Jurnal mascat

Vineri, 13 ianuarie

Splendoarea Katiei Buniathișvii

Ascult, Ceaikovski. De fapt, mai mult privesc la frumusețea și gingășia foarte vii ale unei ființe atinsă de pana talentului și a frumuseții. Am definit splendoarea Katiei Buniathișvili, pianista, cu lammè-ul alb străluce, mult și bine decoltată, arătând o piele fină și catifelată ca iarba de munte mulată peste reliefu-i superb. Cu picioarele ascunse, care ”se citesc” de sub manualul pianului… cu expresia-i brunetă senzuală – să nu ne ferim de cuvinte…! – aflată sub bagheta lui Zubin Mehta dirijând un Ceaikovski – Concertul # 1, de zile mari, cu Israel Philarmonic Orchestra…

Sambătă 13 ianuarie

Fleșcăiala Monicăi Niculescu…

Zi înourată parțial, ba ninge, ba nu… am dormit până la 11.30. La prînz finala de v tnis Hobart international Raluca Olaru -Savciuk învingătoare la dublu, nu am văzut am uitat a mă uita. În schimb am vizionat –sunt un pachet de nervi – meciul final dintre Elisa Mertens și Monica Niculescu terminat surprinzător 6-3,6-1.Un meci enervant pentru noi, cu o jucătoare, Monica 29 ani, nr 40, obosită, sfârșită, de care tănăra belgiancă, 21 ani,loc 127 a dispus cum a vrut ea. Neverosimil meci la care cu obidă am scris în dreptul româncei ”maratonistă” cunoscută și dovedită, care la un sfert de oră de meci era terminată, doar ” mămăligă”, inexactă, fără vlagă, fără curaj, depersonalizată ciudat, cu mingi inexacte, date în fileu, cu scurte ratate, cu ieșiri necontrolate la fileu… ca să aflu de la comentator la fine cănd m-am resemnat și eu și antrenorul el ei care probabil șria, că acuză o stare fizică…ce mai fata era pe Stop. ”Cine o mai fi inventat și chestia asta?”, spuse el cu naivitate puerilă…

Schimb pe Fotbal, trec pe la Camp Nou unde Tenerife Las Palmas joacă versus Barcelona. Cu o Baca care începe fără Neymar, Vidal, Iniesta, și mai bine de trei sferturi de meci Rakitici, aplaudat cu drag la intrare… 5-0 scor mare, goluri frumoase, Messi, Suarez 2, Ardat, Vidal. vreu să ies la plimbare cum am făcut-o ieri, așa ca lumea tur mare dar incepe și meciul Villareal- Deportivo. Am cam poerdut vremea. Nimic, 0-0.Ofitica e că Andone Florin a avut o foarfecă splenddă, era golazzo, dacă nu dădea-n bară. Am pierdut două ore pentru o bară, căci numai pentu Florin al nostru m-am uitat la meciul ăsta… Am renunșat la plimbare și mi s-au umflat picioarele cam mult.Record pesonal – am adormit la 4 nu la 5 dimineața după o combinație maximă de Sefativ PC, Valeriană și Melatonină

Voi încerca și cu draperiile trase să intre ziua devreme, că-i așa, ca ieri, mă prinde prânzul în plapumă. Citesc tot la ”Cevengur!: Uimitoare! Cum se zămisește ea Puterea Sovietică din naivitățile norodului, să nu zic ”prostie”. Cum să știe lumea așa ceva.? Se interzice cartea au stabilit culturnicii încă din anii ’20. Personajele lui Platonov pe lângă că sunt ”colorate”, au o prostie de începutul lumii. Adamică… Lucrez și la cartea cu articolele mele muzicale, Doamne cît am mai scris. Am și două obligații celeste. Prefața la poemele lui Carmen Watkins și o alta la cartea dedicată vieții lui Benone Sinulescu.

 

DUMINICA 15 ianuarie.

M-am trezit la 8. Vedeți bă, că se poate?! Ziua lui Eminescu. Ziua Culturii Naționale. Iarăși, o zi răcoroasă, nu musai geroasă, de iarnă plină de soare care m-a tezit de la 8… cu dor de muncă. Îmi transcriu notele din zilele trecute. Gasesc o bombiță pe net, la EVZ biografia lui Coldea, omul care a manevrat o șară ca pe căruța lu ”măsa și a lu tacso”…Coldea http://www.evz.ro/misterele-trecutului-tumultos-al-lui-florian-coldea.html

Jurnal Mascat

Blog Miercuri 11 ianuarie

De ieri-alaltăieri a venit iarna. Cu ”I” mare. Iarna. Cu Majuscule. I A R N A. Cu trei semne de exclamare. Iarna !!!. Îmi place de mor. Mă umple de energie. Devin logoreic. Comunicativ. Aseară cu Lena, că ea e mai puțin beteagă, am curățat mașina-n parcare. Asta m-a făcut să iau și să beau o vodkă rusească. Apoi, am deschis un vin Soare… așa doar, un pahar. Partea tristă e că nu am dormit decât de la ora 22 când am renunțat la mai multe meciuri, dar … la ora 1 m-am trezit. Ca să mai adorm la 6.30. La 10 m-am sculat, am băut o cafea …și m-am culcat, am dormit până la 13. Ce viață, ce ritm! M-am consolat cu faptul că am privit cum ninge. Toată noaptea. E o feerie. Mai ales când nu ai nicio treabă…Biata Lena a plecat la serviciu… Tot ce am făcut noi s-a terminat, s-a acoperit la loc. Dar, a venit nu știu cine cu o sculă mică și a eliberat parcarea,, mi-a curățat și masina care avea un strat de cca un metru pe ea. Să fie de la Primărie? De la unu ce să mai fac? Mă apuc febril de lucru. Scrisoarea pt CLICK doamnei Sanda Țăranu de la TVR crainică o viață…și a dumneaei și a mea. Ba nu, eu le-am mai apucat pe Cleo Stieber prima din tvr emigrată în Germania, vecină și prietenă cu prietena noastră Cristina Tempea-Bunting azi emigrată-n Panama…și pe Ioana Măgură fugită tot în Germania și căsătorită cu Noel Bernard directorul Europei Libere… Lucrez și la lectura articolelor din Flacăra din anii 70 pentru carte, citesc și Platonov – Cevengur de pe o carte scoasă în 90 pe o hârtie gălbejită, obosită cu litere vagi,fără tuș prea mult, e un calvar.Era să zic că bine că am scăpat de asta, dar acum a venit țeapa aia grea cu literele de corp mic pe care le citesc cu lupa… Prețul e totul, neică! Am început să dezleg și cuvinte-ncrucișate și integrame, cică te apără de Alzheimer…

Messi și iar Messi

Am văzut ceva fotbal, cu Barcelona vs Bilbao 3-1, goluri date de cei 3 corifei MNS. Mă bucură că Neymar a dat și el un gol din 11 metri scos tot de el. A spart gheața instaurată taman din octombrie. Messi a adus din nou abia la fine Victoria, care a făcut diferența calificării în Coppa del Re, tot dintr-o lovitură liberă dată genial… Blondul croat Rakitic a fost trimis la joc cu 10 minute înainte de fine… E clar ce vrea managerul de la el – să plece!. Dar, echipa, echipa! nu mai e ce era. Nu mai are siguranța și insolența de altă dată. Nu mai are lejeritatea aia combinativă letală în joc, aș traduce bucuria de a (se) juca. Dat fiind lotul fabulos este clar că greșelile vin de la antrenor. Unul fără viitor… la Barca…Luis Enrique. Mai ales, că totul e punctat de succesele lui Real și ale lui Ronaldo.Ronaldo, un egoist, și arivist căruia îi merge. Messi e subordonat echipei și asta-mi place cel mai mult. Nu are ambițiile alea visceral parvenitiste ale lui Christiano, care-și suge bomboana succesului cu o savoare nefirească, egotistă… repet, de parvenit. Mai țin minte reacția lui de Barbie bosumflată când Zidane l-a scos cu 10 minute mai devreme…Pierdea el încă un gol pentru el… dacă dădea, că atunci era într-o formă penibilă. Neamu prost să deie el gol, el, el și numai el… Îmi plac devotamentul și atașamentul lui Piquet. Păstrând proporțiile în limitele decentului, mi-l evocă pe Dan Coe. Uriașul rapidist, ucis de Securitate în Germania – RFG unde fugise…

Dar, oricum e un perfecționat, e jucător de clasă, ce mama dracu să zic…

Jurnal mascat

BLOG Marti 10 ianuarie

TV Mezzo la prânz am revăzut deschiderea festivă a Marinskii de ziua lui Valerii Abisalovici Gergiev, aia cu Putin în sală și invitat de onoare doar Placido Domingo

 Apropo apelând la Google, căci nu stiam data de naștere a lui Gergiev , Taur ca mine, 2 mai – am descoperit că e osetin. Asa se explică apairiția lui Tugan Sokhiev Tugan Taymourazovitch Sokhiev.

