Jurnal Mascat

BLOG RETRO

Sâmbătă 6 august

Lena mea vânează serbări. Și ar avea ceva noroc. Deși, e mereu cam același peisaj. Un târg de țară pestriț, pus într-o câmpie fără pic de pomi, sub un soare imposibil, unde sunt tarabe multicolore, cu ace, brice și arnice; mereu cu aceleași produse. Fiindcă, după prima experineță cea de la Bocșa, am sesizat mereu aceiași clienți cu fructe, pepeni, mere, pere, prune din belșug, mititei, cârnați; clasicul, tradiționalul, irefutabilul instrument al Grătariadei de vară, grătarul care e simbol național mereu stropit de aceleași beri; ai cărori dilleri locali sunt într-un perfect circuit al serbărilor. Probabil, legați prin afaceri sau obligații cu diverși funcționari de primării, clientelari, șpăgari, onești bine intenionați dar cu ceva ștaif din partea producătorilor de bere populară, pentru mase. Un soi de neo-capitalism de Bâlci colorat,vesel, ușooor machit; oricum cu țiganii de rigoare printre carmangii sau din populația locală – re-spun, Mădăline, e o constatare nu o critică sau o poziție rasistă. Asta, pentru că rromii fac parte din ce în ce mai majoritară – pleonastic: prin număr – din peisajul multicolor al unei Românii tot mai înapoiate.Feudalismu scrie pă noi…

Chiejd este satul vărului Vasile Remeș, un sat frumos pus sus pe o platformă și ea străjuită de un vârf de deal solitar, unde pe vremurile nu demult apuse era intrarea în mină. Fosta mină… care ținea existența, viața localnicilor. De ce ”fosta”? Fiindcă asta e realitatea, doamnelor și domnilor. Minele s-au cam închis; industria cimentului ne-au luat-o francezii; siderurgia, indienii lui Salman Khan, cu Vântur cu tot; pădurile ni le ia – citește ”fură”, le violează cine vrea de pe planiglob, începînd cu austriecii și ungurii, Imperiul dualist precum pe vremuri de bejenie ne răpeau turcii fecioarele dunărene ; șeptelul și oile, mioarele tradiționale sunt investiții arabe cu ceva rudimente de ciobani cu celulare la chimir… mă opresc că-ncep să plâng, mioriță, lae!

Noul primar ne-a salutat apoi s-a dus la un meci de fotbal contra bocșenilor noștri iar noi am mes la casa bătrânească a lui Vasile. Sora sa ne aștepta cu masa plină de plăcinte cu buruieni, dintr-o foaie mei subțire decât cea de pizza, de un rafinament extraordinar. Am mâncat porumb fiert pînă la limita de a crăpa, efectivși am cerut și acasă. Nuspun ce glicemie voi avea dă-o dracu! Nu mai am diabet, nu interdicții, nu regim, ducă-se! Cum e cu plăcinta cu buruieni? Simplu ! Buruienile sunt lobodă, sau lucernă, urzici călite–n ulei, mărar la care se adaugă eventual brânză și ceapă verde călită… Un deliciu pe care l-am uitat de când s-a prăpădit soacra mea, ierte-o Dumnezău! Ajunși la Bocșa am mers în vizită la fam Fărcaș care ocupă cea mai nordică poziție din georgrafia Bocșei. Au casa în renovare. Am stat puțin, vreme de două pălinci mici…

PS. M-a uimit o confesiune a lui Vasile față de locul natal: nicio nostalgie, reverie, nimic. ”Urăsc locul ăsta, mi-a spus cu o sinceritate vehementă. Făceam zilnic 10 km pe jos prin noroaie ca să ajung la gara cea mai apropiată – Sărmășag – ca să iau trenul de Zalău, unde eram elev de liceu. Urcam și coboram dealul. Imaginează-ți cum îmi târam valiza când era să plec. 10 km ! Era cumplit. De aia mă simt mai legat de Bocșa satul tatălui meu…”

Intrarea în Chiejd granișă cu Jud Satu MareIntrarea în Chiejd graniță cu Județul Satu Mare

Ai lu'  Fărcaș și StancaAi lu'  Fărcaș și Stanca

Vasile Remeș acasă  la  târgVasile Remeș acasă la târg

Jurnal mascat

Blog Joi 4 august BIS

La ceremonia de duminică 31 iul din Com Bocșa, baștina soției mele Lena, dedicată lui Bărnuțiu, am cunoscut pe D-na directoare Florica Pop, care ne-a invitat la Biblioteca județeană din Zalău, unde e directoare. Abia azi am reușit să ajungem la Zalău. Pe o zi extreme de toridă, mai ales la un oraș dominat de betoane.Prima treabă a fost o denașie de cărți din partea mea.”Cu tandrețe maximă ”, volulul antologic – despre care actorul Dorel Vișan a spus că s-a speriat de căte poezii am scris într-o viață ; ”Beaming Angel”; ”Ești mică, Bocșă!”- antologia de folclor a Lenei și a mea; << ”Șantajul și etajul”- Pamfil Șeicaru între legendă și adevăr>> doctoratul meu tranformat ăn documentar; Erotikon-versuri ; ”Epistolar Stanca” – culegerea de scrisori din Click, operă personală ce curge și azi, zilnic, în ziarul tabloid Click din 2009. M-a încăntat lucrul, această vizită printre cărți, deși nu sunt un oaspete aflat în trecere, ci mă consider un locuitor al bibliotecii. Diferența e ca de la apartamentul meu la un Palat al cărții cum e aici. Casa mea de la București e plină ochi de cărți, balcoanele aidoma, și la Giulești Sârbi într-o casă semi-abandonată din cauza prezenței și agresivității țiganilor învecinați – nu Mădălin Voicu nu-s rasist sunt realist și victimă a conaționalilor pe care-i adulezi… Da, azi o bibliotecă e ca un temple ăn car Dumnezeu e Cartea, Sfânta Carte. Am văzut și asala de rarităși, documente, cărți pe care aș fi luat-o acasă…Dna directoare este și dumneaei autor de carte. Nemaiavând niciun exemplar am onținut-o, totuși de la vecina din Bocșa, dna Călăcean fosta directoara a scolii locale, care e cuscră cu subiectul: ”Destin cu …aplauze // Flori de cântec omânesc: ILEANA DOMUȚA MASTAN”. pe domna Ileana o cunosc bine a, avut-o ca oaspete în unele emisiuni de-ale mele televizate…Un lucru interesant e acela că Biblioteca,a fost susșinută material ăn dezvoltaea ei chia de un program finanșat de Bill Gates. Mai bine decât Soroș. Care așteaptă și feed-back-uri unele compromessante…și așa ne//le crește clientela de ”internaționaliști” ca Boia și alți patapievicieni…

Între cărți, ca-ntrun submarin scufundat cu dna POP

Între cărți, ca-ntr-un submarin scufundat cu dna POP

la ora de cafea și autografe.la ora de cafea și autografe.

Lena, Geroge Stanca , Florica Pop și cărțile...Lena, Geroge Stanca , Florica Pop și cărțile…

O bibliotecă, un noian de scări spre cunoaștere.O bibliotecă, un noian de scări spre cunoaștere.

