Messi. Messi. Messiii!

La celebra Remontada a Barcelonei, când a revenit victoriosă cu 6-1 de la un 0-4 am tot mârâit și miștocărit. Am făcut apropouri la arbitri și la unele reguli nescrise din fotnalul mare. Pe care acuma, nu că le retractez, dar le nuanțez… Ieri seara la Classico m-am cam dumirit .

O fi ajutorul lui D-zeu dat supertalentelor tot de El inventate?

O fi și cel al arbitrilor care ziceam eu citând dintr-un classic – Lucescu – anume că abitrii mai și țin cu cei mari…?

Dar, care e copii, mai mare dintre Barca și Real, că nici D-zeu nu știe?!

Atunci, de ce zic eu că m-am dumirit? Căci, jocul fiind colctiv e dificil să depistezi vreun adevăr…și totuși. Jocul din ultimele minute dintre Real la ea acasă și Bacelona, și nu numai cel din ultimele minute… a fost decis de un singur om: Messi. Messi. Messi. Fără dubiu , fără îndoieli speculative. Aici , parcă Hristos a fost întrupat în Messi. Messi a fost însuși Dumnezeu. Nu sunt nebun, nici blasfemic , nici ateu. Sunt Poet. Nu sunt ateu , ci credincios orthodox, așa că luați-l pe Dumnezeu ca pe acea imagine primară a Omenirii, în care Domnul era în tot ce era inexplicabil. Dumnezeu era fulgerul, tunetul, furtuna, bucuria, nenorocirea sau neantul. Inexplicabilul. Și, la Messi, ce este explicabil? Se poate explica științific oare, chimia lui internă, cea născută atunci când pornește în dribling, slalom, spre gol?Atunci când (iar devin ateu… și nu sunt decât un muritor calamburist…) devine din Messi – Messia! Când e el mesianic…adică aprope dumnezeiesc…căci unul e Mesia -Isus, și altul Messia- muritorul ce riscă să devină nemuritor… Vedeși, așa cum mă joc cu un s mic de mîână divin, pus pntre Messi și Mesia, așa am picat acum între mistică și mitică… gata că am dușmani- care probabil vor dori a mă scoate din cauza fotbalului dușman cu Dumnezeu…dar, numai El Drăguțul știe ce sunt eu. Un iubitor de tot ce e frumos pe lume…

Bussiness fotbal

Ori am îmbătrânit eu prea tare, ori a înnebunit lumea asta. Auzi, după celebrul meci al Barcelonei din Liga campionilor, contra… PSG – 0-4, 6-1 – unde Barca a dat câte goluri a vrut făcând o Remontada istorică – ”făcând”, de la făcătură… – de un spectacular istoric incredibil ,toată lumea, mai toată… a sărit în sus. De o bucurie estetică. Și eu la fel… Numai că, am spus clar că această comedie emoțională era necesară. Barcelona e Barcelona și citam din Lucescu care mi-a spus că orice mare echipă trebuie ajutată… Ori aici a fost mâna , nu a lui Dumnezeu… ci a arbitrului care a dat și el de pomană – vreo două goluri, … Arbitrul ­- Deniz Aytekin un germano-turc , mai mult turc, crescut cu vocabule gen ciubuc, bacșiș , va fi out, sezonul acesta, mai încolo vom vedea… Oricum, va rămâne ca primul remontadolog al omenirii… e ceva!

Și, a… Arbitrul Deniz Aytekin un germane-turc , mai mult turc crescut cu vocabule gen ciubuc, bacșiș , va fi out, sezonul acesta, mai încolo vom vedea….cum vine cazul Real Madrid-Bayern . Real a ”pățit” spre avantajul său, la fel cum fu cu catalanii. Cu ceva mai puțină spectaculozitate remontadescă în culpă a fost unul dinrtre cei mai buni. Sau cotași a fi printe cei mai buni – maghiarul Kassay,care a avut o carieră sudprinzător de fulminantă. Acum este clar că spre sfărșitul carierei tebuie să se spună cu orice risc forurilor care l-au creat. Și-a plătit cotizația pe viață… chiar compomisâmnd-se official… vedeși totul costă. Recomand a lectura cv –ul dlui Kassay. Să vedeți căte recompense a incasat//primit în avans ca o dată, doar odată să se compromită pentru rașiuni superioare. Pe scurt care sunt astea – banii? Naivilor. Voi cei mai de vărsta mea romantică , voi cei care ati apucat și fotbalul cinstit, chiar să nu vă prindeți că azi suntem în era Remontadelor. Banul conduce fotbalul! Și o face în spiritul acelei suave sintagme amoroase ”iubite, minte-mă frumos!” Fotbalul e și spectacol. Și ca orice spectacol are actori,vedete, figuranți, regizori de multe ori total ascunși, șefi de culise, lumini, decoruri , reguli care să fie măcelărite dacă interesele o cer…. și încă multe altele. Ceea ce e adevărat de aici , locul unde nimic nu se poate truca, e talentul fotbalistului, acea mină de aur plătită cum se cuvine arareori mincinos și mai ales milioannele miliardele de proști, de boi care cred în chestia asta literaturiazntă, care e jocul. Și cănd spun idioți și naive și cretini și creduli, îl include și pe subsemnatul. Fotbalul e ca la curve. Mai iei o blenoragie, (cu scuzele de rigoare!) acolo, dat tot mai vrei să treci pe la ele….

Dar, în esența lui profundă și reală, deși nu prea vizibilă, fotbalul este AFACERE. Teatru. Dramaturgie,, mai adânc zis. Cinema. Scenarii de succes. Nu mai zic publicitate… Prosperitate pentru cei ce doar ating fenomenul. Banal, simplu, iată la București , o finală europeană a umplut de bani neguțătorii din Centrul Vechi și de pe Bd Unirii- Decebal, unde ilegal berea a sărit la ”prețul pentru străini” de 3-4 ori, și tot era ieftină pentru ei – vizitatorii … Cum să nu tânjească dumnealor negustorii după încă una …două… zece finale d-astea? Și, atunci ne mai mirăm! Repet, azi când un jucător cvasi- mediocru se vinde cu 10-15 milioane de euro, când bursa pariurilor pe fața-i asiatică mai puțin văzută produce sume incredibile,…                          …voi, cogenerii mei, confrați români …concetățenii mei dragi, microbiști, sindicaliști, pariori, islamiști, assiro-babilonieni, pițiflenderi, ciocoflenderi, sâmbetiști, poansoniști, esenieni, darwiniști IT-iști cat a II-a , vatmani, gogomani… mai credeți în puritatea sportului din finele – sec XX – începutul sec XXI??? În ingenuitatea, virginitatea fotbalului? Naivii mei dragi:

Adio, fotbal! Trăiască showul!

Adio , sport! Trăiasă banul! Căci boborul, oriunde s-ar afla , vrea pâine și mai ales jocuri. Și astea fără bani nu pot exista… PS El Classico hispaniol este poate singurul meci sincer. Iar aici duminica seara am redescoperit sinceritatea și naivitatea lui Messi. Omul mare cît o echipă, care a bătut singur pe Real Madrid. 3-2 ! Păcat de Ronaldo. Că, și el e geniu… dar mai vedetă, așa…

Jurnal mascat

BLOG scris Luni 16 aprilie 2-a zi Paste

Finală într-o Budapestă pestilențială

Vinerea de dinaintea Floriilor, 7 aprilie a fost meciul de handbal-fete CSM Buc vs Ferențvaroși – scris fonetic, pe românește! – la București; terminat în forță cu 5 puncte avans pentru ale noastre… Returul, că despre asta scriu acum a fost jucat la Budapesta. Le-am bătut și aici… Nu prea e caz de mândrie națională exagerată, pe gândirea clasică, echipa noastră fiind un amestec de doamne străine. Unguroaicele mai de-ale casei, dovada că antrenorul lor, la time-out le vorbea numai în maghiară. Al nostru, un Nordic – engleza. Și, totuși publicul budapestan a dat dovadă de mult mai mult patriotism. Și, încă unul cald – plin de omenesc dar inedit, demn de dat exemplu nu pe toată Europa ci în întreaga lume!

La meciul din București șeful galeriei, cel cu megafonul și cu textele și cu momentele psihologice de scandat a fost chiar dl Petrache Alin, șeful CSM, președinte. Care a demonstrat că s-a cam dus era în care prezidenții stăteau și belfereau prin birouri federale și avioane internaționale. Nu, ei deși nealeși democratic ca șefi de galerie, ci numiți de Partid… au coborât – jos sau sus ? – în galerie. Dihotomia jos//sus s-a născut însă în ziua pascală, la retur, când ”jos” a devenit ”și mai jos”, derizoriu//jegos// barbar. . demn de populațiile migratoare…. Căci galeria a venit cu golănia…Maghiară, budapestană, că nu poți incrimina un neam întreg – cum o fi ea și din ce cotlon hun o fi, galeria zic, nu a găsit alt mijloc de a încuraja echipa decât aruncând în portărița româncă !!! – că e și una străină – da, doamnelor și domnilor!… aruncând pe portăriță – un recipient cu PIȘAT!!! La țigani asta este excluderea din trib, devii ”spurcat”. Să fie și la maghiarii din galerie aceleași obiceiuri? Culmea e că exlușii erau chiar ei, au pirdit meciul!

Măcar lichidul acela o fi fost colectat de la strămoșii cailor cu care mongolii lui Attila, azi cu pretenții europene, au venit p-aicea cu antricotul sub șa…? Asta e civilizație europeană! E țigăneală? Ce să fie? Că, sport nu mai este! Ba, în curând are loc și Finala de 4. Tot la Budapesta. Sper ca de data asta, la meciurile noastre, galeriștii locali să nu vină cu vidanja națională roș-alb-verde …

Am, totuși, o întrebare pentru oficialitățile române. Care și-au pus batista pe țambal și totul a ajuns normal gândnd probabil, cam așa: ”Ce mai contează? Le-am bătut, suntem bucuroși!”