Valery Abisalovich Gergiev, PAR (rusăВалерий Абисалович Гергиев Валерий Абисалович Гергиев; pronunțat în rusă /vɐˈlʲerʲɪj ɐbʲɪˈsaləvʲɪtɕ ˈɡʲɛrɡʲɪɪf/osetă Гергиты Абисалы фырт ВалериGergity Abisaly Fyrt Valeri, n. 2 Mai 1953) este un dirijor și director de companie de operă rus. El este director general și director artistic al Teatrului Mariinsky, dirijor șef al Filarmonicii din München și director artistic al Festivalului Nopților Albe din Sankt-Petersburg.

Asta , pas pour les connoisseurs… căci, cine știe, știe!

BLOG

Publicitate amicală

Prietenul Faleschini, patronul de la Vinarte îmi trimite spre lectură și știință un text ecomiastic – sub formă de interviu – la adresa sa și a produselor sale viticole. Nu sunt egoist, mă bucură când și altcineva descoperă calitatea unor vinuri românești autentice și reprezentative… deși le-aș șine numai pentru mine, ”Exclusive Stanca”, să fie, să scrie așa pe etichete. Dar nu se poate , asta. Sunt un generous, nu mă pot bucura de ceva dacă nu-mi împărtățesc părerea și gustul. Cu ce se face împărtășania? Cu vin. Cu vinul Soare sau Castel Bolovanu. Cu Castel Stârmina, etc. Așa că, eu mi-am cam terminat cuvintele de laudă – e un fel de a spune- pentru Vinarte și solidar cu alși colegi de presă, reiau, reproduce și ce mai găzduiesc și alți proprietari de presă. Dar, atenție și la reclamele mele…

 

ÎN 2016

Un sfert din vinul vândut de Vinarte a mers la export

BURSA 09.01.2 autor EMILIA OLESCU
 

 * (Interviu cu Sergio Faleschini, proprietarul Vinarte)
 * "Vinului românesc îi lipseşte imaginea de ţară"
Vinului românesc îi lipseşte imaginea de ţară, ne-a spus Sergio Faleschini, proprietarul Vinarte. Domnia sa ne-a precizat: "În anii 90, România nu avea ce prezenta: nici vin de calitate, nici imagine în lume. Acum, lucrurile s-au schimbat – avem, în sfârşit, calitate. În prezent, sunt mulţi producători români care realizează vinuri de calitate, unii chiar vinuri remarcabile. Nu suntem cunoscuţi cât am merita şi, din păcate, nu facem nimic pentru aceasta. Aici este nevoie de intervenţia statului român în promovarea unei strategii naţionale de marketing. Nu trebuie lăsată această strategie la nivelul producătorului. El, de bine de rău, a reuşit să facă vinuri de calitate şi numai el ştie cu ce sacrificii. El are nevoie astăzi, nu mâine, de implicarea statului român în promovarea şi afirmarea vinului românesc în lume, aşa cum celelalte ţări (Argentina, Africa de Sud, Australia) au făcut-o acum zece ani. Dacă acest lucru nu se înţelege, vinul nostru nu va depăşi pragul unui interes local, iar mulţi străini prezenţi la târguri ne vor întreba în continuare: «România produce vin?»".

 Reporter: Cum a fost anul 2016, din punct de vedere viticol?
 Sergio Faleschini: Pentru noi şi pentru o parte din producători, anul 2016 nu a fost un an favorabil din punct de vedere al recoltei. Am realizat cu 20% mai puţin decât în 2015, ca urmare a grindinei care ne-a afectat unele parcele din podgoriile Bolovanu şi Stârmina, dar şi a ploilor din primăvară şi vară, care au influenţat rezultatul recoltei. Calitatea strugurilor, însă, a fost bună, ceea ce ne permite să sperăm că şi din producţia 2016 vom obţine vinuri de calitate, de talia Prince Matei, Soare, Prince Mircea etc., chiar dacă din punct de vedere cantitativ vom fi mai limitaţi faţă de anii trecuţi.
 Reporter: Concret, ce cantitate de vin aţi produs anul trecut?
 Sergio Faleschini: În 2016 am produs 1.000.000 de litri de vin, din strugurii recoltaţi pe cele trei domenii: Stârmina-Mehedinţi, Bolovanu-Sâmbureşti, Zoreşti-Dealu Mare.
 Reporter: Cât din producţie merge la export?
 Sergio Faleschini: În 2016 am exportat 25% din cantitatea vândută, într-un evantai de ţări: Polonia, Italia, Olanda, Germania, Franţa, Monaco, Coreea de sud, Japonia.
 Reporter: Urmăriţi să vă extindeţi exportul şi unde?
 Sergio Faleschini: Este prioritatea noastră să majorăm exportul în ţările unde deja suntem prezenţi, încercând, în acelaşi timp, să atacăm şi alte pieţe: China, Filipine, SUA etc.
 Reporter: Ce game de vin aveţi în HoReCa şi ce game în retail?
 Sergio Faleschini: În HoReCa suntem prezenţi în circa 80% din restaurantele din Bucureşti şi din ţară, cu vinurile din gama Vinarte (Castel Stârmina, Fetească Neagră, Nedeea, Castel Bolovanu, Sauvignon Blanc, Riesling etc.) şi din gama Colecţie, unde intră vinurile Premium ( Prince Matei, Prince Mircea, Soare, Cuvee d`excellence-riesling şi Sauvignon blanc, Sirena Dunării).
 În zona retail, suntem prezenţi în toate supermarket-urile din România, cu vinurile din gama Enoteca, exceptând reţeaua LIDL.
 Reporter: Ce cifră de afaceri aţi realizat în primele nouă luni ale lui 2016 şi ce estimări aveţi pentru întregul an trecut?
 Sergio Faleschini: În primele nouă luni din 2016 am realizat o cifră de afaceri de 1,8 milioane euro, estimând să ajungem la 2,5 milioane euro la sfârşitul anului.
 Reporter: Ce investiţii aţi derulat anul trecut şi ce buget aţi alocat în acest sens?
 Sergio Faleschini: În 2016 nu am făcut nicio investiţie majoră, având prevăzut pentru 2017 un buget pentru investiţii de 1 milion de euro, în vederea înfiinţării de noi plantaţii cu soiuri româneşti, achiziţii de tractoare, pluguri, linii de îmbuteliere etc.
 Reporter: Câte hectare de vie aveţi în prezent şi câte sunt pe rod?
 Sergio Faleschini: În prezent deţinem 340 ha de vie în cele trei domenii, din care numai 270 ha sunt în exploatare.
 Reporter: Aţi accesat fonduri europene în 2016, în ce sumă şi pentru ce proiecte?
 Sergio Faleschini: Anul trecut nu am accesat fonduri europene, considerând că trebuie să mai facem o pauză pentru a putea consolida societatea cu fondurile necesare acestor investiţii, reţinând că indiferent dacă ţi se aprobă absorbţia de fonduri europene, trebuie ca tu să investeşti primul, iar băncile nu te creditează chiar dacă ai dosarul aprobat. 
 Reporter: Ce soiuri de vin aveţi plantate?
 Sergio Faleschini: Pe suprafeţele în exploatare avem plantate soiuri internaţionale (Merlot, Cabernet Sauvignon, Riesling, Sauvignon Blanc) şi soiuri autohtone (Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Negru de Drăgăşani, Novac).
 Reporter: Cum a evoluat piaţa pe care activaţi, în ultima perioadă?
 Sergio Faleschini: Dacă vorbim de piaţa românească, pot aprecia că se constată o oarecare creştere a interesului consumatorului pentru vinul de calitate, ca urmare a evoluţiei gustului, educaţiei, bunăstării, în special la persoane între 30 şi 50 de ani. Aşa se explică faptul că, în structura noastră sortimentală, au crescut vânzările de vinuri din gama superioară şi cred că acelaşi lucru se observă şi la colegii mei podgoreni.
 Pe de altă parte, a crescut şi nivelul calitativ al vinului românesc, au apărut mulţi producători mici şi mijlocii cu vinuri de bună calitate şi la preţuri decente. Se vorbeşte mai puţin de vinurile false care în anii trecuţi făceau concurenţă vinurilor din struguri, fiind mult mai ieftine şi deci uşor accesibile, într-o ţară cu o pondere mare de oameni săraci.
 Pe plan internaţional, piaţa este în continuare tensionată, se produce mai mult decât se consumă, iar piaţa este dominată de producătorii cu tradiţie şi imagine de ţară ca Franţa, Italia, Spania şi, ulterior, cele din lumea nouă: Chile, Argentina, Africa de Sud etc. România exportă foarte puţin faţă de potenţialul ei, nu din cauza calităţii, unde acum stăm bine, ci din lipsa unei strategii de marketing adecvat la nivel naţional.
 Reporter: Ce estimări aveţi legate de sectorul vitivinicol din ţara noastră?
 Sergio Faleschini: Sectorul viti-vinicol are o evoluţie pozitivă, fiind, poate, cel mai avansat sector din agricultura românească. În anii '90, România nu producea vinuri de calitate şi din acest motiv nu exporta vinuri în ţări cu pretenţii, singurul debuşeu fiind fosta Uniune Sovietică, piaţă care absorbea tot ce aveam, fără pretenţii de calitate. Începând cu anul 2000, asistăm la o renaştere a viticulturii româneşti, ca urmare a apariţiei primilor investitori străini, accesul la fondurile europene, programe naţionale de dezvoltare rurală etc. de care am beneficiat cu toţii. Astfel, plantaţiile cu soiuri nobile au luat locul viilor bătrâne, hibride şi bolnave, centrele de vinificaţie au fost dotate cu utilaje moderne etc. Astăzi se poate conta pe mulţi producători mici şi mijlocii care fac vinuri de calitate, contribuind la o imagine bună a vinului românesc.
 Se estimează ca România să ajungă la 250.000 ha de vie în exploatare, fiind considerat al cincilea mare producător în Europa şi al nouălea în lume.
 Reporter: Credeţi că mai este loc pentru alţi producători de vin de calitate la noi?
 Sergio Faleschini: Este încă loc destul dar, atenţie, pentru producători mici şi mijlocii, nu pentru giganţi. Experienţa îmi spune că numai producătorii mici fac vinuri mari – luaţi exemplul ţărilor din Europa, Franţa, Italia, Germania etc. Aceştia, împreună cu producătorii deja existenţi, vor contribui mult la imaginea vinului românesc în lume, unde mai avem încă mult de lucrat.
 Reporter: Ce ne puteţi spune despre educaţia consumatorilor de vin?
 Sergio Faleschini: După mine, procesul educării consumatorului român a evoluat destul de lent şi nici acum nu putem spune că s-a terminat. Este un proces lung legat de educaţie, cultură, tradiţie, bunăstare etc.
 În anii '80-'90 se bea orice, în cantităţi mari, la PET-uri sau damigeană; ulterior, această formă de consum s-a diminuat simţitor, iar apariţia supermarket-urilor şi a marilor magazine a contribuit şi ea la educarea consumatorului român.
 Astăzi, românul nu prea mai cumpără vin de pe stradă, alege vinul în magazin sau restaurant, bea numai ce-i place, asociază cu mâncarea preferată, face cadou un vin bun. Apariţia magazinelor specializate, a sommelierilor, de care în urmă cu 30 de ani nici nu se bănuia că există pe mapamond, este surprinzătoare. Gustul tineretului a avansat cel mai mult, mulţi au devenit cunoscători. Apreciază calitatea, cunosc producătorii din ţară şi din afară, compară, verifică sticla, eticheta, producătorul; sunt greu de păcălit, nu se uită la vinuri de 5 lei sticla. Noi, producătorii români, ne bazăm pe această evoluţie pozitivă a consumatorului român.
 Reporter: Ce lipsuri are domeniul în care activaţi?
 Sergio Faleschini: Vinului românesc îi lipseşte imaginea de ţară. În anii 90, România nu avea ce prezenta: nici vin de calitate, nici imagine în lume. Acum, lucrurile s-au schimbat – avem, în sfârşit, calitate. Spuneam mai sus că, în prezent, sunt mulţi producători români care realizează vinuri de calitate, unii chiar vinuri remarcabile. Nu suntem cunoscuţi cât am merita şi, din păcate, nu facem nimic pentru aceasta. Aici este nevoie de intervenţia statului român în promovarea unei strategii naţionale de marketing. Nu trebuie lăsată această strategie la nivelul producătorului. El, de bine de rău, a reuşit să facă vinuri de calitate şi numai el ştie cu ce sacrificii. El are nevoie astăzi, nu mâine, de implicarea statului român în promovarea şi afirmarea vinului românesc în lume, aşa cum celelalte ţări (Argentina, Africa de Sud, Australia) au făcut-o acum zece ani. Dacă acest lucru nu se înţelege, vinul nostru nu va depăşi pragul unui interes local, iar mulţi străini prezenţi la târguri ne vor întreba în continuare: "România produce vin?".
 Reporter: Mulţumesc! 

