Jurnal mascat.

Blog SAMBĂTĂ 19 august

Jurnal mascat.

Primesc o observație , niște observații colegiale privind articolul recent dedicate Andei Călugăreanu din CLIC, de la Oct Ursulescu. Public mai jos articolul, apoi critica și comentariul meu. Sper ca Tavi să nu se supere…

<< Dragă Anda Călugăreanu

Ție , draga mea prietenă, nu-ți pot face un articol ”In memoriam”. La 25 de ani de la plecare. Nu pot. Încă. Poate la o sută de ani. Dacă mai sunt viu. Mi-e un dor nebun de tine. Și de Moțu acela din anii ’70; și de Tufi, chiar dacă cu el te-ai certat și v-ați despărțit chiar dacă Ioana…mă opresc. Pentru mine râmâne partea aia frumoasă, extatică a tinereții noastre. Aia cu trupa ludică așa-I spun eu. Cu Andu Bocăneț, pe care l-am prins destul, dar nu foarte; cu Doina Levința. Cu Cornel Patrichi care era să mă pocnească la Taverna din Mamaia, fiindcă nu știu ce poantă am spus și l-a atins fără să vreau…Cu Cornel însă nu am fost niciodată supărat… Și, apoi voi trei Anda, Moțu și Tufi, în marile showuri ”averty”-ste ale lui Andu. Care ți el s-a dus de mult.Tu ai mai prins post-revolușia , ai terminat facultatea de teatru.Ai jucat teatru cu Mălăle. Ai lăsat muzica ușoară, care nu prea te aranja, pentru r ock, unde ai avut satisfacții mai mari deși mai puțini bani. Ai fost și ai rămas o mare vedetă. Un mit. Mă doare că niște ziariști veroși ți-au făcut dușmani degeaba. Au xperimentat pe soarta ta, pe moartea ta. Publicitatea făcută dispariției tale fiind nestăvilită, experimentalistă și ordinară. Nu meritai asta. Oamenii de bun simț – au mai rămas căteva exemplare p-acilea… – s-au supărat pe indecența publicității, pe spectacolul lugubru de la funeraliile tale. Azi, obiceiul brevetat s-a extins ca o molimă și la tv. Un dezastru plăcut ochiului ignorant. Ți-am spus asta ca să știi.

Ei bine, cam tot aceleași erori s-au petrecut și cu Ioana. Ades fiind mediatizată cu lucruri mai puțin agrabil copilului tău.Mă abțin să-ți spun. Nu pot ști eu cum e să te naști copilul unor vedete și să ajungi de mică pe străzi, la mila publică.Vai de soarta ei! Mi-e o milă abisală de Ioana, de soarta ta, de soarta ei. Nu știu sub ce zodie s-a născut copila ta. Ce blesteme, de unde…căci nu am nicio explicație logică privind soarta ei. De aceea devin mistic, esoteric… orice numai realist nu. Căci, re-re-repet nu știu de unde-i vin nenorocirile astea. O știu de când te-am vizitat la casa nouă din Moșilor. Era o năbădăioasă, neascutătoare dar avea cășiva anișori. Copiilor prea cumiți, fără temperament li se cam spune popular ”blegi”.Ioana era vioaie, inteligentă. Ce-o fi avut Pronia cu copilul ăsta , de a l-a dus acolo unde este acum?

Mă iartă, Ancuța că acum la 25 de ani de la plecarea ta, – era chiar de Sfântă Mărie – am îndrăznit să-ți spun niște adevăruri. Mă opresc. Și, te plâng… >>

 

Octavian Ursulescu

către mine

Vezi ca eu te citesc cu interes si atentie? Fosta mea colega mai in virsta de la D. Cantemir n-a trecut la rock, ci la FOLK, o stii mai bine ca oricine, ti-a scapat din goana condeiului. Si oricit de ”cenaclist-flacarist” ai fi, e clar ca dupa parasirea muzicii usoare pentru un gen, totusi, mai de nisa (cu toata popularitatea uriasa de atunci a folk-ului), n-a mai fost niciodata vedeta dinainte. Motivul e simplu: inainte avea slagare scrise pentru ea de creatori reputati, iar ea nu era o compozitoare la nivelul celorlalti corifei ai folkului, dovada ca nu exista nici un hit folk care sa-i apartina.