SAM_3669

Jurnal Mascat și nu prea…

BLOG Joi 4 august

Am așteptat febril întânirea cu pictorul (ȘI) de biserici dar mai ales cu opera sa…L-am găsit la Catedrala Sfânta Vineri din Zalău, locul lui de muncă. Catedrală păstorită de părintele Ghiurco, unchiul dragei mele prietene Monica Ghiurco de la TVR…

Da, Petru Botezatu pictează ciudat! Biserica e invadată de albastru și mai toate nuanțele sale. Ai impresia că aici s-a născut vocabula latină ”serenus”. Nu, nu e nicio legătură cu Voronețul, e altceva…Am zărit chiar și voaluri roz, rozuri ce par imcompatibile cu o biserică, dar artistic bine plasate. La urma-urmei de ce am elimina anumite lucruri omenești cum este rozul, din Lăcașul Domnului? Că doar nu e inventat de Diavol…? Bag seama că și în acest domeniu se păstreză contradicția, discuția despre ce este religios și ce nu, așa cum la poezie pot sau nu să existe cuvinte poetice și nepoetice. Poate că la erminii să fie cheia. Căci Poezia a rezolvat cazul: totul e poetic, dar asta ține de statutul Artei în sine. Fără libertate ea nu poate respira. Iar, Poezia înseamnă Libertate cel mai întâi …

Mie nu mi se pare normal să te amesteci în opera de creație a unui artist decât dacă să zicem sare calul. Or, concret părăsește tema.

Mi-a spus că aici a fost în vizită Preafericitul și nu i-a plăcut. Vrea mai mult negru, mai multă sobrietate. ”Asta vor călugării…”. Zic că e vechiul conflict estetic dintre prelatul comanditar cu o cultură plastică limitată la erminiile sale, pe de-o parte și Artistul libertin prin natura meseriei cu viziunile lui. Îndeobște, Istoria o spune nu eu, că finalmente Artistul câștigă, dar după mari și jenante sacrificii și compromisuri, lamentări. Petru are răbdare deși se apropie de 77 de ani. Apropo, îi dai 55 de ani. Arată extraordinar. Menținerea prin muncă, fetelor….

Am luat masa eu și Lena, la intrarea în oraș sus pe Meseș, ca invitați ai lui. A insistat apoi să mergem la el acasă. O vilă situată pe deal față cu casa arbitrului de fotbal – un ”tușar” cum zice Zdrobiș – absolut fabuloasă. Se vede cât de bine câștigă arbitrii la noi, arhanghelii cinstei și dreptății sportive. Aproape că ating nivelul magistraților, dar care mai au avantajul unor ”atenții” și al salariilor//pensiilor colosale de la stat. Pe cuvânt de onoare dacă nu astfel de lucruri îmi stârnesc nostalgia unei dictaturi care să-i ia de guler și să-i întrebe, după celebra Lege ceaușistă: de unde ai banii, tovarășe? O nesimțire generală care se manifestă vizibil printr-o nesimțire locativă.Dar poate că omu’ a avut o soție bogată, o moștenire ceva și atunci mi se impun scuze… le cer anticipat de e cazul.

Petru Botezatu are o grădină miraculoasă, trăiește de ceva vreme și aici, cu soția o distinsă poetă de limba română. Cora. Mai trec și prin SUA, doar ca să mai vândă lucrări, cred eu, căci aici a pictat numeroase, – zeci? – biserici într-o viață. Ultima a fost la Deva unde vrea – de ce, nu știu – să se mute. Fiindcă și acolo are o vilă splendidă.

Eu, îl știu drept camarad de arme din 1976. Am făcut armata-n București la unitatea aia de elită, de unde el, mi-a spus acum, a fost direct arestat și dus la batalionul disciplinar, pe chestiuni politice. Practic ne știam din casa lui Miron Radu Paraschivescu, locuită de Lena Paraschivescu și Mitică fiul minor pe atunci. Eu am fost trimis acolo, era prin 1974, când lucram la Flacăra, de A Păunescu să pregătesc un cenaclu în memoria poetului. MRP cum i se spunea. După armată l-am găsit într-o vară că picta Biserica cea mare din Ieud. Stăteam la Ștefan Hrușcă acasă. Apoi acum cățiva ani am fost la Bobota lui Coposu șiam găsit biserica locului cea ortodoxă, pictată de el. Pe urmă am dat prin internet de urma sa. Am vorbit la telefon și abia acum am reușit să ne revedem. Ceea ce-mi place la Petru Botezatu e că are, ca puțini artiști plastici, mania, obiceiul de a se respect ape sine. De a nu poza în boem și maidegrabă în boier…De ce cumperi vile somptuase și spațioase, îl întreb? N-o să trăiesc acum la bloc în apartamentele alea meschine pe care mi le oferă bisericile, sau orice comanditar de aici. Trebuie să respir și să creez nu numai la biserică ci și acasă, pentru mine, ca artist, zice. Da, o ”rara avis”, căci majoritatea celor ca el preferă boemia, dezordinea, nicidecum un trai burghez și pozitivist…Un grajd al culorilor – vai, ce metaforă frumoasă mi-a ieșit! – e vocabula potrivită și majoritară în atelierele de la noi. Rari sunt ordonații. Am mai găsit la răposatul Vasile Chinschi astfel de ordine sau la Mihai Bandac, iar mai nou, după 90, am întâlnit la soții Gabriela-Elena și Ion Drăghici o curățenie cvasi-farmaceutică… Maxima, însă a dezordinii – nu e o critic, e o constatare, să fie clar ! – am întâlnit-o prin anii 70-80 în atelierul maramurașanului Mihai Olos…unde culoarea de pe jos, înțepenită în ani, ținea loc de gresie. Știu că odată, beți fiind – dar când am fost eu treaz în anii aceia maramureșeni ? – cu ei, cu plasticienii, Hlușcu și Mihai Olos***. După o băută în care aseară s-au spart toate paharele din atelier, Mihai a luat niște mere, le-a tăiat capacul și a scobit pe loc recipienții necesari. Simplu…e ca-n povestea aia lui Țoiu, cu scriitorul sud-american căruia un coleg român, comunist, îi spune că are eroul ilegalist în pușcărie și caută soluția să-l scoată. ”Pune-i o cretă-n mână, desenează o corabie pe perete și cu ea pune-l să fugă pe mare”, a spus confratele lui Marquez- tatăl realismului magic…și el cam comunist de omenie…

M-au interesat și lucrările mirene al Maestrului. Nu sunt în măsură să critic dar să compar da, că doar sunt colecționar. Avea pe peretele pare-se destinat comecializării, o serie de icoane care, cred eu, nu vor fi sfințite niciodată. Icoane ”nesfinte”, mai îndrăznețe, cu fețe omenești pentru Maria și chiar pentru prunc. Pare că sunt evadări, respirări din Erminii, proteste la eventualul lor absurd impus ca să fie pioase să emane credință. Dar, bine, și ei Maria lui Iosif și Isus fiul au fost oameni…dar așa mă reîntorc la o veche problemă: Când a râs, dacă a râs vreodată, Isus? Ipostazierea…După lectura romanului ”Numele trandafirului”, constați că nu există texte sfinte care să ateste, să confirme că Mântuitorul ar fi râs//zâmbit vreodată. Lucru care, cred eu, îi re-confirmă latura sfântă. Întâlnire excepțională pentru mine, nu știu pentru dumnealor. A fost o reuniune atât de păstoasă, încât îmi rezerv dreptul de a reveni, pe măsură ce unele amănunte scăpate îmi vor reveni în minte. Acum, sunt presat și de distanța temporară dintre pauza de blog și ziua de azi. Desigur, abia aștept să scriu și despre cartea distinsei Doamne Cora Botezatu ”Colecționarul de sunete.”