Întrebare: Dacă o echipă din SUA , Franța, Rusia, Germania pățea așa ceva, credeți că și ele ar fi pus batista pe țambalul maghiar? Adică, ar mai fi revenit la finală într-o Budapestă pestilanțială?

Întreb și eu, nu fredonez Ozosep…

 

17 aprilie – A doua zi de Paște. continuare.

Da, iar am făcut pauză. Dar în zona postului eu am ținut un fel de post pe blog. Nu la scris ci la blog, că de scris am acoperit săptămîna cu articole Dragă… Nu sunt confuz, nu prea mai știu ce să fac sunt ca un tumentat, culmea înainte de sărbători, nu după ca toată lumea. Că și atunci din noaptea Învierii – apropos, Hristos A Înviat! – nu am băut decât o sticlă de vin ”Soare- Vinarte” de la prietenul Faleschini. Grazie , caro Sergio. Atât! Și , cu masa, la fel . Cu prudență, cu teamă, chiar. Și, cu toate astea am atins glicemii –record . Spre 300… Nu le fac publice ca să nu devin un exemplu negativ pentru diabeticii din cartier…că la glume sunt bun, bag seama…

Dar, să nu uit. Când să plec pe Val Prahovei, pentru un comision, Florin vărul și șoferul, a avut un drum de făcut. M-am trezit pe bd Mircea Vodă la no 34, cam față-n față cu Biserica DOBROTEASA.

La BUCHETINO. Am intrat și am avut o senzație de bine din prima. Las florile, căci despre ele era vorba, dar tot magazinul (2 camere) e tapetat//tapisat cu sticle de whisky, cognac, gin…vin băuturi fine. Cu ambalajele având designul cunoscut, consacrat al unor mari branduri. Ei bine, așezarea lor, în décor, e de-a dreptul fabuloasă. Am exclamat aproape țipând că mă aflu într-o expozișie de artă. M-a primit Elena cu un zîmbet de primadonă … Patroana, mai dicretă Adina mi-a urat apoi bun venit. Mă simțeam ca un prinț, într-un regat de flori cu arome de cogniac vechi.

Uitai de florile pentru care venisem. M-am trezit deci, într-un ambient îmbietor. Un magazin cu un gust perfect după cultura mea. Răutăcioșii ar face aluzie la cultura mea alcoolică… niște boi, imbecili limitași la cultură șii la orizonturi…  Aici nu e vorba, monșer, atât despre conținutul unor sticle, ci mai mult, preponderant , despre arta ambalejelor, a armonizării lor …ARTĂ, amicilor, dacă vă spune ceva cuvăntul ! Iar, florile sunt ”capacul” supreme, care se pune peste ceva splendid, Moțul, aș zice, Vârf. Top! Iată cuvîntul!

O canapea dint-un prietenos pluș, te îndeamnă să zăbovești aici la o cafea, la un pahar de coniac sau whisky și să privești buchetele de flori. Care ajung ca daruri expediate cu mașina până în cele mai îndepărtate colțuri ale țării…La Constanța urma să plece buchetul cu care m-am fotografiat, ca dar pentru o iubită…fericită. Căci nu poți plânge, frumoaso!, eventual decât de bucurie, //surpriză//emoție când vei strânge-n brațe acel buchet imens și frumos de trandafiri roșiii expediat de Iubitul tău… Zău, numai pentru estetica acestui buchet zburător, și m-aș mai îndrăgosti odată…de soția mea…

 

Jurnal mascat

VINERI 7 aprilie

Anostul la zi

Aproape că mă rușinez…pe mine. Tot ce mi se întâmplă e de un anost perfect. Tot ce mi se întâmplă e atât de anost încât am senzația că nu se întâmplă nimic… Să scriu despre junghiuri? În șale, între omoplați, în cur?

Maestrul Octavian Paler a scris excelent despre molii. O filosofie înteagă. Asta apropos, că azi noapte//dimineață pe la 3 eu vânam molii cu palmele , până am ajuns la o disperare a neputinței, recurgând la violența letală, la mijloace de genocid…cu analcid… sau cum s-o numi acum. Numai că și asta , chimicala de azi e mai perfidă: are o aromă zeiască. Să tot mori axfisiată…ca molie. Prima victimă colaterală, însă a fost chiar agresorul… Am stat apoi, cu ușa balconului deschisă un ceas. Așa că, să ne fie clar – eu nu sunt Paler. El e omul cu o cultură de bază fabuloasă. Aia acumulată la disperarea din sărăcie la un liceu auster . Antică, greco-romană. Mitologică. Istorie. Filozofie? Nici nu știu cum să-i clasific cărțile : proze , – poemele, da!, e clar… – eseistică, filozofie, înțelepciune de cărturar… cimilituri zeiești?Ca erudiție l-aș apropia de Borges…dacă nu sunt obraznic…Căci, e de tot particular. . . Paradoxul la dumnealui e acela că-ți lasă impresia că scrie numai pentru o glorie venusiană, numai pentru dame; să le placă lor , să le măngâie auzul, ochiul, epiderma …să le flatarisească lor clitorisul. Cer scuze pentru cele spuse, dar de fapt e doar o impresie, căci Paler are , cum spuneam , profunzimi culturale greu de dimensionat…

Sunt sufocat de banal. Nu mai am creativitate decât în inerția pâinii zilnice mâncată la… de la… tabloidul Click. Acolo – da mă, intelectualii lu pește! – am mici fiori literari, chiar extatici. Acolo , în baițul ăla de frivolități gustate de lume, can-canuri, femei dezgolite, povești belite, mondenități pălite , pălituri pariziene sau hollywoodiene… În obolul meu cotidian de la Click, fac și tot fac acrobații ligvistice, mataforesc, ”metafloricesc” în draci . Fac exerciții de stil și nu se prinde nimeni! Un scriitor de la Craiova m-a făcut acum ceva timp să roșesc. A zis că la metaforă

Sunt ca Fănuș Neagu ?! Nici vorbă…sau, oarecum. . . La Fănuș halitoza matinală se numea metaforă. Fane duhnea divin, deborda, voma, avorta, căca metaforă… Căci, hrana lui metaforică se plăzmuia din carne de îngeri. Fezandată cu vin divin. Ingeri de casă. Îngeri domestici ținuți în gospodărie , hrăniți cu uruială din erotica eminesciană și pastel macedonschian . . eu îi apropii pe cei doi, nu ca viața asta hâdă care i-a făcut dușmani… La metaforă Fănuș era ”torențial și cataractal”, cum zicea regretatul Dan David, amicul meu dus încă din ‘90…. care are bust la școala din Bertea – Prahova și tot acolo un mormânt prăbușit…la umbra unui păr. Fănuș avea o boală incurabilă. Cancerul lui s-a numit: metaforită cronică! Eu doar cochetez cu ea, cu madam de Metafory , căci redondanța metaforică, ploaia meteoritică, aburul metaforitic sunt în cantități cosmice la Nea Fane. Aproape sufocant…

Și, uite blangotire aici: o tot țin așa din acoladă-n acoladă… și parcă nu spun nimic. Cine pricepe despre ce vorbesc eu acilea? Copii, luați o foaie de hârtie și Extemporal: Despre ce vorbește GS în jurnalul lui de vineri…? Temă pentru acasă!

 

Căci , să fie vina primăverii?, nu am chef deloc de scris. Afară se screme a primăvară. Ba e cald, ba noaptea-i chiar frig, nu s-a instaurat încă puterea căldurii, care sper să nu pice-n dictatura caniculară de astă-vară. Dar, sper să o mai păcălesc, pe ea, pe căldură. Mai merg odată-n Austria cu voia Domnului și a domnului Bigu…Mister Bigu. Poate că reușesc să termin și catea aia despre refugiați. În mai acum se fac trei ani? sau doi/ de când au poposit pe tărâm austriac…

 

SÂMBATĂ 8 aprilie

Jurnal extim

Intimizînd nițel jurnalul acesta extim am de notat la ziua //seara de 6 aprilie 2017 faptul că neopțica mea Eva, la o convorbire audio-vizuală pe Skype, mi-a spus coherent și comprehensibil, petru prima oară t a t a i e. Nu-mi place ”bunicu” fiindcă eu copil nu avam decăt mamaie și tataie. Punct. Lena poate fi ”bunica” , fiindcă așa se spunea la ei. La noi, în Giulești Sârbi așezare romînească la margine de metropolă cu influențe bulgărești ca la Teleorman , așa se zice: mamaie și tataie. Iar la străbunici Deadu și Baba!Deadu meu, Ghiță Crăciun, tatăl lui tataie Gheorghe, a murit la 105 ani, mi s-a spus. L-am apucat. Aveam 6-7 ani căns s-a stins. Avea o mustață vănjoasă a la Franz Ioszef. a mic de stat ca și tatie ca și unchiul Ionel. Eu am sărit din neam cum a făcut-o cel mai spectaculos, Georgică al meu(32). Onimestic avem o continuitate dinastică de Gheorghe…Ghiță Crăciun, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Stanca(eu, George e pseudonim…), George Stanca… și cum o vrea Domnul aș mai dori un Gheorghe 5… fie și Gheorghița. Apropo de onomastica românească, eu ănebunesc. Mă ucide internaționalizarea asta. Hai, Eva e internațional, deși a mea e Eva- Maria… dar să-și botezi copilul … dar nu mă mai leg de nimeni, e treaba lor să se facă de rahat , și mai ales să-și nenorocească pruncul dându-i nume de panaramă… Noi , Gheorghe-am fost și Gheorghe rămânem…cu un ”r ” tremolat … de la ” râul, ramul”…

