Jurnal extim

BLOG DUM 29 mai

Ieri a fost o zi frumoasă, însorită și, încă, nu prea călduroasă. Cu toate astea, am stat numai în casă. Am citit, m-am uitat la meciul Bacău- Rapid unde am condus cu 1-0 mai tot timpul pentru ca în minutul 91 să fim egalați, Murături. Dacă în Liga 1 îi maiă gsim pe 11-12 dintre ai, nu avem nicio șansă. Am văzut un portar nou, Botaș, care a apărat bine până la gol, unde a gafat de divizia Q…Viitorul sună rău, ca și cum dai cu colțul deștiului index îndoit într-un zid și sună a carton…Lectură din Houellebecq. Un futai scurt și banal șirstul mășăraia turismului internațional și sexual… Căpiat, am deschis televizorul la 21 și era o semifinală Real Madrid cu Manchester, eu, repet, năuc, am crezut că a început mult așteptata finală interhispanică Real Madrid – Atletico de Madrid. O nu, abia era o încălzire. Asta pe DIGI Sport. Am trecut pe PRO, de care-mi era dor. Da, îmi era dor de Costi Mocanu. Fiindcă m-am cam săturat de tehnicismul și academismul mimat al celor de la Digi. Redactori și Comentatori. Elucubrațiile lui Ilie Dumitrescu, ins care a reușit cît de cît să cizeleze limbajul fotbalistic dar fără carismă. Balint e altceva, poderat, calculate și …real nesofisticat ca Ilie care musai vrea să brieze și să fie Maestru…Mister. La fel, geluitul ăla care e tobă de fotbal, mă obosește cu erudiția sa. Normal și charismatic e dragul de

Părerologia

Maria Răducanu ca destin

E cântăreață. Are o voce extraordinară. Se acompaniază la chitară.Cântă nedefinit. Nu jazz, nu pop, nu folk, nu rock, nu lăutărești, nu gorjenești… dar din toate câte ceva. Mai clar: ”răducănești”. E drept, după procedee jazzistice. Căci, ia o temă și o tratează personal. Păstreză melodia, textul, linia melodică, uneori ritmul. Uneori…dar nuanțează și frazează colosal. Respiră, asta e la ea, posedă arta respirației la cântec.Am ascultat tot așa un nuanțist la Ghe Zamfir. Un Mexican care toate ritmurile alea nevune, torenșiale el le transforma, le tempera, la muia le lamina, nu mai era nimic din acel demenșial latino. Suna mi degrabă a doină șoptită.Nu mai știu fir=ar cum ăl cheamă, dși am avut o casetă cu el de la Gigi. Cre-mi spunea că are un castel pe un deal, un kitsch ăn fond dar opulent, bogat fiindcă era iubit de mexicani… În fine, m-aș îndoi -l știe Maria, fiindcă aici e o delăsare a ei.I-am spus să o asculte pe jana Bicevskaia și, degeaba. În fine ea practică o nuzică super-rafinată ca tehnică. La pictură e un Bandac care pictează aln pe alb sau alb pe gri… greu nen.Asa e maria Alb pe alb! Dar, mî ăntrebca porasta-n tîrg, de c ear trebui boborului o astfel de muzică devreme ce maneaua îi dă multiple enzașii și puricări de epiderm. trimiteri istorice la secolele cănd am slugi la turci de ne-au găuri curu și mintea… muzică de dat din șolduri ca muierile lor, din buric, din buci tremurănde, mai ales cu mutele lui Venus împins în față cum tîrtița de găină-n spate… Complexă muzică…Complex popor…

Maria a mai fost și pe la Mezzo, dar nu am mai văzut-o de mult. În schimb, aici văd tot timpul vedeta nr 1 și-n culcare și-n sculare: dirijorul sanpetersburghez de la Marinkii Valerii Gergiev – pe românește Gherghiev – care are o problemă… vezi Newyorker:

http://www.newyorker.com/magazine/2013/11/04/imperious

Pe scut, mă bucur că ne vom vedea cu Maria în studio la Petroșel. Vom face planuri, să vedem ce iese.