Apropo de  albastru

Apropo de  albastru

De  pe NET...De  pe NET…

Detalii din  bisericăDetalii din  biserică

Dincolo de  pictor, pe  perete ...Dincolo de  pictor, pe  perete…

George, Lena Stanca  și Petru BotezatuGeorge, Lena Stanca și Petru Botezatu

In casa lor din ZalăuIn casa lor din Zalău

Pictoul și Poetul  în fața Catedralei din ZalăuPictoul și Poetul  în fața Catedralei din Zalău

Poeta Cora Botezatu văzută, zugrăvită de  soțul ei PetruPoeta Cora Botezatu văzută, zugrăvită de  soțul ei Petru


 

Olos*** Maramureșeanul Mihai Olos s-a stins în Germania la 75 de ani, anul trecut… 2015. Era un pictor de excepție, mare român,patriot și un intelectual rasat. Țin minte că de câte ori îi făceam vreo vizită la Baia Mare îmi dădea la plecare un pachet, cu cărți (?) pe care trebuia să-l las la portarul Ministerului Culturii. Pe plic scria doar atât Dlui Const. Noica… Întâlnirile cu el și Zubașcu, din deceniul 7. Dezbaterile, controversele noastre pe tema cărții fundamentale ”Dacia Preistorică” a lui Nic Densușeanu, carte propietate a sa pe care nebunul de Zubi a redus-o la un compendiu, fiind uriașă, peste o mie de pagini, apropos că mi-am amintit, trebuie musai evocate aici în acest jurnal vivant… 

Jurnal mascat

Miercuri 3 august

Anotimpul unui idol – Dan Andrei Aldea

Am plecat cu Basil la volanul mașinii sale și cu Lena spre Oradea pe drumul ce trece prin Marghita..Un drum rău, care s-a reparat numai prin cârpire și unde nu puteai lua viteză. La intrare în Oradea ne-am cam câcâit, bâlbâit până ce ne-am întâlnit cu Dan și Dana lui. Ținta călătoriei noastre de la Bocșa. Am mers la colțul străzii Aluminei strada unde e blocul lor, bloc vechi dintre primele costruite, ”în anii socialismului”, din Oradea…O trattoria ”Gourmèe” la capătul străzii a rezolvat multe. Căci, ne-am așezat acolo de prânz, unde am zăbovit vreme de două ceasuri. Bere, apoi vin alb, cordon bleu, pizza, macaroane, cașcaval pane; bune toate. Amintiri depănate. Căci, eu cu Dan nu ne-am mai văzut de 25 de ani, când am fost eu la el acasă, la Munchen. Nici nu știu ce să scriu aici, mascat, fiindcă ce s-a discutat sunt niște păreri despre câțiva ”prieteni” comuni care ne privesc numai pe noi doi. Culmea e că timpul ne-a făcut să fim de acord total în ceea ce a privit comportamentul lor. Nu se merită a le face cunoscute, dar m-am bucurat ca, în atâta amar de vreme, Dan să constate despre ei exact ce am concluzionat și eu. Prieteni falși, profitori, nesimțitori, nemeritați. Mă opresc aici.Culmea, oameni pe care-I credeam eterni în apropierea noastră. C’est la vie…

În drum spre Dan prevăzusem că va aminti de vechea-i adversitate față de Mișu Cernea… Am fost plăcut surprins să constat că Dan, din proprie inițiativă, l-a sunat pe Mișu și s-au împăcat după spusele lui, ba a fost și la ziua lui Mișu, la București. Frumos. Totul a decurs fără nici o explicație, nu am atins subiectul a spus Dan laconic. Dealtfel, mi-a mărturisit că el, revenind acasă, pare-se definitiv – la Munchen, în casa veche stă fiica lui, Dănuța – și-a propus să se împace cu mai toată lumea. Dovada sunt concertele recente cu Nicu Covaci lucru care mă bucură enorm. Căci rivalitatea dintre ei, în acea parte rea a sa, altfel artisitice, fu una prolifică și benefică pentru public, a fost artificial încurajată de ciracii din jurul lor. Eu ne-aflându-mă printre ei și pledând mereu pentru amiciție. Dovadă, inițiativa mea de a-i aduna în 1974 la Pittiș în casă și ideea de a cânta pe aceiași scenă la Sala Palatului. Atunci Sfinxul cu Dan a cântat pentru prima oară în picioare. Dan la vremea aceea nu punea preț pe mișcarea scenică; pentru el muzica fiind totul. Iată că și la ora asta, cred eu, muzica este adesea ca pondere pusă sub showul-rock. I se subordonează. Vezi cel mai clar, cazul Madonna. Și, vezi mai toată lumea…Nu mai zic de muzica pop românească, manageriată de foștii cărători de scule, care e un permanent show erotic, e vorba chiar de un soi de bordelizare a popului românesc coborât la instinct de chiar mari voci feminine. Cât despre masculi, stăm și mai rău în această Lume Nouă, repet bordelizată… – îmi place termenul, acum l-am născut – până la ultima consecință…

Da, am un vag sentiment de vină. Indus de Covaci total fals, în pofida acuzelor tardive aduse mie vara trecută la Mangalia, că aș fi fost numai de partea lui Sfinx. Dovadă stau sutele de articole pozitive, laudative despre Phoenix din cariera mea de jurnalist. Excepție o scrisoare recentă, cam de anul trecut, în care-l acuzam pe Nicu de faptul că el în loc să adune vechiul Phoenix, mitul generației mele, mit al libertății, al muzicii românești, el l-a disipat. Articol pe care Nicu l-a citit, nu știu cu ce grilă, depistând la mine o veche ură de ”sfinxist.” Total fals. Oricât de prieten, admirator al lui Dan Aldea aș fi fost – și chiar am fost și sunt – nu aveam cum să neglijez, eludez, ignor o trupă emblematic-românească, așa cum era Phoenix. Unde nu era membru numai Covaci…ba aveam destui prieteni vechi acolo începând cu Țăndărică – ne știm de când avea el 16 ani – Tetea Baniciu…Dar, uite că vechile intrigi ale unor rivali din preajma lui Nicu, dăinuie și acum…

Pe câți am omorât eu?

