ca vatră și sursă a colindătorului emerit, pruncu’ tău Ștefan Hrușcă. Și, de ce? Simplu. După ce ani buni am fost prezentator de spectacole folk, pop, rock, am vrut să fiu un ”groupie”. Al lui Ștefan Hrușcă. ”Groupie” în dicționarul rock este fanul excesiv al unei trupe// solist. Când vedeta merge-n turneu, se ține după el. Se cazează, dacă poate, în același hotel cu vedeta, se ține de el umbră. Se duce în culise, căci știe totul și pe toți, personalul tehnic, datele de turneu, trasee. Tot. E vedeta în cazul nostru Hrușcă, la Teatrul Național? Hop și fanul nostru, dl Grupie, după el! Prezent prin orașul unde va cînta diseară, prin culise; îl găsește pe dl Piersic care avea și el spectacol, tot la Național, stă și pozează momentul când cele două vedete se întâlnesc și se sărută. Ba, vine și mezzosoprana Ruxandra Donose taman de la Viena și se alătură grupului de fani ai lui Piersic. Dl Groupie, face poze cu toți. Apoi, iese afară, ce să vezi !? se sărută, da!, și cu celesta doamnă, simbol al esteticului politic Elena Udrea, venită cu mama; îl salută pe d.Videanu dar acesta nu-l vede; merge apoi la spectacolul în aer liber pentru București, Hrușcă și Șeicaru pe același podium, dar nu împreună!…, Vasile făcând niște semne ciudate a căror cabalistică nu am priceput-o.

Omul ”grupie” ia trenul. La Baia Mare. Cu primarul în frunte – om tânăr al obștei, Hrușcă colindă tăt orașu’ în Centru vechi ; mâine e Ajunul. Se merge spre Ieudul natal al lui Ștefan. Dar, cu oprire la Sâgeorz-băi. Spectacol în măreața biserică a orașului . Nu zic ”catedrală”, cuvântul sperie troglodiții atei ai Neamului, care vor doar spitale de boli nespirituale. Pentru mine, este primul act de acest gen într-o biserică ortodoxă. Nu-i o blasfemie. Totul e înălțător. Ajută și sonorizarea celestă a lui Marius Merca, nepotul regretatului Iuliu. Părintele Dumitru Dacian Șanta – gazda curajoasă a evenimentului fu susținut de dep. Daniel Suciu. Brovo! Nu-i uit. Au oferit o premieră…unui ”groupie” ca mine. Ieud! Acasă la Colindător. La…” Capitală”. Unde-i tot neamul lui, în frunte cu tatăl care a atins 89 de ani! Tort. Urări. Ștefan concertează în fața bisericii Ieud – Centru. Pictată de Petru Botezatu. Eram p-aici la prima lui pensulă… A doua zi, ”Viflaimul” piesa populară unică la noi cu variante în tot Ardealul. Cu preotul Dinu Brici alături. Turneul mere…colindă… colindă… Vișeu, Borșa, Șomcuta, Seini…Sighet, Alba, Cluj…

”S-ajungeți multe Sfint Sărbători, ca sara de ias’ sară…”cu Hrușcă din Ieud – blondul părinte al colindei ! Ave, Ieud !>>

Orele fiind înaintate, e 5: 45, merg la culcare, e zi de drum…

Jurnal extim

Luni 23 mai

La invitația familiei Ogășanu, am fost cu Lena la teatrul Bulandra-Icoanei unde am văzut piesa ”Pe Lacul auriu ”de Ernest Thopson – american – cu Vali și Virgil Ogășanu roluri principale.La intrare l-am găsit pe regizorul piesei, marele, imensul Dinu Cernescu. Ravisant, parcă ne aștepta pe mine și pe Lena. Oricum, ne-a spus că știe că venim ca invitați ai familiei Ogășanu. Am făcut și o fotografie… mai multe…In hol, vechea și stabila ”bulandristă” Mihaela pe care o știm de o viață din gupul de prieteni apropiați ai lui Moțu Pittiș… Mare bucurie.