 

 

Fotbal

George Stanca Zic si Io…


Messi – lectie de geometrie: Dumnezeire & Maiestrie

Am văzut aseară meciul Villaral- Barca, de după mijloc. Mi-a venit pohta să mă plimb la ora 9 jumate, 21.30, și după câțiva kilometri pe Decebal, mi-a sosit știrea pe telefonul ăla dăștept, că ”Villereal – Barcelona 0-0. Se joacă.” M-am răsucit cu tot lunecușul pe călcâie și, înapoi, acas’! Nu am văzut golul lor …dar nu am fost surprins. Villa a mai încurcat și pe alții…

 

Apropo. Nu mă mai screm să scriu ca ziariștii corecți, riguroși în informați. M-am săturat de precizie, deși e strict necesară. Dar, azi mă omoară. Vreau, nu rigori, ci aproximări. Citesc// Scriu ”impresionist”. Nu mai am nevoie de mari informații, ci de impresii, sentimentalisme, sentimente, stări… De fapt, nici pasiunea pentru fotbal nu-mi mai e riguroasă. Îl percep mai ales cu starea de spirit. Îl inspire, nu-l mai respir… Acestă imunitate, să nu-i zic nesimțire, mi-a apărut de când a dispărut Rapid. Căci, Rapid a dispărut… Mi se rupe de tot. Ăsta nu e sfârșitul fotbalului pe care-l iubesc. Dar dacă Rapid nu e…

Mă agăț de Barcelona, Real Madrid. Echipele din Olimp. Și, Atletico care-i ca parte din Sfânta Treime. Duhul Sfânt, între Isus și Dumnezeu. Atletico al lui Cholo Simeone care-l sfințește. Este chipa de vărf care are chip uman și nici pe departe banii celorlalte două. Și, totuși…

Ce mă doare e că Italia s-a eliminat din cursă. Jocul lor meschin, inchis dedicate sfântului scor a ucis totul. Să-i țină Pronia pe cei de la Madrid și Barcelona care dau bani, bani, mulți pentru mari vedete, care duc fotbalul la rang de Artă.Și pe noi suporterii, degustătorii nu fanaticii, la fel…

 Mă bucur că sunt contemporan cu ele, cu aceste echipe din Olimp și că mă pot bucura de fotbal PreaÎnalt… la care mă uit déjà ca un estet. Nu sunt fan Barca, nici Real, țin cu fotbalul-artă…Mi-e mai drag Messi care are dimensiunea umană vizibilă. Mă enervează Ronaldo cu gestica-i teatrală, de fătălău răsfățat și libidinos, de exhibiționist … Asta, circul e plasat însă DUPĂ ce dă golul.Căci, când ”o bagă-n ațe”, când se-mplinește el, golul, Ronaldo e Zeu. E transfifurat, dispetat ănfometat de gol, atunci este el om…când dă El Gol. Care gol e climaxul fotbalului ca muiere, juisarea supremă…La fel, ca Messi, îmi era drag Ronaldinho, ”Dințișor” cum îl numeam. Cu ce bucurie juca fotbal! El ne-a amintit ”joaca”, nu jocul… ”Jocul” e pe reguli, pe bani, pe glorie pe când ”joaca” păstează candoarea aia virginală, bucuria copilului din curtea școlii sau de pe maidan…Și, dacă tot am alunecat aici cum să-l categorisesc, descriu schișez pe alt vrăjitor Ibrahimovici….

 Ei bine, aseară Messi a arătat și ce înseamnă un jucător care provoacă o sintagmă banală… ”care face diferența”, cu o semnificație uriașă. Asta e numai de la zei și Dumnezei…În ultimul minut de joc, la 0-1, a avut o lovitură liberă pe piciorul favorit – stângul… Și a marcat un gol atât de bine pus la păianjen, că a fost ca o lecție de geometrie cu tema ”cercul circumscris unui unghi drept…”Măiestrie și dumnezeire…

PS. Arbitru mai prost, cretin, imbecil, limitat ca acela de aseară, Iglesias Villanueva, nu am văzut nici măcar în campionatul României. A mutilat meciul. Un handicapat care nu a aflat nici adevărul strigător la cer, că hențul e regulă în fotbal. Au și ei, spaniolii, faliții lor…

Și ar mai fi o mârâială personală, aud că antenorul Luis Enrique, vrea să scape de Rakitici. Cara aflând asta e-n vorbe cu o echipă din Anglia. Un sfat pentru croat: nu te găbi să pleci, o va face don Luis înaintea ta…!

