Lenea mioritcă a nesimțirii

Avem mereu o realitate de toamnă. Steaua, atunci când joacă într-o competiție euro, spre deosebire de o altă echipă eventual campioană, (Galați, Uziceni, Giurgiu) se mai agață de vreun scor dătător de speranțe. Steaua. Găsesc că asta e o mare parșivenie a sfinților ei căci la final și ea pierde lamentabil.

Mult mai cinstit, mai direct și mai creștinește procedează ceilați. Ultima pildă Astra. Nu se mai complică, nu se mai implică. AS Roma – Astra Giurgiu 0-4. Alibiul lor : ”asta e, domnule, diferența dinte fotbalul nostru și cel al lor…”Și, gata. Adică, de ce să ne apucăm noi să stricăm tradiția și imaginea unor mari echipe. Să deranjăm. Și, mai ales, de ce să ne strofocăm, să ne omorâm, să ne obosim? Realitatea ne dă comoditatea… Nu poți să-i bați pe ăștia! Ceea ce dintr-o tagedie, a pierde cu 0-4 la Roma e jenat de penibil sau invers, se transformă într-o chestie călduță. Chiar accesibilă și scuzabilă.

Sincer să fiu, personal mă și mir că cele două vedete în care însămânțasem și noi ceva speranțe, Budescu și Alibec, au fost în nota meciului. Mediocrissimi. Molatecissimi. Mortalecissimi. Obiele umede puse la soare. Căci, am recunoscut cu toții axioma că ”fotbalul italian e cu mult peste cel românesc”, cam cu vreo 4 clase… Iar, ei vedetele bune la noi în mlaștina mioritică, acolo cu două fente, un dribling și un gol de la 35 de metri, trăiesc super-mișto acasă. Titulari, belferi… Căci, s-a spus, am mai amintit-o ca scuză: așa-i tot fotbalul românesc. Nu, copii tatii! Așa e toată țara! În toate domeniile. Ce merge bine pe la noi ? Poate prostituția politică. Corupția. Bugetofagia. Guvernul pus de la Bruxeles și sfințit de Soros? Cuminte. Tehnobedient. Ascultă de șefi. Președintele? Neutru. Atât de neutru că nu se amestecă nici în treburile noastre interne…

Mă uitam la bătrânul de 40 de ani Totti – câtă determinare la un meci oarecare pentru Majestatea sa fotbalistică. la acest meci el trebuia să inte, să facă o cursă de-a lungul terenului. Să de o pasă apoi să plece acasă… Dar la resemnarea lui Alibec v-ați uitat? Dar la absenteismul nobiliar, boieresc al lui Budescu ați privit. Ăstora le trebuie un antrenor ca Lucescu să facă din ei – telente, nene ! – ce a re-făcut din Lupu. Dar, Luce are prea multă treabă… e prins cu echipa favorită a Țarului… Aș zice că prestația aia de circ în stol anti-romantic a fost căntecul de lebădă al Astrei. Jalnic song. În drumul spre cimitirul campioanelor. Galați, Urziceni…

Suntem mici! Prea mici! Insignifianți. Puturoși. Indolenți. Ca fotbal, nu ca popor…Ca popor suntem mai rău… nu existăm. Asta vor și unii inamici, dușmani ai poporului, detractori, vânzători de neam și țară…și, mai ales, noi înșine ! Ne e o leeeeneeee…

O polemică folkistă

Apropo de scrisoarea mea către decedatul Vali Sterian, mă combate un MM-folkist.

[ L-am urmărit pe Youtube, nu-i chiar rău pe unele texte slabe…]

În anumite locuri are dreptate. Nu amănunțesc. Numai că eu îl puneam la curent pe un Vali imaginar, cu ce mai e prin folk. Cu deosebire era o trecere, în revistă , câteva rânduri rapidă, sentimentală a apropiaților lui//noștri. Care, implica unele omiteri de persoane. Totul, încadrat în 2400 de semne impuse tipografic. Nicidecum o analiză exhaustivă. Până să citesc eu textul lui MM , mi s-a spus că e decent. Nu, nu e ! E, clar, mâna unui individ tutelar, grobian. E suflul etilic al ”omului de cultură”, folk , care a emis celebra sintagmă poetică ”Pișa-m-aș pe mormântul tău, George Stanca! ”… reprezentativă pentru spiritul lor…

Așa că dle MM, articolul tău nu prea e al tău… dar îți înțelg cu compasiune obediența. De fapt, asta desparte folkul: vulgaritatea gratuită și morbidă a unor mici grupări, din care MM faci parte cu maculată mândrie.

Nici vorbă să mă refer la TOT folkul de azi, la cel decent și autentic, dar încep să cred că, pe anumite falii, dacă mă bag în folk mă mănâncă purceii. Mangalițele, porcii cei mari stau ascunși pe paie, la coteț.

Promit. N-o să se mai întâmple…e ultima replică. Mă tem. Pe criza asta de dezinfectante…

Jurnal Mascat

Miercuri 7 septembrie – Duminica 18 septembrie

Lena a plecat de la 2 MAI, urgent, alaltăieri la București cu ceva treburi. Merge cu Luci prins de problemele FRL, vor să concedieze secretarul Federației. Începe războiul. Eu zac. Lecturi din Houellebecq ”Harta și teritoriul”. M-a atins boala. O răceală. De la ce, din ce cauză nu știu, dar o am. Fără febră. Astă-seară Lena a venit și Lena, cu Florin după ce aseară a dormit acasă. Luci mai zăbovește p-acolo. Lena a adus și cărțile mele și m-a somat ca astă-seară să recit după cină. Pe ideia veche matrimonial-teroristă:” fă, dragă, și tu ceva să te remarci!”, universal valabilă partout…Am făcut-o cu success, cred eu…Ba, am primit și două lucrări cadou la final de la dl Victor Ioan Cacovean – un Balcic; și o vază cu flori – un tablou, desigur – de la doamna Maria Nera.

Joi 8 septembrie

M-am culcat copt și m-am tezit la fel, ba mai rău…Nimic deosebit. Ca un leu în cușcă. Rănit și belit. Culmea este că nu am febră da tot organismul se comport de parcă aș avea. Nu am nicio inflamație la amigdale sau la gât, dar mă ustură ambele de parcă ar fi bolnave. Stare generală proastă, amețeli. Abia am ieșit din cameră. M-a văzut soarele ca de-o fotografie și gata. Somnolență diurnă și parcă vâd – acum e 8:48 – că nu pot dormi la noapte. Sunt ud, nu transpirat ci doar umectat… Ciudat.Rău nu mai am chef de scris o să revin ăn mare, în rezumat. Ce să scriu, că mă trezesc leoarcă, apoi după duș și mic dejun mă pun pe citit și pe documentare scriere de aticol curent la Click?Că seara nu mai am chef să stau la celebrele tclale la vinușuri bune cu Luci și prietenii? Mă bag în pat de la 22? Nici la tv nu mă uit? Nici pohtă de cetit nu am?Noroc că mă mai ăndeamnă Lena e un suport moral? Dar, dacă merg acasă ce fac?Zac la et 4? Pe caniculă, bună treabă.Așa, cănd m-am ănzdrăvenit, am mai mers la plajă, la marginea 2 MAIului.Soare, baia cu dopuri în urechi, plajă, apa mării lună și plăcută fără încrețituri, fac și baie, inot aren’t la consumul glicemic care m-a păcălit odată… Hai că a trecut ceva vreme și scriu acum :

Sâmbătă 17 septembrie

”Vaporașul” lui Alfred

Ce să mai spun? Sunt sastisit de scris. Nu am chef abia le scald cu Scrisorile de la Click. La mare, moleșit și apoi bolnav … Ce am câștigat la 2 MAI e afecțiunea sinceră a celor doi Luca, doamna și el. Dar cea mai interesantă experiență a fost într-o zi când cu Lena, Marian și Gabi a lui, am fost la ”Zona Buculei” lângă splendida casă a sculptorului. Acolo, jos, era o crăpătură adâncă-n mal. Plină de mărăcini. Când m-am apropiat, am văzut la jumatea înălțimii, pe dreapta, un closet construit din cărămidă. Apoi, pe mal o șalupă și un tânăr ce o trăgea, o aranja la mal. M-am apropiat și am zărit o casă -n toată regula pe fundătura V-ului creat de mal. Un conteiner infundat acolo și spațiul rămas între el și mal acoperit cu stuf. O vremelnică locuință de vară. Mă duc la om mă prezint, el Daniel, locuitor din zonă.Bem cu toții un pahar de șampanie – da era Sf Marie Mică, 8 septembrie, ziua lui Marian… Apar dinspre ”malul Buculei” și alte 2 persoane. Un domn ceva mai vârstnic aude numele meu prezentîându-mă și zice, ”scriitorul ?”, da, zic. Și nu mă mai știi George ? Sunt Alfred Neagu, de la Albatros…! Am sărit și l-am pupat. Ultima oară ne-am văzut când mi-a adus cartea memoriile doctorului lui Mao să o public în revista VIP unde eram director, 1995-6. Atunci când m-a sunat Adrian Năstase ca peieten nu ca ministru de externe să mă roage să cam opresc pulicara acelei cărși în foileton. S-au cam supărat tovarății chinezi ”, mi-a zis…I-am spus că, se face.Nu de alta dar, serialul chiar urma să se incheie…Povestea e mai lungă. Ce faci aici, Alferd? Locuiesc pe un yacht construit de mine, în portul Limanu !!! – Parrrdon?! – Am stat și iarna. Am revenit în aprilie și de atunci… asta e casa mea. Aici la 2 mai sunt ca să arăt că alături de acest băiat, Daniel Dima, nu sunt singurul nebun… Zic eu, Frumos! Romantic ! Am fost apoi peste două zile la Limanu la el. Vecinul lui Alfred e un yacht uriaș, dotat, nu mă pricep a descrie ce nu știu, Oricum ceva mare. Păi, titularul e Marcu Mihai…I-auzi!Small world! Păi, a venit, zic eu, tot pe la mine pe la VIP cam tot atunci cînd cu Mao, să-mi spună că stătea în Elveția și că vindea ambarcațiuni la noi. Cine dracu să cumpere, am zis atunci? Ei bine, portul Limanu, e plin de ambarcațiuni sophisticate, de VIP uri, iar localitatea Limanu a devenit déjà ceva de lux. Are și restaurant și hotel cu tot ce trebuie. Și baie are, căci omul meu, astă iarnă nu se îmbăia pe yacht ci în baia stabilimentului…Fascinant loc. Marcu al meu era inginer, fost student la Facult de Instalații pe când eu la Construcții Civil. Culmea nu ne băteam în bărci, ci pe un spațiu, o sală de spectacole, de la Rectoratul pt Cții. Eu eram solistul de la trupa Odeon, STOP!