 

Eu, către TAVI Ursulescu

 

Ai dreptate,Tavi, dar ea, Anda, se simțea așa, mult mai bine aici..Ea a schimbat mediul nu musai genul muzical. Corect, Anda a pierdut în, popularitate, i s-a mai dat și-n cap…ca trădătoare,dar ea se simțea așa, mult mai bine aici…și-a asumat decizia. Mai ales că, acela care a îndemnat-o să părăsească lumea muzicii ușoare a fost Pittiș. Împreună cu gruparea noastră. Cu Tufi, Chifiriuc, subsemnatul, C. Ionescu, amicul nost’ vechi…, Bădulescu-preotul de azi, Dan Aldea, Bibi, Mișu. Care, știi că disprețuiam muzica ușoară ca inactuală și subodonată politic deși și cenaclul lunecase p-aci…Noi încercam să definim un concept: gândirea rock.

Estimp, în lume Rockul avea enciclopedii, tratate sociologice luat în fff serios ca fenomen, ca știință. Apăruseră deja conceptele generației: Cultura Media lui Kellner din câte știu coleg cu Andrei Marga la Școala de la Frankfurt, și mai ales Contra-Cultura. Eram, suntem rău în urmă. Păi, ce să mai zici când cartea despre consum(er)ism, ”Societatea de consum” , scoasă-n 1970!!!, a lui Baudrillard s-a tradus la noi abia acum câțiva ani, când a apărut și aici fenomenul. Noi fiind aflați, monșer, în plin postmodernism, voila!

Revenind la Anda, păi, eu m-am opus venirii lui Alifantis în cenaclu, fiindcă p-atunci cânta un soi de muzică ușoară. Din aceleși motive, Alifatis nu l-a înghițit ani de-a rândul pe Moțu, deși au sfârșit prin a fi apoi toți trei, și cu Bertzi, frați de lojă masonică.

Apoi, aducerea de către mine a Adrianei Aush de pildă , mi-a atras oprobiul lui Moțu. Și, solidar, a lui Ciocu Vintilă, care apoi îndrăgostit lulea de tânăra evreică târgmureșeană, studentă la Cluj, făcea naveta săptămânală pentru un concert împreună la TNCj…

Și, asta, trebuie s-a știi, ”nebunia” Andei a explodat după revelațiile avute la audițiile noastre în comun din Blood , Sweat, & Tears – Academicienii rock, le spuneam – din care Anda și cântat cu mai puțin succes.

De aia am zis rock…nu din greșeală, ci din subconștient…

Zici de scăpările mele? Chiar nu știi, Tavi, ce înseamnă să scrii zilnic din 2009 până azi ? Iar în perioada asta, recent, m-am omorât cu cartea care e o culegere de articole ; am umblat cu nevasta prin colecția din Giulești, din pod de la mama. În fine, a ieșit ”Pionier în Pop, Rock Folk.., Slavă cerului.

 

Jurnal mascat

Jurnal mascat

JOI -VINERI 17 -18 AUGUST

Revin la jurnalul mascat de odinioară. De fapt, a dispărut fiindcă am uitat…Văd că și folderul cu blogul central a dispărut, nu știu de ce? Am câteva restanțe grave…

Radu Paul Păunescu și atât!

Am omis decesul dlui Radu Paul Păunescu unul dintre cei mai luminați oameni din viața mea. L-am cunoscut prin Adrian Păunescu, prin 1974. Eu, spre a mi se mări salariul la Flacăra, am dat și am luat examenul de stat la construcții. Adrian Păunescu a zis să celebrăm momentul. Și am mers la un restaurant pe Str Nuferilor (Alex Popov, atunci) unde dă ea-n Calea Victoriei. Avea un beci original și frumos. Cumea ironiei chiar pe locul acela s-a făcut un bloc în care și azi locuiește familia dlui Radu Păunescu. Cu noi a fost și Microbu’, un amic de-al lui Adrian, șeful IAPL sect 6, adică al cârciumilor, ajuns apoi dir. general pe Capitală….Și. după Revoluție șeful cantinei Senatului…oltean înfipt care pe pariu a botezat odată restaurantul Gorjului după originile sale, apoi restaurantul Bârca …Aici era însoțit de dl …alt Păunescu. Radu Paul. Tânăr, proaspăt secretar economic al sect 6. Ne-am împrietenit și când m-am certat cu AP și i-am cerut să mă dea afară de la Flacăra, am apelat la dl Păunescu Radu. Povestea e lungă. După ce am trecut prin câteva instituții, Prefabricate Vitan- Bârzești, stagiul militar unde e azi ministerul apărării, Fabrica de BCA – șef secie armături, apoi la IAPIT turism, din subordinea d-lui, finalmente am ajuns la sect 6, la investiții sub dlui, direct. Apoi m-a numit Arhitect -șef după ce cel vechi fusese arestat pentru șpagă. Ce să fac eu aici, dom’ Păunescu? I-ai la mișto, bă! La urmă înveți, tu…