Jurnal mascat

Miercuri 4 ian 2017

Lucrez la mai multe războaie, tes și iar țes…

Cel mai rău război e unul de familie, dar e Jurnal Mascat…Trebuie să mai deschid unul… pe sub mască Jurnal Intim, dar nu mai am chef. Altfel , citesc finalul la Omida lui Fawles și déjà am tecut la Andrei Platonov. Cevengur. Care miroase a cozonac.. A capodoperă. Cumea e că …tot rușii. Uite , Platonov și Bulgakov (deși, ucrainiean) uite Vodolazkin de ultima oră… Nu zic de cunoscuți, clasici …Tolstoi , Turgheniev, Cehov, și Monstrul Dostoievski…sau de nebunul de Jenea Evtușenko…

Cartea mea cu muzică

Lena a avut ideea să adune articolele mele de-o viață. Și a început cu ce am început eu ca journalist//scriitor făr a ști că voi ajunge chiar asta.Cu muzica. Comenteriile mele , activitatea de la Flacăra și, de fapt coconul, din care am ieșit ca scriitor și nu doar comentator muzical. Căci ce scoală am avut în afară de inișierile mele practice? Mandolinist, șef de partidă ăn orchestra de tineret-copii de la Casa prieteniei româno-sovietice ARLUS, unde dirijor mi-a fost tatăl lui Arcanu,celebrul rocker, dl profesor Al Pleșca, om care a trecut déjà de 90 de ani…Și, apoi tot practicant la trupa rock Odeon a institutlui de Construcții.Din păcate , abandonat de inișiatori, numele de Odeon a fost apoi preluat de niște proto-maneliști din Brăila sau Galași, Aia din curentul Azur… cel care a pregătit terenul pentru nenorocirea cultural a acestui popor Maneaua!

Așa că , lucrz la perierea cărții mele cu articolele scrise despre muzică. Lena a recuperate mai tot ce am scris de la Flacăra. Articolele din Săptămâna lui Barbu, adevăratul meu debut jurnalistic, din decembria 1971, sunt prin colecția de la Academia Română. Din păcate , e prea mare volumul de muncă pt un om… Și așa, repet , e prea mult… retrăiesc însă clipe unice….Văd ce eram și ce sunt , cum gândeam și cum gândesc, și din această comparașie îmi mai iese o carte ca mărturie a activității mele. Intelectuale. Istoric- Culturale.

Muzica rock la noi

Căci, da!, acum muzica aceea pop-rock-folk, cvasi acceptată de regim e acum e oficializată.Iaca o banalitate … pentru care personal m-am luotat și am avut căștig de cauză. Pe scurt, muzica” Pop” e termenul generic pt muzica mai lejeră .”Rock” pentru restul. ”Folk”, la noi are și alte conotații decăt la americani, care au cam contopit termenii. Noi am rămas pe lângă definiția primară: poezie, nu text; muzică simplă acompaniată de chitară greup sau individual tematică serioasă , lirică, social și mai ales, ăn plus Protest.Protst-songul acela sincer, efficient, revolușionar pornir, scornit de la taica Woody Gutrrie pe plantații și cu dezideratul de a se organiza ăn sindicate.Unions, Unions!

Puțină lume va pricepe – culmea, și aici în carte, se vede limpede – ce luptă am dus noi, chiar eu, cu prejudecățile epocii. Cu muzica ușoară, care ca să se salveze cu liota de compozitori de cumetrie – nu toți, nici vorbă, Doamne ferește! – a trecut disperată la elemental patriotic.Care era de copmpetența corurilor. Eh, cum suna un cha-cha patriotic? Un tango de bulăneală patriotică….? Te bulănesc Patria mea?! Ajung la concluzia că muzica ușoară din care mi-a plăcut ceea ce era digerabil și prețios, dansabil și cantabil pe modelul italian mai ales, făcea atunci gesturi furibunde, simțea că se subțiază, că moare… De aia, s-a salvat cu genul patriotic cu Omagiu lu Ceaușescu , cu penibilul ”Cincialu-n patru ani și jumătate” care l-a compromis pe Gică Petrescu vechi ”agent” muzical al capitalismului mioritic de crâșmă bucureșteană, boierească…

Recursul la căntecul patriotic era un gest de disperare al genului. Își simțea sfârșitul. Și, nu o spun cu bucurie. Acum, muzica ușoară e muribundă, e sufocată de Occident. Exact ca și marile firme de producție. Când zicem, unde sunt succesle Mirabelei, Angelei, Margaretei debităm eufemisme pentru similarul strigăt ”unde e APACA, Republica, 23 August, Cesarom, UREMOAS ? Unde CUG Iași, Rulmentul Bârlad, Sârma Câmpia Turzii, Clujana… unde Mirabela, Angela, Mihai, Cornel și multe alte sute de nume sau acronime?!

 Va urma și folkul, după ce va dispărea fizic generația care s-a hrănit cu el…Nu-s cobe dar, priviți ce mai e azi muzica ușoară românească? Termenul a fost înghițit de pop-ul internațional cu mult înainte de a apărea noșiunile de ”globalizare” // ”mondializare”. Care constituie de fapt Victoria Imperiului American asupra lumii. E o constatare,amară sau nu, nicidecum o critică, nici un lamento. Corifeii vremilor de azi sunt Smiley, Moga, Brenciu , eterna Loredana singura supraviețuitoare a epocii apuse.Dar, observașie seacă , nepătimașă: toși susșinuși de o televeiziune americană, americămească pro-occidentală!!! Soliștii însă , nu sunt răi și nu trădează tradiția și gustul românesc al genului.

E cazul să amintesc că, dealtfel, sociologul american de la Harvard , Samuel Huntington care a scris ”Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” (The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order) în 1996”, remarca aici faptul că la anii ‘90 , în acțiunea de americanizare a lumii, postul MTV a lucrat de zeci de ori mai bine decât serviciile CIA și FBI laolaltă…!!! Efectul: personal am ascultat vara trecută 2016 rap-uri din Somalia și Siria…!!!

Pe scurt . Apariția pop-ului ca un curent premonitoriu al globalizării a făcut ca muz.uș. să ajungă la disperarea apelării la muzica tematică, patriotică. Domeniu pe care și-l revendica Adrian Păunescu.

 [Asta e altă discuție, fiindcă subsemnatul, secretar muzical al începutului de cenaclu, era vârf de lance și mi-o asum, dar nu ca pe o vină. Trecera muzicii ușoare la genul patriotic fedtin și festivalist, în luptă inegală cu geniul versificator al lui Păunescu i-a fost fatală muzicii ușoare. Asta a distrus-o! Sau abia a dat tonul,a ănceput să fredoneze Prohodul…]

Oricum, zarurile erau demult aruncata .. Fiindcă îmi place să o repet:

 << Samuel Huntington în celebru-i studiu ” Ciocnirea civilizațiilor” afirmă că în actul de americanizare a lumii , MTV a reușit o penetrare – ideologică, nu e clar? – de sute ori mai mare decât ar fi comis-o FBI și CIA !!! >> .

Ca și-n cazul Revoluției Române în care eu am fost implicat serios. Chiar dacă nu se petrece , ea efectele ei erau oricum planificate…

Privind deci soarta muzicii usoare, reviziundu-mi capital opiniile de acum 40 de ani, pe baze logice, nu oportuniste zic: 

Muzica ușoară (ca si romanța) e patriomoniu românesc și trebuie apărată.

Apărată de manele și de fenomenul manelizării neamului…

De aceia eu, care nu prea agream genul, fascinat de trupele rock ale anilor 60, văd că acum muzica ușoară, în partea pură a ei, nepolitizată e în pericol de dispariție! Și, trebuie salvată! M-am răsucit cu 180 de grade ca gust! Da, fiindcă Muzica ușoară e patrimoniu românesc !Ca și romanța. Păi, ce vreți, să ne dizolve pandemia manelelor orientale care nu au nimic cultural , mioritic în afară de actele de naștere ale practicanților ei??! Da, m-am schimba0t! Realitatea m-a schimbat! Dacă în epoca aia , anii 70-80, criticam , miștocăream trupe ca Sincron și Savoy, care se adăpau primitiv din filonul folcloric, acum în deplină contemporaneitate cu maneaua, manelismul, manelismentul, manelizarea țării, le văd ca pe un scut de apărare contra pericolului care venea pe nesimțite. Încă prin anii 88-90 se simțea ”eventualul pericol” . Intuit și presimțit, nedefinit…Dar, a venit! Implacabil!