O junglă ligvistică într-o mare de adrenalină

Am sesizat că vinerea e o zi în care se slobozesc emoțiile. Adică, am voie și prilejul să plâng la vreun talent inedit de la” Românii au talent” sau la o poantă a lui Florin Călinescu. Apoi, este emoția – în cazul spaniol, chiar una fotbalistică. De sorgine estetică . Mai ales, când joacă Barcelona sau Real , dar nu musai. Recent m-a încălzit Alibec cu o pasă – pardon ”assist” fetelor, ce mama dracu…!? – absolut artistică, estetică. Fotbalul devine artă. Cu maeștrii ei Messi, Ronaldo , Baile, Suarez, Neymar, Ibrahimovici…; adaug din ”vechime”Pele, Garrincha-șchipoul, Criuff, Maradona, Roaldo-Grasul, Ronaldinho, Hagi, Popescu, Stoicikov …

Dar, handbalul ce are? Căci, la un meci cu miză, în sală, energiile plutesc te apasă, te isterizează. Asta am trăit-o la fete cu CSM Bucursti – Ferencvaros Budapesta. Infarctul e mai aproape la un meci de handball, căci te suflocă ritmul. Întoarcerile de rezultat. Turbioanele astea de scor. Păi, în min 57 era 27-25. Meciul s-a gătat la 30-25! Trei minute de foc, de infarct, că nu mai știu să mă descurc în noianul adjectival curent al unui comentator care epuizează uneori dicționarul limbii … și trece la țipete, isterii răgușite, neputincioase urlete preistorice… justificate , logice. O junglă ligvistică într-o mare de adrenalină… Omul de bază a fost portărița Ana Ungureanu. Dar ăn cazul portarilor de hanbal aprecirea trebuie făcută grosso modo: nu se știe exacta proporșie dinte șansă și măestrie . E cum vrea Domnul!

… Ei, de asta iubesc eu ziua de vineri! Dar, apropos de vinerea viitoare –Vinerea Mare – ce facem la retur care e-n zilele pre-pascale? Unde vedem, cum vedem returul la ele acasă? Care va fi cu sânge?!Căci, diferența asta de 5 goluri a fetelor noastre, poate fi nimic! Dă-ne, Doamne, goluri!

Jurnal mascat

Blog DUMINICA 26 martie

Weekend consistent. Am atâtea de scris încât am și început să le uit în nici 24 de ore. S-o iau de vineri? Că joi am scris debordant… Păi, a început seria de meciuri pentru Europenele 018 Moscova, de fotbal. O nebunie totală. Pe DIGI patru meciuri de la ora 19 și alte 4 de la 21:45. Nebunie. Mai erau și fetele de la tenis în turneul de la Miami. Pe vremea când comuniștii ne dădeau un meci pe seară înjuram, acum ce să faci nene cu trei? Privești aleator la unu, treci de celelalte canale, apoi o dai pe tenis. Aici erau și două românce. Una, Monica Niculescu, olteanca mea – e din Slatina – a pierdut sub ochii noștri, adică după ce a luat-o extraordinar s-a blegit de n-o mai recunoșteam. Nu am văzut meciul Simonei Halep cu japoneza, căci a tot plouat, ;i s-a [ntrerupt, dar am aflat că a câștigat. A mai jucat Sorana Cârstea cu Sevastova -Lituania. Cârstea, s-a certat cu arbitrul de scaun pentru o minge decisă a fi afară de unul dintre arbitrii de linie. Nervoasă Sorana a aruncat o o sticlă de suc pe teren, iar apoi a pierdut setul cu 3-6 (cinci ghemuri la rând – Sevastova). Dar, a revenit. S-a calificat dar va juca cu Wosniacki,… partenera ei de dublu și prietenă. Nasol la terenurile mărginașe e că nu au dotarea – aici la terenul 8 – pare-mi-se scanalul Soranei e datorat acestui fapt. Nu se putea revedea pe video mingea cu pricina..fiinc[ nu aveauscula-n dotere aici la mahala. Asta e! Apoi,Patricia Tig mi-a dat bucurie mare: a bătut-o neașteptat pe Mladenovic ”franțuzoaica ” și a căzut mamaăăăăă cu Serena Williams…favorita locului. Asta, vineri când am mai văzut devreme și

Românii au talent- unde am mai văzut o minune.

Căci, nu știu cine face glumele astea : Dumnezeu sau Necuratul? Vine un copil de 14 ani, parcă.El cântă dumnezeiește, încântă, ia miliarde de aplauze neterminate. Sala plânge, nici reflectoarele nu par nesimțite: au plâns și elecu căblăraia care curgea trist ăn jos ca-ntr-un rău de lacrimi…. Jurații au plâns. Durul Călinescu lăcrimează încă… Și apoi, afli că – eh,doamnelor și domnilor, frați creștini – cine l-a batjocorit pe copil la destin: Domnu’ sau Necuratu’? – copilul e cvasi-surd, are mari probleme cu auzul.

Doooaamnneee!, vorba lui Bartoș…

E aceiași cazuisitcă. Vă amintiți – cum să nu ? – pe fata care cântă la pian cu degetele de la picioare? Cine și-a râs așa de ei dintre Mai-Marii Cerurilor? Ei, bine, eu cred că, totuși, Omul. Căci, el a sfidat poruncile strâmbe și a dat cu tifla Proniilor Cerești. Iaca un prunc suferind de surzenie care cântă genial cu vocea și o fată fără mâini care cântă la pian cu, sâc cobelor!, picioarele. Formidabilă e uneori viața. Când sfidează ea, Cerul.

FINE

Și iar Euro-fotbal și iar tenis la Miami și Sâmbătă – și iar e înorat pe cerul Patriei și iar plouă și eu încep să-ncurc rezultatele de ieri noapte. Unde câteva surprise fură. Auzi, tu Bulgaria conduce în minutul 20 cu 2-0 pe Olanda…și așa rămâne…Olanda aia Orania, Batavia de ne băga-n speriți. pe toți cu vitejii ei… Cu Snejder, Brink, Arien Roeben, mamăăăă… Apoi, mi-a crăpat obrazu’ de rușine – cel balcanic, monșer – când spre fine bulgarii trăgeau așa de țigănește de timp, cu un repertoriu de o imaginație furăcioasă, brigandescă, de-a dreptul amazoniană. Borges și erudiția sa, Marquez cu realismul lui magic – amatori.Să vezi bulgarii la ciodeală de timp… Portugalia lui Ronaldo se tot – sau ”tot se”… – învârte-n jurul lui, dar asta îi face bine. 3-0 cu Ungaria, care după strălucirea – câtă de câtă – de la ultimul Euro a căzut de tot. E nevoie și la ei de o regenerare. Gata cu Djudzak, Sallay&Co…La revedere. Búcsú…

Așișderea Olandei… Idem. Tot ziens!

Sâmbătă noaptea, Sorana a dat puține speranțe cu amica-i Wosniacki, a pierdut la ceva luptă… Astă seră, duminică la fotbal – e România-Danemarca la Cluj. Pe un anume plan, premonitoriu avantajul e déjà la danezi… din victoria ”danezei” Wozniacki cu Sorana…Dar, nu uitați, daneza e poloneză…

Pronunții – Istoric TV

Vosniachi sau Vosniațchi?

Vosniachi sau Vosniațchi? E o problemă aici, de pronunție. Nu sunt chițibușar, dar cui îi place să se trezească având un alt nume care sună cât de cât ca al său, și nu este chiar el numele său? La fata asta, Karoline, o polacă stabilită-n Danemarca, e dezvantajul că a tecut în Occident din Răsăritul slavofon. Recte în limba polonă ”c” se citește ”ț”. Vezi numele marelui actor Țibulschi (scris pe românește, fonetic) care se scrie Cibulski. Deruta la dra Vosniațchi e acel grup ”ck” grup care peste tot în lume se pronunță în bloc:”c”. Aici e buba, căci pe polonă pronunția e ”țk”… deci, ades – numita-la-tv ”vosniachi” se citește ”vosniaȚchi”, fetelor! Aviz tenismenilor de la DIGI, pe care nu pentru asta,… deloc pentru asta, îi admir eu… Și, dacă nu mă credeți am un amic. Sunați la absolventul de limbă polonă Ovidiu Ioanițoaia. Eu am făcut-o…

Amuzant. Subiectul pronunției nu e nou la TV. Prin anii ‘60 o națională de handbal jucând în Cehoslovacia era să moară de râs când fiecare jucătoare își auzea la magafonul sălii nu ele pocit, prelungit cu terminația ”ova”//”eva”. Popescova, Stancova… Pe vremuri, când juca tenismenul spanoil Andrea Gimeno – pronunție corectă ”himeno„ – TRV a instruit crainicii și pe Cristi Țopescu să pronunțe ”gimeno”…ca să evite cacofonia [iubitule, ” kakos” înseamnă ”urât”, nu kaka… să știi și tu ]. Să faci infact, când dna Sanada Țăranu a zis pe post… ”himeno”, cum era pronunția corectă. Cine te-a învățat asta, au urlat tovarășii ? Ion Țiriac mi-a spus că așa e corect… ne povestea cânva Țiriac zâmbind pe sub mustață…

Dar, cea mai gogonată a comis-o, tot la ordin, Țopescu, la celebrul meci de fotbal cu Grecia lui Domazos, 1969 la București; când cu calificarea din Mexic. <<E lesne de înțeles că întrucât în limba greacă un anumit grup de litere sună urât în limba română, mă refer grupul de vocale ”ou”, pe care nu-l voi citi cum e corect, ca-n limba franceză ”u”, ci așa cum se scrie>>, ne-a avertizat marele om de tv. Și, să-l auzi pe Țopescu chinuindu-se cu numele a vreo 6 greci să le măcelărească, doar-doar nu se va auzi ieșind din gura sa fatalul sunet de terminație onomastică elină …”pulos”. El zicea ”poulos”…așa cum se scrie.