Ulterior a apărut una cu același nume dar criminală. Proto-manelistă… NU E AIA!

Iar Marcu cânta cu o alta tot afiliată la Inst Cții. Neutrino, parcă…nu mai știu exact numele… O, ce bucurie să dau de urmele sale…

În fine, ce atâtea amănunte ? Sar zilele banale căci azi, când scriu de-adevpărat amintiri de alaltăieri, nu jurnal este pe bune

Sâmbătă 17 septembrie

Sunt în fine, la Bistrița venit de la Dej, unde am prestat un spectacol folk- poezie pentu copiii cu dizabilități. Și, de cine dau acolo? De dl Traian Cozma. Folkist, compozitor. Dispărut pt mine din 1974 când cânta cu Marcela Saftiuc, și era în topul meu de la Flacăra cu piesa Olean…versuri de Monica Mărgineanu, cred. Ba,acum c\nd ne-am ”dezvăluit” cca 250 kg împreună, el mi-a zis că mă știa și mai de mult: de când eram solist vocal la Odeon si student la Cții Civile, mamăăăăă….Lucru care m-a răscolit. 1965!!! Fetelooooor! A revenit în România după 29 de ani de viață în Australia. Pe care o urăște. Punct! Soția urmează să revină, e căsătorit cu o doamnă maghiară, care este la rându-i deja mamă, ‘nț’!- nț! Ce dramă. Fiica nu mai vrea -n România, el vrea acasă cu soția. Numai personajul ”Soția” să nu fii în piesa asta, Dumnezeule, cum să te împarți? Aș crede după cazurile Marcu și Cozma că la bătrânețea te cam trage pământul… Traian, – un firicel de om lungan și slăbănog, ață pe vremuri, azi are 140 de kg, și un diabet pe care-l neglijează, foarte rău, copiii… căci are pielea blond-maronie. O spun îngrijorat, mănâncă orice în orice cantitate, fără regim. Așa ceva rar am întâlnit. Sinucigaș.Eu vorbesc, care țin regim, îmi iau medicamentele la timp numai că acum le-am cam uitat acasă, așa că la Sighișoara-ntr-o farmacie am blocat vânzarea ca să-mi acopăr medicamentele pe o săptâmînă… eu care –mi fac 2-3 insuline rapide pe zi și una bazală pe noapte… apoi mă dedau la vinuri seci, eu vorbesc?

Gașca de spectacol a fost drăguță: ZoB actor și să zicem, folkist. Ciudat. Cântecele lui – a început cu Nichita bruscamente… – sunt dizate, țipate, șoptite, sugerate, gemute acompaniate de chitară. Un procedeu jazzistic, dar nu e musai jazz; poți spune folk-jazz, dar cu texte alese non – rimate, cu șerpuire specifică, fără refrene, fără A-B//A-B ;mai degrabă ia-ș zice eu ”song metafizic”, recitare-cântec… greu de încadrat. Dacă ai și ceva îngăduință și bunăvoință. Că, dacă n-ai …nu prea există. Oricum, am urmărit reacția publicului, îndeobște mai puțin atent la text – din păcate. ar fi mai atent la refrenul… care nu există…dar sensibil la urletele muzicale; omul are un bas-bariton sănătos și bine controlat, e actor ce mama dracu ! Îl mai ajută expresivitatea, iar, actor! Și fizicul,de ce nu? E un ins înalt, filiform, brunet, cu plete lungi până la creasta feselor ; are alura, vertical unei scrumbii; plete, pe care le manevrează ca décor, fundal când strânse-n în coadă, când libere. E cev din actor, diseur, recitator… și, cu tot evantalierea pletelor, cu toată scremerea vocală, cu toată chitara ciupită sau agresată…cântăreț niciodată !!! Nevăr, măi nene! At tansmite ceva, căci nu fu fluierat sau ignorat; publicul îi urmărește intrigat, inciudat răcnetele uneori și muzicale, și îi suportă cu stoicism lungimile, excesele ascenice, iritante, artificiale, ilogice artisticește…caracterul i-o fi la fel de haotic și labil? Întreb nu dau cu răgnatul… Un mic ” fenomen” ce intrigă…practicant al unei ”arte” absconse,atât de pitită-n stufărișul muzichiiei, care va să zică că nu se există…

Cantonarea sa, staționarea, râmânerea la recitare cu acompaniament simplu la ghitară i-ar fi benefică și eficace.Altfel, ”nula-nula”, cum zic vecinii de la Sud.

Ei bine, pe lângă Tic Petroșel de fapt sufletul mișcării, care cântă în maniera unui folk-free – și cred că vrea să impună stilul acest, ceea ce nu e rău – au mai venit și câțiva ”clasici”.

Maria Gheorghiu cu glasul ei de cristal pur și binecunoascutele-i songuri curcubelicoase…. Clasicul, retractilul, intimistul, liricul și taremuzicalul bistrițean Florin Săsărman. Distinsul poet folk Dinu Olărașu. Cu cântecele sale intimiste, serioase și ironice. De fapt, la el se întrevede o ironie fină, imperceptibilă în tot ce face. Joacă o nesiguranță, o nepricepere, o naivitate continuă. Joacă. Este, cred, pielea lui de zi…ba, de toate zilele. Căci, Dinu parcă ascunde ceva de lume. Glumește, râde, bea bere, bea vin, cafele, bea cu noi și apoi roșindu-se la față, scapă sentințe… E un tip misterios și fascinant. Nu depistez la el deloc, prin contrast cu ZoB, pașiveniile histrionice ale lumii din care face parte cea a scenei, nici maniile specifice ei. Dinu are o candoare virginală, deci vulnerabilă. La un eventual călcat în picioare de către semeni el râde senin ca pruncul. Iar, la așa ceva, rămâne ”la toate rece„; i se rupe; ba, chiar cred că are un cinism abscons. Am senzația că își râde de semeni : ”știam eu, parșivilor, că așa sunteți, ați mușcat cu toate fălcile din momelile mele!”… Nu știu cât risc adjectivându-l pe Dinu ca fiind un ”angelic în stare pură”…

Iar, dacă e parșiv, îi iese de minune, bravo!

Nu știu, nu știu de ce, Doamne, dar dincolo de veselul, ludicul, ironicul Olărașu văd un pesonaj tragic. Dar, să fiu iertat, am băut și eu în zilele alea de vedera strâmbă…pot greși. Poate am percepții eronate. Nu contează.Mai mult, asta me-a apropiat pe Dinu. Ne-am considerat din același show personal nu de pe scenă… Am jucat un joc pe care-l vedea toată lumea, dar nu-l pricepeam decât noi doi.

Dej un oraș nou pentru mine.Nu am mai călcat pe aici. Fabulos oraș de munte ardelenesc tipic.Pus pe coline.Una și cea mai frumoasă e cea unde am astat. Stsșiunea Toroc. Un complex balnear cu variante ăn lemn acoperint toa felul de ape sărate, calde, dulci etc.Noi toși am stat ăn trun spașiu rotund, cu camera fagura ăn jurul unui centru geometric prin care se cobora pe scări direct ljos la pater unde erau Jacuzzi, bazinul și celeleate.Nu am avut vreme să tot văd și celelelte, dar mi-aș dori să am și să stau aici o vreme…M-a căutat și Mișu Rosemberg amicul meu și colegul Lenei, unul dinte cei 11 evrei din oraș, ba unul revenit din Israel…

La Dej am descoperit pe lângă un primar ferm și o viceprimăriță simpatică tânără, o gazdă ideală care m-a invitat să revin când vreau, ceea ce îmi doresc. Dar gazda reală Monica ajutată de cei doi băieți ai săi a fost de necrezut pentu zilele de azi. Devotată. Ne făcea cafea de acasă și venea cu ea la hotel, fiindcă acolo nu am avut. Era hotelul primăriei și ăncă nu era totul pus la punct pentru niște artiști cu viașă iregulată. Ea, se ocupa de tot și de toate. Mai rar așa devotament. Am cunoscut și pe un mare amator de folk și poezie venit cu poetul clujean Sandu Cătinean, dl economist – recomandat ca al 14-lea din lume – Jacob Altman. Robust.Albit, cu o mustață ”pe oală”cum Ion Țiriac pe vremuri.Vestă albă, tricou roșu, șinută spotivă. Arată ca un practicant curent de sporturi sau client al sălilor de fitnaess…Un savant cu o figură de aruncător de ciocan, fără a glumi idiot. Omul de tip nou contrastînd cu figura savantului distrat indusă de filmele americane și nu numai…Era însoțit cf pozelor trimise ulterior,:

Foto: Sorina Altman, Rodica Mureșan, Eugenia Corpodean -Ciceu, Liliana Moldovan, Sandu Cătinean, Nadia Farcaș, Iacob Altman, Medana Berciu

1 2 3

Foto: Eu, primarul Costan Morar, viceprimarul Teodora Muncelean, Justina Petroșel -sufletul acțiunii, poetul Sandu Cătinean

4 5 6 7 8 9

Cu corespondenta ” Așii români” Liliana Moldovan revistă germană de lb română condusă de fosta mea studentă la Valahia Pitești, Ionela Van Reiss.Liliana a scos o cate de interviuri cu persoane cu dizabilități: ”Eroii imposibilului”.