Dar, apropos de împăcările lui Dan, ei, bine eu mai pasional, mai îndărătnic poate decât el, nu pot ierta în unele cazuri. Și, i-am dat exemplul recent de duminică de la Zilele Bărnuțiu, atunci când am auzit doar pomenindu-se numele Manigansei I Gr din Zalău, cât de violent și necontrolat am putut reacționa. Am fost o fiară. Numai la auzul numelui nefericitei Mangafale… Ba, aș mai avea câteva cazuri impardonabile…pe care le voi lua cu mine în Orientul Etern așa cum sunt ele, nerezolvate…Nu vrea Lena să mă ajute, depind foarte mult de memoria ei, la detalii e genială, ca să scriu cartea celor ce au murit sau au pățit rele –rele după ce mi-au păcălit, țepuit dezamăgit moral. Folosindu-se de naivitatea, puritatea sicerității,omenia, bunătatea, amiciția non-profit, devotamentul și prostia … pe scurt credința-n oameni. Gen defunctul Edy Gugui – care m-a furat, R.G. Țeposu-care m-a batjocorit, m-a ”lucrat” la Cârciog într-un mod indescriptibil și incalificabil pentru un intelectual ce se pretindea rasat – decedat; Michi Cumpănă – decedată; madam Struțu –abandonată; Nicu Constantinescu- Sorin Strutinschi- Radu Mazăre, cazuri célèbre politic…azi, care măcar și-au recunoscut apăsările de conștiință. Căci, la accidentul cvasimortal al lui Constatntinescu și Strutuinzchi – cu 2victime colaterale – când s-au trezit în șanț,după șoc unul dintre ei a exclamat ”Blestemele lui Stanca!”. Ei mi-au mărturisit-o a doua zi după accident, atunci când i-am vizitat – ca Omu’ care îs: naiv și iubitor – la Spitalul de Urgență. Și, apoi, să se știe clar, în afara lui Ceaușești, eu nu am blestemat pe nimeni niciodată. Nu știu, cred că Ingerul meu are virtuți vindicative. Fiindcă, mă sperii câte persoane care mi-au speculat//înșelat//păcălit buna credință au pățit apoi rele, or și-au găsit chiar moartea…Punct.

Jurnal…. Multele informații relaționale aflate sau schimbate cu Dan Aldea mi-au dat o stare de bine, confirmând justețea unor poziții ale mele. Căci, ades mă îndoiesc de unele decizii luate privind o anume relație cu cineva ruptă brusc și violent.”Oare, am făcut bine?”Gestul ruperii definitive n-a fost prea grăbit? Mai ales că, în cel mai delicat caz pe care nu am avut curajul să-l abordez, Dan a spus brusc: ”Despre X și Y să nu mai aud vreodată. Niște jigodii !”… m-a blocat. Căci, măcar unul dintre acești X sau Y părea cânva parte din Dan. Pe celălalt l-am cunoscut sumar pe la Gh Zamfir prin cerc și chiar la ultima întâlnire mi-a lăsat un gust neplăcut…Aici mai circulă o zisă rămasă de la Zaharia Stancu, citată ades de Nichita Stănescu și nu numai conform căreia și eu am pus – de fapt el m-a chemat – capăt certei idioate cu Adrian Păunescu: ”Sunem prea bătrăni să ne mai certăm, că nu mai avem timp să ne-mpăcăm…”. Cu care nu sunt de acord. Căci eu abia acum la bătrânețea lor le-am depistat, le-am citit caracterul devenit NĂRAV…Constat chiar cu tema de a nu îmbătrâni urât că rolul meu în viața social în falsele mele amiciții a fodt acela de a fi folosit, exploatat. Bine zice zodiac chinezească despre Porc, că i se dau daruri multe, că este bine hrănit cu scopul meschinm cinic de a fi sacrificat de Ignat… Iată-mă deci spre final de existență numărându-mă printre făcătorii de bine fără ca să-mi fi propus acest scop. Știu doar că sunt un om bun ca tot neamul meu, ca toată confluența neamurilor Stanca, mai pușin datorită divorțului precoce al părinților mei, și ai lu’ Crăciun, neamul mamei, cu care am crescut fatalmente și am fost educat. Adesea mama spunea că suntem un neam de oamnei buni de proști…

Muzical nu am prea discutat cu Dan, mi-a spus doar că are un impresar bun și că – o veste bună pentru fanii din Capitală – Dana dorește să se mute undeva în Bărăgan. Dar…se teme de Regat… E drept, în zona Lehliu e altă mentalitate decât în Transilvania partea germanică a Europei, și i-am spus asta. Iar dacă se aciuează pe lângă vreo ceată de țigani, ori invers ei vin spre ea…e grav.Așa cum am pățit-o eu la Giulești Sârbi, locul meu de baștină, unde s-au aciuat chiar țigani din Bărăgan, Doamne ferește, sunt pierduți…***În rest, totul e tentant. Teren mult, verdeață și un corp de clădire pentru atelierul de lucru, studioul Maestrului Dan. Căci, Dana intenționează să stea și cu fiica ei,căsătorită, care are serviciu în București. Nu am prea știut ce sfat să-i dau…

Despre Dan, arată ca un filozof german din sec 19, mai slab ca acum 25 de ani, spre deosebire de subsemnatul, adipos în plină ascensiune ponderală… La fel de scump la vorbă, de interiorizat, de tensionat. Mi-a făcut o bucurie enormă să-l văd…Așa ca pe un posibil personaj dintr-o imaginară piesă numită ”Anotimpul unui idol ”. Albit și-nțelepțit… aprope la fel ca mai toți idolii noștri din tinerețile rock. Albiți ca Jagger sau Paul Mc Cartney, zbârciți ca … dar pe baricade. Iaca, niște ColesteRollingsStoneși…”Too Young to Die, too old to Rock and Roll”? Aiurea… Forever Youngs.Dan Andrei Aldea e o lumină vie.

***Blogul meu fiind public, sper să nu mi se impute o anume nuanță de rasism, atunci când relatez, constat, ”fotografiez” fapte reale despre țigani. Culpa e la cei ce le comit, nu la cei ce le observă. Să fie clar. Punct.

…Jurnal Mascat (continuare)

… ne-am întors traversând centrul aglomerat de mașini al Oradei, și am ieșit pe un alt drum spre Zalău mult mai bun și mai ales, nou. Splendid. Zona Nova Huta, …Slava, zona slovacă a României…sau din România…Peisaj ardelenesc, dealuri peste dealuri, molcome deschid mereu alte perspective. A fost o zi consistentă, care m-a îmbogățit. Dan Aldea același taciturn, introvertit…

PS de când ne-am despărțit ades îmi vine în minte câte o întebare pe care nu i-am pus-o și constat cât de puțin am comunicat… cu prietenul – sper – omul de legendă muzicianul Dan Andrei Aldea Vladimir

Cele  patru  personaje  din poză, George, Dan, Dana și ...antologia Poetului

Cele patru personaje din poză, George, Dan, Dana și …antologia Poetului

Dana cu Dan Aldea și un admirator din Zalău ing Vasile RemeșDana cu Dan Aldea și un admirator din Zalău ing Vasile Remeș

Familia Dana și Dan Aldea (1)Familia Dana și Dan Aldea 

Maestrul Dan Andrei Aldea Vladimir , el însușiMaestrul Dan Andrei Aldea Vladimir, el însuși

Nu fam Aldea versus fam Stanca, ci fam Stanca  pro fam Aldea...Nu familia Aldea versus familia Stanca, ci familia Stanca pro familia Aldea…

Jurnal Mascat

Vineri 29 iulie

Aflat la Seeboden, mi s-a comunicat că mâine trebuie să mă întorc la Malnitz, unde se ține marea sărbătoare Mallnitz Trophy al cărei sponsor este Edelweiss Group.