Dă, Domnu’- Doamne!

 

 

Jurnal Mascat

masca

Am fost joi seara la un club – teatru restaurant-bar în aer liber. Undeva pe str Sf. Ștefan. M-a invitat Maria Răducan la concertul ei de un ceas. Am venit cu Șerban Boss. Și cu Tic Petroșel, fiindcă de multi îl asociez ca destin muzical cu Maria. Și, aș dori să-i apropii pe Maria și Tic, așa ca pe niște genii ale undrgroundului muzical românesc. Niște talente uriașe non-cunoscute. Stele de underground… Lipsite chiar, cred eu, de voința de a fi celebri. Parcă se sperie de asta. Încercați să-i căutați pe Youtube… veți decoperi Talent. Inedit. Calitate. Bun simț. Modestie. Total invers manelismului ce străbate vulgul, pulimea votantă și duodenele nației. Noncerebeliștii Patriei…mereu majoritari și decisive conform celui mai split principiu al democreșiei antice: minoritatea se supune majoritîții. Ori, se știe, întotdeauna deștepții sunt minoritari…ți asta nu numai de la celebrul adagio lăpușnean ”Proști da’ mulți…”cu o reciprocă perfectă…

Note de bibliodul

Citesc tot la ”Platforma” lui Houellebecq. Zău, mi se pare – părere temporară încă – o exagerare a importanței care i se dă. Poate că mă grăbesc cu aprecierea, dar, din punct de vedere al reflectării sexualului în literatură, al diversității abordării actului sexual în sine, tratat cu un realism vulgar – comis aici îndeosebi cu iubita Valerie -, lucrurile par normale. Mai ales pentru cine i-a citit pe hedoniștii americani. Sau pe H. Miller iubind în mai toate felurile cu predilecție într-un snob décor parizian, caitala sexului la vremea lui; pe Charles Bukowski de un picaresc sexual atroce, apoi Nabokov. Tot aici se înscrie recentissimul cubanez Juan Pedro Guttierrez care vine din urmă cu cărțile sale „Regele Havanei”, sau ”Animal Tropical”, ”Trilogie murdară la Havana” de un ”realism impudic-murdar”.

În literatura franceză antecesorii lui Houellbecq sunt măcar ca limbaj și temă, ambele libertine și impudice, Marchizul de Sade, Rimbaud; accidentala producție ”Bijuteriile indiscrete” a lui Diderot; ”Amorurile unui prinț” a lui Guillaume Apollinaire. Să adaug ”Madame Edwarda” lui George Bataille? Așadar, dincolo de lubric, sexualitate, pornografie literară ”Platforma” ne prezintă, de ce oare?, plicticoase lecții despre problemele interne ale turismului internațional și sexual. Istoricele unor firme reale sau fictive nu contează. O trimitere identică privind viața infernală dintr-o multinațională de publicitate găsim și la Baigbeder sau la Bruckner – de verificat *** – dar fără detalii tehniciste, ci doar tratată cu un umor nebun. În fine, numai faptul că scrisul lui mă intrigă la mai fiece pagină e un sinptom pozitiv. Nu neg înainte de a cunoaște. Dar pînă aici părerea e asta. Punct.