 

Muresan, Sorina Altman ; Rodica Muresan, Eugenia Corpodean Ciceu, Liliana Moldovan,, Sandu Catinean, Nadia Farcas, Iacob Altman, Medana Berciu

Sâmbătă 17 septembrie

Am plecat din Dej cu ei, cu mașina lui ZoB, eu doar până la Bistrița. Singur în hotel ”Cora” mi-au țiuit urechile și … m-am pus pe scris. Simțeam o revelație, o bucuie cam tot ce a fost în planul comunicării cu Dinu. Agrementat de comicăriile inutile ale celuilalt ins. Un cabotinaj subțire și un histrionism pavenit, inistnt, lingușitor, lucitor deși uneori grețos dar, culmea, digerabil…

Spre seară am sunat la ZoB care mi-a spus cu o voce destul de incertă…că a rămas la Dinu, la Sighișoara, dar Dinu nu era acolo. Cred că de fapt nici el nu prea era, căci mi-a răspuns cu o voce rece și străină, ostilă chiar. Era contrar total sentimentelor cu care am sunat eu…și mai ales celor pe care le afișase el ostentativ față de mine pe tot parcursul de la București la Dej, inclusiv. Mi s-a părut un afront chiar, o sfidare mârlănească și-n ton și-n semiton…Asta, repet intrigat, după… după toată mieroșenia și osanalele dedicate-mi pe drumul spre Dej. Parșivenia lumii, măi frate!Cameleonism.Histrionism. Ipocrizie.Perfidie. Încep să o înțeleg și pe tovarășa Elena Ceaușescu care nu suporta actorii. Zicea că aștia se prefac și-n viață…

Oricum, acum am primit de la Dinu ceea ce a simțit și el în versuri pentru micul nostru grup ad-hoc: un poem; niște versuri. Eu erm déjà pregătit cu două poeme ale mele.Că, ce să faci singur într-o cameră de hotel, post factum, post spectacol, când îți țiuie urechile de singurătate ca sirena lui Titanic. Primul poem fu dintr-un elan sexual libertin, trist și onanist; al doilea din ludismul prieteniei vremelnic născute, comunicării fluidă deci pasageră dintre noi…Lui Dinu cred că i l-am trimis numai pe al doilea…

Cronologic fiind eu primul – am scris cât ei erau pe drum – încep cu ale mele. Spontaneități, intenții, zdrențe de sentimente și idei, haos. Căci, de la haos începe poezia…

al 2-lea poem

Song de labă tristă

Pentru Dinu si Z- nebunii mei de vin alb-sec ro(b)ind pe lânga blonda Maria Curcubeea

Cum sare verde clorofilei seva vieții

cum ne jucăm cu limba-n plimba dimineții

când ne jucăm cu limba-n plimba mă-sii

și cum pământul tot rămâne fără osii

se clatăină și se bălăngănește

ne ținem de burtă nut și feder, clește

să nu se ducă tot pământu-n hău

să-l mâniem din nou pe Dumnezeu

-”Tu ești, mă de vină ! Nu sunt, nu sunt eu!”

Ne jucăm cu firea, cu dumnezeirea

ca golanii Dharma, Krishna, cu Psaltirea

ne scăldăm în ape ludice și calde

sau plonjăm bezmetici în negrele halde

în sterilul vieții jalnică pustie

ne jucăm cu puța în materii, vie

metafizici albe tragem tot pe nas

cu seringi sterile-i facem în necaz

haldei de sterile pusă-n miez de braz

brăzduim terenul să dispară fierul

să spargă cochilii, să se scape hamul

să dispară totul: Țara, râul ramul…să se ducă neamul

pe un deț, cinzeacă, pe-un potir, o halbă

in pahare lise de licoare albă

vinul din potire limpede să curgă

să-alergăm setoși o blondă demiurgă

ce se pierde-n zare printre curcubee

să nutrim spre nuri-i doar gânduri atee

noi golanii Dharma ea o dumnezee

noi îngeri famelici ea simplă femeie

Bieți golani de Dharma

 ne lipsește karma !

Karma Kaliuga…

Ați belit păstruga…!

Întâiul

Simfonică

Nu știu-n ce cromatici să te-nfățișez

 ascult Albinoni și mă mastubez

nu mă simt bine par că-s un diez

pus să altereze nota sănătoasă

căci, iubită zână, ești cea mai frumoasă

dintr-o simfonie

 ce mi-o scriu doar mie

să ți-o cânt prințesă

să ți-o cânt doar ție

când frenetic gându-mi

zboară spre mata

și te simt în palmă

porumbița mea…

Și, ce zice Dinu Olărașu,

Vânam ceva
Prin infiniții codri
Pândeam cuvintele subțiri
Vocalele cu abur
Consoanele subpământene

Vânam astfel în amurg
Și nu vorbeam unul cu altul
Nu iroseam vreun glonte-n vreo creangă
Decât în noi trăgând, în joacă, uneori,
Ca să simțim că n-am murit măcar

Vânam o stare
Roșie vajnică strălucie

N-a fost să fie
Ne-am îmbătat cu luna…

 Dinu Olarasu
 Cu tot doru`

______________________________________________________

Lui ZoB încă nu i-am trimis nimic, căci nu am e-mailul lui și după discuția ultimă, aia tulbure, aștept să mă sune dumnealui…Indoi-m-aș…Ce păcat că din câte mi se pare – și nu mi se pare, e cert – a cam borât bruscamente peste niște sentimente spontane…din păcate subțiate ca o pișoarcă din motive mult prea etilice. Jos Alcoolul ! Jos cei ce se lasă băuți de el…

Duminică 18 Septembrie

La Bistrița

Seara de sâmbătă a trecut cu mici enervări, un chef de puștani, un majorat în care Andrei sărbătoritul își băga și scotea membrul din dotare cu glas tare. M-am uitat urât la el și a tăcut o vreme. Eram la grădina hotel ”Cora”…Puștime lăbară, și vulgară… Vai, Doamne, și ce fete frumoase aveau ! Și care acceptau, se umileau ascultând vulgaritățile sărbătoritului. Care, cred, că la frecvența cu care își băga ilustru-i membru în diverse mame, guri și diferite obiecte neînsuflețite nu cred să-l fi folosit vreodată. Pe el, pe membru…Era doar o aspirație animalică dintr-o tinerețe hormonală. Ce labagii siniștri ăștia, pixelii noii generații ! Generația cyber-onaniei…Am urcat și m-am culcat cu căștile pe ureche, după ce o mamă – or mama lu’ Andrei – a venit afară la grădină și le-a spus ”Copii, haideți la dans, uite ce manele frumoase avem!” Ce să mai zic de mamă și de mama sa ? Deși păreau albi de neam romîni, maghiari …ce să mai zic de neamul lor…? M-am culcat pe la 23. Am pus un Vanghelis de trei ore și când s-a gătat era liniște peste tot.

Gazda mea, minunatul om, ferment de cultură directorul Casei Sindicatelor, Sandu Cățcăuan care ieri a fost la țară, la cartofi, a venit devreme. Am băut cafeaua am dejunat, apoi mi-a propus să mergem, pre-mergem, la Coșbuc. Azi e ”Nunta Zamfirei”. Nu s-a mai făcut de ani…Pe drum, Năsăudul romantic, nu l-am mai văzut de când eram PR la Cooperație. 2000. Apoi, valea Sălăuței, Hordou. Poliție, lume multă. Ciopor de tineri chiar la podul acoperit – destul de obosist și trist, gri – despre care știu că e monument istoric. Alaiul de bază era în fața bisericii. Unde un soi de trăsură joasă, un car urma să plece cu mirii spre locul numit Plopii lui Coșbuc. Era chiar poiana largă care se afla la dreapta drumului pe care coboram prin 1988 cu marelepictor prietenul Vasile Chinschi descinzînd de la caza părintească a doctorului Leon Zăgrean. Prof univ. Pe care nu l-am mai recunoascut. M-a trs de mânecă… urma să fie făcut cetățean de onoare. E șeful catedrei de Fiziologie de la IMF Carol Davila și cel care a adus din Fanța, unde a stat prin 91-92, ”Neuroștiințele”. Citez:”cercetarea creierului, dincolo de structură – care lob al creierului se ocupă de care funcţie. Neuroştiinţele îmbină cunoaşterea anatomică a creierului cu înţelegerea unor concepte mai abstracte, la limita cu filozofia: gândirea, limbajul şi conştiinţa.”

Tot acolo în fața bisericii, Cleopatra Lorințiu, Nicolae Băciuț și fetele de la folclor Maria Butaciu și frumoasa Crizantemă de Aur Domnica Dologa. S-a pornit alaiul cu carul cu miri, apoi concetul lung și intersant cu premieri cu politicieni, vicepremierul Vasile Sebastian Dâncu care-I bistrițean.Trupa lui Cigu și Matilda lui.Am stat, am ascultat, am privit totul de la umbră cu o familie de năsăudeni comunicativi. Spre seară am plecat la Hotel unde a venit o vreme și directorul Bibliotecii municipale, scriitorul, preotul paroh, director de revistă literară Ioan Pintea,. cu splendida-i și comunicativa Preoteasă. A rămas că ne mai vedem.Târziu ăn noapte au sosit și oaspeții din Serbia.