În toate mișcările mele dlui m-a însoțit și călăuzit. Să-i dea Domnul liniște. Ce m-a durut acum la final e că dumealui a făcut mulți oameni- oameni. Care acum la ultimele zile l-au uitat. Erau la mare, la socri, pe canicula aia…Bieții creștini sau atei, orice numai oameni nu prea…făcuți de dl Păunescu directori, șefi de servicii, ba chiar miniștri. Cum să-și strice ei concediile? M-am însoțit la această durere cu dl ing Florin Dinescu aceiași stirpe de omenie ca Păunescu RP – fost director la Cesarom azi cu o fabrică de faianță export la Ploiești. De fapt dumnealui m-a luat sâmbăta trecută de la Telega la București. Un om adevărat, grijuliu, atent, exagerat de atent… La întreaga desfășurare a tristelor evenimente am fost tot timpul cu Ioan Toma extrem de operativ, Puiu Balaban și Dan Bărliba. Revenit la Telega m-a sunat Adrian Ionescu, cel ca avea service Fiat. M-a luat la el la Brebu. L-am plîns pe Nenea Radu…

Radu Paul Păunescu avea ceea ce aproape a dispărut din pofilul românului – OMENIE. Las-o p-aia propagandistică a lui Nea Nicu – ”om dă ominie”… Radu Paul Păunescu avea acea omenie adevărată, românească veche, strămoșească și creștinească – ajută-ți aproapele. Chiar și când a ajuns consilier personal al șefului statului sau Ministru MICM sau secretar economic la nou-înființatul jud Călărași, or la jud Brașov unde l-a prins Revoluția. Tot așa a rămas. Sub toate aceste demnități comuniste el nu și-a pierdut deloc … demnitatea umană. Nu și-a uitat condiția de OM și de prieten. Întrebați-i pe marii inventatori de azi, – păcat că marele imensul Iustin Capră – a murit și el – cine a fost pentru ei RADU PAUL PĂUNESCU. La proiectul LĂSTUN. Aflați cine s-a ocupat de proiectul ”apa grea”, și altele. Întrebați-l pe doctorul american Cristi Răchitan din Porțile de Fier, cine l-a ajutat în viață de când am fost colegi la IAPIT- piscina Parc 1978-80 până a ajuns în America.

Radu Paul Păunescu – un om care a făcut numai bine. Odihnă veșnică, dle Păunescu!

Jurnal

… prea mulți prieteni, amici și cunoscuți a secerat căldura, seceta, canicula, vara asta nebună și criminală! Am ajuns să scriu 2-3 articole In memoriam la Click. Groaznic. La un moment dat coordonatorul meu draga de Alina Bucsain, m-a rugat să mai scriu despre vreo ”păsărică” de oraș ceva, că nu mai poate de atâta negru. Dar, asta e viața. Oare mie cine-mi va scrie – dacă va scrie – In Memoriam? Brrrrr, mă ia cu frig pe canicula asta. Am spus că mai toată vara stau aici la Telega. Dar am avut și evadări de … uikend.

Apropo , ce atâta ”week-end”? Regula zice că dacă nu ai cuvântul în limba ta, să apelezi la un barbarism. Dar dacă ai o expresie prea lungă, nu tot aia? Eu zic așa: decât englezescul week-end, în locul prealunganei expresii ”sfârșit de săptămână!”, mai bine foneticul, adaptatul ”uikend.” Păstrăm acel ”k”. Uite-așa, din snobism…Sau, ca să se vadă că-i de împrumut. Deci, așa rămâne, fetelor: UIKEND…Mai era și comunistoidul SRL, săpt. redusă de lucru, dar deși scurt ca expesie, n-a prins.