… Ca și spectacolul în sine.M-am întălnit cu dl Toma, fostul meu binefăcător de la CC UTC, căci el a aprobat apariția cărții mele nr 3 după o gestașia de 6 ani la editură. Langă noi, o doamnă care lucra ”în cultură”, cu soșul – muzeografi – mi-a mărturisit că m-a recunoascut după voce…și așa am mai schimbat o vorbă cu niște intelectuali rafinați ai generației mele…La final a aflat că distinsa doamnă e sora dnei Vali Ogășanu…Mare bucurie.

Am văzut piesa cu un sentiment apăsător – recunoscându-ne ca personaje… – cu un permanent nod în gât…Încerc să-mi adun impresiile despre realizarea lui Dinu Cernescu, a familiei Ogășanu și a întregii echipe…după ce măine voi publica o scrisoare inspirată din cele de mai jos…

Dinu Cernescu, unde-s Șekspirul și Molierul ?

Nici nu știu ce anume mă uimește la persoana lui Cernescu . Poate vioiciunea din ochi sau tinerețea spiritului, afișate vizibil la o vârstă venerabilă… pe care o duce cu o nonșalanță și un jemafișism de-a dreptul imperiale…Să spun că e unul dintre cei mai remercabili regizori ai noștri? Căci, chestia aia cu ”cei mai mari”, mi se pare forțată, aiurea și arbitrară. Pe scurt, aș propune să zic că este, cu opera sa,un regizor de Patrimoniu. Tot se încearcă de către miticii pitici ai Patriei, Anti-Patrioții să diminueaze generațiile care au șocat prin talent . Mă refer la leatul unor Ciubotărașu, Birlic, Silvia Popovici, Carmen Stănescu, Antoniu, Barton și Sică Alexandrescu regizor. Una. Și apoi, Caragiu, Cotescu,Brăila, Papiani, Moraru, Dinică, Iordache; Rebegiuc, Mariana Mihuț, Marcel Iureș, Mihăiță, Gaitan, Teodosiu, Caramitru, Pittiș, Mălăele, Repan, George Alexandru, Dorel Vișan și alți încă o sută …Ținem două. Plus pleida de regizori: de la Ciulei, Pintilie la Dabija, Darie…Hausvater. Și,apoi, simbolicul Beligan.

E greu să faci ierarhii. Poate doar evocări scurte, atât de bogată este istoria teatrului nostru. Problema e unde se duce ea, istoria? Unde se duce el, Teatrul? Cu cine? Cu mari actori jucând roluri gras-plătite de bulibași și balabuste rrrome? Nu e rău, dar nu ne degradăm pas cu pas…discret? Am cam văzut cum o mare actriță,contopită-n personaj, respectabilă cândva, a ajuns printr-o popularitate masivă chiar o balabustă. O chivuță. Deplorabilă și prosperă…O urmează de aproape ca-ntr-un vis… un coșmar, cel mai mare, popular, notoriu actor român ratat…

Căci, piesa clasică unde mai e? Unde-s Șekspirul și Molierul ? Știu, publicul, civilizația, cultura, agresivitatea culturală contemporană, multiculturalismul acest uriaș rateu mondialist merkelian, sunt scuze reale.Țin de spitalizarea civilizațiilor… Și, cu toate astea, după ce ai făcut un ”Mamouret ” de răsunet (am avut vârsta să-l prind și cu dna Bulandra la teatrul Bulendra…dacă nu mă înșel ultimul său rol…) te-ai încumetat Maestre Cernescu la piesa complex-nostalgică aunui American. Deloc, oarecare. Ernest Thopson. ”Pe lacul Auriu”. Altfel zis, filmul "On golden pond" 1981, de Mark Rydell cu Katherine Hepburn, Henry Fonda şi Jane Fonda –De 3 Oscaruri: scenariul, Katherine și Henry…