Jurnal mascat

LUNI 2 ianuarie

Dacă am încheiat seara cu o româncă pe MEZZO, Ruxandra Donose fiica muzicologului, distribuită în Max Emanuel Cencic sings Farnace by Vivaldi, cu distibuția:

Farnace, by Antonio Vivaldi
Libretto by Antonio Maria Luchini

Concerto Köln, George Petrou (conductor)
Opéra du Rhin Chorus & Ballet
Lucinda Childs (Stage director, choreography)

Max Emanuel Cencic (Farnace), Mary Ellen Nesi (Berenice), Ruxandra Donos (Tamiri), Carol Garcia (Selinda), Viviva Genaux (Gilade), Emiliano Gonzalez Toro (Aquilio), Jan Sancho (Pompeo)

Jérémie Cuvillier (Video Director)
Recorded in en 2012

Google- Wikipedia

Dimineața de azi, 2 ian, s-a deschis pentru mine, pe același post, cu Belcea Quartet. Doamna Corina Belcea, violonistă, locuieste în Elvetia și a studiat în Anglia. Născută 1975 și îmi pare a fi o răsfățată a ”familiei” Mezzo. Mă mândresc cu asta, deși toți muzicienii ei nu-s români…e singura.

Jurnal mascat

BLOG Duminică 1 ianuarie 2017 !!!

M-am culcat la 2.30 după ce am băut două pahare de vin Soare – de la Vinarte, cel mai bun vin românesc… și am ras un grătar. Asta după un pst de trei zile, post lejer de disbetic, incventat de mine.

La 12 noaptea URAAAAAAAAA” LAMULȚIANI!

Am privit pe fereastră la nenorocirile inflamatoare și pocitoare de sub noi. Sub ochii noștri restaurantul cel mai de fițe din București Lolly –Pop a luat foc. Cred că prelata aia de afară de la locurlie de fumat s-a aprins de la sursele de foc articicii, aruncate de pașnicii locuitori ai blocului la parterul căruia se află locanta. Apoi s-a dat în tragic, un atentat în Turcia cu teroriști vestimentși în Moș Crăciun. Își mai bat ăștia mult joc de noi, nene?!

Televizionistic am privit numai la tradiționalul revelion TVR 1. Stela, Arșinel, vedetele Eurovision, grei din folclor. Formula Farmacia inimii Catena….

Dimineața la 9 eram pe Mezzo.Am început 2017 cu pianistul chinez Lang-Lang la Versaille.I s-a dedicat cam toată dimineața. Câtă vitalitate, virtuozitate, e ca un tăciune arzând, laser, un ”exhibiționist” aș spune pe latura pozitivă a vocabulei, un extrovertit mai corect; ne ilustrază prin gestică, ne traduce tot ce trăiește în timpul unui cântec. A debutat, a deschis anul cu Chopin, apoi Ceaikovski în Galeria de sticlă a palatului Versaille. Ulterior mi-a revenit somnul, așa că am pierdut Concertul de la Viena. Ar cam fi prima oară după vreu 30 de ani, așa că mi se permite…

Mitu lu’ Mâțu

La revelionul TVR am și unele critici. Căci la plăcere de a asculta muzică populară la început de an, m-au oripilat doi soliști. Cu gesturile lor. Unu e băgărețul C-tin Enceanu, altul Petrică Mâțu un mustăcios simpatico cu vocea virilă, oltean. Nu vorbesc despre calitățile lor, despre talent etc. Ci, despe comportament reportorial și moral… Mi se pare necinstit, urât chiar, să te bagi singur în seamă în textul și chiar contextul unui cântec pe care-l expui tu. De parcă ai fi Tu, Dumnezeu. Nu domnule, nu ăsta e scopul unui cântec. Vrei, musai să te remarce lumea, să impresionezi! Și, ce faci? Te îndeși și tu într-un cântec; te pui capră, te pui rimă, te dai subiect…Mi se pare de prost gust. Mare, că nici mârlania nu-l atinge. Chestie de obraz, modestie și mai ales bun simț. Asta, a inventat-o Dolănescu. Dar…Cât oi fi fost eu amic cu Ion Dolănescu, n-am fost de acord, cu asta. Deși el își putea permite. Ca și Benone, Irina, Maria Ciobanu. El era un mit vivant. Mitu lui Dolănescu și al celorlalți există! Dar, de unde, nene, Mitu’ lu’ Mâțu? Mitu’ lu Enceanu? Să fim serioși! Păi, Dolănescu și-a scris auto-balada când să fie arestat pentru veniturile ilicite. Era un eveniment pe vreme aia! Și presa era sugrumată-n frâie.Cu batista pe țambal. Nu circula informația.Murea. El s-a folosit atunci de cântec ca o agenție de știri mondene. Iată, băieți, luați notițe:

<<Măi Marie, măi Marie

Eu mă duc la pușcărie!

Vinde mașina și casa,

Eu mă duc să-mi fac pedeapsa.

Banii mei munciți cu gura,

Mi i-a luat Procuratura.

Cine s-aștepta să fie?

Dolănescu-n pușcărie.

Dolănescu-n tribunal,

Maria pe Litoral… >>

Da, asta era mai mult decât o știre : Dolănescu-n tribunal, procuratură, pușcărie…Dar Mâțu cine e bre? Așa de mare? Și, mai ales Enceanu? Să te vâri tu singur în folclor? Dar ce folclor monșer? – Acum nu zic de ei… – Făcături de melodii ”populare” cu care poporul nu are nimic în calitatea sa de creator!? Doamnele mele, mai ales tu, draga mea veche prietenă Elize Stan, nu-i mai lăsați, măi mamă, să-și bată joc. Mai ales la astfel de ocazii! Puneți-i să cânte piese vechi din folclorul autentic. Căci destul, toți, dar TOȚI fără excepție!, cântă toate nenorocirile. Cu teme cât mai țigănești; simpliste; din pelvis; șoldiu-ombilicale; cu filozofii de prispă ; de cort; cu melosuri neromânești: sârbești, orientale, pe care apoi le autentifică a fi folclor. Că, era o doamnă Valeria Peter Predescu, ierte-o Domnul, o minune de om, care nu a făcut rabat niciodată… Acum și ardeleanul supra-solicitat extra-zonal Nicolae Furdui Iancu are-un repertoriu separat, de rezervă, special pentru publicul din ”Regat…” că voce are, Slavă Cerului!

Știu, nu vă lamentați, copii. Nunțile ne omoară. Banu. Comanda. ”Așa vrea clientul”.” Clientu’ nostru – stăpânu nostru!” Bine, și solistul unde mai e, cu cântecele zonei sale, cu spiritul și costumul și graiul ? A ajuns o slugă. Exagerez, o zdreanță! Nu are prestanța lui, e doar un magnetofon fără suflet …și mai ales fără Patrie și fără cântcele ei. S-o fi băgat Soros și-n folclor? Mă opresc, că începe să miroasă a trădare…

Mi se pare o lipsă se respect, așa ca cum ai striga-n Obor, ”Neamuleee, ia picioare de pește!”. Mi se pare apoi a fi necinstit și față de TVR. Iulia Tudor, și mai ales tu Elise Stan, cu experiența ta uriașă, de ce-i lăsați, doamnelor?! Dacă fac toți așa, emisiunuea asta respectată iubită de popor ajunge un iarmaroc ! La Enceanu, la Bobanu, la Mâțu, la Fâțu… Tarabagii de Piața Matache… Adică ea, TVR, te chiamă la ea, eventual te și plătește din banii mei și tu-ți faci reclamă ca la o agenție națională de publicitate. Gheșeft. Auzi, ”cântecul lui Enceanu”, c-ajungem la ” balada lu Mâțu” !!! Care – alta, acum – Mâțu zice un cântec ”oltenesc”pe o melodie tipic bucovinească?

Nu știu, încep să cred că realizatorii TVR s-au apropiat prea mult de unii soliști și acum îi lasă să-și facă de cap pe TV Națională. Să cânte chiar ce ”vrea” mușchii lor!

PS Nu vreau să se credă că acest text e un atac punctual și radical, țintit spre cei doi îndrăgiți soliști de muzică populară pe care autorul îi apreciază la valoarea lor de piață, ci doar un atac la anumite practici, și ale lor, care au început să aibă caracter de masă.