Vineri, pe 4 iulie, fiind la Telega de am plecat spre Bușteni cu dl Lau Stoika. Am plecat la orele 15 și am ajuns la 18 la Bușteni stațiune din frumoasa și organizata noastră Țară. 3 ore!!! De balamuc! Casa de cultură Bușteni. Fieful lui Titi Spurcaciu, unul dintre fermenții cei mai activi ai culturii, nu prahovene, nu buștenene ci Românești. Fabulos personaj. Tot acolo erau noul primar Irinel Ghiță, căruia i-am urat succes – și o fac nu formal ci din inimă, fiindcă îl știu și-l cunosc – în noul său demers politic, și viceprimarul Nae Savel vechiul meu prieten Moustachoù. In sală era și Costică Colțatu neliniștitul meu prieten de idealuri capitaliste pure, cu soția sa Olga. Lansări de carte. Vedeta Iuliana Marciuc cu ”Zei de mucava- Incursiuni imagologice în cinematografie și media”. Și Alecu Marciuc – tatăl, om de radio cu ”La hotarele imposibilului”, o carte vizionară cu obsedantul subiect al OZN-urilor. Culmea a fost că după lansare cuvântări, felicitări, flori, apropiații s-au deplasat lângă Câmpina la o benzinărie în spatele căreia e o… farfurie zburătoare.

O surpriză la mână.

A doua a fost că eroul nostru nezburător dar scriitor, Alecu, implinea 76 de ani. Mulți înainte. dom Alecu, cu viteze deloc cosmice, de melc dacă se poate…Restaurantul – nu mi s-a plătit nicio reclamă, dar e ceva inedit – este un Autogrill făcut, mi s-a spus, de ”Neptun” Câmpina. Totul, luminozitatea e de un albastru cosmic populat cu personaje de SF, pe care le știm cred, din filmul ”Avatar”. Totul, zic, evocă interiorul unei farfuii zburătoare, cum spuneam, mai puțin vinurile românești…. Există și o punte inelară afară, la aer și o terasă la care ajungi pe o punte direct în pădure. Se poate, nene, și la noi! Ideea ca și realizarea sunt originale și aparțin unui arhitect din Câmpina. Dacă ideea e total originală, bravo lor, și chiar e de vânzare. Dacă nu, oricum de ceva deosebit.

Întălnirea a fost folositoare. Am cunoscut eu ca și Laurențiu Stoika lumea celor pasionați de OZN -uri. Căci e o congregație mondială uriașă, pe care o respect. Dealtfel am spus acolo, la lansare că OZN-urile sunt niște îngeri tehnologizați. Eu sunt un angelist.

La masă am stat acompaniat de Titi Spurcaciu, re-re -repet: cel mai neobosit director de Casă de cultură. Căci Bușteniul – ghinionul lui sau norocul… – nu are sezon estival sau hibernal, ci are sezon continuu…

Am schimbat cărți și publicații de-ale noastre Independența Română, cu cei de la Rebus reprezentați de fostul meu coleg Păsărin, repet, ce bucurie a revederii! Toată lumea, fără excepție, a plecat cu o carte//revistă în mână. Eu am primit un vraf întreg, câteva kile de publicații Flacăra, cuvinte-ncrucișate, integrame, suduku. Am ce ronțăi toată vara, mai ales cât stau la plajă sau la salină…

Dar, apropo de cărți, dezlegarea mea la nervi, la istericale – că le-am avut! – a venit când Lena mi-a spus că e cartea gata. Pionier în Pop, Rock, Folk. Și a plecat cu ea la București. O pup, îi sărut mâinile alea harnice pentru sacrificiul făcut. Nu e de còlea să tragi pe nas praf…din pod de la mama sau din colecția mea prăfuită din depozitul de la Giulești Sârbi….Că asta au reușit țiganii mei vecini. Să transform casa într-un depozit…

Sărut mâna Mama, Bunica, Lena, Lenuța mea, Lenocika maia,…te iubesc! Și, chiar dacă mai țip la tine, să știi că tata te iubește profund. Și, promit să scot numai cărți de creație… Uite, la viitoarea carte ”Un corp cufundat într-un lichid – Poeme secvențiale, nu te mai deranjez. O fac eu…până la un punct….

Uikend 11/13 aug – la Timișoara

Am plecat împreună cu Ionel Marchiș, cu avionul. Care a avut o grijă, tandră, ușor ironică, dar tandră, de-a dreptul părintească de mine. Nu știu cum să-i mulțumesc.