Afis-Edelweiss-Trophy-2016

Este un soi de cross, mini-maraton 10 km și Nordica mersul acela cu bastoanele de schi, fie și pe uscat. Acesta e un sport destul de practicat de localnici. Prima oară când am văzut, eram la Tibi, la Gutenbrun, niște oameni serioși cam la 50 de ani, că merg cu bastoanele de ski, am crezut că e o formă de schizofrenie, zău! Dar apoi am realizat că în afara picioarelor, sunt activate și brațele, mai ales mușchiul deltoid al lor, plus flexorii-extensori ai degetelor de la mână. Complex. dar, deh, ca români crescuți în spiritul spirtos al existenței terminale, mai puțin în cultul mișcării, chestia pare ridicolă deși e plină de sănătate…

Sâmbătă 30 iulie

Azi e ziua nepoatei mele Eva-Maria care face 10 luni, să ne trăiască!, pupa-o- ar tataie! Pe la 11.30 a venit MM cu vanul și a luat fetele: pe Rusalka fiica lu Bigu și Titina- mică fina Tititnei și pe cele două practicante: Iarina basarabeanca, o fâșneață de fată, repezită, răsfățată, chiar obraznică dar, în aceiași măsură simpatică și carismatică; oricum, un gen peste care nu poți sări, căci ți se vâră involuntar sub ochi; cu Dorothy o fată serioasă, muncitoare, educată în spiritul muncii, – zic eu, ideală să rămână ca angajată-n grup, dar nu eu hotărăsc – dintr-o familie penticostală de moldoveni români mutați în Valea Jiului la Vulcan, în care ea este una//unul din 16 frați și surori, care toți lucrează afară, Italia, Spania, Franța etc. și care ține morțiș să alerge la Trophy. Am ajuns la timp spre a se face diligențele de participare… Pe drum ni s-a spus că drumul spre Slovenia e cam blocat, e Putin în vizită. Văd că rușii par a racola țări în sfera lor de influență, vezi recent cazul Turciei… Mi-am lăsat bagajele la Edelweiss, jos la rastelul de ski, urmând a fi luat prin amabilitatea lui Adi Petrulescu, care pleacă mâine spre casă. Om serios, sobru rudă cu cine știu eu, alt om la fel de serios și cuminte care într-un fel are grijă și de mine, adică Dănuț…

Apropo, sper că nu mă încurc în pseudonimele date aici, dar nici ele să devină definitive. Cum este cazul lui ”Bigu” căruia eu am început frecvent să-i chiar zic așa… deformație profesională de presupus prozator. Căci iată ce mi-am amintit:

Ukrainianul sovietic Ilie Moromete

Asta e ca la Marin Preda, care a cam inventat, a derivat numele ”Moromeții”. Și pe însuși eroul lui de legendă Ilie Moromete. Căci numele personajului era un – așa văd eu – tribut indirect care poate că a salvat un roman genial, adus Uniunii Sovietice ”marea noastră prietenă”, citește Ocupantă, URSS. Nu știu de ce, Preda s-a oprit la Ukraina, azi dușman al rușilor, și l-a ales pe eroul de legendă ukrainieană Ilia Morumeț = Ilie Moromete, ca bază onomastică. Neștiind acestă poveste, dacă veți citi cartea lui Octavian Goga ”Mustul care fierbe”, veți găsi acolo un titlu de capitol, un eseu despre eroul Ukrainianan. Și, vă veți întreba cum dracu Goga, în 1939, scria despre un tip legendar ukrainian al cărui nume e cam același cu un erou valah, născut ulterior, prin anii 50 numit Ilie Moromete…?

Dealtfel, cercetând cărțile de telefon din mai toată țara, arareori veți întâlni, – excepție Bucureștiul unde cred că sunt nume contrafăcute recent, nicidecum de tradiție românească – câteva familii numite ”Moromete”… Adoptate poate de inși care au vrut să-și piardă urma, nu numai evrei, dar și români cu dosare politice neconforme cu regulile comuniste foști țărăniști, legionari, liberali…sau urmași ai lor…Numele, deși sună nu este deloc românesc. Scurt!

Continuare Jurnal

Serbarea s-a deschis s-a dat startul la alergările Trophy. Lume multă, mulți sportivi… În centru lângă ”Drei Gemsen ” bucătarii de la Edeweiss Group ”ucideau” populația cu un grătar uriaș cu cârnați, cartofi prăjiți și scăricică – ei îi spun spare Ribs, sau cam așa ceva.

M-am întâlnit cu mama Titina, am luat o masă și ne-am pus pe curățat oasele, treptele scăricicii de carne. Au venit câștigătorii, și timp de încă două ore au sosit și ceilalți…ne-au ținut companie Tibi cu Emoke și Ana lor răsfățata grupului din România din care ea era cea mai vocală de-acolo din căruciorul ei… Pe la 7 seara o ploaie a cam spart adunarea dar nu înainte ca sponsorul principal, BIGU al nost’, să dea premiile dimpreună cu primarul… Muzici de-ale lor, parade cu câini de vănătoare, costume karintiene, expoziție de trofee, muzici, muzici, muzici… La un moment dat am primit telefon de la Lena. Stupefiant. Cel mai bun prieten din copilărie al copiilor mei a fost găsit mort, căzut în cap de la et 1! Se pare că a încercat să umble la ventilație. Nu era băut, nu nimic. Destinul. Doar 31 de ani… Ce durere pe copiii mei. ”Spike” și familia aveau cofetăria de pe Decebal și tot acolo locuiau. Ce șoc pentru copiii mei, care după moartea lui Adrian Rugină, care trebuia să boteze fetița, pe Eva- Maria nepoata mea, a dispărut în focul de la ”Colectiv”… și, acum vine și povestea cu Spike… Încercări grele le dă Dumnezeu așa devreme copiilor mei. Din acest punct de vedere, eu am avut o existență lineară. Un singur accident am avut la 14 ani când scumpa mea verișoară și prietenă Mioara, a murit de inimă la 15 ani…În rest, toate rudele și apropiații, au dispărut la timpul lor firesc sau prietenii din copilărie mai trăiesc și acum. De pildă, grupul din copilărie, Ionel, Gelu, Antoaneta, Ana lu` fina este ca și mine. Bine și în viață…

Spre seară pe la 22, după un pahar de adio în ”biroul”din bucătărie, cu fetele și cu Josephina, m-am culcat la Edelweiss la et 3. Am dormit cu grijă, așa că m-am sculat de vreo trei ori…