Părerologia lui Stanca

Servicistan

Nu mai comentez, bolborosec, mârâi, toc mărunt, scrâșnesc din dantură ci, doar mă întreb: în ce stat trăim? Unul de drept ? Păi, drept e să facă unu o nenorocire în masă; aproape de genocid; să infecteaze // îmbolnăvească//, omoare 80 de mii de locuitori; să se descopere jmekeria; el, criminalul, să fie in continuare liber, în loc de a fi executat fără apel; și, apoi să fie chiar executat de-adevărat de o invizibilă instanță ? Adică, deloc justițiar. Eliminat de Mafie? Nu e primul caz. Mai avem execuții. Cazul Tinu jurnalistul încurcat cu ei; procurorul aruncat de la etaj și alte, alte lucruri frecvente, célèbre, trecute ca apa unui pârâu pe la poale de mnut. Fuse și se duse… au trecut așa, ca o boare rece peste cuptorul din bucătărie… Lucrurile astea se văd zilnic, matinal, seral, nocturn pe mai toate canalele TV. Culmea e că par ficțiuni dar sunt realități revoltătoare. Crime hollywoodiene, le-aș numi eu…

Cum să ai curajul, demnitatea, să mai trăiești într-un asemena stat ? În care soarta ta sau a familiei sau a unui membru din familie ți-o hotărăște un nenorocit de criminal, prosper om de afaceri cu medicamente. Sau, un mafiot oarecare. O țară în care banul e mai valoros decât viața unui om? Cum o rezolvăm? Eu nu văd cum! Nu mai am speranță nici în revolta tinerilor, într-o urmare deloc palidă a intenșiilor dejucate de servicii în cazul #Colectiv… Când s-a pierdut o ocazie… Ba, s-a creat una nocivă, aceea de a aduce niște neaveniți, acoperiți sub vocabula ”tehnocrați” la conducerea executivă a țării. Ce țară? O colonie janică a serviciilor. Căci, noi trăim azi sub dictatura unei lupte inter-talibanice a serviciilor. Am mai spus-o, Securitatea era foarte rea, dar ținea cu Țara. Servicioniștii – loaze vânzătoare și trădătoare. Pentru ei nu mai suntem ”Dulce Românie”, nici ”Țara mea de dor”, nu!

Suntem Servicistan !!!

Jurnal mascat

mascaLUNI 23 – MARTI 24 mai

LUNI. Ieri seară – duminică – am văzut meciul Barca-Sevilla. 2-0. Cupa Regelui. Alte emoții ca la prânz cu Rapidul meu. Țin cu Barca. Unde Messi s-a transformat într-un pasator excelent. Mai dă și el gol. Dar, e bine că nu se mai pune presiune pe el. Musai să marcheze. Are cine. Acum e un trident. Messi – Suarez – Neymar. Păcat, însă, că s-a accidentat Suarez. Îngrijorător pentru viitor. Odată s-a rupt. Fără minge. Fără adversar. Fără fază de joc. Singur.

Am primit vestea că săptămâna viitoare ar trebui să plec din nou în Austria. Cu mașina, cum îmi place mie… Apropo de tensiune,văd că povestea aia cu datoria Rapidului la un fost jucător, persistă… ba că aia a zis FIFA, ba că banii s-au dat, nu știu și nu am liniște, zău. Căci, iată parcă nu avem voie să ne bucurăm și noi pe deplin…Doamne cu ce Ți-am greșit?!

PĂREROLOGIA

Aristocrat de Rapid

Apropo, s-a pus problema cu intrarea mea în Clubul Seniorilor. Dechisă mai demult de dl General VM…Destul de avansat în consumul de vin, MF mi-a mărturisit că unii membri nu m-au dorit. Cred,chiar, că și el însuși. În mare îi știu, unul e decedat, altul a stat azi la meci lângă mine am replicat?! Lângă mine au sts Mișu, și ON fost coleg de redacție. Și, de ce acum am devenit un mai bun rapidist, ce s-a schimbat?Nu sunt tot ăla? La un moment dat a sunat și președintele de la Aristocrați. Nu am putut conversa… era un tel prost și multă gălăgie. Dar, nu știu de ce, deși Generalul VM m-a rugat mai demult să intru-n Club, parcă mi s-a tăiat pohta… Mai ales, când mi s-a confirmat ceea ce bănuiam, anume că niște inși s-au opus intrării mele în club. Erau pupicuriștii lui Copos iar eu deranjam. Inlusiv amicul MF care e la fel de aservit rusnacului ăsta, Moraru. Alibiul lui M F e simplu: bă omu’ ăsta a băgat banii lui aici. Dar nu spune că echipa Rapid nu e o marfă cum au tratat-o cei doi patroni. Copos și Moraru. Rapid e un brend omenesc. Are suflet de giuleștean, are istorie, are familie mare. Nu e o marfă de piață, măi rahaților slugoi ! Care-i cântați la cimpoi!

