BLOG Jurnal Duminică,18 iunie

Cheful de a scrie pe blog mi se diminuează. Căci, am o stare fizică și psihică deplorabile. Sunt la esența diabeticului, a bolii acesteia – sindromul inactivității, al stagnării pe toate planurile. Nu ai chef de nimic. Iulică Merca solistul de la Semnal M și vechiul meu prieten din lumea rockului, săracu, spre moarte nu mai făcea altceva decât să stea întins pe pat, să dezlege integrame și – aici ne deosebim – să bea vodcă. Voință, nimic! Eu, pâna la Alergia de Rusalii, mai beam câte ceva, indeosebi vin. Și, nu orice poșircă – vinuri bune. Vinarte. Roșii. De rusalii de la o banală, saramură de pește din carr am mâncat 20 de inși numai eu am plecat urgent la Spitalul din Mangalia. Alergie la o substanță necunoscută din sosul cu care bucătarul nostru se lăuda că e unul oriental…

Alergia la scris mă cam îngrijorează. Fiindcă trebuie să scriu zilnic, nu pentru exercițiul de sănătate, ci pentru bani. Rubrica asta de la Click, ”Scrisorile lui Stanca”, cu care mă laud. Care-mi ține tonusul. Și acum m-am angajat și la ”Independența Română”. La Laurențiu Stoika. Am acceptat fiindcă mă mai scoate din starea asta inertă, mai schimb ceva. M-a pus redactor -șef, dar cum el decide tot – și mi se pare normal, e ca Gigi Becali cu alcătuitul echipei – ca el să decidă tot ce rost ar avea să fiu de paie. E revista lui. Las’ că mă jenează unele vecinătăți pentru mine de neacceptat, pentru el utile… dar, repet de jucăria sa. Așa că i-am propus să mă numească ”redactor special”, ca să rămân eu doar cu scrisul meu. Ce-mi mai trebuia mie după atâtea insomnii de ani buni când am avut revistele mele să mă chinui cu alcătuirea sumarului și alte alea. Oricum, la primul număr, la debut am acoperit singur 4 rubrici… și am de gând să aduc și ceva oameni noi, fără a deranja pe nimeni…

Că, o țin de ani de zile. Scriu zilnic, cu mici pauze la nivel de an din 2009… Scriu de Cartea recordurilor. Dar, scriu pentru mine. Lăsați lozinca aia vetustă cu sacrificiul de sine de dragul scrisului. Poezie slabă, melodramatică, pișiecioasă… Munca dură, coatele sângerânde, febra musculară la fesierii presați zeci de ore, hemoroizii – proza muncii, măi frate! Iată că eu nici nu mai am drag de scris – mă tem de reacții fizice – și tot scriu și scriu. Nu mă interesează Cartea recordurilor, mă interesează de mine…

Am depășit atâtea evenimente câtă vreme nu am scris că mă ia groaza să mă uit înapoi și să scriu din urmă. Renunț, poate că le mai strecor pe parcurs…Dar, fură evenimente neesențiale, excepție cele de sănătate. Care după ce am împlinit 70 de ani, m-au atacat. Unu, viroza care ne-a oprit și pe Lena!!, să plecăm la Rimini. Doi. Alergia de Rusalii, șocul anafilactic. Mi-a apărut o alergie care m-a dus la spitalul din Mangalia în vacanța aia prelungită de Rusalii. Stăteam la 2 mai. Am mâncat o saramură, nu era prima pe litoral, și m-am umflat la stomac să mă sufoc. ”Bucătarul” pusese în ea niște mirodenii orientale, ne-a și spus la deschidere. Din 20 de persoane numai eu am avut reacția asta. Nu agreez, ceva, o substanță nu știu ce…. Acum, când gust ceva rar, o fac în vârful picioarelor, cu grijă și teamă… Trei. Supradoza de insulină rapidă, făcută din nenatenție în timpul meciului Polonia – Romania 3-1. Când am băgat în mine un borcan de miere…. În rest și din această cauză am rămas la București. Nu în Austria, nu la Giulești, nici la Săbăreni unde săracu Stan, mă cheamă ades. Ba, la ultimul week-end cel încheiat ieri a și preperat ceva special. Cum să mă înțeleagă el că fac pe mine de frică la orice contact inedit cu mâncarea și că abia mă adaptez la vechile plăceri? Sau, le spun adio! Căci am pornit-o de la mere fierte și supe de zarzavaturi. Azi, acum cand scriu la 0ra 6:45 beau prima cafea după cvasi o lună de abstinență. În rest, nimic!…

In afară, de politichiie. Unde se petrec lucruri incredibile, românisme nomale altfel zis. Dragnea prședintele PSD l-a demis pe Grindeanu primul-ministru pe care tot el l-a propus, pus. Adică, partidul majoritar, își demite propriul guvern. Ca și cum – sau chiar la propriu… – ți-ai da tu cu tesla-n coaste. Și, coastele îs ale tale… Să vedem reacția președintelui Iohannis recent sosit de la Washington pe mustangi pur-sânge, unde Trump i-a dat o notă mare și, vorba lu Cristoiu, l-a bătut pe umăr…