Duminică 31 iulie

Oricum, deși mi-am potrivit ceasul la 4, la 3:30 eram gata cu dușul, îmbrăcat de drum. Mi-am uitat insulina în frigider. Noroc că ăia micii, gașca ”biguleștilor”, mișunau pe la billiard și Miky amabil și sprinten mi-a adus pachetul cu injecțiile mintenaș. La ora fixată Bigu a sosit cu alte două persoane, toate mergând spre Cluj, prin Veneția-Mestre. Deși-mi erau dragi peisajele Italiei și ale Alpilor ei, am cam adormit. La avion am găsit un steward amabil care mi-a pus în pachetul frigorific un element de plastic înghețat – ”pinguin” i se spune. Am scăpat și de grija insulinei. La aeroportul din Cluj, am realizat că m-am întors acasă după coada de la casieria pentru parcări. La Cluj m-a așteptat Bazil Nemeș ruda nevestei mele venit să mă ia. M-am oprit în satul lui Ioan Alexandru, Topa Mică, am luat o bere Ciuc, așa ca de revenire acasă. La intrarea-n comună, Bocșa – serbarea era chiar în curte la Muzeul Bărnuțiu dominat de al doilea bust al Maestrului (Mare Mason) Bărnuț, realizat de Gabriela Manole Adoc și pus prin anii 85 la deschiderea muzeului care-i poartă numele. Mai e un bust în fața bisericii pus în ‘67, realizat de Horea Flămând. Iată, comuniștii au punctat cu 2-0… Cine mă-sa îi mai egalează la vremile astea pestilențiale? Poate primarul cel nou ales, Istvan Demyen, istoric de profesie, care, deși maghiar, a început cu dreptul mandatul, după opinia mea, organizând chiar aceste serbări dedicate marelui român Pașoptist… În ciuda unor cârcoteli – românii din trei sate românești, dând dovadă de neglijență sau prostie…națională – s-ar putea ca madatul unui primar maghiar să fie benefic; un gest de europenism, de integrare. Omul, nu partidul; Omul nu etnia… Vom vedea.

 Că, era să uit, ajuns la Bocșa chiar la fix, cum spuneam, am prins discursurile dedicate lui Bărnuțiu

1

Preotul ortodox al satului,Stelian Gorgan a făcut o slujbă religioasă și a depus o coroană de flori

Eu am spus câteva vorbe și am recitat poezia din programul editat de Mircea Boldea-Colcear, de la Constanța sponsor și sătean, ”Bărnuț e-n noi…”

George Stanca

Bărnuț e-n noi

Ne trage timpul înapoi.

Cu tricolorul drag în tindă

noi ne privim ca-ntr-o oglindă

cătănd spre vremuri la eroi

Bărnuțiu Simion e-n noi!

 

Cu lupta și cu jertfa lui

iubirea-i de norod ne-o spune

că-n Țară nu îs toate bune

și-acuma, azi la sărbătoare

 tot ne apasă o-ntrebare

feciorii noștri unde-s, oare?

Căci, cu amar sunt sălăjenii

li se duc fiii în bejenii

își lasă pruncii singurei

și parcă-i și Bărnuț cu ei…

 

O ține Domnul și cu noi

să ne adune iar în vatră?

Să batem clopote de piatră

si să strigăm cu gals vioi:

Bărnuțiu este iar cu noi!…

 

Bărnuț e-n noi, și noi într-însul

e neamul, sângele, e plânsul

din mică Bocșă ce se-aud

… trece Istoria plângând…

trece Istoria de sânge

Bărnuț este cu ea…și plânge!

2

3

Primarul Istvan Demyen

4

Simion Bărnuțiu – eroul zilei, al Bocșei și al Neamului Românesc

5

Tinerii satului mai știu dansa…și nu se sfiesc să poarte haine țărănești. Numai să dureze…

6

Bătrânii Bocșei…că tinerii îs prin Europa slugăresc la străini…

Am plecat sus acasă, m-am îmbăiat, am dormit câteva ore, apoi am coborât. Program non-stop de muzici populare, dansuri, glume. Pe la 23 ne-am retras… Partea finală a serii am petrecut-o în localul Centrului de turism. Un vin excelent adus de primar din Borla satul lui natal, sat mare producător de vinuri. Am cunoscut o doamnă, alături de soțul său, doamnă din Zalău care va lucra aici la primărie. Și, care a început rău conversația. E acel gen de gafă evocând oiștea-n gard, muci-n fasole, nuca-n perete etc, rostind numele unei prietene de-a sa… Aici fu gafa: e vorba de o persoană care mie mi-a făcut mult rău. E conducătorul complotului reușit împotriva mea, pe când eram director la revista VIP. Deși ne-am mai întâlnit adesea la trenul care ne duce aici de sărbători, și am schimbat ceva amabilități, nu am iertat-o niciodată, oricât de creștinește ar fi. Când simți ura altuia ca o lamă de sabie sub pielea ta, e greu să mai uiți durerea și să ierți. Nu e prea creștinește, dar e omenește. Așa că am decis să nu mai ascund ceea ce gândesc. Nu mai am timp să mint. Am fost extrem de dur cu ei, cei care o cunoșteau pe Igr arătându-le adevărul despre ea. Cum a tras sforile, cum i-a luat pe toți colegii pe rând la o bere să-i convingă să răzvrătească-n contra mea etc. Plus ”aportul” lui Radu GȚ la scoaterea mea..ș.a. Nu-s vulpae cu strugurii dar mi-au făcut oarecum un bine scoțându-mă din lumea ”mondenului”. Care s-a stricat enorm lunecând în chiloțăreală, valvo-cultură, povești de alcov, porno, cultul țigănismelor de șatră, și a roilor care ies cu parnosu la cel mai înalt grad, devenind eroi de seriale improvizate, cu țigani poligami, excentrici, de un prost gust șetrăresc, de care și unii dintre ai lor se jenează. Nu mai sunt țiganii ăia romantici din filmele rusești fie și din serialele PRO, ci o rasă mult inferioară. Li se propovăduiește un cult fals, contra-cost. Pe scurt, ”manelismente” cum le numesc eu. Nu mai era locul meu acolo…poate mă retrăgeam la timp, oricum. Dar ei, gașca sediționarilor mi-au vrut răul…S-a ales praful, după. Șeful a fost omorât de un bețiv pe care eu l-am dat afară și a fost primit de-a doua zi după plecarea mea. Și de ce? Ca să-l ucidă, beat// beți, într-un accident de mașină în urma unei coliziuni cu o basculantă parcată regulamentar…Pe care etilicul șofer nu a zărit-o… Fata asta, Mangansa nu mai știu ce mari realizări are și pe unde. Se mai lipea de câte un primar în campanie…nu știu. Ce a făcut bun e că a înfiat un copil și se ocupă de el, singura chestie care-i liminează o părticiă din hidosu-i chip moral, că de ăla fizic nu poate fi vorba. Pe scurt, o intrigantă care m-a lucrat meseriaș. De la escrocheria sentimentală cu tatăl ei mort și pauperitatea ei insinuată, ca apoi să descopăr că mama ei era cel mai tare doctor din județ, că a operat-o pe soacră-mea de cataractă și cu ce preț…? nu scriu, până la amiciția inexistentă a tatălui ei cu Nichita Stănescu, lucru care m-a făcut să plâng și s-o angajez pe loc… De fapt, asta nu i-o iert doamnei ”Manaigansa- Intrigansa” IGr: faptul că mi-a stors lacrimi ca să mă persuadeze… Mi-a călcat pe lacrimi, s-a pișat pe ele, asta e grav… Intriganta!. Că ei, cuplul din Zalău, m-au întrebat și eu am răspuns ce gândesc exact despre ea. Iaca, o plevă-n calea picioarelor mele, o balegă de evitat s-o și calci…fiindcă pute. Cert este că iată, vin aici în satul soției să mă purific și mă urmărește o vacă hemafrodită a fantomei trecutului. Nu mai am, nene, unde să mă pitesc! Mi se face deja dor de Austria unde ăia habar nu aveau cine sunt până când a apărut timișoreanul ăla surexcitat de la Seeboden…cu uite-l pe GS!