Vineri 11 august s-a deschis REFLEKTOR. Club Rock. Am venit la invitația lui Ilie Stepan. Fără gaj, remunerație nimic! Îmi era dor de atmosfera Timișoarei. Mai ales, de aceea rock din care am gustat prin anii 70…

Deschiderea a făcut-o dragul de Ilie Stepan. După un cuvânt al veteranului care sunt. Am spus că aici e Capitala Rockului românesc, și o scriu. Bucureștiul din păcate o adunătură de tip colonial, mai degrabă oriental decât occidental. E praf. De ce? Păi câți bucureșteni adevărați sunt, d-ăia de pământ și câți venetici, meteci, parveniți? Că toți foștii și actualii senatori, deputați, politruci și-au pus odraslele bine cu serviciu cu tot la București. Nu mai e loc (de muncă…) – de ei! Futu-i-am, noi bucureștenii autentici! Așa că eu, bucureștean cu vechime, cu familia din Giulești-Sârbi am dreptul să afirm că Bucureștiul nu este ceea ce se crede. Repet e o Metropolă balcanică, orientală, levantină. Dar, fără culoarea Levanului … De unde, de la manelele de la Orizont – Dr Taberei, Tei sau Rahova? Stop!

Ilie Stepan a chemat mai toată lumea care a cântat în Pro Musica. Uluitor. Ce atmosferă! Mai toți așa de vârsta mea rockeri cu pedigree. Rock-moșnegi cu demnitatea țanțoșă. Veniți de la Paris, Viena, din Germania. Părea un azil – așa mi-a spus un puțoi – dar ce aplauze, ce fluierături aprobatoare, americane, ce atmosferă civilizată, unsă, de-a dreptul domnească… Nu mai apuc așa ceva. Sunt tare bucuros. Și tare curios cum va fi la Costinești…

Ionel m-a dus la cele mai bune localuri, restaurante. La prânz și seara. La ”Lloyd”unde țuica la țoi era depozitată, pe canicula asta într-un pahar cu apă rece. Simplu și spectaculos. La Nora restaurantul -hotel al unui sârb, care bate tot. Ana mea mi-a spus că pe când lucra la Comisia de abitri FRF, numai acolo făcea rezervări… M-au recunoscut și au făcut un gest drăguț – bine, eram cu Ionel, care e un brend el însuși la Timișoara – fiul patronului mi-a dăruit câteva calendare promo ”below the line” și o sticluță de țuică de-a lor…. Mâncăruri la greu. Am fost în două rânduri. De plăcerea descoperirii unui local adevărat am uitat cașcavalul pane comandat pentru cameră. Căci, după un rateu la Hostel Cornel, o clădire medievală cu o curte interioară ca restaurant, și camere dispuse la etaj din păcate fără ferestre și vai!, fără aer condiționat de unde – tot Ionel ! – am fugit la Pensiunea DINU.pe Ciprian Porumbescu. Tot un hostel, dar civilizat, aer condiționat, amabilități excesive. Nice, cum zice englezul… La întoarcere la aeroportul Timișoara l-am salutat prin plexiglass pe Dan Alexa. Mergea tot la București dar cu Tarom. Eu fusei cu Ryanair.

În București nu am stat decât o bucată din luni. A venit Florin și m-a luat la Telega. Eram cam năuc. Plață puțină, baie multă la apă sărată, salină solitar cu Integame, și lecturi din Don Dellio Cosmopolis, o carte tare dificilă la citit, deci consistentă. Seara taclale cu Laurențiu și I, amicul israelian

Azi, fiind vineri a revenit și Lena tot cu Lau. Fără carte… dar ce mai contează …o voi lansa la Costinești.., la majoratul White Horse, Festivalul de Folk, 25-26 august 2017..

15 August – Adormirea Maicii Domnului

Cred, dar doar cred, că mi-a fost suficientă pauza de vară a scrisului pe Blog. Totul este însă justificat. Cauze cu duiumul. Moartea dlui Radu Păunescu, lovitură grea sufletească pentru mine. La numai 76 de ani. Omul acesta m-a învățat multe. Pe lîngă faptul că mi-a modificat destinul. Și nu numai pe al meu. Din păcate mulți din cei pe care i-a făcut oameni nu au fost prezenți. Altă cauză a absenteismului meu e căldura excesivă. Care-mi paralizează mușchii și-mi încetinesc mintea. Uitasem de asta, fiindcă de cățiva ani, am fost plecat, fentând canicula, în Austria la 1290 de metri. La Mallnitz. Anul acesta nu am mai vrut să merg departe de casă. Motivele mi le-au creat incidentele cu sufocarea și alergia din iunie. Nu e bine să mă mai depărtez de casă, sau de o zonă civilizată, cu spital aproape. Am mai fugit pe la Săbăreni pe la prietanu Stan, care m-a răsfățat cu zarzavaturi proaspete și cu carne proaspătă de pasăre crescută cu grăunțe. Motivul principal, însă, vai ce bine s-a găsit, a fost precipitarea lucrurilor privind cartea mea. Culegerea de articole din tinerețe, contribuția mea la dezvoltarea și impunerea muzicii pop, rock, folk. Pe scurt rock music. Cercetări prin colecții vechi, prăfuite în pod la mama, in arhiva mea din Giulești-Sărbi… și tot nu e acoperit integral, dar ajunge. Mi se vede totul ca printr-un voal. Cât am scris, cât am trudit, cu o plăcere nebună și pe salariu, la impunerea acestor genuri la care răsplata a fost pe măsură. Niciunul dintre combatanți nu a vrut să scrie un rănd despre mine. Vintilă, Alfantis…vechi prieteni. Eu am avut timp o viață pentru ei, ei nici o oră pentru mine… Le mulțumesc urăt pe această cale…