Ajunge voi continua
 

 

Jurnal mascat

BLOG  Duminică 4 septembrie

Am plecat la Balcic cu toată lumea. Un fel de a spune… Taberiștii, artiștii cu un microbuz,Lena și cu  mine în mașina familiei Luca , dimpreună cu Luci și Cami… O zi prea călduroasă  la  pretențiile  mele termice. Asta îmi blochează bigemenii de  la ambele  picioare, mi se  pun clești și  nu  pot  merge, așa că  m-am ferit de grup. La intrare am avut  un  incident cu biletul. 8 leva pentu Gradină.Dar, intri și la 4 metri alta casă: 6  leva pentru Castel, deci 14 leva în total, pentru cine merge  la gradină fara sa viziteze castelul???! Bună afacera cum  știu ei să  ne exploateze sentimentele  nașionale. Nu mai adaug faptul  că  berea  ulterioară  a costat mai puțin de 14  leva Excroci, cei de aici. Dacă  mai adaug că  acum câțiva ani, cu dna av Iacob eram, am pierdut geanta cu banii  și Poliția mi-a dat-o  înapoi  după ce am semnat de  primire, iar când am deschis portofelul : 400 euro lipsă și 3 mil lei așișderea,  ne facem  o impresie de ce semănăm noi ca nație   cu  poporul frate bulgar… Nu mi s-a recunoscut  nici legitimația de ziarist  internațional cu care, de  pildă, am intrat și  la Louvre… La fel , reducere  pentru  un grup organizat nu există…

Bulgarii ca  măgarii.

Nu toți… M-am dus direct  la cârciumă, pe  mal, așa ca rusul ăla de  la Chambord: el  la crâșmă, ea la castel. Numai că eu eram aici a 4-a oară… și cu cărceii după  mine… Ce era nou  în Bulgaria  română, Balcic, e că am găsit căni de ceramică având câțiva  președinți români imprimați cu chipul pe ele. 5  leva bucata. Pe aia cu Băsescu am cumpărat-o  și am spart-o pe  loc, din greșală, desigur… merita și el cioburi de 5 leva…țin doar cotorul ca amintire… Pe taciturnul Iohanns nu  l-am  luat, mai are timp să  intre-n  istoria ceramicii fiindcă  în cea a României se cam codește. Pe Iliescu  nu  l-am găsit, s-a epuizat…Idem, Constantinescu… Așa că, din stocul supranormat de prezidenți mioritici de pe  tarabele bugărești , nu  mi-a rămas decât cana cu  celebrul , clasicul, comunistul, stalinistul, regretatul, nostalgicul Nicolae Ceaușecu… din care acum când scriu, dragii  mei, beau  o cafea turcească…Priviți-o fotografiată, pe fundal cu realizărili din Cartierul Decebal…

20160926_124647 20160926_124653

Bucuria  întoarcerii în Patrie este  cam înainte de Durankulak  unde Toșcu fost  șef la vama  bugară are un magazin cu  minuni  pentu români …Calitativ și ca  preț, repet, minuni! Și, dau lista mea cumpărături fără cantitate sau preț.  Șampanie la sticlă mică ½ l ; ulei de  măsline, picioare de rață/pulpe,  o minune; măsline la cutie de  un  kil; macrou în oțet – idem; rapane congelate și  midii, stridii  și alte fructe de  mare…Unde găsești așa ceva în România? Dacă stai la Mangalia  nu te costă  decât  benzina  pt câțiva km :  18+ 18 ! Faci  un drum pe  lună. Fir-ar  mama ei de Europă cu piața ei comună… deloc comună.

 

 

Jurnal mascat

Blog Joi 1 septembrie

Mi s-a dus solitudinea  pe apa mării: a venit Lena la 2 Mai. Mă bucur sincer, căci  nu prea avem cu  cine să-mi divid bucuriile, era pustiu. Stare de  transit până ce au început să vină pictorii Asociației Artiștilor Plastici Mureș. Primii au fost niște maghiari simpatici. De fapt trei erau însoțitorii dlui Istvan Benkö: soția Anika și exuberantul Ioszka și soția sa Piroska un cuplu plin de viață. Ne-au dăruit  pălincă, o slană minunată, ceapă, iar la fiecare masă au mai pus cîte ceva la bătaie din produsele  lor…Mai povestim despre asta… 

Seara, ultima din pustnicia mea, eram la restaurantul de pe plajă. Cu Luci, cu Vasile Pușcașu și soția sa. Pentru cine nu știe Pușcașu, e ultimul medaliat cu aur olimpic, la lupte, din România. 1988 la Seul. Luca Lucian e azi vice –președinte la FRL. S-au discutat rezultatele slabe din ultimii ani și ultima  Olimpiadă. Când actualul președinte Răzvan Pârcălabu a adus în ultima secundă un cecen care ne-a salvat luând o medalie de bronz. Controverse. Căci luptătorii români s-au supărat pe gest. Orgolii. Dar, iată că S-A luat o medalie…

În fine, nu mă bag, eu m-am lăsat de lupte din 1965 când am intrat la facultate. Apoi am fost o  perioadă PR la FRL în mandatul lui Poteraș care l-a lăsat urmaș pe Răzvan. Eu când am aflat că Poteraș pleacă, voia să urce în ierarhia FILA, m-am retras. Un gest de bun simț, cred eu, … fiincă un  conducător vine cu echipa sa. N-am murit de foame. Nu am avut nici măcar o tentativă de suicid… Am pierdut un salariu de 150 de lei…  Am constatat stând aici atâta vreme printre luptători că la FRL-  dealtfel, o comunitate fascinantă și demnă, coagulată de frații Luca – s-a ajuns la un apogeu, o saturație. România în ’89. Apogeul dictaturii…Multe vorbe, multe murdării, lovituri sub centură, amenințări. Va curge sânge…curând. Apogeul CPUN: 13-15 iunie Tg Mureș…apropos că suntem acuma cu maghiarii împreună…și așa mi se pare corect. Corect din câte aflu nu prea e președintele FRL, dictatorial și îndărătnic. Se pregătește ceva,  o debarcare-două…

Lena avenit cu o mașină direct de la autogară la restaurant… o saramură bună, vinul la fel. Pe la 2 noaptea am venit la 2 Mai și am m

 A început să vină lumea în tabără. Stratificat ai rămas la parole cu Lucian.

Vineri 2 septembrie dar vine. E bine că o parte din proletarietul șantierist cazat aici a mai plecat. Nu prea se lipeau ideile. Chestia aia cu accesul proletriatului la artă nu se potrivea, era un utopimo-comunist hidos. Ăia care vorbeau despre emenciparea omului nou erau  niște cretini care nu cunosc natura umană nici la nivel de epidermă…

Ete-l, și pă Dorel – BășicinPalme cu penelu-n mână zugrăvind un apus lin de soare sau admirând un  nud artistic. Adică, ceva dincolo de un nud cu ”bunăciunea” Răduleasca… să fim serioși, tovarăși!

Manager sau suflet cultural?

Șeful Asociației Artiștilor Plastici Mureș este un domn ce pare ceva mai în vârstă. Dar, verde cum se zice. Președintele etern. Nu nu vă gîndiți la o dictatură, nu e cazul. Mai degrabă asociați-l cu Munca. Dl Opriș e un om echilibrat..Ponderat. llarie Gh Opriș. Peste 70 și … de ani.  E acel ferment cultural, animator existent cândva la cenacluri îndeobște la sate, și estins la oraș pe branșe: arte plastice, dansuri populare, folclor authentic ,literrae…Eu îl asemui ca ferment cultural cu dl Vartolomei Todeci din Vaideeni – Vâlcea . Cel care a organizat concursuri urmate de antologii de poezie populară; cântece; orchestră de fluierași cu vârstnici- una, cu copii- alta. Am aflat că marile cântece ciobănești ale Lucreției Ciobanu, reluate acum de Nineta Popa și de Mariana Anghel sunt toate scrise sau culese de dl Todeci. Îmi chiar sună în minte acum, reprezentativul, emblematicul, imn unicul song ciobănesc ”Ridică-le, negură!” ”De-aș putea m-aș ridica//Sus la vârf ca negura//Și-aș tot ninge și-aș ploua//Unde-i badea cu turma…

Toată viața culturală a ciobanilor din zona sibiană, a Mărginimii  –  căci vaideenii asta sunt, ”ungureni”, mărgineni aciuați în Nordul Olteniei – e reflectată culturalmente prin travaliul de o viață a lui Vartolomei Todeci, un ferment excepțional. La capul de rând al acestei munci de creație fabuloasă, autentică, laborioasă stau din păcate mai toți paraziții folclorului; acei clienți pripășiti pe la Etno – ce treabă avea Bahmuțanca, nene, cu folcloru’? –  apar și trăiesc parazitar după munca unui astfel de creator autentic. Altfel spus, multe ”guri” de interpreți ai folclorului, neavenite, sunt de-a dreptul știrbe ne mai împroșcă, scuipă cu siLabe șchioape furate din munca altora.. .Dar vorba unui muzician ca Mircea Vintilă: ”ce să le faci, bă? Trăiesc, există și ei, acolo…”Din această  mirifică lume a autenticului românesc îl extrag cu bucurie – iată, la anul de grație 2016, pe un al ferment cultural, animator, om cu simțul – ce zic eu?…cu instinctul –  organizării, Ilarie Ghe Opriș. Ce frumos și cât de românește se îmbină, rimează într-un spirit onomastic arhaic chiar și numele celor doi fermenți: Vartolomei și Ilarie…!