La politic însă nimeni nu a avut curajul să se bage. Astfel, președintele Venezuelei din anii ‘60 se scria Betancourt și se citea, așa cu …”cur” la final. Fără amestec în treburili interne al altor state …Ba, la noi mai fură niște abuzuri. Jucătorul Ceaușilă se numea numai și numai C. Gheorghe, iar solistul de muzică ușoară bulgar Ceaușev nu a existat niciodată în cadexurile de la Radio București…Și așa ajungem la cel mai nevinovat și pur cântec al copilăriei generației care a dat primii pionieri ai Patriei ”Nicușor are o tobă”. Interzis atât de de mult încât nici acum mai nimeni nu l-a mai scos de la naftalină…”.

”Nicușor are o tobă bum! bum! bum!// Ce-o tot ia de după sobă, bum!bum! bum!//Toată ziua, vrei-nu vrei// Bate-n tinicheaua ei”… https://www.youtube.com/watch?v=DHYmPFlkMV0

Câtă premoniție politică !

Memento Mori: Costică Ștefănescu

Dacă trăia, duminică pe 26, Costică Ștefănescu, ex-căpitanul Naționalei și al Craiovei Maxima, ar fi oscilat între a-și serba 66 de ani și a merge la meciul cu Danemarca… Sau, ar fi celebrat două evenimente de-odată. Ziua sa. Și…Victoria României (?!). Deși nu-s prea optimist… Sunt sigur că ar fi mers la Cluj. Sau, poate am fi mers…Căci l-am însoțit ades (cu bunul lui amic Stănică ) chiar și la partida aia tristă din 2009 de la Constanța, 2-3 cu Serbia…

Ce mă leagă de el, în afara fotbalului, e Săbăreniul lui. În al cărui dispensar am venit pe lume. Mama venise la Buftea, unde tata era șeful morii. M-am grăbit pe lume… ratând primele 3 zile de trai în Giuleștiul – Sârbi, ai copilăriei&tinereții. După Revoluție, Costică a construit o moară, ca întreprinzător. Eu, curios…am fost s-o văd.Ne-am legat. Apoi, diverse emisiuni tv, meciuri, defilè-ele lui Costin Mărculescu… un vin la Stănică-n chioșc… L-am admirat mult. Model. Serios. Căpitanul a două mari echipe, una Naționala… Moartea sa? Ciudată. Cred că n-a mai putut suporta imensa durere pe care cancerul i-o provoca… [Știu sentimentul de la Sorin Postolache gaficianul, care cu puțin înainte, cu toatămorfina urla cu disperare…] Căderea sa, accidentală sau nu, de la etaj a prevenit eventualul refuz al bisericii de a-l îngropa creștinește. Dar, să nu-l mai dezgropăm…

Cert și dureros e că prematur – 62 de ani – am pierdut un mare om de fotbal. Mă întristează că nu știu dacă s-a făcut ceva, un mic gest – dar, de ce mic? – spre eternizarea sa. O stradă-n Bănie, în Săbăreni, Brașov… Un vestiar, un teren de joc, o tribună, ceva care să-i poarte numele, aidoma statuii lui Oblemenco, alt mit. O sală la FRF, o exista ? Totuși, el a fost Căpitanul… Poate acum, cu noul stadion oltean, se va îndrepta și asta. Căci, ce-o mai rămâne și după decesul Craiovei Maxima? Oricum, numele – ”U”sau ”Știința”? – a ajuns un acru acronim: CSU… Apoi, poate că Naționala să nu-și uite Căpitanul, dumincă la meci, de ziua lui ? Noi am sugerat-o…

Juveți ! N. Drejan, D. Nanu, M. Mitran, Marcel Popescu, Cami, Armada Juvețină, Olguța mamă, nu-l uitați !! Omagiați-l pe Căpitanul vostru! Altfel, lumea uită și de voi și de el. E nevoie ca eu, un giuleștean-fără- de-echipă, semi-juvete să vă certific?Anume că : ”U” și Căpitanul Ștefănescu au fost, sunt și vor rămâne Istorie?! Cu ”I” mare!?

Duminică spre luni

Jurnal Special

Cronik de fotbal

Ce e putred în Danemarca română?

…Și a fost marele meci mare cu Danemarca.Trebuia să batem. Dar, când am mai bătut ultima oară, ehee demult cu Armenia, am dat 5 goluri… nu proicep un lucru: Cum un jucător cume Keseru poate să dea 19 goluri ăn campionatul bulgar și la Nașionala Romîniei să producă 4-5 ratări monumentale, nici chifle nu le-aș zice? Nu cumva acolo e pe postul lui și aci nu? Cum apoisă vezi că el ratează și iar ratează și să nu-l muși pe postul productiv din Bulgaria? sau să-l schimbi cu Alibec. Cum ăl bagi pe Alibec ca pe sfintele Mosște spre sfărșitul meciului dar o faci pe fondul dominării advearului? Dacă el e ăn teren trebuie să ataci, să duci mingea spre partea lui sau la el, nu? Dacă vezi că Latovlevici, se cam bâlbâie de ce-l mai ții ăn teren degeaba? Aceste intebări vă atenșionez, fac parte dintr-o retorică personală.Nu i le pun oratorului Daum asigurat pe viață ca antenor la noi, ci așa unui ater-ego al meu…Nici Federației, inspirată de când s-a constituit ea, pe libertatea altora – și se vede cum Dumnezeu nu bate cu parul, nu ăndrăznesc să-i reproșez nimic.Căci, de când cu penetrațiile serviciilor ca vaccinul în curu populației – nu știu dacă-n arta culinară au penetrat? – nu mă mai miră nimic…bine că treaba nu merge…

și la mila Domnului să fie! Dă, Doamneeeeee….

Fotbalul – belea !

…Așa că dau pe TVR 2 să mă calmez. Film. ”Să mori rănit din dragoste de viață” cu Visu – netigiiiiiiiirit ăncă, cu Bleonț,cu Iureș. Unde, tematic și tezist – că, alfel nu se putea, nu era voie – legionarii erau băieții răi și uteciștii, ăia buni și exemplari… dar, film cu substanță, căci iubirea nu s-a politizat nicicând. Culmea, aici au jucat și Dragoș Pâslaru și Mariana Buruiană ambii azi retrași din viața publică întru credința-n Dumnezeu.

Filmul ? Belea!

…Trec pe tenis, altă belea. Biata Patricia Țig din leoaica aia care a păpat-o pe Mladenovici, a devenit o umilă mâțî perversă, supusă ca o ”slugă” a americailor – că tot ne acuză rușii, că asta suntem…Nu am recunoscut-o.Moale, fără voință, de parcă:

unu. a primit ordin de la comisarul american să piardă meciul, ori

doi. a fost paralizată că se pune contra mărăței Venus Williams. Dar, dacă juca atunci cu Serana, ce făcea, se spânzura cu traiectoria de la rever ? Fricoasa! Mi-a căzut de la inimă.

Partițo, fii bărbată, fată! Patricia Țig altă –da’ultima – BELEA !

Totul e să crezi și să nu dormi în frontul vieții; să ai nervi;răbdurie de stâncă, dom Stanca !Și, prinosul vineeee…

… Și, a venit…era ora 3, meciul lui Halep cu estonianca aia cu nume de poreclă Kontaveit… noroc că o mai cheamă și Anett, pe omenește.. Hașepina calmă, dezinvoltă, miserupistă chiar, echilibrată, controlată, autocontrolată, ponderată.A făcut meciul ideal al vieții sale, meciul standard, model.Așa trebuie să joace, monșer…și dacă o ține așa parcă o văd ăn finală cu venusiana Williams sora serenissimei… După atâtea belele a venit și Izbăvirea prin Simona Halep. Care a băttut-o pe estonianca de care nu am auzit niciodată.

Să ne fie de bine! Halal! Mă culc…

Jurnal Mascat

BLOG JOI 23 Martie

Între timp nu s-a-ntâmplat mai nimic. Un șir de insomnii chinuitoare, dar nu prea deranjante, prețios spus deloc ambarasante. Deși am ratat niște vernisaje și chiar expoziții întregi, cum de pildă la dr Petu Damir. În schimb, duminică am fost dus de laț la sala Casei Armatei. Unde expunea

Tudor Meiloiu – Păsări, păsări, păsări

de zici că e artă decorativă. Și, nu e deloc așa. Nu m-am simțit în acea lume de păsări de tot felul – păsările lui Tudor – ca-ntr-o colivie ci, din contra ca într-un Eden Aviar; ca-ntr-un rai al sticleților, privighetorii, ciocârliei și mai ales bufnițelor care, observ artisticește se pretează la fascinante variante cel puțin în viziunea meiloiană. Un Paradis din care nu-ți vine să mai pleci. Ba, din contră, îți vine să muți jungla aici, cu toată încărcătura sa exotică și cu tot verdele ei pandemic și cu toată fauna aia lăsată de Dumnezeu înainte de Ada și Eva. De animale blânde, caline, mângăioase și cu blăni de desfătat și mângâiat burice le deștelor; or terifiante, sângeroase, letale. Lucru care uneori te face să regreți greșelie cuplului primar, care a fost Izgonit din Rai. Mare pierdere. Dar nu-i judec eu pe Adam și Eva, ci pe …Tudor Meiloiu care ne-a dat un colț de Rai cu păsările lui. La plecare, am ieșit cu impresia, la ultima aruncare de privire, că ies dintr-o librărie uriașă plină de coperși de carte cu păsări. Păsări lirice, păsări cinice, păsări metafizice…păsărelele lui Meiloiu.