Un circ mai ”de prestigiu” nu se putea inventa cu cazul Grindeanu, deși un pospai a mai fost când Radu Vasile, premier demis de președintele Constantinescu, a refuzat să plece de la Guvern. E însă aici o încrengătură cu serviciile de te crucești ! Simt oricum o boare ardelelneasă, în toate cele rele. Sper să fie trecătoare. Și să nu fie rele… Dar, dacă penetrarea și acapararea puterii de către ”Napocarzi” s-a extins, s-a modernizat e activ și nociv ; cu ziare, televiziuni; cu oameni super-pregătiți aflați în funcții super-informative va reuși.Cu organizare de evenimente mai abitir ca Bucureștiul: fotbal cu naționala, festivaluri mari de arte, Alain Delon… Sper să fie bine. Nu musai să le fie lor bine.ăn aceste acșiuni ample ăn care străvăd și u ură anti-bucureșteană, anti- munteană de-a dreptul maghiară. De aia spun că PAR a fi patrioți, dar deocamdată au bulversat țara, vezi cazul, cum îl numesc eu, Patriotului Ghiță.Care a reînceput de azi serialul demascărilir de pe „România TV cu o chesti unuitoare, de cum strigător la cer, șefa DNA, Codruța Kovesi dă ordine, da dpă ordine și soluții procurorilor și prdonă să fie cercetat, umflat și un ministru ca să-i sperie și pe ăștia. Păi cănd spun eu că Canalia de Băse a crescut monștri și acum are și el de tras, dar-ar Domnu să-l umfle și pe el…Mă ia groaza de viitor. E atăt de luminos că Habar nu am ce va fi.. vezi paostarea me de pe Facebook.

Văd că disperat PSD se reapropie de UDMR. Asta e vestea rea. Nu vreau să-l văd pe Dragnea ca pe bătrănul Diaconescu-PNȚcd pe vremuri. Care făcea pe el la orice amenințare a UDMR că s-ar retage din coaliție, și care le-a dat ungurilor drepturi pentru eternitate… Abia ne scăpase de ei partidul acela rizibil dar plauzibil al lui Dan Diaconescu, PP-DD inprizonatul de azi, da-i –ar Domnu sănătate și libertate. Îngrijorearea cu UDMR crește și grație amestecului în ecuație al dlui Ponta. Suporter al lui Grindeanu a acceptat să fie Secretar General al Guvernului. Deși a avut grijă să nu se șifoneze la imagine și a spus că această funcșie este în afara planurilor sale politice… Așa e, de vreme ce a candidat la Președinție unde a pierdut la Johannis…Revin la UDMR parcă văd că pune iar mâna pe Min Culturii unde și acum se mai vorbește ungurește că funcșionarii tot ăia de fapt alea…au rămas, zice-se dublurile soțiilor lăsate-n teritoriu..Poate le mai dă și sănătatea sî ne ănchidă toate spitalele să ne ducă salvaea direct la Budapesta… Ce imbecili…

…Și afară plouă, plouă, plouă. Vreme de beție și politichiie… Gata, mă culc, afară plouă de stinge, se anunță furtuni, ploi, mari diluvii și nenorociri. Futută vară!

 

Jurnal extim

Luni 23 mai

La invitația familiei Ogășanu, am fost cu Lena la teatrul Bulandra-Icoanei unde am văzut piesa ”Pe Lacul auriu ”de Ernest Thopson – american – cu Vali și Virgil Ogășanu roluri principale.La intrare l-am găsit pe regizorul piesei, marele, imensul Dinu Cernescu. Ravisant, parcă ne aștepta pe mine și pe Lena. Oricum, ne-a spus că știe că venim ca invitați ai familiei Ogășanu. Am făcut și o fotografie… mai multe…In hol, vechea și stabila ”bulandristă” Mihaela pe care o știm de o viață din gupul de prieteni apropiați ai lui Moțu Pittiș… Mare bucurie.

… Ca și spectacolul în sine.M-am întălnit cu dl Toma, fostul meu binefăcător de la CC UTC, căci el a aprobat apariția cărții mele nr 3 după o gestașia de 6 ani la editură. Langă noi, o doamnă care lucra ”în cultură”, cu soșul – muzeografi – mi-a mărturisit că m-a recunoascut după voce…și așa am mai schimbat o vorbă cu niște intelectuali rafinați ai generației mele…La final a aflat că distinsa doamnă e sora dnei Vali Ogășanu…Mare bucurie.

Am văzut piesa cu un sentiment apăsător – recunoscându-ne ca personaje… – cu un permanent nod în gât…Încerc să-mi adun impresiile despre realizarea lui Dinu Cernescu, a familiei Ogășanu și a întregii echipe…după ce măine voi publica o scrisoare inspirată din cele de mai jos…

Dinu Cernescu, unde-s Șekspirul și Molierul ?

Nici nu știu ce anume mă uimește la persoana lui Cernescu . Poate vioiciunea din ochi sau tinerețea spiritului, afișate vizibil la o vârstă venerabilă… pe care o duce cu o nonșalanță și un jemafișism de-a dreptul imperiale…Să spun că e unul dintre cei mai remercabili regizori ai noștri? Căci, chestia aia cu ”cei mai mari”, mi se pare forțată, aiurea și arbitrară. Pe scurt, aș propune să zic că este, cu opera sa,un regizor de Patrimoniu. Tot se încearcă de către miticii pitici ai Patriei, Anti-Patrioții să diminueaze generațiile care au șocat prin talent . Mă refer la leatul unor Ciubotărașu, Birlic, Silvia Popovici, Carmen Stănescu, Antoniu, Barton și Sică Alexandrescu regizor. Una. Și apoi, Caragiu, Cotescu,Brăila, Papiani, Moraru, Dinică, Iordache; Rebegiuc, Mariana Mihuț, Marcel Iureș, Mihăiță, Gaitan, Teodosiu, Caramitru, Pittiș, Mălăele, Repan, George Alexandru, Dorel Vișan și alți încă o sută …Ținem două. Plus pleida de regizori: de la Ciulei, Pintilie la Dabija, Darie…Hausvater. Și,apoi, simbolicul Beligan.