O asemenea dibăcie de a aduna oameni de talent poate aflați la  a doua tinerețe, care au visat să fie artiști iar viața, destinul nu i-a lăsat. Îți trebuie ceva fler să găsești, organizezi, aduni și să-i pui la locul  ideal pe cei ce fac din arta plastică un ”violon d’Ingres”, o a doua pasiune sau fatalmente rațiune a existenței… Azi cu limba asta americanizată sufocant, (sau angloxasonizată…) aș putea spune că dl. Opriș ar fi un bun manager. Dar nu vreau să-l jignesc… Căci pentru mine ca semnificație cuvântul acesta parcă nu include și sufletul. E golit de sentimente. Vid. Genune. Pragmatism. Cinic. Și atât! Nu,  și suflet, repet.

Jurnal mascat

Blog rezumat completat

JURNALUL Lenei

Am rugat-o pe Lena soția mea dragă să-mi facă un synopsis al șederii mele în Ardeal. Fiindcă, re-re-repet sunt abulic. Nu mai știu ce am făcut ieri. Asta, abulia, persistă deși căldura s-a mai estompat. Da cam astea sunt simptomele principale ale mele la supracăldură. Dar văd că parașuta dracu mă urmărește; s-a prins că am cam fentat-o stând la umbră prin Austria și Ardeal…

Imi amintesc cu groază că acum câțiva ani pe caniculă, tatăl prietenului meu și a medicului meu apropiat Ovidiu Lăpușanu – l-am mai amintit aici, cel care are 4 prunci și e încă tânăr, un tip exemplar în toate – tatăl lui ex-senatorul Grig Lăpușanu, zic, un munte de om a ieșit în oraș – București!, cum care? capitala țiganilor, politrucilor bandiți și a morții – a ieșit pe caniculă și l-a călcat tramvaiul… de atunci m-a îngrozit canicula și fac orice să scap de ea. Îmi ia mințile, îmi pervertește reacțiile firești… Îi dedic ei textul bleu-ciel, eu păstrându-mi litera Times New Roman 12 Bold pentru comentarii coleaterale și completări. Vom fi ca–ntr-un concert de pian la 4 mâini… sau cum cântau frații Pașca din Câmpeni la taragot: încrucișat. Iată-mă încrucișat cu nevasta lucru din care se va naște un text de jurnal…

6 august

Chiejd

Bocsa farcas

Bocsa creaca Am scris

 

7 august

Duminica

Cimitir

Plecat la zalau, cu Vasile remes- guruslau-serbare Mihai viteazu, dupa sine, jos. scris

Plecat Bucuresti Lena

Pentru George e greu, nu are net nici tv, s-a stricat tv lui bunicu, noi am adus altul dar nu merge.

M-a cam bucurat vestea cu televizorul căci voiam să evit orice bombardament mediatic. Atâta, că doream să prind și eu, dacă se poate, ceva de la Olimpiadă, o medalie, măcar una…Dar m-a ajutat RRA. Echipă strong, mai puțin vechiul atârnător, spânzurător, agățător, lipitoare de competiții MangaFane RRA…

8 august-luni-

george bocsa scris, primit pui de la florita-vecina Mor după puiul// găina de curte, dealtfel de orătăniile sintetice gen Crevedia nu mă mai atig. Cam la fel cu porcu, nu cu carnea de vacă, oaie, berbec, miel, pește.

venit Florica la bocsa Cumnata mai ănfrijește curtea, grădina din Bocșa ea locuind la Zalău. Mai cultivă acolo legume car arată ca dracu de urîte, dar care au un gust regal, impsrial că vin din Astia …unde totul se rezolvă la Billa…

lena serviciu

 

9 august marti

George bocsa

Lena bucuresti

 

10 august, miercuri

George bocsa- primit vizita familiei remes viorica, alin, cele 2 fetite, cumparat pizza de la sarmasag, facut cinste si lui petre

Tuns george de catre alin remes

Cu gândul că în curând voi pleca, m-am gândit la sugestia lui Flaviusnepotul lui Petrică vecinul din Bocșa să iau la comandă pizza. Mi-a dat ideea bună. Am comandat. Se făcea într-o oră. Trebuia să mergi acolo să o ridici. A fost o bucurie.

De scris despre aportul familiei remes la zilele simion barnutiu, de fapt ei ne-au invitat, antrenat. Ideea cu urmasii lui barnutiu, cu talente artistice pe comuna a fost a lor, rezultatul au fost uitati a doua zi la sarmale si tort.Tortul a fost adus la invitatiei vioricai,, ea nici nu l-a vazut.

După indicațiile prețioase ale Lenei, culse cu bleu-ciel – să le zic Directivele bleu-ciel! – venirea mea taman de la Mallnitz-Carinthia la Bocșa, via Cluj-aeroport, de ziua dedicată comemorării lui Bărnuț, se datorează familiei lui Alin : el și soția Vioica. La fel, Lista umașilor de talent ai marelui Mason Pașoptist în care m-am regăsit și eu.Lucru pe care l-am răsplâtit cu un poem care-mi place chiar și mie. După eveniment, cînd dom Primar a tras concluziile la sarmale și pălincă bună, cu tot colectivul, am constatat că taman ”Nașii”noștri, nuerau printre invitași.Ba aflu că și toul era adus de o cunoștință de-a lor…Eu am priceput de ce. Primarul de loc din Borla, maghiar, a venit cu echipa lui.Formată pe parcursul algerilor sau impusă de partid UDMR. E o vorba, deși nu vreau să jignesc pe nimeni, de ” recompensa echipei lipitorilor de afișe”.Alcătuiă din non-locali. Alin și mai ales soția sunt oameni de-ai locului. Nu încap acolo, sunt la respingere de grefă, ei fiind grefa nedorită. Probabil, se vor decanta lucrurile… dar durează.

11 august joi

 

George bocsa, facut bagaje

Lena plecat din bucuresti cu florin cu masina la orele 14, ajuns la 1, in 12 august la bocsa

Culcat la 3.

Nu știu de ce Alin nu a mai venit la seara mea de adio, deși a promis. Ba, știu, serviciul, oboseala de peste zi… dealtfel în afara lui și a vecinului Petre nu m-aș fi bucurat de vreo vizită. Risc să mă expun. Căci, în urma rezultatului alegerilor, nu pun mare preț pe ” oamenii din Bocșa ”, intelectualii, capetele luminate mai mult laminate… Nici popa nu știu din ce cauză nu m-a vizitat deloc. A sta singur la aer curat, cu ouă de țară, lapte de capră, brânză de vaci și pasăre de curte e de o mie de orim mai bine decăt să bărfești sau să te cerți la o pălincă prelungită. Nu am nimic cu pălinca, jur!”Cu pălinca” am ceva, dar nu împotriva ei…

 

12 august 2013, vineri

Plecat din bocsa la orele 12, escala la Florica la zalau pentru a lua palinca si a Preda chei.

Plecat spre huedin, muntii apuseni.

O zi superba, am trecut repede prin huedin si am iesit spre belis, fântânele,lacul de la fintinele superb, am intrat in apuseni, drumul spre horea, am gasit primul izvor din cele 12 facute de primarul Olar cu numele celor 12 apostoli, – facut poze. E zona unde a cazut avionul cu Iovan.

Sus pe munte niste tigani predau hribi, bureti, afine, nu am reusit sa luam pentru ca ei predau la centru cu 10,12,15 le/kg. i-am rugat sa ne vinda si noua,n-au vrut, cei care le achizitionau cereau dublu, am plecat dezamagiti.

Achizitorii produselor pădurii sunt azi căpușele. Căci, am văzut niște parașute acolo bune de alteceva la marginea drumului. Sunt probabil fete de italieni care ziua chiar muncesc și noaptea produc. Gagici mișto, crăcoase, țățoase cu un aer superiorse plimbau dominatoare ca niște groafe, sau scroafe, printre țiganii umili ți nespălați stând cuminți la coadă să dea prinosul coșurilor. Nici un român printre culegători.Chiar nici unul… Probabil că ei culeg în Spania. Dureros.

Am ajuns in horea, la Olga Nistor nascuta in baragan, cu a ei carciuma langa care a aparut un alt izvor din cele 12.

Am baut cafea, am stat de vorba cu ea. george l-a cunoscut pe tatal si bunicul care au fost deportati

In baragan, au stat cativa ani; bunicul ei a fost primar, intr-o noapte au venit unii imbracati in negru lau luat pe tatal, fiul- si i-au dus in baragan acolo le-au aratat o bucata de pamint si i-a lasat in camp, au sta 4 ani, si-au facut bordei, ea si sora ei s-au nascut acolo. La fantana-in baragan spune olga ar vrea sa ajunga sa vada ce-a mai ramas acolo, a vazut un reprtaj cu biserica si cimitirul care s-a facut acolo.

Pe doamna Olga am mai vizitat-o acum cățiva ani.Am mai scris,e fiica și nepata de tată a familiei Mateș-Nistor.

La Izvor am facut poze. S-a oprit o masină la un moment dat – era un baiat din campani, musicant, care a fost invitatul lui george la otv impreuna cu primarul ghita pasca din albac pe vremea cand ghita umbla la bucuresti spre a obtine fonduri pentru telefonie, iar George i-a ajutat cu ministrul să bage net la moți…etc 2000-2005.