Te pup pe sufletu-ți păsăresc Tudore ! Și mult noroc… căci artistul a plecat să de opereze lăsăndu-ne expoziția spre admirașie. Păsările lui nu sunt mofturi, nici decoruri, ci ARTĂ. Obsesie,de fapt. Uite cine vorbește ?Eu, care scriu aproape exclusiv poezie de dragoste…nu păsări femei… ființa venusiene, afrodisiace, senzuale și foarte nude.

FINE

Jurnal. Lenea nu m-a părăsit deloc deși soarele a învins natura, protivnică nu și politrucii. [Apropo, e corect și ”protivnică”, provenit din slavonismul „protiv- împotivă”. Logic, cred că acest ”potriv” a apărut pentru a nu ne încurca limba la pronunție. Prin anii 20-30 presa așa scria, protivnic…

Am început ca seara să fac excursii de cam 2500-3000 de pași. Nu scad însă din 113 Kg deși astă toamnă avui 110… Sper. Am început să dezleg integrame – mod zice-se sănătos pentru întreținerea memoriei. Am terminat Roth – ”Fantoma iese din scenă”,cu dezagreabile istorii ale vârstei ( mele), cu neputințele fizice și fiziologice, cu incontiența ( lui) urinară, și tot ce ne așteaptă plus o iubire ambiguă – pe idea ”moșule mai poți?”, iluzorie, nesigură scrisă dar nu întâmplată; puțină politichie anti- Bush jrnu am știut că evereii americani l-au dezavuat. Apoi, exact ca-n cazul lui Saul Bellow cu Ravelsteinul lui, o lume ciudată a evreilor bogați din America, superintelectuali, mereu preocupați de idei mărețe cultural, dar și pe fondul unei meschinării și intrigrăi specifice. Nu le iert portrtul diflrm desenat de Bellow, cu urăși patimă, lui Mircea Eliade… Gust amar. Am trecut la ”Supunere” Houellebecq.

M-a luat un dor de ordine primăvăratică de-a dreptul tomnatică fiindcă atunci se curăță praful, se bat covoarele…. Am mutat în camera lu George transformată-n dressing room, carti, m-am mai degrevat din dormitor iar ieri am pus la punct balconul și garderoba.

Chiar azi m-am trezit la 7. Bine, dar după micul dejun și medicamente am readormit și m-am trezit la 11…

Indiile GOLante

Mezzo mi-a făcut o surpriză : ”Indiile galante”ale lui Jean Phillippe-Rameau. Spectacol de operă și balet pus la Bordeaux, care începe cu o scenă în aer liber de-a dreptul paradisiacă – tot corpul de balet, fete și băieți și corul sunt goi pușcă. Solista, soprana – nume musilman, monșer! – algerianca Amel Brahim Djelloul avea pe ea un văl transparent atât de netransparent încât negriciunea din treimea medie, aproape că strălucea prin albul vălului… Da, esthetic și extatic, fete și fălăcăi tineri, armnioși, cui nu-i plac? Sâni zgubilitici, jucăuși ca puși pe arcuri la fete, fese în ambele genuri darla fete, Doamne… de o splendoare soră cu perfecțiunea, stomacuri plate, zone erogene îmbietoare ca la o piață de fructe exotice din Africa…și EA Regina, Intercopsina, nedisimulată, necoafată, nevopsită mereu în mișcare nu-ți dă nicio șansă de fixare spre contemplare, fuge ca argintul viu ; Regina discretă centrul tuturor simetriilor, atențiilor, centrul lumii, doamnelor&domnilor! neagră – culmea, mai toate erau brune – natur, autentică.Nimic metrosexual, nimic ras, totul natual, totul sex pur.Să te tot uiți duci la spectacol cu copiii care să se autoeduce, zău dacă glumesc, e cazul redusei terapii din familiile nudiste. Exuberanța tinereții…

Scena plină de verdeață, un erotodrom natural în care hormonii plutesc precum fluturii, bondarii și insectele nopții. Spectacol exotic, erotic care începe și se termină cu aceleași scene de nuditate de o estetică pură de-a dreptul incitantă și excintantă… scandalos de culturală.

Rameau: Les Indes Galantes by Christophe Rousset

Fișa Mezzo

Les Indes galantes, by Jean-Philippe Rameau

Les Talens Lyriques, Choeur de l'Opéra National de Bordeaux, Christophe Rousset (Musical Direction)
Laura Scozzi (Stage Director and Choreography)
Natascha Leguen de Kerneizon (Sets), Jean-Jacques Delmotte (Costumes), Ludovic Bouaud (Lighting), Stéphane Broc (Video)

Amel Brahim Djelloul (Hébé, Fatime, Phani)
Benoît Arnould (Bellone, Alvar)
Eugénie Warnier (Roxane)
Olivera Topalovic (Amour, Zima)
Judith van Wanroij (Emilie, Atalide)
Vittorio Prato (Osman)
Anders Dahlin (Valère, Tacmas, Carlos, Damon)
Nathan Berg (Huascar)
Thomas Dolié (Adario)

Recorded at the Grand-Théâtre de Bordeaux on February 27th, 2014

Am cunoștință de faptul că la noi, ceva asemănător, fără goliciune dar libertin, atipic și de mare success a comis Andrei Șerban la Opera din Iași. Am văzut pe Youtube finalul lui Șerban care s-a produs cu rondoul Sauvages: pe https://www.youtube.com/watch?v=LD16MdvBq_c, lucru ce nu corespunde cu cel francez de la Bordeaux. Aici … toată lumea țopăia și sărea, dădea din coate ca o rățușcă… pe rondoul din Indiile Galante de Rameau. Finalul, zic. Merită a căuta pe Youtube unde déjà s-a cam cenzurat totul. A rămas din goliciuni doar poza care indică linkul, care link dealtfel e inacesibil. Ce păcat că nu am putut vedea opera lui Șerban, o fi existat vreun film, ceva? Dar, ce bucurie că am vizionat pe Mezzo ceea ce pe Youtube e deja interzis. Pudibonzii dracu…pudiboii…!

Din acest unghi al pudibonderiei încep să ader volens-nolens la ideile cam anti-creștine al lui Michell Onfroy – ”cam”, pe dracu, e ateu, e de tot anti… – privind hedonismul și reprimarea sa din doctrina creștină… să mă ierte Dumnezeu…

Jurnal mascat

Vineri 10 martie

J-Ch Maillot – Un colos al imaginației

Am stat pe Mezzo. Uluit. S-a dat Le Songe. Ar veni ”visul”, în sensul de ”vis frumos”, fantastic, nu găsesc corespondent în română. L-am găsit și în engleză tradus sec& brusc – The Dream. Spectacolul de balet al lui Jean-Christophe Maillot. Cu trupă sa royală. De fapt princiară. Căci SAR Caroline de Monaco, azi ducesă de Burgundia este mama incredibilului ”Ballet de Monte Carlo” care l-a adus și pus acolo în 1993 pe Maillot. Teatrul de Operă din MontCarlo e un monument de arhitectură. S-a început constucția lui înaintea Oprei din Paris. ”Obrăznicia” a fost oprită și s-a continuat abia după ce s-a construit Opera Pariziană…Opera monegască s-a terminat în câteva luni, căci lucrările monumentale din interior//exterior fabuloase!, fusesră déjà comandate și antamate. Informațiile vin din memoria mea care prin octombrie 1993 am fost la meciul Monaco-Steaua 4-1, ocazie cu care am vizitat localul Operei. Pe atunci eram PR la Cazionoul Victoria din București și am dat portarului carta mea de vizită. A apărut un domn într-un frac negru, evident, cu papion, la vreo 70 de ani, care era ”colegul meu”, corespondentul ca funcție al Cazioului. Căci, am uitat a specifica: Opera e inclusă în Casino… sau invers. Am beneficiat, astfel, din plin de un ghid competent și amabil, eu și colegii mei care mă însoțeau. Din care mi-l mai amintesc pe Adrian Ionescu – fiul marelui ziarist al anilor ‘60 –‘70 expert în Orientul Apropoiat, Crăciun Ionescu, băiet subțire la spirit cu aer de mare boier, și pe Dan Dumitrescu, vechiul amic de pe vremea Sc. Tineretului care m-a prezentat, chiar la Monte Carlo, celebrului om de fotbal, impresar Sică Pușcoci….

apendice Moment din care până ce s-a însurat cu Sică am fost mereu alături, prieteni, camarazi de reunuiuni mondene, botezuri, nunți. Ani buni. Ba, Sică m-a recomandat rectorului Ion Cucui din Universitatea Târgoviște care m-a angajat ca lector continuându-mi activitatea universitară începută și întreruptă la Pitești, unde rectorașul, fiul rectorului de acolo nu m-a agreat fiindcă l-am făcut” manelist”. Păi, ce e aia ca un pro-rector, altfel un puști găozar (cuvânt de sorgine băsescană…) puțoi de costum negru// haină strâmtă//la cur crăpată //cămașă alb-strălucitor// crăvătuță neagră//pantofi negri cu vârf letal – detest vocabula ” ciocați”, prefer ”ciochiști” -, pe scurt, fiu lu’ tata, auzi?!, să insiste la un simpozion de la Brăila, la serbarea cu studenții din sistema ”Brâncoveanu”, să fie chemați lăutarii. Apoi el, dom Pro-rector să se urce pe mese, mangă, și să danseze manele…?!! Ditamai, cogeamitea ”Omu’ dă știință”, ”prof. univ. ” cu toate gradele date de tăticu…dinainte de a se naște, loaza…beizdeaua universitară, că s-a ajuns și aici!fine apendice.