La Bulanda-Icoanei am văzut o perlă în regia lui Cernescu . Cu Virgil Ogășanu prospăt ca la ”Țeapa” soresciană, mimând mici junghiuri, rod ferm de bărbat violent la prințipiiși dur cu fiica sa și pe atăt de tandru cu soția… distinsa Vali Marian-Ogășanu de o tandreța învăluitoare ca o zeiță a soțiilor lumii.Cuplul cental s-a completat cu o tănără echipă vibrantă de-a dreptul . Cu studentul Alin Potop…. debordănd de anergie și cu consacrașii Ana Ioana Macaria și Lucian Ifrim. Într-o simplă dar ofertantă scenografie a Mariei Miu…

Tema una de vărstă: avatarurile bătăneții,. Sau ale vârstei înaintate. Căci năzurosul tată, un Titiduru balcanic jucat de Virgil Ogășanu,avea numai 80 de ani.Și urma să serbeze. Avataruri le piesei de fapt sunt frustrări.Ce iată, la cap de drum și o pisă bună se rezolvă. Simplu. Shakespearian. Ca-n filme, baby!… Piesa are chiar plusuri regisorale. Adică are în aer, emană, plutește, denotă, conotă un romantism, o nostalgie care nu stoarce lacrimi. Provoacă lacrimi. Eternul conflict tată –fiică, alteori mamă-tată, copil –părinți sunt déjà subiecta cvasi biblice ăn sociatata contemporană. Și mă refer strict la familia (cea din ficțiunea teatrală în speță) din socitatea contemporană clasicizată déjà. Nici o legătură cu socitatea de azi, opotunistă, consumeristă, cinică, una a spectacolului după Guy Debord. Una multinațională, multietnică, dusă pe marginea unei necunoscute prăpastii…

Sunt și alte combinări de distribuție aici . Relația fiica fragilă sentimental vs viitorul soț ; viitorul soț – fiul lui ; o diversitate mare și complexă pentru atât de puține personaje…dar totul e insiunuat…se sugerează, se subînțelege. Nebunaticul Billy, băiat de oraș – LA – plin de fițe, iphose& damphuri e ca un regulator.Elementul ce risipește cu energia sa tot ce ar putea pica în nostalgie.E pata de culoare, stidența intrigii. Cuplul Tată-mamă diuos, tandru e de-a dreptul șocat pentru români. În sensul chiar modern, dincolo de vârstă – tatăl e mereu curtenitor și denotă, sugerează la 80 de ani, a fi chiar întreprizător în ale sexului,denotând, arătând (mimând?) o tinerețe cvasi-eternă…cu cvea junghiuri intercostale…

O piesă mică, complexă și plină de complexe. Cu o bogție sentimentală de mină auriferă bine exploată de versatul și genialul Cernescu servit de o echipă minunată, compactă, indestructibilă, demnă de un mare și lunguieț ”bravissimo” final.

Dacă la final nu scoți un ”ooof!”, indiferent de vâstă, spectatorule, ești un nesimțit…

Jurnal extim

BLOG JOI 22 decembrie

Jurnal extim

Revin la Jurnalul de Blog și trec peste greața care m-a cuprins la acest sfârșit de an – provocată de mizeriile admirate cu ocazia alegerilor generale, care au adus PSD la putere cu 46 % -… și, totuși, îmi vine să mai scriu câte ceva. Da, am o idiosincrazie, la scris. Cvasi fiziologică. Nu victoria Stângii m-a scârbit, (chiar deloc, și asta grație pedelizării masive deci imbecilizării PNL, ci gustul de căcat al întregii campanii. Ordinară. Josnică. Nedemnă de ceea ce dorim să fim și chiar de ceea ce am fost în istorie cu Brătienii, Maniii, Copoșii și Câmpenii tradiționali. Nici ei, niște sfinți, dar…Nu mai suport psihic efortul de a scrie. Doar citesc.

Am terminat Houellbecq – ”Extinderea domeniului luptei”. Primul roman al lui. Nu mi se pare exploziv precum cele ce i-au urmat, dar se vede germenele ideilor din celelalte romane. Obsesiiile lui privind iubirea, banii și sexualitatea, sunt toate pe un fundament liberalist. Nu e cel mai bun roman al lui, dar anunță un mare prozator contemporan. Aș zice FOARTE contemporan. Mai ales, prin tematica abordată. Cred că i-am terminat de citit cărțile, romanele lui Michel.