Păi, atunci eram în scandal cu un vecin care tot anul a lucrat la casă și care m-a băgat ăn spital cu nervii, pe mine, om cu lucrul la domiciliu. Era înainte de sărbători când Pașca a venit cu ei la emisiune. A scos o sticlă de pălincă în emisiune și ne-am aghesmuit în direct. Am avut un rating colossal. Pe la 6 dimineața i-am luat la mine acasă, la bloc, și i-am pus să cânte încă din hol, în timp ce eu strogam în van: ”Muzică nu zgomote! Na-vă, Muzică ‘utu-vă-n zgomote!…eram plin de ură.

george l-a rugat pe musician sa-I transmita lui ghita ca ajungem in albac curând.

Am plecat si la horea george se uita dupa case. ”Aici statea costea ion, o mai trai mama lui, ea achizitiona pe vremuri fructe de padure” o casa frumoasa.in poarta era chiar el, se pregatea sa plece cu masina. Ne-am bucurat, ne-a poftit la el, mama traieste, e cam bolnava. Ne-a daruit bureti galbeni-galbiori. A plecat spre albac, spre ghita la-m rugat să-I dea de veste și să ne aștept acolo.

In Horea, in centru l-am gasit pe primar, pe Olaru la Casuta cu povesti care se renova, se marea. Erra cu vicele. Casuta s-a marit, e pusă peste râu,la o curbă mare. cu cativa ani in urma am fost la o petrecere a primarului, venind de la nunta fiului lui Pășca, jandarmul. Naș chiar generalul, șeful Jandarmeriei pe atunci, Doru Antonescu nepotul lui Ion Marșalul………………………………….

Acum primarul a mai construit si cateva camere de dormit,la căsuță, o terasa mare unde era un grup de ziaristi din Baia Mareși o mulatră superbă din Anglia. Mergeau la Sarmisegetusa. Ne-au daruit o palinca de Maramures. Unul din baieti statea in bloc cu matusa lui george din baia Mare- tanti domnica aceea care s-a prapit galopant in 2000.

Discutii cu olar care vrea sa re-candideze la parlament in toamna. Fata lui frumoasa s-a casatorit are ți un copil…

Pe 19-21 sunt zilele lemnarului si ne-a invitat, o sa fie lume multa.

Am plecat spre albac

Am ajuns la ghita pasca la un magazin. Pe terasa era costea si un fost primar care face acum virsli, ne-a daruit cativa, sunt foarte buni dupa verdictul dat de dl Cristea din cib, bun cunoscator.

Ghita a fost dragut, au inceput discutii, etc

Costea ne-a daruit 2 carti, una are un interviu de-al lui george, despre todea preot, in alta se afla date despre minele de aur din albac.

A vorbit ceva și despre ”Grupul de la ineu” securiști formați acolo, zice el – tatal monicai macovei, dumitru basescu, gen stanculescu, ion iliescu si sef sergiu nicolaescu!!!

Am primit palinca, sirop de cirese amare si gem de afine.

Nu am gasit-o pe Sabina, are magazine linga piata, linga placintarie.Păcat

Am plecat spre campeni, am revazut manastirea sf ilie la a carei sfintire am fost cu actualul mitropolit andrei andreicut, pe atunci episcop de alba

La iesire din campeni i-am vazut in mocanita pe cei din baia mare.

La baraj cand se urca spre muntele gaina a aparut o cruce mare si o manastire, in urma cu cativa ani am botezat o carciuma acolo. La tricolor

Nu stiu daca o mai fi cu tricolorul………………

Am precut prin abrud, ne grabeam, florin trebuia sa plece in acea seara spre bucuresti.

Am ajuns in zlatna, ne-am oprit la restaurantul; primarului ponoran silviu, unde a venit si doamna care era pe drum. Am mincat, florin a plecat si noi cu ajutorul familiei ponoran am ajuns la cib.

 

13 august-sambata

adaptare

Nu merge net

Spre seara s-a reparat.

 

14 august-duminica

Am facut plimbare la biserica noua, era dupa masa, ne-a deschis preoteasa, casa parahiala este alaturi cu ograda plina de pasari-pauni, gaini, gainuse mici

Biserica e frumoasa, nou pictata de un pictor din dolhasca – moldova

E pictat si arsenie boca.

Pe peretele din stinga e harta romaniei, inclusiv moldova, iar pe cel din dreapta sf brancoveni.

Parintele Viorel are har spun oamenii, vin oameni la el de peste tot.Cu tot felul de boli.

Pe drum spre biserica sunt cruci pentru cei din razboi care au murit nu se stie pe unde sau.

Prin curtile oamenilor pe vremuri se mai ingropau si rudele.

La intoarcere am gasit un drum parallel dincolo de râu cu niste gradini frumoase.

Dl Cristea david, gazda noastra are 85 de ani, e in consiliul parohial.

Se scoala dimineata si inspecteaza tot.

Pensiunea e frumoasa, pe doua niveluri, cu camere mari spatioase, cu o priveliste minunată.cu râul in fata si in spate cu un deal și o livada frumoasa.

Casa david, se afla in mijlocului cibului, la 10 Km de zlatna-Alba, dar e în jud Hunedoara,

Sunt cazate niste prof din deva venite la parintele Viorel.

Au venit niste familii cu copii pentru zilele orasului geoagiu care se afla tot la 10 km.

 

15 august luni, sf maria

George a scris, lena a fost la biserica, maslu cu 5 preoti si cununa anului-parastas annual pentru toti mortii din sat. oamenii contribuie cu bai se fac niste prescuri mici, se face slujba odata pentru toata lumea si se citesc mortii,

Maslu rugaciuni pentru cei din biserica si familiile lor.

 

George nu a ajuns la biserica pentru ca era cald si nu a mai putut mege,i s-a facut rau.

Punct și cu multă recunoștință dragei mele soșii care adună guano-ul memoriei mele și mă ajută sî fiu mai exact, deși sincer să fiu nu am deloc mania detaliilor ci mai degrabă pe cea a esențelor.. Săut mâna, mamă!

Jurnal Mascat

Marți 30 august

Azi e ziua dragei mele Ana. 28 de ani. Am sunat-o de la 9 dimineața. Apoi și aia mică, Eva-Maria scumpa de ea, face 11 luni, așa că am vorbit și cu Carmen mama ei. Care e la București; se plimbau matinal prin Cișmigiu. Cu tatăl, George-jr am fost ieri la 2 Mai, la ”Golf” și am luat o masă de pește. E bine dar mi s-a părut cam obosit. Viața de DJ e de invidiat până la 30 de ani, cred eu…

Stau de ceva timp la 2 mai. Singur. Nu-mi găsesc nici locul nici treaba. Nu mă mai pot adapta ca mai ieri. Am răspuns la invitația bruscă a lui Lucian Luca. M-am cazat în complexul ”Sailor-2 Mai”. Corpul nou. Camera e spațioasă. Are balconul spre o autobază, care nu mă deanjează mai de loc, fiindcă avem programe diferite. Când mă scol eu e déjà liniște.Mai ales că plecă la muncă și majoritatea locatarilor, care sunt angajații unui șantier. Până duminică au fost cazați luptătorii veniți aici la o competiție de copii, așa cum e dintotdeauna tradiția fraților Luca – Ionuț și Lucian – din Mangalia. Dacă la sosire totul era animat – eu am stat o noapte la Mangalia tot la Sailor, apoi am venit aici. S-a rezolvat și cu netul și cu un tv, nu am nevoie de aer conditionat care oricum n-a fost instalat. Totul e curat, proaspăt și frumos.Se vede mâna maestră a Cameliei patroana. Dar și execuțiile unui mână de fier care e managerul Marian, vechi prieten bucurștean.

Nu fac nimic. Nici umbră pământului, că stau mai mult în cameră. Mănânc, încerc, foarte puțin. Evit carnea cât pot. Beau apă minerală, ceaiuri și uneori un șpriț două-trei… când vine Luci sau când merg eu la Mangalia împreună cu Marian, care conduce mașina. Încă nu am curaj să mai conduc după ce vara tecută boul îlaa intat ăn mine venind din lateral…

Citesc mai puțin, nu am nici veioză nici chef. Scriu la fel de puțin. Articole existențiale pentru Click. M-am chinuit cu lipsa internetului. Am un modem DIGI care merge cum vrea el. M-am descurcat printre picături. Azi mi s-a instalat în fine. Numai mie la cameră. Merci Beaucoup! Mai lipsește o parabolică să mă cred la NATO, în Headquarter…Nu am fost încă la plajă. Căldura îmi blochează și bigemenii cu niște cârcei precum cleștii. Plaja e la cam 1 km distanță. Cred că mă duc mâine…oi vedea. Cert este că de când m-a sunat Luci să-mi spună să vin aici înainte de tabăra de artă oragnizată de d-na sa, care ăncepe la 2 septembrie, habar nu am ce-am făcut p-acilea… sunt abulic. …Da, era ziua cănd a fost înmormîntat Marinuș Moraru. Cu o seaă înainte am vorbit cu părintele Cărămizaru. Care mi-a zis să vin dimineașă la 10 la biserică unde e depus Geniul nostrum actoricesc. Așa am rămas toată ziua la toate etapele ănmărmântării. La 18 seara după parastasul de la Hot Marshall propietatea amicului mei Ion Antonescu marel pietn al lui Marinuș și nu numai…a venit Florin și m-a luat. Direct la Mangalia

 …Voi trata separat funeraliile lui Marinuș.