Mă rog, turiștii – ziariști, colegii de la Monte Carlo ( eram vreo zece ) s-au bucurat că grație mie, PR de Cazino, au avut acel avantaj, privilegiu mai bine spus…să viziteze cu ghid mai bine de un ceas poate că cea mai celebră locantă –vulgar spus – a secolului ce atrecut și a celui ce urma să teacă după el… PS Vreau asublinia că trebuie să luați informațiile mele cu oarecare relativitate, au trecut de atunci, totuși, 24 de ani…

 

…Ou sont le nege d’antan?

Ce a ținut ”colegul” monegasc să aflu neapărat, era că acest casino e classic. ”Spre deosebire de cele americane care au împânzit lumea și Europa” a adăugat cu nu discret dar profund și aristocratic dispreț…Și, îi dau dreptate. Totul e înscris în sistemul de demcratizare mondialistă, În fapt, de barbarizare zic eu și nu numai. Este notorie opinia lui Alessandro Barrico din ”Barbarii – eseu despre mutațiile culturale”. Vorbește despre barbarizarea fotbalului, a vinurilor și a cărții în special, ca lucruri mai vizibile. Se poate adăuga, acum în 2017, și trecuta barbarizare, ”democratizare” a cazinourilor. Barbarizarea asta de fapt vine din două cauze :1. una comercială – care e tentința expansionistă, aceea de extindere a ariilor și 2. alta, desacralizatoarea, detabuizanta zic eu, a tot ce era mit, respectabil, divin chiar. Mai intervine cu discreție tendința izvorâtă din societatea spectacolului, cu un alt plus de simplificare. În fond, cine bea vinurile fine din Italia și Franța? Nu mulțimile! Așa, încât fapt totul se desacralizează, demitizează, accesibilizează întru comercializare, prin vulgarizare, simplificare. Vivat surogatul!

Așa se ajunge la disiparea autorității în tot ceea ce cuprinde ea. La spusa lui George Steiner despre autoritatea dascălului.

<<Problema a devenit foarte sensibilă în climatul libertin din zilele noastre. Aura charismatică a dascălului inspirat, legenda personalităţii ce se manifestă în actul pedagogic vor dăinui cu siguranţă, deşi domeniile în care ele se aplică par să se restrângă din ce în ce mai mult. Structura patriarhală, inerentă relaţiei Maestru-discipol, pierde teren. Se poate spune că trăim într-o epocă a ireverenţei. Admiraţia nu mai e la modă. Dar o societate precum aceea a profitului nelimitat, care nu-şi onorează dascălii, este o societate slăbită. “ …>>

Jean – Christphe Maillot

Principales chorégraphies


  • 1993 : Bêtes noires
  • 1993 : Lueurs d'amour
  • 1993 : Thème et quatre variation
  • 1994 : Home Sweet Home
  • 1994 : Dov'e la Luna
  • 1995 : Ubuaha
  • 1995 : Vers un pays sage
  • 1996 : Concert d'anges
  • 1996 : Roméo et Juliette
  • 1997 : Duo d'anges
  • 1997 : Recto verso
  • 1997 : In volo
  • 1998 : L'Île
  • 1999 : Cendrillon
  • 1999 : Casse-noisette circus
  • 2000 : Opus 40
  • 2000 : Entrelacs
  • 2001 : Œil pour œil
  • 2001 : La Belle
  • 2002 : Men's Dance
  • 2003 : D'une rive à l'autre
  • 2003 : Noces
  • 2004 : Miniatures
  • 2005 : Le Songe
  • 2006 : Altro canto
  • 2007 : Faust
  • 2009 : Schéhérazade
  • 2010 : Daphnis et Chloé
  • 2011 : Opus 50
  • 2011 : Lac
  • 2013 : Choré
  • 2013 : Casse-Noisette Compagnie
  • 2014 : La Mégère Apprivoisée
  • 2015 : Presque Rien

M-am simțit uluit și umilit. La ce forță și ce talent are omul acesta. Coloși din ăștia am mai văzut, dar imaginașia sa, asta m-a umilit. Deși am mai văzut din baletele lui Casse-Noisette, Lac, La Belle, Schéhérazade, Daphnis et Chloé, Cendrillion, Thème et quatre variation. Toate uluitoare, dar asta nu știu cum m-a prins de am crezut că mor…

Statul în casă, lipsa soarelui, ploaia lipsa de alcool – glumesc, e berechet pofta e acoperită încă de duminică//luni – dar eu caut explicații? Negreșit trebuie să văd cu listă mai tot ce a făcut băiatul ăsta. Care fu numit director-coregraf al companiei Les Ballets de Monte Carlo de către S. A. R la Princesse de Hanovre, en septembre 1993. ez- Caroline de Monaco…

Trebuie musai să-l revăd temeinic. Așa cum mi-am propus s-o fac cu filmele lui Fellini și Antonioni; așa cum vreau să fac cu proza lui Bohumil Hrabal care stă biata pe noptieră, dar măcar aici am citit mai mult de jumătate…

Dă-mi, Doamne, zile! Încă o viață de s-ar putea…

Jurnal mascat

JOI 9 martie (timp real)

Am început săptămâna asta 6 -12 martie cam strâmb. Și așa, de vreo doi ani mi-am pierdut simțul cronologic. Prietenul Floricel Dima, m-a invitat la el la Izbiceni încă de duminică 5 martie, pentru concertul de luni 6 martie al lui Tudor Gheorghe. Am vizionat apoi meciul Craiova – Mediaș, pentru accesarea-n Play – Off, cu o trupă de olteni de-ai mei… Căci de rapid ce să mai vorbim… ?

Luni am stat la Izbiceni, a venit și Lena spre seară când am vizionat concetul la Centrul Cultural ”Tudor Gheorghe”. După care am continuat serbarea la restaurantul lui Floricel de lângă piață. Eu am stat la masă cu Tudor, fiul său, dirijorul Marius Cristescu și imprsarul Pepino. Apoi cu alți doi amici de-ai lui Floricel ne-am retras la Conac unde am mai tras diverse conclizii culturale& viticole și marți dimineață am plecat. Vinul alb și ușor sec al lui Floricel făcut de măna lui e fabulos. Poate că și de aceea am avut sentimentul că marți e luni, după vechiul meu obicei. Evident, plecarea asta e confundată cu ziua de luni, când îndeobște părăseam Izbiceniul, așa că temporal fui derutat de tot. Dar dacă tot scriu răzleț la blog, pe zile aiurea, trebuie să mă întorc musai la ziua de…

Miercuri 8 martie – Jurnal în timp real

Barcelona vs Paris-Saint Germain – Meciul secolului

Date, după meciul istoric Barca-PSG

Cotidanul catalan Sport a catalogat drept "apoteotică" revenirea Barcelonei cu 6-1 după înfrângerea din meciul tur cu PSG, scor 0-4, în timp ce francezii de la L'Equipe scriu despre "un naufragiu istoric", relatează News.ro

Luis Suarez (stânga) și Javier Mascherano, bucurie nestăvilită, după victoria incredibilă împotriva PSG din UEFA Champions League Foto: Gulliver/GettyImages

"Isprava Barcelonei", a titrat cotidianul catalan El Mundo Deportivo.

"<Remontada (n. r. – revenire)> pentru istorie>", au scris rivalii madrileni de la Marca, în timp ce colegii lor de la As au titrat: "Barca intră în istorie".

La nord de Spania, francezii nu-şi ascund dezamăgirea. "Cataclism pentru PSG, eliminată de Barcelona", a notat Le Figaro.

"PSG cade de la mare, mare înălţime", scire France Football.

Formaţia FC Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 6-1, echipa Paris Saint-Germain, în manşa secundă a optimilor competiţiei. Catalanii au reuşit o revenire spectaculoasă, după ce în tur au fost învinşi cu scorul de 4-0.

FC Barcelona a trecut, miercuri, de Paris Saint-Germain, scor 6-1, pentru catalanii marcând Suarez '3, Kurzawa '40 (autogol), Messi '50 (penalti), Neymar '88, '90+1 (penalti) şi Sergi Roberto '90+5, în timp ce pentru parizieni a punctat Cavani '62.

Potrivit presei internaţionale, FC Barcelona a reuşit o performanţă istorică în Liga Campionilor, după ce a reuşit să revină de la 0-4 în tur. Catalanii sunt în sferturile Ligii Campionilor pentru al zecelea an consecutiv.

LIVE TEXT: Barcelona-PSG. Rezultat live Champions League

Bogdan Bolojan / 08 Martie 2017 / 18:00 

Barcelona va încerca să își ia revanșa după umilința istorică ce a făcut înconjurul Europei. Catalanii trebuie să întoarcă un rezultat de 0-4 de la Paris. Este esențial ca Barcelona să nu primească gol în încercarea de a marca minimum patru.

LIVESCORE: Barcelona-PSG 6-1, REZULTAT FINAL. REVENIRE ISTORICĂ

A început meciul.

min 3. GOL ! Suarez deschide scorul pentru Barcelona

min 10. Posesie echilibrată, în ciuda faptului că Barcelona joacă totul pe cartea atacului.

min 28. Barcelona domină jocul și are ocaziile mai clare.

min 40. Kurzawa înscrie în propria poartă. Barcelona aproape de o revenire istorică.

Este pauză. Scorul la pauză este 2-0.