Jurnal mascat

Blog 29 decembrie

Luni la amiză am fost al Andra, la Corbeanca, la cheful ei. Mi-a atras atenția din nou, dna Pupa… fiica lui Dem Savu, regretatul actor, cu minunata ei familie pariziană. Soțul Phillipe, fiul (37) și fiica (33). Personaje interesante dintr-o familie haioasă. Vorba mamei despre fiu: dovada că ești român e faptul că-ți place țuica noastră. Amuzant. …dar și tatălui francez îi place la fel. Adevărul e că a fost o țuică prietenoasă, nu tare, nu palincă dar nici pișoarcă. Așa cum îmi place și mie. Ce mi-a relevant dna, e un fapt TV. Pe vreme aia, să ai un serial pentru copii ”Căpitanul Val-Vârtej unde titular era Dem Savu tată ei, era o minune. A durat aproape 10 ani în șir…Primul serial tv românesc…

D O C Google Aventurile echipajului Val-Vîrtej este o serie TV pentru copii realizată de Televiziunea Română în anii 1960-1970. Este primul serial TV românesc. Scenariul acestei serii a fost scris de Octavian Sava, din personaje seriei făcând parte figuri celebre din literatura pentru copii, precum baronul de Münchhausen din cartea Aventurile baronului Munchhausen de Gottfried August Bürger și savantul Jacques Paganel din romanul Copiii căpitanului Grant de Jules Verne, sau figuri inspirate de personaje celebre precum reporterul Ionuț, un alter ego al reporterului Tintin din seria de benzi desenate Aventurile lui Tintin.[1][2]

Acțiunea este independentă de la un episod la altul, echipajul Bătrânei Carapace comandate de căpitanul Val-Vîrtej găsindu-se în diferite colțuri ale lumii în situații dificile pe care reușesc să le învingă datorită curajului, cunoștințelor științifice sau umorului.

Tema filmului a fost preluată de Camil Georgescu în piesa de teatru Baronul Münchhausen și căpitanul Val-Vîrtel în căutarea lui Paganel. Premiera piesei, în regia Elenei Simionescu, a avut loc pe 25 noiembrie 1970 la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, personajele principale fiind interpretate de Dem Savu și Nicolae Gărdescu.[3]

În 2002 Octavian Sava a scris piesa de teatru Val-Vârtej și Vasul Fantomă, o continuare a aventurilor echipajului Val-Vîrtej. Aceasta a fost prezentată la Teatrul Excelsior din București în regia actorului Ion Lucian care a interpretat și rolul căpitanului Val-Vîrtej.

Acum,  zice  dânsa de ce  nu e reluat? Corect , zic  și eu.E marfă neperisabilă, e pentru copii și tineret, un fel de  mură-n gură… Că tot  se  lamaneteză TVR de lipsa  banilor , iată  o  pleșcă  pentru un deceniu!!! Vai, de  mama ei!  O reluare ca asta ar fi  benefică.

Vineri 30  decembrie

. …Dar, cui să te adresezi, în nebunia asta guvernamentală? E perioada când – o scriu asta să rămână – șeful partidului PSD învingător în alegeri cu 46% propune un premier, e drept cam ciudat : o turco-tătară din trupa dobrogeană a lui Nicușor Constantinescu , măritată cu un sirian susținător al lui Al Asad, iar Președintele amână, apoi refuză. Refuzul a durat cam mult 55 de secunde cu dus întors la microfonul prezidențial. Nicio motivație. O sfidare, zice lumea. Vine o a doua propunere, un anume Grindeanu – trecut ca rața prin apă, zice el, pe la școlile scurte ale serviciilor – și Președintele iar amână… Bine, dar dacă serviciile care se bagă peste tot , de ce nu se bagă măcar să-i armonizeze pe cei doi șefi de grupări Johannis și Dragnea? Pentru binele Patriei dacă se asta vrea? Dar, se vrea? Golani! Pe 30 dec președintele acceptă propunerea. O face original în premieră mondială!!! . Ăi trimite un SMS lui Grindeanucu un cuvînt: Succes!Adică e de accord. Așa o fi? Sau, mai aduce o variantă după Revelion… Oricum PSD a zis că va lucre la Guvern.

Continui, sunt spre fine , lectura la ”Omida” lui John Fowles. Superb! Ce dexteritate are. Se joacă cu scrisul , cu stiulurile , cu narațiunea. Sare ca păstrăvul prin apele reci…Dar, voile dna Cocoru colega noastă de Club UNESC de ani buni, ne-a făcut o surptixă, ne-a dăruit conșinutul bibliotecii ei. Multe cărși tehnice și ceva cărși vechi de la 1800, opera incompletă a lui Sadoveanu, legată-n piele , cărși franșuzești, aussi. Plus enciclopedii, plus literatură românească bună. Spre rușinea mea, uitasem dus de valul cel nou al vieții post-revoluționare, de o reabilitare. De un scriitor al anilor primi ai secolului , ca și Bulgakov Andrei Platonov. Ins sufocat de Stalinism, reabilitata complet de preestrioka lui Gorbaciov…Așa că am lăsat – din prim-plan – nu de tot citesc paralel- pe dragul de Fowles și revolutul secol 18 al Omidei și am sărit cu nesaț pe ”Cevengur”.Mă intrigă faptul că am citi , mulți ăl consideră peste fratele lui de soartă anonimă Bulgakov… După lectura a vreo 30 de pagini nu e rău… ba am găsit ceva din atmosfera tăranească rusă din Evghni Vodolazkin, deși secolele-s diferite… aceiași sărăcie disperată, apăsătoare, pietrificată , străpunsăde spectul foamei adânc. Ba, și mai tragic, citești o fază în care o babă, Ignetieva , ”îi lecuia de foame pe copilași cu o fiertuă de hribi îndoită cu o iarbă dulce.” Mama ăși săruta pruncul cu Ai terminat chinurile, dragul mamei, Slavă Ție, Doamne!” Iar baba, pruncucidă , creștinește punea diagnosticul ”S-a înfățișat Domnului în liniște: acum stă culcat mai frumos ca unul viu, aude vânturile de argint în rai. Cinic și poetic, nu?Voi reveni, musai…mî întorc la Omida ude suport mai ușor mizeria morală și sărăcia engleză a sec XVIII.

 

Sambătă 31 decembrie

Zi de primăvară. Parcă vine Sf Paște. Mă disperă iar valorile de diabet, iar am pierdut controlul mai ales pe efectele insulinei rapide.Nu am făcut excese deloc, ba chiar acum am mancat numai conopidă fiertă . Am vorbit și cu dna dr Neacșu, diabetologul meu, dar la mine e cheia…Ce să mă mai mir că Adrian Păunescu și alții au murit pe neașteptate… și mult devreme, că să te duci la 67 de ani, nu e normal…Da, s-ar putea să o mierlesc și eu …sănătos tun. Asta am cam vorbit cu fratele meu Andi și cu Mircea Chindriș vechiul meu amic din Maramureș diabetic și dumnealui…

Așa că, să-mi ajute Pronia să mai trăiesc la anu’ și la mulți ani ! Și, să-l mai chinui pe bunul și răbdătoriul meu amic Dan Pavelescu, IT- ist de geniu.

La mulți ani, Dane! Iti scriu în 2016 și reluăm în 2017. Istoricii numesc asta ”un an” ! Să ai sănătate și familia fericită. Atunci, vei fi și tu fericit! Implicit!

 

Jurnal extim

BLOG JOI 22 decembrie

Jurnal extim

Revin la Jurnalul de Blog și trec peste greața care m-a cuprins la acest sfârșit de an – provocată de mizeriile admirate cu ocazia alegerilor generale, care au adus PSD la putere cu 46 % -… și, totuși, îmi vine să mai scriu câte ceva. Da, am o idiosincrazie, la scris. Cvasi fiziologică. Nu victoria Stângii m-a scârbit, (chiar deloc, și asta grație pedelizării masive deci imbecilizării PNL, ci gustul de căcat al întregii campanii. Ordinară. Josnică. Nedemnă de ceea ce dorim să fim și chiar de ceea ce am fost în istorie cu Brătienii, Maniii, Copoșii și Câmpenii tradiționali. Nici ei, niște sfinți, dar…Nu mai suport psihic efortul de a scrie. Doar citesc.

Am terminat Houellbecq – ”Extinderea domeniului luptei”. Primul roman al lui. Nu mi se pare exploziv precum cele ce i-au urmat, dar se vede germenele ideilor din celelalte romane. Obsesiiile lui privind iubirea, banii și sexualitatea, sunt toate pe un fundament liberalist. Nu e cel mai bun roman al lui, dar anunță un mare prozator contemporan. Aș zice FOARTE contemporan. Mai ales, prin tematica abordată. Cred că i-am terminat de citit cărțile, romanele lui Michel.