… A, am mai fost cu un iaht pe lac și ne-a oprit poliția de frontieră că nu aveam, iahtul, nu noi, toate actele, era unul împrumutat. Golani. Mârlani.Șefii lor. Animozități locale. Cert e că am pierdut o plimbare pe lac până la Limanu. Cică îl urmăreau de mult, pe yacht…venit din Germania. Eram cu Alin Păcurar din Reghin. Luptătorul și mediatorul. Și cu colega de presă Bea MV cea care conduce revista ilustrată sportivă de copii.Fostă,mi-a spus la ”Curentul” lui Vântu…

Apropo, doamna e un personaj fascinant – ca personaj -, o doamnă care intrigă; atrage musai atenția, ți se vîră-n ochi, pe nas, gât și urechi; ciudat și controversat. Volubilăși cu o cozerie redondantă, finalmente epuizantă…Fiindcă nu prea are opriri. Pacă e înscrisă într-o cursă în care era obligată, jurată să galopeze verbal…Nu știu ce voia, era foarte dezordonată-n comportament dar sigur urmărea ceva. Ținea în mână un telefon d-ăsta mare, mereu nota în el câte cev în timp ce tu vorbeai și o făcea fără jenă. Sau, vorbea ăn timpul discursului tău; sau se retrăgea să vorbească la telefon neauzită.Un soi de mîrlânie care a mers la destui indivizi atrași de ea. Parcă era telecomandată. La un club aerisit din Vama Veche, s-a lungit pe o canapea – m-a luat și râsul – într-o poză aducând cu Madamme Recamier și a început o ședință video pe Skype, ”cu iubitul meu”… Sintagmă repetată obsedant și jignitor chiar pentru bărbații de față. Fiindcă, era clar un avertisment penibil și supraevaluat ca : ”băieți, eu am un iubit, să nu vă dați la mine!” Ba, un fraier, chiar a luat-o pe cocoașă. Fiindcă, a dus-o cu mașina s-o la hotel în Mangalia și pe drum – ca băieții după miez de noapte – i-a propus să vină la el, ”la un whisky”. A doua zi tot grupul știa, iar Fraierul o tot suna; ea era cu noi și comenta spre amuzamentul spectatorilor și batjocura Fraierului. Mai sunt și tipi naivi pe Pământ. Din ce să trăiască și ele dacă nu din prostia lor…Deși, adagiul ”bărbatul e dator să-ncerce rămâne ”forevăr…” Dar, nici ca muierea să se laude cu toate refuzurile nu-i prea elegant.Și, sincer să fiu nici nu cred că doamna era eșe educată. Mai degrabă juca grobianismul afișat.Căci, revin la obsesia-mi ăndeplinea un ror, o misiune, un deziderat vizibile de unul ca mine prin nefirescul lor spectaculos dealtfel. M-am amuzat.

Vijelioasă, intempestivă, gălăgioasă, parcă ținea cu o disperare metafizică să ocupe pentru eternitate centrul atenției. Când i se lua ”microfonul” făcea crize de posesie, era străbătută de o frustrare adâncă trece-n absenteism manifest, vorbea la telefon, scria pe el; oricum, neglija vizibil și intenționat vorbitorul care o deposedase și nu se potolea până ce nu revenea la centru. Caz psihologic straniu cu niște uriașe degajări de energie. Mare e grădina… La început am crezut că numele ei e un pseudonim. Ca să aflu că dna a fost căsătorită, sau mai este, în Republica Dominicană. Exotic… de vară.

 În fine, trecerea mea bruscă la mare mi-a impus o săptămână de adaptare. Abia azi simt că-mi sunt boii acasă. Am fost abulic…

Azi la prânz băui o țuică și o bere și mă culcai de la 16 la 18… Apoi, iar m-am culcat de la 22 la 00. Acum scriu, e 2 noaptea din ziua de 31 și aștept somnul bazal. Cred că mă apuc să citesc, repet am nuș’ de ce o idiosincrazie față de lectură. Încep pentru a 3-a oară, și antepenultima …, ”Harta și teritoriul ”. Tot Houellbecq.

Nu mă las până nu-l epuizez. 

Jurnal mascat

Jurnal paralel

Vineri 19 august

M-am pus pe două linii.Un jurnal din urmă din pauza impusă de concediul lui Dan ”Îngerul meu IT” și un altul paralel ce încearcă, încerca a fi la zi. Nu am reușit devreme ce azi,când scriu pe real, este duminică 28 august și eu mă aflu la 2 mai de câteva zile… le-oi lega eu planurile temporale cumva. Important să nu pierd faptele pe drum…Căci, la Zlatna în ultima zi duminică,la prânz, când eram și cu Dorel Vișan, am aflat trista veste că s-a prăpădit marele actor Marin Moraru. Lucru care m-a determinat să plec la București cu soția mea, chiar în noaptea de duminică 21 august…

La Zlatna unde ne-am mutat de la Cib am ajuns bruscamente. Joi la prânz. Am fost invitat de urgență la Festivalul Internaționla de film etnografic Zlatna edișia a IV, 2016. Căci, deși inoportun apărut dacă am fost invitat i-am transmis problema doamnei secretar a orașului Adina Zavragiu care a vorbit cu vărul lui Nicu vâlceanul de Zlatna, Gabi Perța. E greu să fac naveta zilnică și nocturnă la Cib. Bine ar fi să fiu la Zlatna. Și, așa iată norocul că nu a mai venit perechea Nic Mărgineanu – Maria Ploae și a rămas o cameră liberă. Apropo, Gabi a fost investit de Nicu șoferul meu, dar nu avea rost să navateze. [Gabi, care și-a propus să ne facă pe Nicu și pe mine să ne lăsăm de băut și de fumat-Nicu…] Am părăsit Cibul liniștii noastre. Șoferul primarului fu la volanul mașinii mele cu bagajele aruncate de-a valma și pe care a lăsat-o la hotelul de la stadion. Noi, eu și Lena cu Tico-ul lui Gabi. Care, ca bonus ne-a dat 2 litri de lapte și plăcinte cu brânză. 

Zlatna. Primarul redondant…

Totul nou pt mine la Zlatna. Ultima oară am fost aici prin 2000 tot cu o carte de lansat. Era Bubu Treger primar. Care apoi s-a prăpădit. Cum arată azi Zlatna? Stadion, piscină superbă, deal pe dreapta, calea principală care duce în oraș pe stânga; terenuri de tenis, terenuri de sport, statui, monumente, muzeu. Primărie cu local nou. Despre minunile orașului aș vrea să vorbesc mai încolo, căci îs multe de povestit… Dar, nu mă pot opri. Ce oraș, ce transformări! Îmi vine, zău, să scriu un reportaj din ăla comunistoid, comandat de partid, cu ”realizărili”…Dar nu unul mincinos, căcăcios, umflat despre ” realizărili partidului în anii de democrație populară…” Deși aș fi ne-onest să spun că pe atunci nu era nimic bun. Măcar de demolat azi…În spiritul capitalismului barbar și colonialist care deja ne-a acoperit țara…

Aș scrie acum unul sincer, adevărat despre ce a făcut în câteva mandate, 5, prietenul mu, primarul!!! Stați că nu vă mint! Îmi este preieten da!, mi-a oferit acum la festival mese, sprițuri grele, pălinci ușoare; mi-a oferit un mini-recital și o lansare de carte, poezie!, cazare-masă cum se zicea, dar degeaba. Căci ce a făcut el nu depinde de condeiul meu. ce a făcut el nu se șterge. Nu prea am timp să-l laud; dar, dacă nu-l laud eu o face altul… și mie îmi plac lucrurile pozitive. Silviu Ponoran. Primar liberal cândva – eram colegi de partid – la dat afară tov Atanasiu de la Alba – și, a revenit tot la PNL. Acum e veteran. Asta-i inspirația, recompensa de a fi constant în opțiuni. Mie nu-mi mai plac decât doi liberali – amici autentici din tabla românească: el și Ludovic Orban vechiul amic. Constanți, serioși, liberali ! Restul o kakka-makka pedelistă cu… hai să-i las în pace! Ce am văzut aici la Zlatna, ”realizărili” primarului, denotă că un primar cinstit are nevoie de longevitate ca să facă ce a făcut Silviu. La noi de obicei longevitatea primarului de aiurea e susprectă, e penală adesea. Mă uitam și la Mircea Velica de la Izbiceni, care s-a retras, s-a săturat să tot fie primar. Soția bolnavă, nepoți, necazurile vârstei… Câte lucruri a lăsat în urmă… Nu mai fac inventarul la niciunul. Ar plictisi, așa e de vast.. La Silviu doar atâta spun, că dacă nu era mai multe mandate ”Festivalul Internațional de Film Etnografic (FIFE) Zlatna nu” mai exista. Poate venea alt primar, vreun fost activist, miner emerit, un tăietor de lemne, știu eu… care iubea șubahul și popicele. Se ducea dracului cultura. Veneau popicarii la putere… Căci, să ne înțelegem, aici s-au produs lucruri vaste. Iar primarul este și om de acțiune, știe și ce e bussinesul. Are cea mai mare brutărie din zonă…Culmea, cum zice el, un bucureștean de origine. Născut pe str Zalomit din buricul Bucureștiului. Casa părintească a copiilor mei, de la aceeași stadă e lipită de casa lui natală… Coincidențele vieții… S-ar cuveni să spuncîteva vorbe rozalii și despre dna secretară Zavragiu, dar mă limitez a debita acel triusm care spune că în spatele unui bărbat puternic e-ntotdeauna o femeie deșteaptă. Adina Zavragiu…

Din urmă, marți 16 august ca un semnal, ca un preludiu al chestiunii, m-am trezit sunat de primarul Siviu Ponoan vechiul pretin, să luăm prânzul cu Dorel Vișan și Cristi Toporan de la DIGI. Ulterior a apărut și găzdoiul meu Nicu Cristea cu care m-am întors acasă la Cib. Era sosit deja. în trecere, și Fox, vechiul amic. L-am luat de pe drum din marginea Zlatnei și pe vărul Gabi Perța… seara a durat până la 5 dimineața… Mangă! La 12 când m-am trezit toți erau plecați. Eu știam numai de Fox, Nicu nu mi-a spus că e și el în trecere…