E greu să faci ierarhii. Poate doar evocări scurte, atât de bogată este istoria teatrului nostru. Problema e unde se duce ea, istoria? Unde se duce el, Teatrul? Cu cine? Cu mari actori jucând roluri gras-plătite de bulibași și balabuste rrrome? Nu e rău, dar nu ne degradăm pas cu pas…discret? Am cam văzut cum o mare actriță,contopită-n personaj, respectabilă cândva, a ajuns printr-o popularitate masivă chiar o balabustă. O chivuță. Deplorabilă și prosperă…O urmează de aproape ca-ntr-un vis… un coșmar, cel mai mare, popular, notoriu actor român ratat…

Căci, piesa clasică unde mai e? Unde-s Șekspirul și Molierul ? Știu, publicul, civilizația, cultura, agresivitatea culturală contemporană, multiculturalismul acest uriaș rateu mondialist merkelian, sunt scuze reale.Țin de spitalizarea civilizațiilor… Și, cu toate astea, după ce ai făcut un ”Mamouret ” de răsunet (am avut vârsta să-l prind și cu dna Bulandra la teatrul Bulendra…dacă nu mă înșel ultimul său rol…) te-ai încumetat Maestre Cernescu la piesa complex-nostalgică aunui American. Deloc, oarecare. Ernest Thopson. ”Pe lacul Auriu”. Altfel zis, filmul "On golden pond" 1981, de Mark Rydell cu Katherine Hepburn, Henry Fonda şi Jane Fonda –De 3 Oscaruri: scenariul, Katherine și Henry…

La Bulanda-Icoanei am văzut o perlă în regia lui Cernescu . Cu Virgil Ogășanu prospăt ca la ”Țeapa” soresciană, mimând mici junghiuri, rod ferm de bărbat violent la prințipiiși dur cu fiica sa și pe atăt de tandru cu soția… distinsa Vali Marian-Ogășanu de o tandreța învăluitoare ca o zeiță a soțiilor lumii.Cuplul cental s-a completat cu o tănără echipă vibrantă de-a dreptul . Cu studentul Alin Potop…. debordănd de anergie și cu consacrașii Ana Ioana Macaria și Lucian Ifrim. Într-o simplă dar ofertantă scenografie a Mariei Miu…

Tema una de vărstă: avatarurile bătăneții,. Sau ale vârstei înaintate. Căci năzurosul tată, un Titiduru balcanic jucat de Virgil Ogășanu,avea numai 80 de ani.Și urma să serbeze. Avataruri le piesei de fapt sunt frustrări.Ce iată, la cap de drum și o pisă bună se rezolvă. Simplu. Shakespearian. Ca-n filme, baby!… Piesa are chiar plusuri regisorale. Adică are în aer, emană, plutește, denotă, conotă un romantism, o nostalgie care nu stoarce lacrimi. Provoacă lacrimi. Eternul conflict tată –fiică, alteori mamă-tată, copil –părinți sunt déjà subiecta cvasi biblice ăn sociatata contemporană. Și mă refer strict la familia (cea din ficțiunea teatrală în speță) din socitatea contemporană clasicizată déjà. Nici o legătură cu socitatea de azi, opotunistă, consumeristă, cinică, una a spectacolului după Guy Debord. Una multinațională, multietnică, dusă pe marginea unei necunoscute prăpastii…

Sunt și alte combinări de distribuție aici . Relația fiica fragilă sentimental vs viitorul soț ; viitorul soț – fiul lui ; o diversitate mare și complexă pentru atât de puține personaje…dar totul e insiunuat…se sugerează, se subînțelege. Nebunaticul Billy, băiat de oraș – LA – plin de fițe, iphose& damphuri e ca un regulator.Elementul ce risipește cu energia sa tot ce ar putea pica în nostalgie.E pata de culoare, stidența intrigii. Cuplul Tată-mamă diuos, tandru e de-a dreptul șocat pentru români. În sensul chiar modern, dincolo de vârstă – tatăl e mereu curtenitor și denotă, sugerează la 80 de ani, a fi chiar întreprizător în ale sexului,denotând, arătând (mimând?) o tinerețe cvasi-eternă…cu cvea junghiuri intercostale…

O piesă mică, complexă și plină de complexe. Cu o bogție sentimentală de mină auriferă bine exploată de versatul și genialul Cernescu servit de o echipă minunată, compactă, indestructibilă, demnă de un mare și lunguieț ”bravissimo” final.

Dacă la final nu scoți un ”ooof!”, indiferent de vâstă, spectatorule, ești un nesimțit…

Jurnal mascat

BLOG 18 Mai

despre Sâmbăta 6 mai//duminică 7 mai

După mintea mea paranoică și imaginativă, doream să titreze toată presa, toate televiziunile , după modelul ceaușist, GEORGE STANCA 70 !!! GS a făcut 70 de ani.!!! Uraaaaa, aplauze prelungite…Ete,…cucu… Nimic! M-am trezit de ziua mea ca de obicei cu junghiuri în spate, greu de urnit din pat; cu gura cam năclăită după cheful de aseară. Fiindcă aseară am fost , de fapt toată ziua, la serbarea a 10 ani de căsătorie a englezului Hugh Wattkins cu dra Carmen. Ea, o scumpete blondă de balerină recent retasă de la teatrul din Deva, cam la vreme aceea. Carmen. E o explozie de nonșalanță, bucurie naivă și cu talente – nu musai, dar mai toate- feminine: bibileșete bijou-uri, vierșuiește, pentru copii și mature, muzichește cu un bun gust rar, jazzuri, latino rafinate …e o ”ușchită”, o zăpăcită cu farmec dar foarte precisă, matemeticiană de-a dreptul savant la ceremnii și meniuri…