Sincer să fiu, am fost de la început contra acestei idei. Aristocrați ai unei echipe proletare? În sens superior, de sânge albastru? De unde? Mi s-a părut un nonsens. Aristocrații adevărați sunt tataie Gheorghe Crăciun, născut în 1902, maistru și șef la Grivița – Centrul III Vagoane; tatăl meu, născut ăn 1922, care m-a crescut și m-a făcut rapidist, Dumitru Marin 2, muncitor categoria a 8-a; șef după pensionarea lui tataie. Ei pot fi Aristocrații Rapidului, nu eu…Deși, de la 3-4 ani, tata mă lua cu el la stadion sau pe tren și mergeam după echipă. La antrenamente îi trăgeam la poartă lui Nea Tinel Stănescu. Îi cumpăram după meci Vinga de la cofetăria Crângași, lui nea Tache Macri, care m-a sunat acum de Paște de la Paris. Tot după meci mergeam pe jos cu Văcaru extrema stângă, sibianul. Sau cu Zeană altă extremă…L-am cunoscut pe Olaru, roșcovanul zis Secărică, fiindcă avea culoare secarei la ten, dar și că înainte de meci lua una mică. Tata m-a luat și la o etapă de Cupă tocmai la Arad. Jucam cu Progresul lui Mateianu. Băieții lui tata au luat cu ei un tub de oxigen ca să poată acționa sirena, pentru galerie. Ăștia Aristocrați! Cărau tubul ăla de juma de tonă prin tren pe umeri, ca pe un cosciug. 4 gealați. Acum, când am văzut trompețicile alea de plastic, sau wuwuzelele mă gândeam la spinările băieților de la Grivița din echipa tatei. Ăia, Aristocrați ai muncii… Sigur, exagereze,căci marea aia amestecată a galeriei are nevoie de o contrapondere curată, morală, autoritară.Că, marele pianist nu e om de galerie, ci de black tie…

Dar, pentru un anume orgoliu personal în privința vechimii mele de rapidist – 65 de ani -, deși nu fac colecție de tiluri, diplome, nu am boala asta oltenească – parcă ar merge să fiu Aristocrat de Rapid.Ba, zic unii s-ar impune. Nu știu, mi se pare că aș fi ireverențios față de înaintașii mei, oameni simpli … Mă mai gândesc…

Jurnal mascat

masca

DUMINICA 22 mai Jurnal mascat

Am de văzut azi la 14 un meci greu. Rapid- Academica Clinceni.Sunt tare îngrijorat. Iau un taxi după ce am privit absent la Mezzo, nici nu mai știu ce. La stadion mă grupez cu câțiva Seniori.Bucurie e 1-0 pentru noi. Echpa tot nu strălucește și are obiceiul să dea 1-0 și să tragă de el tot meciul pe nervii tăi. Uite că nu e așa, fac ăia 1-1. Plec nervos de la Seniori. Restul e aici ăn rubric pt Click.