În schimb, au scris alții, primul – deh, profi – a fost Tavi Ursulescu. Apoi Andrei Păunescu, Doru Ionescu alt profesionist, Chebac din Italia, care are treabă grea, e director general adj la o multinațională, muncă epuizantă, cum de a găsit timp? În fine, azi la ora 17 aici la Telega unde mă aflu, Lena a plecat cu Cartea gata. PIONIER ÎN POP, ROCK, FOLK. O lansez la Costinești. Dar, văd ca eu nu-s pe afiș. Să vedem, să vedem o las pe măine. Acum mă culc. Sunt pentru a treia oară la Telega lăngă Cîmpina la terasa Șoimul, care are sub ea un ștrand CU APĂ SĂRATĂ, nămol și o SALINĂ ARTIFICIALĂ unde eu stau, citesc și ațipesc. Fiindcă lumea de aici o neglijează, lucru care îmi dă mie singurătate și intimitate. Totul este curat, decent. De ani de zile mai e alături un alt ștrand, dar insalubru, devreme ce Sanepidul l-a închis. Dar românul neam prost pe alocuri merge la mizerie fiindcă e cvasi moca… Popor mișto. Măine vreau să fac un masaj. Căci are. La masă de prinz avem sarmale și o ciorbiță de văcuță. Cred că mai stau și săptămâna aceasta . Apoi, ar trebui să plec la Costinești să mă pregătesc pentru

Remember Costinești – Folk Fest…

Deloc tânăr, dar ferice la Telega la Strandul Șoimul.

(FOTO 2 bucăți, ambele cu pectoralii la purtător; stomacul … e mai jos și nu merită fotografiat…)

TELEGA-ȘOIMUL. De unde nu aș mai pleca. Apa sărată e foarte sărată stai in ea căt vrei. Nămolul e la discreție, ba chiar sunt amenajări speciale pentru INNĂMOLIȚI. Salina artificială e un vis. Adică, poți să visezi în ea, căci uneori te ia somnul… Nu și pe mine. Eu citesc Don Dellio – ”Cosmopolis”, sau dezleg cuvinte încrucișate și integrame. Căci am fost la o lansare la Bușteni. (subiect separat ). Sponsor publicațiile Flacăra ale lui George Arion. Iar dl Păsărin, vechiul meu coleg de la Flacăra din anii 73-75 a dat kilograme de integrame,” almanahe” , rebusache, toate drăciile încrucișate, anagamete, pe gratis participanților. Ce să mai, un Eden al Integramelor. Merci , George Arion…te salută pensionarul din subsemnatul și mai ales omul în vacanță… Deloc mai prejos, del Laurenșiu Stolka a dus la rîndu-i o qintală de reviste din colecția Independența Română, la care mai noi colaborez și eu. Nu ascund că la lansare – Alecu Marciuc-tatăl & Marciuc Iuliana-fiica – am fost împeună cu dl Stoika și am avut un record rutier: 3 ore de la Câmpina la Bușteni. La mai lungi… Am fost cu un Jeep, moartea căruțelor, deși…

Pe terasa de la Strandul sărat nr 2 ȘOIMUL din Telega

Sunt liber un timp. Căci cartea de versuri, ”Un corp cufundat într-un lichid-Poeme secvențiale” o voi scoate la toamnă. Nu mai am forță.

Dar, coperta cam așa va arăta .I-am dat OK. O lansez la Costinești la susnumitul festival FOLK FEST.

1 2 3 103