Am cunoscut-o acum vreo 8, 10-15 ani, nu mai știu; voia o prezentare de carte – versuri – pe care am executat-o la Centrul Cultural Francez. Am rămas amici de familie, revelioane, aniversări . E haioasă și, afată la ananghie excalmă : ”Uochi-Dochi ”! … așă că, asta e și porecla ei la noi în familie. Wokie- dockie! O scumpă. O primăvară de care nu te plicitisești… Iae el, bland, blonziu și analcoolic tace , uneori chiar zâmbește sublime, în preajma ei. Dar, stați să vedeți: englezul ”Hiu”! A fost căsătorit prin Italia și are acolo trei copii mari. Doi băieți – mare și mic și o fată mijlocie. Cel mic David, ( ”deiivid , nu davide” …) e tacsu-ntreg, dar cu temperament italian, exuberant, solar. Cel mare, Alessandro, plinuț, senzual, pofticios, mai reșinut dar cred că la explizie e de ne oprit. Fata ? a venit cu sișul ei. Numai David știe engleza. Dar atăt tatăl cît și Carmen vorbesc cu ei italiana. Aici intervine și mama lui Huges , care are 92 de ani și care fix acum zece ani a fost la aniversarea mea de 60… Care stie only English. Numai David vorbește cu ea, în rest merge și engleza aproximativă a celorlalți. O familia mondenă… Italienii, ca italienii comunicativi veseli, miserupiști… M-am avut bine cu ei am ajuns chiar să cânt cu ei Osteriile, …cine știe-știe, cine nu, să nici nu le știe,… o sumă de porcărele ludice și lubrice pentru bețivi…și am folosit doar masculinul…

A doua zi, după ce m-am trezit cum m-am trazit am plecat la Biserică, la Sf Gheorghe, unde am stat ca la sf Gheorghe : în altar cu părinții. La final PrCărămizaru m-a scos la rampă, mi-a urat la mulți ani…poetului ”național” – exagerat , nașionalIST, da! … nu fac pe modestul. Și, apoi mi-a cântat corul acest LMA.Mulți ani tăiască ”. O senzație mai frumoasă și măreață nu am avut. Să asculți unul dintre cele mai mari coruri bisericești ale țării cântând pentru tine Mulși ani trăiască! ,La mulși ani, trăiască nu e de colea! . E insă, înșelător , gădilitor…acum încep să-l înțeleg și pe tov Nicolae Ceaușeacu…dar, oare ăla avea snsibiliatea mea la muzică?! Glumesc, a fost chiar înălțător. După … m-am retras la preot în grădină unde am mai sporovăit și apoi spre seară am ajuns acasă. Asta a fost tot! …din mîreața mea Aniversare. Dar, nu mă las. Am să aniversez de câte ori pot Stanca 70!

De ziua mea , chiar duminică, Lena a fost cheată de urgență la nepoată-n Cișmigiu. S-a întors ruptă, dar nu de copil ci de o boală. Simptome de gripă… Luni, m-a luat și pe mine. nu povestesc coșmarul. Azi e 18 mai și abia alaltăieri am ieșit din casă.

Forțat. De politețe. Vechiul meu prieten Lauențiu Stoika a vrut foarte tare să mă vadă. M-a luat pe sus din scutece, m-a dus la birou la el și mi-a pus un baston de mareșal în mână. Sunt încă năuc și de boală și de gest. Am intat déjà-ntr-un roi. Să văd dacă de albine sau de viaspi. Sau , ambele? Asta ămi mai lipsea. Prea era liniște-n viașa mea a insului retras la liniștea pădurii și a mămăstirii… Mi se va schimba viața. Fac bine? Eu care mi-am dorit și am reușit o liniște socială totală , mă bag iar în tărâțele vieții literare, Doamne ! O fac poate dintr-un instinct al supraviețuirii…? Îmi doresc iar tumultul? Ieșirea din umbră: ce bine mă simțeam, nu mai participam la mai nimic, 7-8 ieșiri pe an. Dar, așa la un Zamfir, un Tudor Gheorghe, o premieră la Gigi Mihăiță, un șpriț discret dupe…discret și curgător, lunecos ca un pârâiaș de baltă…ce bine era ? Mai ales, pe fondul belelelor judiciare care mă devoră , pe care le parcurg consternat de cupiditatea unor persoane, – oameni, creștini ? – fără scrupule, găzduite generos de literatura română…și de un Titan al ei…Dumnezeu să-mi ajute! Poate că și din această cauză am ieșit din bârlog…

Jurnal mascat

BLOG Miercuri 3 mai

Ieri a fost ziua lui Sebi, dus de doi ani… Nu pot să -mi opresc nostalgia și regretul, mai ales că nu am nicio înregistrare cu poemele mele recitate de el. Nici măcar una! Am scris un text ptr Click!