<< Giuleștino – George Stanca ”Olè -Olá ! Rapidul e în A!”… Noi, tot pe stil vechi suntem. Nu avem rimă pentru Ligă. Na! ”Deși, tot Giuleștiul strigă: Rapid a intrat în Ligă!…” iată, v-o dau eu, moca. Dar eu, rapidist cu state, cu copii, nepoți, rapidist din tataie-n tată și din mine-n fiică-mea, zic doar ce mi-a spus Hussein, vechiul nostru rapidist, profund și pessimist.”Bă, am ajuns să ne bucurăm de o promovare, așa cum luam campionatul pe vremuri…” Bucuria noastră a celor vechi, dragi copii, e mai mică decât a voastră. Noi ne bucuram cu tort de bezele și șampanie Moet de la Copos. La Titlu. Voi, de-un codru de graham cu apă mierală de Azuga… astea sunt vemurile… Nu mă supăr, fac comparații. Oricum, e de mulțumit pentru bucuria asta patronilor – Doamnei și Domnului – căci, cu toate relele, au reușit să țină echilibrul financiar al echipei. Nu-i frumos că i-ați înjurat… Iar, diversiunea aia cu datoria veche, fu ca un pre-infact, înainte de a crăpa… Dinu Vamă a fost fabulos: a venit când era nevoie. Și ca moral și ca restul. Nu știu ce a făcut, dar o simt… Te pup, Dinule! Alexa a ținut în frâu o echipă demi-hrănită și demi-potentă. Echipa? Ce să zic, după ce am i-am zis ”Mațefripte.ro?” Bătea chinuit cu 1-0 și emoții o mie! La 1-1, nervos, am plecat acasă. Nu am apucat să intru în burta stadionului că a fost 2-1. Apoi, m-am pus pe rândul 3 în spatele lui Alexa. I-am spus vecinului: ” Schimb locul, schimb norocul!” Și, iar a fost gol. M-am plimbat ca un nomad prin stadionul Giulești. Eu am câștigat meciul… (sanki!). Dedic Victoria mea tuturor rapidiștilor… hai că n-o luai razna, fetelor! Pe praful ăsta politic, neplăți, hoțìi,criză de autoritate, corupție generalizată; când cel mai mare criminal al țării, Dan Condrea a fost sinucis, cum să nu te bucuri de o promovare?! Anonimatul ne pândea. Istoria ne mânca. Deveneam o echipă de legedă, fără echipă…”A fost odată ca niciodată o echipă Rapid”… O, că n-am scăpat! Ne înecăm cu șampanie și uităm că bucuria rimează cu caseria… Ia, să vedem când se umflă conturile băieților?! Olè, olè, Mulțumin Rapidule! Dar, cu lotul ăsta nu ești de Liga Unu, niciodată. Am promovat. Ne-am bucurat! Deșteptaaaaaa-rea ! >>

 

Am mers cu grăbire la MI, gașca de ieri nu s-a lăsat. Repetir. Au venit și rapidiștii: M F și cu Marian. MF, cam grobiam a uitat că sunt femei la masă. M-a disperat. Nu mă mai încurc cu el. Am să-l evit. I-am lăsat acolo. Portăreasa chiar m-a întrebat cine e domnul? I-am spus că eu sunt invitat, domnul e unul de-al vostru, are legitimație de intrare.

Jurnal mascat –spre eseu

masca

Jurnal mascat –spre eseu

E ziua dnei Mari. Prietenă de familie. O femeie superbă. Sânge rusesc. Taur. Ochi albaștri. Soră din două gemene. Stă la T. Are un ștrand termal. Sora pe-aproape. Legate ombilical. Soțul, la București. F. Om de afaceri. Mecena.. cam dezorientat, dar asaltat…neinspirat înconjurat. Am felicitat-o.