Apoi, la Cib zilele s-au scurs monoton, ba prea cald, ba, a mai și plouat…până a sosit micul trăznet de azi, vineri 19 când am fost luat pe sus. Hotelul de lângă piscină și stadion, un complex-bijuterie. Seara la masă noi oaspeți: Grigore Gonța omul de teatru, regizor, actor, director, o bogăție de comesean, era într-o vervă nebună…ca actor. Familia lui Silviu bucureșteni care au stat în Zalomit 25 de ani adică lângă blocul meu, unde locuiește azi fiul meu. Mama 83 de ani, sora lui Andra doctoriță cu Nico amicul ei, și niște tineri și tinere ce vor fi identificați ulterior. Dan de la o firmă media cu filmul despre regele Mihai, iubita sa Iulia; cunoscutul deja Cristi Toporan de la Digi și soția lui, o doamnă distinsă de o frumusețe sobră și discretă, pe care nu m-am sfiit să i-o spun, cu firea mea deschisă…L-am lăsat la coadă pe Tavi Ursulescu, la el acasă, peste tot acasă ca un rapidist dar care e mai năpăstuit decât toți rapidiștii: el ține cu Progresu’, ca și Radu Cosașu… și ca vechiul meu prieten Ciocu Mircea Vintilă.”Basarabeanul”, idivid numit de mine așa doar prin asocirere cu Moraru al rapidiștilor, killerul de fapt care a îngropat Progresul, e alt personaj al ” lumii noi”. Mereu acuzat, mereu căutat, bănuit, dovedit, dar niciodată arestat… cu un tupeu nemărginit, care odată a avut tupeul să-mi spună-n față că trebuie să-i dau banii pe care i-am băut din șprițurile pe care eu le-am primit de la el. Spun, ”tupeu”, căci eu nu am stat în viața mea la o masă cu individul – dar, nici o da tă!. Decât atunci când am fost parte la o confruntare economică alături de amicul CC. Nu știu cum se face că ăștia, categoria Mititelu, scapă mereu… Or fi în clubul ”Amicii DNA”? Oricum, mangafaua avea deja ștampila pusă generației mele de jurnaliști, încă serioși necorupți, care practicau șprițul ca ”șpagă!” simbolică. De de aia mă șantaja moral animalu’ crezând că ”îi ține”și cu mine…Bovine bolnave… 

Jurnal Mascat

BLOG RETRO

Sâmbătă 6 august

Lena mea vânează serbări. Și ar avea ceva noroc. Deși, e mereu cam același peisaj. Un târg de țară pestriț, pus într-o câmpie fără pic de pomi, sub un soare imposibil, unde sunt tarabe multicolore, cu ace, brice și arnice; mereu cu aceleași produse. Fiindcă, după prima experineță cea de la Bocșa, am sesizat mereu aceiași clienți cu fructe, pepeni, mere, pere, prune din belșug, mititei, cârnați; clasicul, tradiționalul, irefutabilul instrument al Grătariadei de vară, grătarul care e simbol național mereu stropit de aceleași beri; ai cărori dilleri locali sunt într-un perfect circuit al serbărilor. Probabil, legați prin afaceri sau obligații cu diverși funcționari de primării, clientelari, șpăgari, onești bine intenionați dar cu ceva ștaif din partea producătorilor de bere populară, pentru mase. Un soi de neo-capitalism de Bâlci colorat,vesel, ușooor machit; oricum cu țiganii de rigoare printre carmangii sau din populația locală – re-spun, Mădăline, e o constatare nu o critică sau o poziție rasistă. Asta, pentru că rromii fac parte din ce în ce mai majoritară – pleonastic: prin număr – din peisajul multicolor al unei Românii tot mai înapoiate.Feudalismu scrie pă noi…

Chiejd este satul vărului Vasile Remeș, un sat frumos pus sus pe o platformă și ea străjuită de un vârf de deal solitar, unde pe vremurile nu demult apuse era intrarea în mină. Fosta mină… care ținea existența, viața localnicilor. De ce ”fosta”? Fiindcă asta e realitatea, doamnelor și domnilor. Minele s-au cam închis; industria cimentului ne-au luat-o francezii; siderurgia, indienii lui Salman Khan, cu Vântur cu tot; pădurile ni le ia – citește ”fură”, le violează cine vrea de pe planiglob, începînd cu austriecii și ungurii, Imperiul dualist precum pe vremuri de bejenie ne răpeau turcii fecioarele dunărene ; șeptelul și oile, mioarele tradiționale sunt investiții arabe cu ceva rudimente de ciobani cu celulare la chimir… mă opresc că-ncep să plâng, mioriță, lae!

Noul primar ne-a salutat apoi s-a dus la un meci de fotbal contra bocșenilor noștri iar noi am mes la casa bătrânească a lui Vasile. Sora sa ne aștepta cu masa plină de plăcinte cu buruieni, dintr-o foaie mei subțire decât cea de pizza, de un rafinament extraordinar. Am mâncat porumb fiert pînă la limita de a crăpa, efectivși am cerut și acasă. Nuspun ce glicemie voi avea dă-o dracu! Nu mai am diabet, nu interdicții, nu regim, ducă-se! Cum e cu plăcinta cu buruieni? Simplu ! Buruienile sunt lobodă, sau lucernă, urzici călite–n ulei, mărar la care se adaugă eventual brânză și ceapă verde călită… Un deliciu pe care l-am uitat de când s-a prăpădit soacra mea, ierte-o Dumnezău! Ajunși la Bocșa am mers în vizită la fam Fărcaș care ocupă cea mai nordică poziție din georgrafia Bocșei. Au casa în renovare. Am stat puțin, vreme de două pălinci mici…

PS. M-a uimit o confesiune a lui Vasile față de locul natal: nicio nostalgie, reverie, nimic. ”Urăsc locul ăsta, mi-a spus cu o sinceritate vehementă. Făceam zilnic 10 km pe jos prin noroaie ca să ajung la gara cea mai apropiată – Sărmășag – ca să iau trenul de Zalău, unde eram elev de liceu. Urcam și coboram dealul. Imaginează-ți cum îmi târam valiza când era să plec. 10 km ! Era cumplit. De aia mă simt mai legat de Bocșa satul tatălui meu…”

Intrarea în Chiejd granișă cu Jud Satu MareIntrarea în Chiejd graniță cu Județul Satu Mare

Ai lu'  Fărcaș și StancaAi lu'  Fărcaș și Stanca

Vasile Remeș acasă  la  târgVasile Remeș acasă la târg

Jurnal mascat

Blog Joi 4 august BIS

La ceremonia de duminică 31 iul din Com Bocșa, baștina soției mele Lena, dedicată lui Bărnuțiu, am cunoscut pe D-na directoare Florica Pop, care ne-a invitat la Biblioteca județeană din Zalău, unde e directoare. Abia azi am reușit să ajungem la Zalău. Pe o zi extreme de toridă, mai ales la un oraș dominat de betoane.Prima treabă a fost o denașie de cărți din partea mea.”Cu tandrețe maximă ”, volulul antologic – despre care actorul Dorel Vișan a spus că s-a speriat de căte poezii am scris într-o viață ; ”Beaming Angel”; ”Ești mică, Bocșă!”- antologia de folclor a Lenei și a mea; << ”Șantajul și etajul”- Pamfil Șeicaru între legendă și adevăr>> doctoratul meu tranformat ăn documentar; Erotikon-versuri ; ”Epistolar Stanca” – culegerea de scrisori din Click, operă personală ce curge și azi, zilnic, în ziarul tabloid Click din 2009. M-a încăntat lucrul, această vizită printre cărți, deși nu sunt un oaspete aflat în trecere, ci mă consider un locuitor al bibliotecii. Diferența e ca de la apartamentul meu la un Palat al cărții cum e aici. Casa mea de la București e plină ochi de cărți, balcoanele aidoma, și la Giulești Sârbi într-o casă semi-abandonată din cauza prezenței și agresivității țiganilor învecinați – nu Mădălin Voicu nu-s rasist sunt realist și victimă a conaționalilor pe care-i adulezi… Da, azi o bibliotecă e ca un temple ăn car Dumnezeu e Cartea, Sfânta Carte. Am văzut și asala de rarităși, documente, cărți pe care aș fi luat-o acasă…Dna directoare este și dumneaei autor de carte. Nemaiavând niciun exemplar am onținut-o, totuși de la vecina din Bocșa, dna Călăcean fosta directoara a scolii locale, care e cuscră cu subiectul: ”Destin cu …aplauze // Flori de cântec omânesc: ILEANA DOMUȚA MASTAN”. pe domna Ileana o cunosc bine a, avut-o ca oaspete în unele emisiuni de-ale mele televizate…Un lucru interesant e acela că Biblioteca,a fost susșinută material ăn dezvoltaea ei chia de un program finanșat de Bill Gates. Mai bine decât Soroș. Care așteaptă și feed-back-uri unele compromessante…și așa ne//le crește clientela de ”internaționaliști” ca Boia și alți patapievicieni…

Între cărți, ca-ntrun submarin scufundat cu dna POP

Între cărți, ca-ntr-un submarin scufundat cu dna POP

la ora de cafea și autografe.la ora de cafea și autografe.

Lena, Geroge Stanca , Florica Pop și cărțile...Lena, Geroge Stanca , Florica Pop și cărțile…

O bibliotecă, un noian de scări spre cunoaștere.O bibliotecă, un noian de scări spre cunoaștere.

SAM_3669

1 2 3 25