<< Memento Mori : Eusebiu Ștefănescu

Pe 2 mai era ziua lui Sebi… Făcea 72 de ani. Dar, nu conta, făcea…îi avea, îi număra. Acum, nu știu cum – a vechi , apropiat și statornic prieten – parcă-i număr înapoi… Nu merita, nu trebuia, încă să moară Sebi.. Nici nu voia, dar cine vea? Iubea viața enorm. Ca orice semn de Taur. Iubea frumosul, iubea teatrul, filmul, poezia, muzica. Pe scurt, arta și frumosul și tot ce-l înconjoară. Un nesătul de viață. Cum de se face că Dumnezeu ia la Sine numai acest tip de persoane: iubitorii de viață. Care, culmea, fac mereu ceva, lasă în urmă oarece…Eu zic că ei se luptă cu nemurirea, tocmai că să rămână eterni în sufletul semenilor. Bun, Sebi este etern în sufletul meu pentru toată frumusețea lui răspândită , risipită, dăruită nouă, prietenilor. Și , lor, spectatorilor. Dar, și noi suntem muritori… Ne ducem și noi cu toată eternitatea prieteniei cu Sebi… Și, cu toate astea, tot rămâne ceva: esența – eternitatea în spiritul unui popor pentu care a tudit. Rămâne poate un nume de stradă, școală, un teatru, un bulevard, o statuie, fie și doar un mormânt nins cu frunze, pe o alee a actorilor pierdută printre tunchiurile de tei din cimitir…

Azi, Sebi dragă, ne-am fi dres după festinul de la Universitari. Cu fiul tău Ionuț alături, epuizat de cât a suflat în flautu-i de aur în timp ce tu recitai. În timp ce te nemureai. Căci, nemuritoare erau spectacolele tale de poezie. Nu diminuez din performanțele marelui actor de film, teatru, care azi sunt niște pe liste în filele de aide-memoire; nici din ata profesorului de actorie care are ceva urmași, enoriași pe lume. Dar la poezie , când te transfigurai și te jucai, și recitai, prin suflete ne răscoleai, tu ce făcei, noi ce făcem? ne nemuram …Ce dor îmi e de tine Sebi, cât îmi lipsești, cât ne lipsești, nouă grupului de prieteni frumoși nebuni…. De câte ori am mai fost la ”Universitari” sub boltă, de atâtea ori ți-am auzit glasul venind de prin grădini și am scrutat copacii și ierburile-nalte ca să te văd apărând cu zâmbetul tău blond: ”Ce faceți aici, beți bere, găinarilor!?” Căci, se făcea că te-așteptăm cu halbe-n față. Cu șprițuri albe, reci și seci, tării din izmă creață. Noi, Craii de grădină veche, o gașcă fără de pereche, de amiciție ștefănească…Și, dacă am mai fi acum acolo , țe-aș certa c-o-înjurătură duhnită : De ce-ai întârziat atât, măi Sebi?! Că, s-a răcit berea! >>

Venit din miniconcediu am zăcut toată ziua de marți, dar am scris ptr ziar. Seara a fost meciul de Euro Real Madrid – Atlerico de Madrid . o semifinală europeană jucată într-un singur oraș Madrid. Ronaldo a intrat în istorie a dat trei goluri din trei! 3 – 0 , fabulos. Cine știe când eu unul o să mai prind asemenaa supertalente, căci eu de Messi nu mă las…

 

Of-of măi, măi!

Jurnal mascat

Blog VINERI 28 aprilie

Începe un sfârșit de săptămână lungă legată de un început de lună. Mai. Luna nașterii mele… Am început cu citatul de mai jos, fiindcă de Sf Gheorghe, ca o consecință veche de când lucram la ziarul Adevărul- editură, mi-a venit o veste execrabilă. Totul se trage de la Băsescu acest nenorocit pervers care mi-a făcut-o rău fiindcă îl înjuram în ziar. Au trecut atăția ani și abia acum mi-am dat seama că eram printre puținii angajați civili ai unității militare care era ca o cazarmă aservită Canaliei Naționale, care-l urmărea și sabota din interior pe bietul Patriciu… Dovada: grosul redactorilor cu ofițeri acoperiți – KorNT, G Kar et Co cu tot – au plecat numai la oficinele, tv și ziar, ale Canaliei…

Din presa zilei:

Băsescu de căcat

<< Cristian Tudor Popescu a lansat mai multe declarații la adresa fostului președinte Traian Băsescu, referindu-se la ideea unei justiții mai blânde pentru femeile condamnate. 
"Omul ăsta a fost zece ani președintele României. Tot ce face acum este.

.. Eu mă simt mânjit cu căcat din cap până-n picioare. El nu simte nimic.

A fost votat de două ori de cetățenii acestei țări. Ce fel de popor suntem dacă am fost în stare să-l votăm pe individul ăsta?", a spus Cristian Tudor Popescu. 

Cristian Tudor Popescu l-a făcut pe Băsescu, practic, mincinos și a recunoscut că nu…l-a votat. "Eu nu l-am votat niciodată. Nici prima, nici a doua oară. Eu nu am crezut niciodată în individul ăsta. De la început, din 2004. La început am simțit lucrul ăsta și apoi mi s-a confirmat într-o discuție privată pe care am avut-o în iarna lui 2005. Mi-a fost clar că e ceva profund pârât cu acest individ în momentul Dragă Stolo. Nu știu din ce e făcută nația dacă a fost în stare să înghită momentul ăla de brigadă artistică, un aranjament dezgustător. 

Faptul că a putut să joace acest teatru… Omul ăsta a mințit cel mai mult dintre președinții României. E campionul minciunii. Nicolae Ceaușescu nu mințea, era sub demnitatea lui. El îți comunica că nu exiști și că trebuie să asculți ce-ți spune el. Traian Băsescu nu are nimic sfânt. El nu crede în nimic, nu are niciun reper moral. Acum râde lumea de el, a ajuns un păcălici, a ajuns un papagal. Nu am crezut că nu are organul ridicolului", a declarat Cristian Tudor Popescu.>>

Dixit CTP! Maine trebuie să plecam de dimineață cu grupa Lenei undeva in jud Sibiu.