A început repriza secundă.

min 48. GOOL ! Messi înscrie din penalty. Barcelona mai are nevoie de un singur gol.

min 62. GOOL ! Cavani spulberă visul catalanilor. Este 3-1. Barcelona trebuie acum să mai dea trei goluri pentru calificare.

min 83. Golul lui Cavani a turnat plumb în bocancii jucătorilor catalani.

min 88. GOOL ! Neymar înscrie pentru 4-1.

min 90. GOOL ! Neymar face 5-1 din penalty. Secunde de infarct pe finalul meciului. Barcelona mai are nevoie de un gol.

min 95 GOOOL ! REVENIRE ISTORICĂ A BARCELONEI. Este 6-1 scorul necesar pentru ca Barcelona să se califice. Roberto înscrie.

Iată echipa de start a Barcelonei:

Ter Stegen- Mascherano, Pique, Umtiti, Iniesta, Busquets, Rakitic, Mesi, Neymar, Suarez, Rafinha

FC Barcelona și Societatea spectacolului

FC Barcelona vs Paris Saint Germaine, 6-1 după 0-4. Meci ”de infarct”, ”bătălie istorică”, ”de povestit nepoților” ” ceva de neuitat”. Zic și eu, un cadou venit bărbaților chiar de ziua Femeii. Căci, fiorii aceaia extatici din timpul meciului, adrenalina aveau desigur și un conținut hormonal, sexual pe care unul ca Pique nu a uitat să-l sublinieze : "În următoarele luni trebuie să se angajeze asistente de maternitate pentru că în seara asta toată lumea va face sex", se referea la catalani și catalanele lor … Poate vorbesc cu păcat, – e doar o traducere a unor simțămimte personale – dar cu meciul acesta, am avut aceleași rare simțiri ca la Revoluția TV 89. Prea se termina totul cu bine; ba, sărea TV în aer, ba nu. Ba, veneau teroroiștii, ba nu! Oi fi poate obsedat de Teoria Complotului, nu știu? Căci, e greu de explicat cum ai putea să regizezi un astfel de eveniment. Dar, când am fost odată demult la Brescia Lucescana, am ținut minte ceva. Brescia era călare pe oaspeții Juventus. La un moment dat, la un 11 m clar pentru Brescia, arbitrul nu are reacție. Ba, la final marcă și câștigă oaspeții. După meci, ”măi, Mircea cum se face că ai avut clar un penalty și nu protesteazi, nu faci scandal, nu ai zis nimic?” ”In tot fotbalul mondial, întotdeauna echipele mari sunt ajutate de arbitri, e o lege nescrisă”. Aici cred că această lege a funcționat din plin. . : Într-o eventuală estetică a spectacolului fotbalistic, arbitrul s-a comportat corect. În sensul exemplar american de Pollitically Correct. Nu a vrut să afecteze deloc senzaționalismul spre care se îndrepta Barca și mai ales rezultatul unei Remontada istorice. De frumusețaea jocului, din rațiuni estetice s-au acordat una, chiar două lovituri de penalty gazdelor. Dar, Cui? Unei echipe de legende care poate să nască meciuri legendare… Estetic, eu sunt extrem de satisfăcut: cu toată cruzimea nedreptății, frumosul, elegantul au învins. Nu uitați, stimați concetățeni europeni, că trăim într-o societate în care tragedia atentatului cu 1000 de persoane ucise, drama unai nedreptăți sportive, a unor alegeri furate, extazul unei ”remontada” cvasi-imposibilă ca meciul din 8 martie, au ceva omenesc în comun – societatea spectacolului; societatea mondialistă a secolului acesta nou.

Il Grande Remontador – Grădinescu

Am văzut Meciul Secolului din păcate pe Dolce. Pentru cei ce mă vor citi peste 30 de ani, specific că e vorba despre Barcelona-PSG, 6-1 // 8 martie 2017… Pe Dolce TV, zic, cu o imagine mereu neclară și deformată de un dezechilibru al ecranului, din care nu poți citi minutul unei partide – sare din ecranul prea lat, prost încadrat. Poate că nu știu eu să reglez. Oricum, mă irită chestia. În plus, unii dar nu toți oameni mai vizibili de acolo îmi sunt nesuferiți. Cestie subiectiv. Asta o spun, dintr-o viață anterioară trăită în fotbal. și după moralitatea unor indivizi. Nicicum Cosmescu…Iaca 3-4, acolo. ”Devalizori” aș spune ca poreclă. Căci, ce e când faci jmecherii contra unui post de la care ai supt, te-ai făcut mare fiindcă lucrai acolo cu soacră-ta ca contabil – …cacofonie dedicată? Și, mai e un imbecil pilos și prost de mic, și cu urechi mari… Dar, nu de asta-mi el mie el urât, ci de prostia dumisale agresivă strălucind ca gelul pe-un picior de plai…

Cum comentatorul unui meci nu ți-l poți alege singur – Doamne, de când aștept clipa asta! – a trebuit să-l suport și de 8 martie pe Emil Grădinescu. Același truditor, salahor al cuvântului rostit, ridat, aplecat, cocârjat de vremi, cu stilul lui prețios și cvasi-savant în fotbal; parcă adresându-se unui popor de proști; eternul diriginte de la un liceu de fete, mereu didactic, explicându-ni-se faza nouă școlărițelor din clasele primare… Dar, nu la asta mă refer. Căci hibele i le cunosc. Apropo, uit că astă-vară am renunțat la Dolcele stil de a comenta. Al lui și al lu’ bosu-su. Eram în Austria, vizionam EURO pe Net. Și, cu toata că vorbeau limba română am preferat să mă uit la TV, la nemți//austrieci de unde am priceput totuși, mult mai mult.

[ Apropo, am ajuns ca spectator tv să doresc înformația strict. ”Ionescu, pas la Popescu…”, deși văd și eu că a dat pas, nu mai trebuie să–mi spui tu, bă! Dar, mai toate televiziunile lumii suferă de acest gen de transmisie pleonastică, moștenită de la Radio; ca la Radio! Să auzi ceea ce vezi, în loc să auzi ceea ce nu vezi… Și, nu musai în orice moment. Mai lasă-mi, frate, timp să savurez, degust, fără să-mi îndeși în cerebel ideile//părerile tale de ”academician” ratat. Lasă-mă, așa, de unul singur, să gust frumusețea meciului…La dl Grădy, am sesizat o marotă enervantă rău – anticiparea. Datu cu părerea ante-factum. Mai e la poaspătul DIGI-SPORT la fel, un băiat rârâit – o spun ca semn de recunoaștere, nu ca defect – care tot așa, spre sfârșit îmi spune el ce crede el că s-ar putea întâmpla dacă echipa Ț ar pierde meciul. Còbe. Și, culmea, ades realitatea îl infirmă violent : echipa Ț nu pierde… și așa mi-l împroșcă tot cu picături de prostie. ]

Doamne, la 3-1 4-1, până la 5-1, ce-l mai dădea afară cu demisie, ”cometatontul” nostru pe Luis Enrique; ce-i mai căuta echipă? ce-l desființa el pe un biet croat de parcă ăsta-i violase vecina de bloc; ce ne mai prevestea el dezastrul Barcei; ce-i mai cânta prohodul ca-ntr-o melodie sepucrală, mortuară rituală, să-i zicem Dezastrada…? Și, ce mai bocea//și păru-și zmulgea//chelios era//și de tot albea… Eu nu zic că a fost kușer meciul, mi-am dat cu părerea, dar, lasă-mă nene să gândesc și eu, cu capul meu !

Că uite, fraiere: a venit Ea. Multașteptata. Multdorita. Morgana. Ucenica vrăjitoului Merlin. Rodul amorului dintre Curcubeu și Iris…Remontada. …”Azi o vedem și nu e!” Să nu mai zic de cum s-a văzut apoi INVERS, Remontada? După Revoluție băiatul ăsta și-a ratat cariera. Fiindcă, așa cum mulți colegi au întors-o după 90, Emil putea trăi bine fără fratele Vlăduț ca vakă de muls și fără de sport. Stimași telspectatori, a-ntors-o, nu ca la Ploiești, ci ca la Barcelona, ca pe Nou Camp!!!… Barça sus și iar mai sus!, ”formidabil”, ”extraordinar”, epitete valabile și la remontade și la curve. Nu era singurul remontadist, mai știu eu un filo-utecist cu obrăjorii îmbujorați ca vorbele-i pupindosanale – cuvânt inventat ; cu două sensuri…și pup-anal și osanist – ins care orientat a ajuns deputat…

Asta m-i-a repugnant, Reomontada asta ideatică față de posibil-decedata Barça, asta m-a îngrețoșat… dar m-a și umplut de admirație. Ce grație de piuliță să ai, ce frână de caracter ca să îți schimbi sensul pe loc…să re-pleci tare cu marșarierul…

Jurnal mascat

Jurnal retro-prezent

Miercuri 8 martie (1)