Vreau să mă apuc de alt Michel…Onfroy. Filozof și ateist atroce. Nu musai pentru a mă ateiza și eu nici vorbă, ba din contră… dar pentru imaginația lui ideatică. Periculos, letal de prolific individul. Repet, îl văd ca pe un spectacol de idei. Fabulos. Îi iert ura viscerală față de Iisus. De parcă Mântuitorul l-a născut cu acest handicap incurabil – să-l urască pe Hristos…Căci, după ce termin, mai am nițel – din ”Prigoana extazului”, în care de vină sunt creștinismul și paulinismul lui… – am să mă apuc de vasta sa operă ”O contraistorie a filosofiei”.6 volume. Cumpărată cu 100 de lei de la Anticariat…chilipir.

Jurnal de amintiri venite cu sila la zile fixe

Pe 22 decembrie 1989 pe la ora 9 dimineața am fost scos din celula 13 a Spitalului penitenciar Jilava și mutat, transferat într-un spital ”de Sănătate” cum a spus dr Soica, adică nu al MAI, ci al ministerului săsnătății, civil. Era vorba despre Spitalul 9. Ne-au dus cu un TV de marfă, căruia i-au matizat geamul din spate cu parafină, cred cert e că nu se mai vedea nimic…Inăuntru condișii de pulcărie: nu scaune, nu nimic. Ne roteam, rostogoleam pe podeaua de tabla automobilului. Eram trei. Unul care se căca pe el de frică, zicea că nu poate vorbi, arăta că nu poate, dar cred că se prefăcea, nu știu de ce se prefăcea și lângă noi, că eram de-ai lui, dar asta era chiar problema sa. Celălalt, înjura tot, provoca milițienii, îi jignea, era nebun. L-am văzut de aseară din celulă, prin vizetă, pe când se tot certa cu gardienii spunându-le că i-ar tăia cu sabia… Pe timpul transportului spre Capitală am vorbit cu el; avea doi copii și o nevastă gravidă. Pletos, mustăcios, nears, un chip rebel. sub 30 de ani. I-am văzut în fugă familia după ce a venit cumnatul Marian cu mașina să mă ia acasă de la spital.L-am luat și pe el. Tipul era fochist de bloc și stătea undeva sus pe la Izvor, Cazărmii, Uranus nu mai țin minte, la curte într-o vilă veche dărăpănată. Era bătut rău – cam, la cererea lui… – familia s-a speriat când l-a văzut cum arăta. Uite cine vorbește!… Ajuns precipitat în Giulești Sârbi la mama – și eu eram șifonat rău – am văzut la TVR povestind că lumea încă moare acolo, așa cum îi promisesem doctorului din spitalul pușcăriei că vom face…M-a scăpat de o sarcină. Dar, mai înainte de Giulești am oprit acasă la Zalomit. Pe stradă, mă aștepta – cum mama Dracu, de unde știa ??? – colegul de facultate PT, care era mare ștab la Trustul Carpați… M-a asigurat că e de partea noastră(?). La o oră la care eu nu prea știam al cui sunt…Azi, am aflat că e la pensie într-un oraș de munte are un viloi să cazeze un regiment și lumea îi zice ”Dom General”. Cum, mama Dracu?!

Gata, am vărsat în scris ce mă apăsa. Aseară, m-a sunat Tudor Gheorghe să mă invite azi, acum la Concertul lui. Întrucât nu mi-a scăpat niciodată nici la Craiova, nici la Izbiceni de patru ori, cum să nu fac un pas până la Sala Palatului ?

Vă urez vizionare plăcută… Mie nu. Mi-a spus Tudor că n-o să mai plâng ca de obicei la spectacolul lui. O să urlu. Mă duc…

P. S.Văd că iar mă apuc de scris despre momentele alea. Deși, am început-o de mai multe ori. Prima a fost în martie ‘90 cu proiectatul roman realist ”Jilava My Love” publicat în ”Independentul” din Deva condus de Tibi Necula, așa din mersul caluluii. M-am oprit prin mai dezamăgit de Frontul Salvării Nașionale. Apoi, la un pariu de acum doi ani făcut la Cluj i-am promis lui Ciobi Tot, fostul coleg de Cazino Victoria, că voi scrie cu duritate romanul abandonat.Roman …de ficțiune …”Revoluția pizdii mă-si”… și acum, mă scarpin iar…?Ce mi-a venit?

Vineri 23 decembrie

Jurnal extim

Mă chinuie somnul, dorm aiurea. După meciul de fotbal Dinamo – Steaua, 4-1, răcorit căci Steaua nu mai e nimic și se pare nici nu va mai fi… amețit de un pahar de vin, ce zic eu? …licoae ”Soare”, am adormit. M-am tezit la 5, am citit din ”Omida” lui John Fawles. Lung, plicitisitor la ănceput apoi acaparator, captator de curiozițăți, te ia prizonier. Are o metodă neobișnuită.Practic, totul e un interogatoriu spre a se dezvălui ceva, care pe măsură ce avensezi cu lectura te captivează, te intrigă. Culoarea vremii e dată de niște reproduceri din presa vremii anii 1700… Să vezi acolo omenie și drepturile omului, în Anglia. ”Simpla” efracție, „viol de domiciliu„ te ducea la ștreang. La fel furtul unui cal. Exagerări,Păi nu e mai bine azi cănd te omoară la tinen-n casă și scapă nearestat, necondamnat. Asta da Omenie, când eu mă uit pe geam la mine-n curte la Giulești-Sârbi, când 4 țigani cu cuțite de juma de metru, îmi hăcuiesc – la minen-n curte! – mașina. Apoi ies la ei, strig și-n loc să o ia la fugă, ostentativ pleacă la pas de parcă nici nu aș fi existat… Cazul nu e inventat, mi s-a întâmplat… Fac ce fac și mă enrvez.Că de aia ăi zic „Revoluția pizdii mă-sii„ – cu scuze la doamne – că asta mai rău a stricat decât a adus binele. Nu regret fapta. Disprețul comunist suveran era de nesuportat. Dar, acuma ce e?! Neputință, corupție, batjocură…

Tudor Gheorghe – Pamfletul, nu Concertul de Crăciun

…Asta atinge și Tudor Gheorghe în recitalul său de aseară. O salbă de pamflete și lamentouri. Plânge soarta românului. E tragic. Ironic. Miștocar. Tolerant. Acidulat….sulfuric, clorhidric. Coroziv. Tânguitor. Direct. Pe față… Ei, și ce.!?, râde Guvernantu’. Pe scurt, recitalul lui de Crăciun anul acesta fu deprimant. Chiar așa! Solemnitate, gravitatea artistului nealterate. Umorul, același dar mai negru, mai trist. Căci, apropos de raportul jenant cu maneliștii,… cică unii au vrut să vadă cum trăiesc șoarecii. Au luat 10 șoareci intelectuali și alți 10 proletari. Aceleași condiții. Mâncare bună, băuturică, televizor, belfereală. După 10 zile, în timp ce proletarii crăpau de grași, intelectualii slăbiseră vizibil. Explicația: tuturor șoarecilor li se arăta de 3 ori pe zi, PISICA! … adică, mârlanu’ dacă avea de papa, i se rupea de neam…

Muzical,Tudor, pe lângă Corul și Orchestra Simfonică Radio a insertat și o trupă rock. Care a dinamizat și a dramatizat receptarea cântecelor sale mai ales ăn registrul dramatic. Bună idée…

 

Aici nu te ”dicstrezi”, manelistule care ești.

Nu plângi de tine. Nici te lamentezi.

Adormi, dacă nu ai bun simț social.

Pleci din sală.

Dacă nu, nici nu-ți place, nesimțitule!

Ți se rupe.

Tu să dai din buric.

Nu să pricepi//percepi, mesaje…Nu ai cum.

Am sugerat după reprezentație ca la fiece bilet trebuia să fi dat spectatorului și o pastilă de Xanax. Ajuta…

La mulți ani, Gigi dragă. Să le cânți până-i omori.

Jurnal mascat

VIN 11 – VIN 17 nov

Jurnalul acesta 11 – 16 nov îl fac dintr-o memorie îndesată ca ficatul de rață.Foie gras. Plin. Il scriu azi joi 17 și-ncep de joia tecută. Sper să-l termin…

VIN 11 nov

Plec cu Florin la Alba Iulia. Prin Valea Prahovei, DN1.Ultima oară când am fost pe Val Oltului am cam stat blocat, atunci când cu Enache Toma. Sunt primul sosit la festivalul folk ” Ziua de Mâine”. Festivalul de suflet și autoritate Vali Șerban.Legătura lui ombilicală cu folkul.