De sf Gheorghe am fost la meci pe Giulești, cu Marian Tonciu. Rapid a bătut cu 2-0 echipa lui nea Viorel Kraus, VK Soccer. Lovitura de începere a dat-o Pancu pe care nu l-am mai prins la final. Am fost la Cocoșatu la mici buni, și am făcut mai multe fotografii cu Sandu Cocoșatu’ celebrul bucătar al cărui defect și-l exploatează singur, comercialmente…


 

Messi. Messi. Messiii!

La celebra Remontada a Barcelonei, când a revenit victoriosă cu 6-1 de la un 0-4 am tot mârâit și miștocărit. Am făcut apropouri la arbitri și la unele reguli nescrise din fotnalul mare. Pe care acuma, nu că le retractez, dar le nuanțez… Ieri seara la Classico m-am cam dumirit .

O fi ajutorul lui D-zeu dat supertalentelor tot de El inventate?

O fi și cel al arbitrilor care ziceam eu citând dintr-un classic – Lucescu – anume că abitrii mai și țin cu cei mari…?

Dar, care e copii, mai mare dintre Barca și Real, că nici D-zeu nu știe?!

Atunci, de ce zic eu că m-am dumirit? Căci, jocul fiind colctiv e dificil să depistezi vreun adevăr…și totuși. Jocul din ultimele minute dintre Real la ea acasă și Bacelona, și nu numai cel din ultimele minute… a fost decis de un singur om: Messi. Messi. Messi. Fără dubiu , fără îndoieli speculative. Aici , parcă Hristos a fost întrupat în Messi. Messi a fost însuși Dumnezeu. Nu sunt nebun, nici blasfemic , nici ateu. Sunt Poet. Nu sunt ateu , ci credincios orthodox, așa că luați-l pe Dumnezeu ca pe acea imagine primară a Omenirii, în care Domnul era în tot ce era inexplicabil. Dumnezeu era fulgerul, tunetul, furtuna, bucuria, nenorocirea sau neantul. Inexplicabilul. Și, la Messi, ce este explicabil? Se poate explica științific oare, chimia lui internă, cea născută atunci când pornește în dribling, slalom, spre gol?Atunci când (iar devin ateu… și nu sunt decât un muritor calamburist…) devine din Messi – Messia! Când e el mesianic…adică aprope dumnezeiesc…căci unul e Mesia -Isus, și altul Messia- muritorul ce riscă să devină nemuritor… Vedeși, așa cum mă joc cu un s mic de mîână divin, pus pntre Messi și Mesia, așa am picat acum între mistică și mitică… gata că am dușmani- care probabil vor dori a mă scoate din cauza fotbalului dușman cu Dumnezeu…dar, numai El Drăguțul știe ce sunt eu. Un iubitor de tot ce e frumos pe lume…

Bussiness fotbal

Ori am îmbătrânit eu prea tare, ori a înnebunit lumea asta. Auzi, după celebrul meci al Barcelonei din Liga campionilor, contra… PSG – 0-4, 6-1 – unde Barca a dat câte goluri a vrut făcând o Remontada istorică – ”făcând”, de la făcătură… – de un spectacular istoric incredibil ,toată lumea, mai toată… a sărit în sus. De o bucurie estetică. Și eu la fel… Numai că, am spus clar că această comedie emoțională era necesară. Barcelona e Barcelona și citam din Lucescu care mi-a spus că orice mare echipă trebuie ajutată… Ori aici a fost mâna , nu a lui Dumnezeu… ci a arbitrului care a dat și el de pomană – vreo două goluri, … Arbitrul ­- Deniz Aytekin un germano-turc , mai mult turc, crescut cu vocabule gen ciubuc, bacșiș , va fi out, sezonul acesta, mai încolo vom vedea… Oricum, va rămâne ca primul remontadolog al omenirii… e ceva!

Și, a… Arbitrul Deniz Aytekin un germane-turc , mai mult turc crescut cu vocabule gen ciubuc, bacșiș , va fi out, sezonul acesta, mai încolo vom vedea….cum vine cazul Real Madrid-Bayern . Real a ”pățit” spre avantajul său, la fel cum fu cu catalanii. Cu ceva mai puțină spectaculozitate remontadescă în culpă a fost unul dinrtre cei mai buni. Sau cotași a fi printe cei mai buni – maghiarul Kassay,care a avut o carieră sudprinzător de fulminantă. Acum este clar că spre sfărșitul carierei tebuie să se spună cu orice risc forurilor care l-au creat. Și-a plătit cotizația pe viață… chiar compomisâmnd-se official… vedeși totul costă. Recomand a lectura cv –ul dlui Kassay. Să vedeți căte recompense a incasat//primit în avans ca o dată, doar odată să se compromită pentru rașiuni superioare. Pe scurt care sunt astea – banii? Naivilor. Voi cei mai de vărsta mea romantică , voi cei care ati apucat și fotbalul cinstit, chiar să nu vă prindeți că azi suntem în era Remontadelor. Banul conduce fotbalul! Și o face în spiritul acelei suave sintagme amoroase ”iubite, minte-mă frumos!” Fotbalul e și spectacol. Și ca orice spectacol are actori,vedete, figuranți, regizori de multe ori total ascunși, șefi de culise, lumini, decoruri , reguli care să fie măcelărite dacă interesele o cer…. și încă multe altele. Ceea ce e adevărat de aici , locul unde nimic nu se poate truca, e talentul fotbalistului, acea mină de aur plătită cum se cuvine arareori mincinos și mai ales milioannele miliardele de proști, de boi care cred în chestia asta literaturiazntă, care e jocul. Și cănd spun idioți și naive și cretini și creduli, îl include și pe subsemnatul. Fotbalul e ca la curve. Mai iei o blenoragie, (cu scuzele de rigoare!) acolo, dat tot mai vrei să treci pe la ele….