Dar, de ce-mi pierd eu timpul cu o ființă de doi bani, o pleavă umflată parvenită, în stare numai de rele, nu știu? De ce?…așa,că veni vorba!… Bine zicea deși răutăcios, Păunescu Adrian atunci când am încercat să-l împac cu Cristi Minculescu. ”Minculescu…? Cine e ăsta?! Spune-i că eu am treabă cu… Shakespeare, cu Eminescu..”. Și eu am treabă cu Nichita, cu hedoniștii, cu Kellner și Frobenius, cu Houellebek, și clasicii ruși, nu cu Manigansa Intrigansia…că deja mi-a secat rezervorul de venin…

 

 

 

Jurnal Mascat

Luni 1 august

In jur de ora 13 s-a stins Majestatea Sa Regina Ana. Am o poveste interesantă cu Majestata Sa. Iat-o:

 << In memoriam: Regina Ana de Bourbon-Parma a României

In iulie ‘92, cu acordul dlui Câmpeanu, am însoțit delegația care mergea la Versoix cu propunerea către Rege să fie candidatul PNL, la președinția României… Idee inedită, dar unilaterală. Convenția Democrată ar fi trebuit să propună asta. Refuzul, deja istoric, fu determinat de vizita lui Coposu, sosit spre a bloca acțiunea liberală. Rivalitatea PNL-PNȚ reînvia, deși ambele erau pe baricada, anti-comunistă… Ajuns la Versoix, dna Corina secretara Regelui, mi-a spus clar:”presa” nu are acces. I-am zis, precum demult un Ludovic al Franței: ”La presse, c’est moi!”. Presa sunt eu. Eram singurul. Am stat afară, într-o mașină pusă la dispoziție de unul din oamenii Regelui, ca birou de presă. Mi s-a adus un pahar cu oranjadă, pus pe capotă, apoi altul… era o căldură grea… un pahar de vin alb și rece. ”Majestatea Sa Regina ne-a rugat să avem grijă de dvs.” Sosi și un platouaș cu sendviciuri…când, brusc, fui invitat înăuntru. Era o manevră, ca să nu observ sosirea dlui Coposu. Căci, am fost re-poftit iute afară. L-am văzut ieșind cu o mașină condusă de Regină. La întoarcere, însă Regina a clacsonat, dar nu i-a răspuns nimeni. A coborât și mi s-a adresat: ”vedeți, că nici eu nu mai pot intra?!” Și spre amuzamentul meu Regina și-a vârăt două dește-n gură și a fluierat violent… Nimic. Apoi, s-a așezat lângă mine pe bordura înaltă a gardului și m-a întrebat: ”ați primit oranjada, sucul, vinul, sandviciurile? Da, mulțumesc Majestății voastre. Ultimul pahar l-am refuzat în semn de protest. Eu, am venit aici cu alt scop… Oferindu-mi un ”Marlboro” roșu, după ce și-a luat și Majestatea Sa o țigară, mi-a spus: ”Vă promit un interviu cu Regele”. Am refuzat și asta. Nu mai aveam mijlocul cu care să revin la Geneva și să prind avionul… și parcă-mi pare rău și azi….

Ne-am revăzut când Regina a dat o recepție la Casa G Enescu. Și, când mi-a spus cu umor ”acum, puteți să vă luați singur de băut…!”

O doamnă elegantă, normală, fără aroganță, cu distincția discretă a unei majestăți regale, fără a frapa, invedera că este o Regină autentică. Modestia, firescul mi s-au arătat în toată ființa Sa cât I-am fost în preajmă.

Românii de azi, tineretul cinic al țării, nu cred că pot realiza dimensiunile pierderii. Majestatea Sa Regina Ana… intră, fermă și demnă, în Istoria Țării… >>

Jurnal Mascat

JMBLOG JOI 28 iulie

Nu mai am liniște. Mi-am făcut bagajele mari, am repetat cum e cu un singur rucsac în care trebuie să pun laptopul, medicamentele, insulina și ceva rufe, ciorapi, chiloți, o bluză măcar și mai știu eu ce. Mă voi descurca.

M-am trezit de la 6, m-am apucat de celălalt roman al lui Houellebecq pe care l-am luat cu mine. Aseară am comandat prin internet încă o carte de-a lui care-mi lipsea… Îi termin opera vara asta, așa cum am făcut în iarna lui ‘84 când am citit mai toată opera lui Dostoievski având și servici nenormat la primărie…Mi-am rezolvat unele probleme de sănătate, am pus puțină sare-amară pe rana digestiei mele, e groznic. Nu mai merge netul de ieri de dimineață. Mi-a venit divinația ignorantului și am tras câteva secunde din priză mai toate aparatele de la recepție – Dane, păzea! – că nu știu care e serverul sau modemul sau pe mă-sa, cum s-o numi sursa de net. A ținut! Merge brici. Îmi aduc aminte de Sergiu Ionescu de la TVR, care în armată, fiindcă șeful lui știa că lucrează la TVR, l-a trimis la club să repare televizorul. Păi, eu sunt regizor- tv, nu tehnician. Bă, dacă lucrezi la televiziune vrei să mă minți că nu știi cum merge televizorul? Marș la club! Acolo, Sergiu a-ntors aparatul pe toate părțile, l-a bibilit, a apăsat pe toate butoanele…Nimic. Atunci, nervos și-a ”băgat picioarele” și i-a dat aparatului un pumn. A început să funcționeze. ”Păi vezi, bă,că te pricepi, ce ziceai că…?”

La prânz fetele și Mama Titina au plecat cu Bigu prin oraș. Am vrut să strâng masa de afară și am descoperit că n-am terminat cafeaua… mi-am băgat botul că era păcat să o arunc. Înăuntrul cafelei era o albină mare care m-a mușcat exact de ce am eu mai ascuțit când mă exprim verbal: limba. Vârful limbii… Folclor orășenesc: ”-Magaleno, spune drept// cine te-a mușcat dă pept?… -Să vă spui ce s-a-ntâmplat, o albină, m-a mușcat! -Magdaleno, tu mă minți // Că albina n-are dinți…

Am intrat în panică, am sunat la Lena, mi-a zis calm că și Ana, la 11 ani, aflată la Viena a pățit la fel și s-a tratat cu sare, s-a frecat pe limbă cu sare…Așa am făcut și eu. A mers. Bag de seamă că poporul austriac prieten și fost vecin ne dă cu albine-n gură, nouă românilor, mai bine decât… Să-i ia dracu cu albine și cu bondari cu tot…

Căci, paraflazând un englez,

Vacile austriece dau cotletele austriece datorită domnișoarelor bătrâne. Care cresc pisici, care mănâncă șoarecii, care se hrănesc cu bondari, care bodnari supraviețuind, polenizează iarba, care dă fânul, care este principala hrană a vacilor, care dau cotletele cu care se hrănesc austriecii… Genial lanț pseudo-trofic…

 

Ascult cu urechile umplute de căști și muzică, nu zgomot – cu limba-n repaos – Guitar Legends – 1992 – Full Concert. Cu Satriani, Steve Vai, Paul Rodgers… Apoi muzicuțiști celebri. Am început cu Sugar Blue cu care am băut un whisky la un club din București când a fost acum ceva ani, invitat de Marcian Petrescu…simpatici băieți. Sugar e genial, fabulos e un colos al muzicuței. Am continuat cu Big Walter Horton – Blues Harp Shuffle, Sonny Boy Williamson – solo, Charlie Musselwhite – Richard Bargel ch, un slow blues.