Hotel Cetate. O băbuță fardată dar neiertată de ridurile comunismului. Cam 210.Nu am frigider, a rămas doar scoarța care-l masca.Pun insulina și apa minerală pe pervazul exterior. Personalul însă super – amabil, săritor, tânăr, nonconform cu oboseala și băbia așezământului și ăn contrast o recepționeră volubilă și extem de frumoasă…

Apropo, am mai fost invitat acum 7-8 ani la acelși festival și nu am ajuns.O pareză vocală…știu că m-am simțit ca un cur pictat abstract în fața lui Vali Șerban, care nici nu m-a crezut, fiindcă l-am testat de câte ori ne-am ”lovit” pe la Calafat.Dovadă, că nici nu m-a mai chemat vreodată. Acum am fost invitat dl presedinte CJ Dumitrel încă de la Zlatna de ast’ vară…Florin a plecat în aceiași noapte după o vizită și o cină frugal stropită cu alb-sec de Aiud, la fam Dobra. Ziua următoare,vineri, m-am dus de urgență la reprezentanța Aiud și am luat zece liti de Ciumbrud, alb –sec. L-am consumat cu dragul de Dinu Olărașu. Nu tot… un litru-două, apoi am mai stat la taclale duminică, cu Tetea.Olărașu m-a invitat chiar ca sâmbătă să apar cu el și să recit două poeme.Am făcut-o cu succes. Am văzut și catastrofa de meci cu Polonia unde unu Lewandovski ne-a cam bătut singur.3-0. Lamentabil, Penibil, Jenant.Nu e de vină antrenorul, un neamț riguros, nici conducerea FRF, ci sistemul serviciilor sufocante care se bagă peste tot, în locurile vizibile fotbal, journalism, tv etc. cu oamenii săi incompetenți și agenții anti-țară.Nu mai vorbesc despre politică și uneltele lui Soros.Bine că magnatul s-a băgat ăn echipa perdantă a lui Madam Clinton… poate scăpăm de el. Să nu ne pară rău și să ne trezim cu comisarul sovietic… Apropo de fotbal, a apărut și Cristi Pustai, era vesel, a făcut egal cu Craiova. Sâmbătă ne-am adunat toți la pizzeria de vizavi, căci la noi era mare botez. O pizza excelentă. De vin nu m-am atins, am eu vinul meu. Dealtfel, nu am stat mult. M-am retras în cameră cu vinul de Ciumbrud. Bun prieten. În ultima seară, duminică, am avut un recital de poezie. M-au primit minunat, cu ecouri la fel. Mă pregătesc pt. 25 nov la recitalul meu ”StancaStancaStancaStan…”.Primul. Nu m-am lipit de nimeni să merg acasă. Tetea mă ducea doar până la Corbeanca… Așa că am chemat salvarea… cu Florin, a venit și Lena trebuia să mergem la Deva, la Geta. Dar… Am bântuit prin Alba să-mi prelungesc rezervele de Ciumbrud și parcă s-a ascuns crama, am renunțat nervos.

Despre festival – parcă am mai spus asta – nu mai scriu, de teama represaliilor și ecourilor. Ultima dată când am scris m-am ales pe Facebook cu un ”Pișa-m-aș pe mormântul tău, George Stanca!” din partea unui grup cultural ce s-a exprimat printr-un zis poet. Nu pot să răspund, am o probleme cu sciatica – nu mă pot apleca așa de jos…

JOI 17 NOV. Am adormit la 22, m-am trezit la 00.20. Am intrat pe net și am aflat că a murit Didi Prodan. Incredibil, la 44 de ani. Despre asta să scriu, e aproape de mine, nu despre alegerile din SUA. Astea, the election, țin de o fatalitate străină de mine. Ce treabă am eu cu ei ? Adică, dacă mâine mă tezesc, ca la Praga ’68, cu tancurile sovietice la geam, ce pot eu să fac?

Moartea lui Prodan, m-a dezolat, m-a paralizat. Ea a fost la convergența unor necazuri mari. Infarct. De aici s-a iscat o campanile furibundă împotriva actualei conduceri a FRF coroborată și cu rezultatul meciului, înfrângerii,0-3, cu Polonia. Din nou Hagi a șinut o conferință de presă, memorabilă, asta luni. Dar, miercuri seară m-a sunat Florin suferind auzibil să-mi spună că e ”grav bolnav”. S-a dus confortul deplasăriilor mele… Așa nu am mai plecat joi,. Iar vineri am luat spre Slatina un microbuz de linie. Aici, la transportul în comun se dă diagnosticul de țară. Pute, domnule, pute! Lume nespălată. Le pute gura…halena mioritică. Hainele, bagajele nespălate. Nu mă luați ca pe un aristocrat parvenit, da’, vă rog spălați-vă bine, parfunați-vă fie și cu un parfum mai prost și apoi trambalați-vă măcar o oră cu ”rata”. Puteți lesne sesiza diferența. Apoi, o firoscoasă, bine îmbrăcată, 20-22 ani cca, chiar parfumată, cu sindromul e-comunicării, afundată pe două locuri în banca ei, cu 2 rânduri mai în fața mea, ca într-un ritual a vorbit cu mici pause de somn, până la Albota-Argeș. Unde, altă nenorocire.Erau niște closete de nici budă sau privată nu le puteai numi. Cu toată toamna, aici muștele supreviețuiau vesele, ferice într-un Eden al lor. Iar mirosul… Diseuza mea olteană, avea un debit și o viteză ce-ar fi umilit-o pe Stela Popescu și ea veloce verbal în acel scheci cu ”Ava-Eva – Iva-Iva, Eva, Ava…”. Îmi venea s-o omor …așa se nasc crimele spontane…doamnelor și domnilor. În spatele meu o țață din Craiova a găsit spectatorul pentru showul ei steril – o tipă mai prostuță cu un copil mic. Coana mare, o negustoreasă măruntă care avea ceva marfă asupra-i – șosete, chiloți – nu a tăcut o secundă. Se lăuda cum a făcut ea avere….că de aia merge proasta cu rata, nu cu autoturismul personal. M-a agresat tot drumul. ȘI; uuraaaaa am ajuns la Slatina ! Mă aștepta Dtru Mitică Sârghie directorul ziarului local ”Linia întâi”. Am lansat cartea ”Fata doctorului Amvrozie”, roman psihologic de Demetrie Iordana. Îngrijită de Mitică. Scrisă de un fost deținut politic legionar, care nu se ”reeducase” la pușcăriile comuniste, călcat cu mașina de Secu dimineața la 6, pe o trecere de pietoni când venea acasă cu laptele copiilor. Câte mârșăvii, crime, delațiuni, trădări se trec, Doamne, cu vederea sau doar se consemnează…cu cine știe ce prilej literar! În discursul meu am afirmat că o acțiune amplă de redescoperire, sau descoperire, redare a operei unor autori ”politici”, ar putea bulversa scara de valori literare de la noi…Apoi a urmat la hotel, un separe, o serată elevată. Muzică bună cu cîșiva profesori, și directorul Școlii de muzică din Slatina. a afirmat că s-a descoperit originea rromă a lui Chaplin…In plus, am ascultat uimit o soprană excepțională, cu niște acute incredibile. Am plecat vineri pe la prânz condus de Dagoș, fiul lui Mitică, băiat de nădejde. Compoziția pasagerilor a fost mai omenoasă. Erau câțiva inși care trebuiau să prindă avionul de Londra, deci fericiți utilizatori sau descoperitori ai spray –ului. M-a preluat direct Tic, care mi-a relevant în studio, repertoriul său pentru vineri, la recitalul meu…

Între timp m-a sunat Sergiu Cioiu artistul cântărețul pop – ciudat, deosebit, altfel – cu un repertoriu pop-cultural, apropiat lui Mandy – venit din Canada în vizită. Și, să editeze o antologie ”Vântule, vânt nebun!” succesul scris de Mandy. Eeheeeeeeyyy!

Trebuia să ne vedem luni 21 nov, dar o criză de hipoglicemie plus ceva nervi familiari și paternali, m-au stopat.

Finele ăsta de săptămână spotivă m-a bucurat.Ronaldo, după ce a negociat noul contract cu Real Madrid, a pierdut brusc apatia ce-o avea. Acum, a dat trei goluri. Redivivus. Djokovic, alt apatic a bătut semifinal cu chinuri mari pe muntenegreanul-canadez Raonici. E-n finala cu Murray unde nu-l văd bine pe Nole…și așa a fost diminică seara.M-am cam întristat. Am scris o scrisoare lui Nole. E clar obosit, hârșit. Dar, la anu’ ce-o veni…?

Căci vorba Lăpușneanului : ”De mă voi scula, pre mulți voi popi!”

1 2 3 28