Dar, în esența lui profundă și reală, deși nu prea vizibilă, fotbalul este AFACERE. Teatru. Dramaturgie,, mai adânc zis. Cinema. Scenarii de succes. Nu mai zic publicitate… Prosperitate pentru cei ce doar ating fenomenul. Banal, simplu, iată la București , o finală europeană a umplut de bani neguțătorii din Centrul Vechi și de pe Bd Unirii- Decebal, unde ilegal berea a sărit la ”prețul pentru străini” de 3-4 ori, și tot era ieftină pentru ei – vizitatorii … Cum să nu tânjească dumnealor negustorii după încă una …două… zece finale d-astea? Și, atunci ne mai mirăm! Repet, azi când un jucător cvasi- mediocru se vinde cu 10-15 milioane de euro, când bursa pariurilor pe fața-i asiatică mai puțin văzută produce sume incredibile,…                          …voi, cogenerii mei, confrați români …concetățenii mei dragi, microbiști, sindicaliști, pariori, islamiști, assiro-babilonieni, pițiflenderi, ciocoflenderi, sâmbetiști, poansoniști, esenieni, darwiniști IT-iști cat a II-a , vatmani, gogomani… mai credeți în puritatea sportului din finele – sec XX – începutul sec XXI??? În ingenuitatea, virginitatea fotbalului? Naivii mei dragi:

Adio, fotbal! Trăiască showul!

Adio , sport! Trăiasă banul! Căci boborul, oriunde s-ar afla , vrea pâine și mai ales jocuri. Și astea fără bani nu pot exista… PS El Classico hispaniol este poate singurul meci sincer. Iar aici duminica seara am redescoperit sinceritatea și naivitatea lui Messi. Omul mare cît o echipă, care a bătut singur pe Real Madrid. 3-2 ! Păcat de Ronaldo. Că, și el e geniu… dar mai vedetă, așa…

Jurnal mascat

BLOG scris Luni 16 aprilie 2-a zi Paste

Finală într-o Budapestă pestilențială

Vinerea de dinaintea Floriilor, 7 aprilie a fost meciul de handbal-fete CSM Buc vs Ferențvaroși – scris fonetic, pe românește! – la București; terminat în forță cu 5 puncte avans pentru ale noastre… Returul, că despre asta scriu acum a fost jucat la Budapesta. Le-am bătut și aici… Nu prea e caz de mândrie națională exagerată, pe gândirea clasică, echipa noastră fiind un amestec de doamne străine. Unguroaicele mai de-ale casei, dovada că antrenorul lor, la time-out le vorbea numai în maghiară. Al nostru, un Nordic – engleza. Și, totuși publicul budapestan a dat dovadă de mult mai mult patriotism. Și, încă unul cald – plin de omenesc dar inedit, demn de dat exemplu nu pe toată Europa ci în întreaga lume!

La meciul din București șeful galeriei, cel cu megafonul și cu textele și cu momentele psihologice de scandat a fost chiar dl Petrache Alin, șeful CSM, președinte. Care a demonstrat că s-a cam dus era în care prezidenții stăteau și belfereau prin birouri federale și avioane internaționale. Nu, ei deși nealeși democratic ca șefi de galerie, ci numiți de Partid… au coborât – jos sau sus ? – în galerie. Dihotomia jos//sus s-a născut însă în ziua pascală, la retur, când ”jos” a devenit ”și mai jos”, derizoriu//jegos// barbar. . demn de populațiile migratoare…. Căci galeria a venit cu golănia…Maghiară, budapestană, că nu poți incrimina un neam întreg – cum o fi ea și din ce cotlon hun o fi, galeria zic, nu a găsit alt mijloc de a încuraja echipa decât aruncând în portărița româncă !!! – că e și una străină – da, doamnelor și domnilor!… aruncând pe portăriță – un recipient cu PIȘAT!!! La țigani asta este excluderea din trib, devii ”spurcat”. Să fie și la maghiarii din galerie aceleași obiceiuri? Culmea e că exlușii erau chiar ei, au pirdit meciul!

Măcar lichidul acela o fi fost colectat de la strămoșii cailor cu care mongolii lui Attila, azi cu pretenții europene, au venit p-aicea cu antricotul sub șa…? Asta e civilizație europeană! E țigăneală? Ce să fie? Că, sport nu mai este! Ba, în curând are loc și Finala de 4. Tot la Budapesta. Sper ca de data asta, la meciurile noastre, galeriștii locali să nu vină cu vidanja națională roș-alb-verde …

Am, totuși, o întrebare pentru oficialitățile române. Care și-au pus batista pe țambal și totul a ajuns normal gândnd probabil, cam așa: ”Ce mai contează? Le-am bătut, suntem bucuroși!”

Întrebare: Dacă o echipă din SUA , Franța, Rusia, Germania pățea așa ceva, credeți că și ele ar fi pus batista pe țambalul maghiar? Adică, ar mai fi revenit la finală într-o Budapestă pestilanțială?