Tac blogosferic din 22 februarie și o mai fac și decalat când scriu pentru data aceea. Așa și acum, mi-a atras Doamna atenția că am uitat de Blog, da! Fără motiv. Nu am chef. Și cheful meu vine de la starea diabetică a mea, de la valoarea glicemiilor. Adică, dragii mei, nu e un moft lenea asta metafizică, e de-a dreptul fiziologică… Tecând cu gândul peste ultima lună nici nu mai știu ce am comis ca să știu ce mai scriu. Voi frunzări calendarul meu de fapte și poate mai reconstitui câte ceva… în rest memoria liberă aflată în cădere liberă… Am revenit cu lecturile la Houellebecq. Mi-a vorbit despre el un om de fotbal, comentator. Am rămas crăcănat. Și, despre ce? Despre singura carte a francezului pe care nu am citi-o. La el la fel tot singura carte a lui Houellbecq pe care a citit-o. ”Supunere”. Am zis s-o las să se mai ieftinească atunci cănd am cumpărat la snop opera dementului frumos… Și m-am supărat acum. Am comandat-o. Din gelozie. Că de ieftinit nu –sa comis. Eu cumpăr cărți cu nemiluita. Dar numai sub 20 de lei. Gata. Am pornit lectura. Am început; m-am întors la el, abandonându-l pe Roth dar nu de tot. La-am pus pe pernă. Cu Michelle m-a regăsit imediat în intimitatea-i ca–ntr-una veche, a mea. Deși, cu această ”Fantoma iese din scenă” Mr Ross mă ținea într-o țipător de reală actualitate a senectuții mele, . . Despre pierderea parversă a memoriei, teama de Parkinson și de frati-su ovreiul de Alzheimer, despre incontiența urinară de nevindecat și… despre iubiri… dacă se mai poate vorbi… deși Rothse laudă vulgar gest literar cu estetica membrului său. Porc…

Jurnal Mascat

Jurnal retro-prezent

VINERI 3 MARTIE

Costică ”Eminescu” BUȘE – marele istoric

După insistențe violente de ani – nu exagerez, de ani de zile – am ajuns în vizită la marele istoric, prof. univ. dr, și carismaticul Constantin BUȘE, pensionar al Facultății de Istorie și fost prorector al Univ București. Poreclit ”Eminescu”, căci avea și are o coafură identică marelui Poet. Plus demnitatea de a o purta nu ca un călugăr, nici ca un rocker, ci așa cum ne imaginăm noi : după poza clasică, . Anume cum crdem noi că l-ar fi purtat însuși Luceafărul Poeziei. . .

Are 78 de ani. Țin minte că acum 8 ani s-a numărat chiar printre marii istorici de 70 de ani sărbătoriți la Inst N Titulescu. Nu-i mai țin minte exact pe toți sărbătoriții, dar era o promoție întreagă. Era și prof Gh Buzatu, marele istoric, șeful comisiei mele de doctorat, care a mai supraviețuit destul de puțin vârstei și despre care se spune că a fost ”ajutat”. . . deh Teoria Conspirației nu dispare niciodată. . . Era și Răzvan Theodorescu dar care a întrerupt studiile. . . sau cam așa ceva, nu se-ncadra exact. Ionel Calafeteanu, Bref : Crema istoricilor mari ai țării.

Apoi, de ce să mint, eu unul eram de-al casei grașie prezențelor mele regulate la diverse simpozioane pe temă dar mai ales frecvenței regulate estivale la Festivalul, colocviile, simpozioanele organizate pentru N Iorga de la Văleni de doctorul Găucan.

Eram așadar, perceput ca poet, jurnalist, comentator de rock-pop- folk-folclor, comentator al fenomenului TV, fost pamfletar autodemis de scârba mirosului politruc valah. . . deci aparent discipline jurnaliere //”genuri lejere”. Dar, am fost nu acceptat ci chemat, adoptat cu bucurie în cercul istoricilor de elită. Pe cai mari. Lucru care m-a flatat și mă flatează. Căci, cred eu, poate că dincolo de ziaristul ironist, vânător de moravuri de epocă, caragealean, patriot discret, se ascunde și un modest intelectual, un portretist literar, uneori în acqua forte, alteori în catifele moi și un doctor în istorie, la urma-urmei. . . ce mama dracu ! Că nu mi-am copiat lucrarea de la altul. . . Ea e unică. Am deschis un drum pe care văd că ar vrea să-l contiunie mai mulți tineri și la care a achiesat și un jurnalist cunoscut. ”Părintele”, misticul, lucrător la CNSAS, Adrian Bichir.

Apropo. Nu știu de ce, însă toată contribuția mea de pionierat privindu-l pe Șeicaru mi se pare – mi se pare !!!? – simt eu așa. . . pare a fi ușor protejată. Poate serviciile care l-au adoptat pe Șeicaru compromițându-l pe acela care, detașat trăitor în Occident, îi acuza pe Sadoveanu și Arghezi de colaboraționism simte nevoia operativă de a-i veghea posteritatea. . . și oarecari taine comune. Aceasta e bănuiala mea. Oricum, între Șeicaru cel descoperit de subsemnatul la modul academic cu o curiozitate pur știinșifică și cel de azi, de după deschiderea dosarului său, cel instrumentat de Bichir e o scandaloasă diferență. Am impresia că pe el trebuie să-l cerceteze numai oameni controlabili. . . Care să nu scrie bazaconii, ca mine, să nu dezvăluie adevăruri incomode. Eu cred că am fost un intrus, un nedorit în această afacere, un indezirabil, care a săpat destul. . . Dealtfel, nici nu am făcut-o eu alegerea lui Șeicaru ci împins cu forță de Victor Frunză. Pe care-l consider în afară de orice bănuială. Stop Apropo.

 Omul care m-a propus, invitat de ani buni să particip la aceste colocvii, era și însăși gazda evenimentului. Am devenit constant la cererea și dorința marelui stomatolog Prof. Univ. Dr. Constantin Găucan, ”Gelu” la mai toate evenimentele dedicate lui N Iorga în cadrul savant la colocviile de la Vălenii de Munte. Ținute la vilele lui Găucan. Căci, dincolo de erudiția istorică și mega-pasiunea de a-l cunoaște la modul savant pe Marele Iorga, Găucan era o generoasă gazdă, un Mecena adevărat și consistent. Tocmai de aceea, el și Ctin Bușe au elaborat o lucrare desăvârșită, ca demers particular ”N. Iorga –Studii iastorice”. Nimeni, nici Fac de Istorie din București, nici Institutul N Iorga, nici Academia nu a înfăptuit acest demers! A trebuit să vină un savant în ale dentisticii, co-orășean cu Iorga, un vălenar de soi – senator de PRM – alături de un profesionist, istoric, să ne arate în detaliu cine a fost ”polihistorul Iorga” cum l-a numit prof. univ. Ghe Buzatu, și ce a insemnat el pentru Nația Română.

Ei bine, în acest ”must ” academic eu eram //păream chiar ca un rocker rătăcit prin pletele Eminescului Costică, dar nicidecum ca un pur intrus, căci aveam o viziune extrem de originală despre Iorga, nutrită din punctul de vedere al lui Pamfil Șeicaru. Căci, pe atunci eram în plină pregătirea a doctoratului meu pe tema ” Pamfil Șeicaru- scriitorul politic”. . . Alături de Vartan Arachelian constituiam mica aripă a scriitorilor din acest cnclav. Ba, îmi amintesc că prin 2008 dl Buzatu de cum m-a văzut mi-a atras atenția că fără un capitol ”Șeicaru și Securitatea” nici nu discută la susținere. Da, din păcate au apărut elemente noi și compromițătoare privindu-l pe viitorul meu fost idol. Deși coborît de pe piedestal și mînjit securistic Pamfil rămîne cu valoaea incontestabilă de mare gazetar. (Care, iată, ca model este urmat cu sfințenie de ziaristul contemporan Ion Cristoiu. . . ) Am mai pierdut încă un an cu această nouă sarcină dată de dl Buzatu. . . Am apelat la cei de la Institiutul pentru Memoria Exilului, la amabilul liberal Zamfirescu, asta, după ce am pierdut 2 ani cu o temă la care am renunțat la îndemnul prietenului meu dizidentul, scriitorul Victor Frunză. . .

De Costică Bușe mă legase evident, statura lui impozantă și chipul carismatic cu pletele eminesciene. Era cum să zic, nici măcar ca un rocker rebel, cu pletele-n vânt. Căci, se pieptăna exact ca Eminescu. Nimic, rebel de epocă recentă, curentă. Se asemăna mai degrabă unui dirijor de simfonic, celibidachian, care se dezlănțuia cu pletele rebele. Da, pletele sale erau clasice, pașoptiste de origine, nimic comun cu rockul contemporan. Îi stătea minunat. Și, de asta spun, în serile vălenare, carisma lui mă ducea, mai aproape de el, stăteam în prejma lui, îi memoram vorbele, ideile la o degustare din vinurile bune ale Doctorului. Așa ne-am apropiat. Culmea este că în mulți ani în care abia ne-am văzut în public, el inista să-i fac o vizită. Ba, mi-a tromis și un pachet de căși despre care am scris un articol.

Și iată că abia acum am reușit să ne vedem. El stă în Piața Chibrit avem ceva distanță, eu în Piața// Bariera Vergului. Vineri fiind am și comis o excursie în diagonala Bucureștiului, căci vinerea e cea mai nenorocită zi a Capitalei. Forfotă. În Vinerea metropolitană toată lumea vine, toată lumea pleacă; e demența începutului de week-end, cu o agitație dezesperată, isterică. Pe care dacă o dorești o regăsești duminică seara. ca Isterie a eternei întoarceri, cum ar spune Eliade. . . Costică era singur, afară era foarte cald, așa că a tras niște draperii peste o fereastră deschisă din apartamentul lui de 3 camere comandate. La bucătărie mai era o fereastră deschisă. Un curent discret s-a format acoloși parșiv cum era m-a atins. Am plecat cu torticolos, unul atât de sănătos, ca o vînă de bou, încât nici acum nu m-a lăsat. Și, azi când scriu e ziua Mucenicilor. 9 martie. . .

Ce vrea el de la mine? Un lucru flatatant pentru un scriitor comentator de destine, portretist -memorialist. Un studiu dedicat lui. Lovitura nu mi-a trecut nici azi. Am ceva bibliografie la dispoziție… dar mă frisonează

1 2 3 30