Vreau să mă apuc de alt Michel…Onfroy. Filozof și ateist atroce. Nu musai pentru a mă ateiza și eu nici vorbă, ba din contră… dar pentru imaginația lui ideatică. Periculos, letal de prolific individul. Repet, îl văd ca pe un spectacol de idei. Fabulos. Îi iert ura viscerală față de Iisus. De parcă Mântuitorul l-a născut cu acest handicap incurabil – să-l urască pe Hristos…Căci, după ce termin, mai am nițel – din ”Prigoana extazului”, în care de vină sunt creștinismul și paulinismul lui… – am să mă apuc de vasta sa operă ”O contraistorie a filosofiei”.6 volume. Cumpărată cu 100 de lei de la Anticariat…chilipir.

Jurnal de amintiri venite cu sila la zile fixe

Pe 22 decembrie 1989 pe la ora 9 dimineața am fost scos din celula 13 a Spitalului penitenciar Jilava și mutat, transferat într-un spital ”de Sănătate” cum a spus dr Soica, adică nu al MAI, ci al ministerului săsnătății, civil. Era vorba despre Spitalul 9. Ne-au dus cu un TV de marfă, căruia i-au matizat geamul din spate cu parafină, cred cert e că nu se mai vedea nimic…Inăuntru condișii de pulcărie: nu scaune, nu nimic. Ne roteam, rostogoleam pe podeaua de tabla automobilului. Eram trei. Unul care se căca pe el de frică, zicea că nu poate vorbi, arăta că nu poate, dar cred că se prefăcea, nu știu de ce se prefăcea și lângă noi, că eram de-ai lui, dar asta era chiar problema sa. Celălalt, înjura tot, provoca milițienii, îi jignea, era nebun. L-am văzut de aseară din celulă, prin vizetă, pe când se tot certa cu gardienii spunându-le că i-ar tăia cu sabia… Pe timpul transportului spre Capitală am vorbit cu el; avea doi copii și o nevastă gravidă. Pletos, mustăcios, nears, un chip rebel. sub 30 de ani. I-am văzut în fugă familia după ce a venit cumnatul Marian cu mașina să mă ia acasă de la spital.L-am luat și pe el. Tipul era fochist de bloc și stătea undeva sus pe la Izvor, Cazărmii, Uranus nu mai țin minte, la curte într-o vilă veche dărăpănată. Era bătut rău – cam, la cererea lui… – familia s-a speriat când l-a văzut cum arăta. Uite cine vorbește!… Ajuns precipitat în Giulești Sârbi la mama – și eu eram șifonat rău – am văzut la TVR povestind că lumea încă moare acolo, așa cum îi promisesem doctorului din spitalul pușcăriei că vom face…M-a scăpat de o sarcină. Dar, mai înainte de Giulești am oprit acasă la Zalomit. Pe stradă, mă aștepta – cum mama Dracu, de unde știa ??? – colegul de facultate PT, care era mare ștab la Trustul Carpați… M-a asigurat că e de partea noastră(?). La o oră la care eu nu prea știam al cui sunt…Azi, am aflat că e la pensie într-un oraș de munte are un viloi să cazeze un regiment și lumea îi zice ”Dom General”. Cum, mama Dracu?!

Gata, am vărsat în scris ce mă apăsa. Aseară, m-a sunat Tudor Gheorghe să mă invite azi, acum la Concertul lui. Întrucât nu mi-a scăpat niciodată nici la Craiova, nici la Izbiceni de patru ori, cum să nu fac un pas până la Sala Palatului ?

Vă urez vizionare plăcută… Mie nu. Mi-a spus Tudor că n-o să mai plâng ca de obicei la spectacolul lui. O să urlu. Mă duc…

P. S.Văd că iar mă apuc de scris despre momentele alea. Deși, am început-o de mai multe ori. Prima a fost în martie ‘90 cu proiectatul roman realist ”Jilava My Love” publicat în ”Independentul” din Deva condus de Tibi Necula, așa din mersul caluluii. M-am oprit prin mai dezamăgit de Frontul Salvării Nașionale. Apoi, la un pariu de acum doi ani făcut la Cluj i-am promis lui Ciobi Tot, fostul coleg de Cazino Victoria, că voi scrie cu duritate romanul abandonat.Roman …de ficțiune …”Revoluția pizdii mă-si”… și acum, mă scarpin iar…?Ce mi-a venit?