Despre escrocherii sentimentale. Din păcate relația cu ea, de fapt cu soțul ei, s-a deteriorat dintr-o cauză minoră, aproape nedemnă. Mi se tot băga pe gât o așa numită ”poetă” – din noianul de veleitari, netalentați, aspiranți fără șansă, ambițioși, carieriști ai literaturii celor fără pic de talent, în relație cu familia sa. Și, un fel de factotum-lingușitor pe lîngă boss. Escroaca D, m-a prins la Băile T, aparținând familiei dnei Mari și, într-un cadru intim – în salina artificială, unde, printre lacrimi și hohote, mi-a mărturisit că are cancer, mai are puțin de trăit și că ar dori să-i scriu o prefață la o cărticică, acolo…să lase și ea ceva-n urmă. M-a impresionat. Evident, că am scris. Fără să mă compromit…

[Asta îmi amintște de o altă excrocherie. Cazul I Grindă, care știind că am fost amic cu Nichita a venit la mine cu o istorie inventată, legată de el și defunctul ei tată. M-a făcut să plâng, excroaca. Am angajat-o. Ca, apoi, să organizaeze complotul contra mea și plecarea de la VIP. Facerea de bine, Futerea de mamă…].

Scriitor, azi

Și, totuși, mă interoghez în sinea-mi, cum mi-ar fi sta și acum mie ca șef peste o revistă de pizdomane, cancanerii, chiloțării, alcoviade și intrigărăi cu curve celebre și exemplare, eu Dl lect univ dr SG? Să-mi câștig pita prelăudând fufele Națiunii.E o industrie,da, are balta pește căcălău dar parcă nu e de mine…

Așa, dincolo de literatură, la Click, ironizez, apreciez, miștocăresc, terfelesc, îmi bat joc de lumea idioată, cretină, subculturală. Iau atitudini civice într-un registru deloc constipat ci doar ludic și picant. Căci, dacă nu înjuri nițel, neaoș nu te caci în ei, azi ești nimeni, fie și-n literatură. O știu deja de la H Miller, hedoniști, Juan Pedro Guttierrez, Bukowski și mai nou Houellebeck. Eu fac literatură, aplicată pe social, fetelor! Am o atitudine socială clară. Moralist-creștină. Și, ce e mai frumos, duios așa cum e normal într-o sociatate sănătoasă, să fii și plătit corect pentru asta… ?

Mă doare-n cot de unii confrați care au sau mimează prejudecăți, altfel, scriitori fomiști, care mă critică fățiș. Noianul de metafore și exerciții de stil și limbă care mă caracterizează, însă, scapă totul. Articolele me sunt touși literatură. Dealtfel, am sous-o nu odată: Pot să scriu si pe pereții unui closet public, nu-mi e rușine, ba chiar semnez…Contează, cred eu, conșinutul mesajului, fforma lui, areul, mirosul, nimbul, estetica, nu musai contextul…

Și ce scria ”poeta D”? Poezele pentru copii cretini, cimilituri, mâzgălituri, catrene șchioape. Asta conținea marea carte a ”poetei”.lipsea preaste intre file vreun caprifoi sau vreun fiiiricel de ” bășina porcului” strivit între file…Am scris cu milosârdie maximă și dispreț sec. Așteptând, ”biata canceroasă”, să-și dea sfârșitul tragic. Aiurea!, e mai sănătoasă decât o vacă tânără, junincă. Am luat o … Țeapăăăă! Să n-o mai văd. Ba, acum, cu fo trei cărți, aspiră la și celebritate. Vrea și-n Uniune. S-a denumit ”Poetă”. Mor. Aere cenacliste, mai ales că e secretara soțului doamnei Mari. Om cu bani, Mecena cu vocație dar fără intuiția prihicului megieșilor fomiști de glorie literară, influențabil, jucăria escroacelor literare, dezorientat,căci are în prajmă o pletoră de căpușe. deși, mai sunt și oameni de calitate, acolo. Am renunțat să-i deschid ochii, să-l apăr de derbedeii sugativi și de cocotele literare sugătoare… Nu se poate. Se complace.

L-am lăsat în pace, nu e treaba mea…dar întreține un curent de paraziți, de pseudo-talente care-l decavează. Unele, veleitare pure, ce să mai… toate. Amatorism de gașcă. Gașcă mare, puternică prin număr. Cum să te amesteci cu ei, cum să te complaci? Să fii egalul unor parveniți culturali? Cum ?

 

1 2 3 19