Stop!A venit Bigu cu o lămâie să-mi dezumfle limba. Caraghioasă situație. Parcă regret că am expus-o, fiindcă eu cunosc bine apetitul românilor de a face mișto pe teme asta. Iar eu sunt într-o șară fără umor, meine Dammen und Herren…Mai ales că e vorba despre limbă. Un organ principal al procesului de hrană… a organismului…că voi, măgarilor chiar la mâncare o să vă gândiți, golanilor! Da, chiar voi, ăștia de mă citiți, să vă fie rușine… huuuoooo!!!

…glumeam desigur… Dammen und Herren! Plec la plimbare…

 

ULTIMA ORĂ!!!

In urma cererii mele de a fi membru al Club Aristocatic Rapid, acum,a greu, cănd clubul meu iubit se află la mare anaghie am primit

mail

sunt onorat că am fost primit, acceptat în rândul Club Aristocratic ”Rapid”.

rapidrapid2

 

 

 

 

 

 

Mai ales acum, la momentele grele ale existenței echipei noastre de suflet. 

Rapid nu moare!

Rapid pentru eternitate!

lect univ, ing, dr George Stanca

 

Lucrul mă bucură nespus. Căci, de ce să nu recunosc, inițial nu am susținut ideea unei Aristocrții Rapidiste, antecesorii mei întru Rapid, bunicul și tata, fiind ambii niște modești maiștri la Uzinele ”Grivița”… Cred că vor fi mândri de mine, de acolo de unde s-au retras pe vecie…

Iată-mă și aristocrat întru Rapid…

Dumnezeu cu noi!

Jurnal Mascat

jm

BLOG Miercuri 27 iulie

Nu sunt eu sub mască…

 

Azi, o zi amestecată. Ba soare – am prins ceva plajă – ba ploaie. Nu poți să ieși să te plimbi, nu poți decât să stai în minunatul balcon și să privești, să respiri aerul curat, cu tot cu a sa răcoare. Așa am reușit să termin de citit cartea de care am tot tras căci nu voiam să se mai sfârșească. Minunată viziune a lui Houellebecq asupra viitorului omenirii.O duioșie cinică. Minunată în sensul că pare cel mai aproape de realitate. Sfârșitul lumii omenești prin tot felul de explozii nucleare, apariția neo-umanilor care nu mai au sentimente, nu urăsc, nu iubesc.Nici roboți nu le poși zice… Un om fad dar dezbărat de animalul din el. Observă bine lumea Michel… Probabil după ce termin și ”Particulele elementare ” o pun de un eseu… deși am mai comandat la București ceva din cărțile sale.

Apropoiata plecare spre țară, mă strică. Lenevesc, cum spuneam. Ana m-a prins pe Skype și mi-a reproșat că m-am cam îngrășat. Iar…?! Să văd poimâine la proba pantalonilor.Căci, de mai mult de o lună eu am mers numai în șort.

Lena, de dimineață m-a trezit să-i scriu încă un text despre oamenii simpli din sat, cei care au rămas în vatră. Mi-a ieșit ceva atât de bine simțit, că am făcut-o să plângă, a intrat în depresie și și-a adus aminte că mama ei s-a plâns că ea n-o făcut școală cât o vrut și o fos’ țânută acasă. Asta o făcea pe Lena să plângă. I-am spus – tot, plângând ca un bou dintr-o solidaritate casnică pișiecioasă și matinală – că și mama la fel, a făcut 6 clase și gata, la cratiță! Fratele ei unchiu Ionel a fost inginer, a terminat Academia Militară. La gradul de maior în armată fu scos politic și apoi pus până la pensie director de tipografia din Baia Mare… Mama, căraia îi mergea mintea brici, m-a făcut pe mine și pe sora Angelica, ne-a crescut, ne-a îngrijit, a suferit un divorț de golanul de Stanca bunul meu tată… și a plecat la Domnul cu curtea plină de nepoți și strănepoți… ce e ”rateu” e-n asta ? La fel soacra-mea Susana… cu patru prunci a apucat o droaie de nepoți, ba pot să și spun câți : 8 ! Și o strănepoată, Maria scumpa de la Iași…

Dar, cred că Lena are altă boală, e stresată fiindcă trage să aibă mai multe zile de concediu și apoi… hai să fiu cinstit: îi este de dor de mine… și mie de ea…

Gata mamă, vine băiatu! Ne vedem la Bocșa, la ziua satului.

Am scris un poem patriotic pentru programul serbării bocșene. Mi-a ieșit chiar decent. Mi se pare că sună coșbucian,cum îi plăcea lui Badea Florian socru-meu; sau păunescian; sau ca Oct. Goga; sau ca… toate au un ton comun. Care azi, în urechile bovine și cibernetice ale generației curente – cinicii și nesimțiții – pare oarecum desuet, sau caraghios…

Mama Titina m-a aprobat când i l-am citit. Apropo, azi, în timpul mesei de prânz, m-a sunat noul președinte al PRM, dl Adrian Popescu, de parcă mi-a și citit poemul proaspăt – nu avea cum… – și m-a invitat la o discuție. Mama Titina a sărit scurt că vrea și ea. Căci, are un patriotism pragmatic, și un simț critic extrem de acut. Plus, că e un spirit criitic extrem de ofensiv, voluntar și analitic. Deh, avocată din popor, monșer…! Vom vedea, la București…

Nu mai spun că am citit azi dimineață că și Marian Munteanu vrea, lucrează la un partid. Dar, iată, deja două pe o singură direcție…Căci, deși mă feresc de politică, ba chiar detest chestiunea, un nou partid românesc, patriotic nu patriotard, se impune în peisajul dezolant al politichiei mioritice…Ne-o ajunge și nouă cu UDMR mereu la guvernare,ei fiind mereu cu ”ai noștri” ca românu imparțial. Mi-e o scârbă metafizică apropo de beliții, acoperișii, turceștii, nudiștii băsescani; unii rebotezați în liberali. Detest cu sinceritate liberalii parveniți sau proaspăt vopsiți de dragul de a fi alături de Johannis, exact numai cât o fie dumnealui Number One…apoi altă barcă. Căci, cine mai e de la liberalii vechi? Orban, sabotat mereu; Antonescu tras pe dreapta printr-un șantaj scurt și letal… Tăriceanu cu partidițu lui… Ei, dar când îi văd pă Pedeliștii ăia care ne-au nenorocit…?… pe Boc fir-ar…,mă abțin, deși nu am avut intenții vulgare, nu am zis ”băga-mi-aș…” și nici ”fu-…” dar o fac de câte ori aud de el. De canalia asta piticoată, obiaua lu’ Băse…

Poate vine un val tânăr… să-i măture pe toți excremenții ăștia…, nu la clișeul ăla stafidit zis ”groapa de gunoi a istoriei”, ci la haznaua cu căcat a neamului… arde-i-ar…fu…băg…mu…căc…piz…

Noapte bună…popor!

1 2 3 24