Vineri 23 decembrie

Jurnal extim

Mă chinuie somnul, dorm aiurea. După meciul de fotbal Dinamo – Steaua, 4-1, răcorit căci Steaua nu mai e nimic și se pare nici nu va mai fi… amețit de un pahar de vin, ce zic eu? …licoae ”Soare”, am adormit. M-am tezit la 5, am citit din ”Omida” lui John Fawles. Lung, plicitisitor la ănceput apoi acaparator, captator de curiozițăți, te ia prizonier. Are o metodă neobișnuită.Practic, totul e un interogatoriu spre a se dezvălui ceva, care pe măsură ce avensezi cu lectura te captivează, te intrigă. Culoarea vremii e dată de niște reproduceri din presa vremii anii 1700… Să vezi acolo omenie și drepturile omului, în Anglia. ”Simpla” efracție, „viol de domiciliu„ te ducea la ștreang. La fel furtul unui cal. Exagerări,Păi nu e mai bine azi cănd te omoară la tinen-n casă și scapă nearestat, necondamnat. Asta da Omenie, când eu mă uit pe geam la mine-n curte la Giulești-Sârbi, când 4 țigani cu cuțite de juma de metru, îmi hăcuiesc – la minen-n curte! – mașina. Apoi ies la ei, strig și-n loc să o ia la fugă, ostentativ pleacă la pas de parcă nici nu aș fi existat… Cazul nu e inventat, mi s-a întâmplat… Fac ce fac și mă enrvez.Că de aia ăi zic „Revoluția pizdii mă-sii„ – cu scuze la doamne – că asta mai rău a stricat decât a adus binele. Nu regret fapta. Disprețul comunist suveran era de nesuportat. Dar, acuma ce e?! Neputință, corupție, batjocură…

Tudor Gheorghe – Pamfletul, nu Concertul de Crăciun

…Asta atinge și Tudor Gheorghe în recitalul său de aseară. O salbă de pamflete și lamentouri. Plânge soarta românului. E tragic. Ironic. Miștocar. Tolerant. Acidulat….sulfuric, clorhidric. Coroziv. Tânguitor. Direct. Pe față… Ei, și ce.!?, râde Guvernantu’. Pe scurt, recitalul lui de Crăciun anul acesta fu deprimant. Chiar așa! Solemnitate, gravitatea artistului nealterate. Umorul, același dar mai negru, mai trist. Căci, apropos de raportul jenant cu maneliștii,… cică unii au vrut să vadă cum trăiesc șoarecii. Au luat 10 șoareci intelectuali și alți 10 proletari. Aceleași condiții. Mâncare bună, băuturică, televizor, belfereală. După 10 zile, în timp ce proletarii crăpau de grași, intelectualii slăbiseră vizibil. Explicația: tuturor șoarecilor li se arăta de 3 ori pe zi, PISICA! … adică, mârlanu’ dacă avea de papa, i se rupea de neam…

Muzical,Tudor, pe lângă Corul și Orchestra Simfonică Radio a insertat și o trupă rock. Care a dinamizat și a dramatizat receptarea cântecelor sale mai ales ăn registrul dramatic. Bună idée…

 

Aici nu te ”dicstrezi”, manelistule care ești.

Nu plângi de tine. Nici te lamentezi.

Adormi, dacă nu ai bun simț social.

Pleci din sală.

Dacă nu, nici nu-ți place, nesimțitule!

Ți se rupe.

Tu să dai din buric.

Nu să pricepi//percepi, mesaje…Nu ai cum.

Am sugerat după reprezentație ca la fiece bilet trebuia să fi dat spectatorului și o pastilă de Xanax. Ajuta…

La mulți ani, Gigi dragă. Să le cânți până-i omori.

1 2 3 4 40