Întreb și eu, nu fredonez Ozosep…

 

17 aprilie – A doua zi de Paște. continuare.

Da, iar am făcut pauză. Dar în zona postului eu am ținut un fel de post pe blog. Nu la scris ci la blog, că de scris am acoperit săptămîna cu articole Dragă… Nu sunt confuz, nu prea mai știu ce să fac sunt ca un tumentat, culmea înainte de sărbători, nu după ca toată lumea. Că și atunci din noaptea Învierii – apropos, Hristos A Înviat! – nu am băut decât o sticlă de vin ”Soare- Vinarte” de la prietenul Faleschini. Grazie , caro Sergio. Atât! Și , cu masa, la fel . Cu prudență, cu teamă, chiar. Și, cu toate astea am atins glicemii –record . Spre 300… Nu le fac publice ca să nu devin un exemplu negativ pentru diabeticii din cartier…că la glume sunt bun, bag seama…

Dar, să nu uit. Când să plec pe Val Prahovei, pentru un comision, Florin vărul și șoferul, a avut un drum de făcut. M-am trezit pe bd Mircea Vodă la no 34, cam față-n față cu Biserica DOBROTEASA.

La BUCHETINO. Am intrat și am avut o senzație de bine din prima. Las florile, căci despre ele era vorba, dar tot magazinul (2 camere) e tapetat//tapisat cu sticle de whisky, cognac, gin…vin băuturi fine. Cu ambalajele având designul cunoscut, consacrat al unor mari branduri. Ei bine, așezarea lor, în décor, e de-a dreptul fabuloasă. Am exclamat aproape țipând că mă aflu într-o expozișie de artă. M-a primit Elena cu un zîmbet de primadonă … Patroana, mai dicretă Adina mi-a urat apoi bun venit. Mă simțeam ca un prinț, într-un regat de flori cu arome de cogniac vechi.

Uitai de florile pentru care venisem. M-am trezit deci, într-un ambient îmbietor. Un magazin cu un gust perfect după cultura mea. Răutăcioșii ar face aluzie la cultura mea alcoolică… niște boi, imbecili limitași la cultură șii la orizonturi…  Aici nu e vorba, monșer, atât despre conținutul unor sticle, ci mai mult, preponderant , despre arta ambalejelor, a armonizării lor …ARTĂ, amicilor, dacă vă spune ceva cuvăntul ! Iar, florile sunt ”capacul” supreme, care se pune peste ceva splendid, Moțul, aș zice, Vârf. Top! Iată cuvîntul!

O canapea dint-un prietenos pluș, te îndeamnă să zăbovești aici la o cafea, la un pahar de coniac sau whisky și să privești buchetele de flori. Care ajung ca daruri expediate cu mașina până în cele mai îndepărtate colțuri ale țării…La Constanța urma să plece buchetul cu care m-am fotografiat, ca dar pentru o iubită…fericită. Căci nu poți plânge, frumoaso!, eventual decât de bucurie, //surpriză//emoție când vei strânge-n brațe acel buchet imens și frumos de trandafiri roșiii expediat de Iubitul tău… Zău, numai pentru estetica acestui buchet zburător, și m-aș mai îndrăgosti odată…de soția mea…

 

Jurnal mascat

VINERI 7 aprilie

Anostul la zi

Aproape că mă rușinez…pe mine. Tot ce mi se întâmplă e de un anost perfect. Tot ce mi se întâmplă e atât de anost încât am senzația că nu se întâmplă nimic… Să scriu despre junghiuri? În șale, între omoplați, în cur?

Maestrul Octavian Paler a scris excelent despre molii. O filosofie înteagă. Asta apropos, că azi noapte//dimineață pe la 3 eu vânam molii cu palmele , până am ajuns la o disperare a neputinței, recurgând la violența letală, la mijloace de genocid…cu analcid… sau cum s-o numi acum. Numai că și asta , chimicala de azi e mai perfidă: are o aromă zeiască. Să tot mori axfisiată…ca molie. Prima victimă colaterală, însă a fost chiar agresorul… Am stat apoi, cu ușa balconului deschisă un ceas. Așa că, să ne fie clar – eu nu sunt Paler. El e omul cu o cultură de bază fabuloasă. Aia acumulată la disperarea din sărăcie la un liceu auster . Antică, greco-romană. Mitologică. Istorie. Filozofie? Nici nu știu cum să-i clasific cărțile : proze , – poemele, da!, e clar… – eseistică, filozofie, înțelepciune de cărturar… cimilituri zeiești?Ca erudiție l-aș apropia de Borges…dacă nu sunt obraznic…Căci, e de tot particular. . . Paradoxul la dumnealui e acela că-ți lasă impresia că scrie numai pentru o glorie venusiană, numai pentru dame; să le placă lor , să le măngâie auzul, ochiul, epiderma …să le flatarisească lor clitorisul. Cer scuze pentru cele spuse, dar de fapt e doar o impresie, căci Paler are , cum spuneam , profunzimi culturale greu de dimensionat…

Sunt sufocat de banal. Nu mai am creativitate decât în inerția pâinii zilnice mâncată la… de la… tabloidul Click. Acolo – da mă, intelectualii lu pește! – am mici fiori literari, chiar extatici. Acolo , în baițul ăla de frivolități gustate de lume, can-canuri, femei dezgolite, povești belite, mondenități pălite , pălituri pariziene sau hollywoodiene… În obolul meu cotidian de la Click, fac și tot fac acrobații ligvistice, mataforesc, ”metafloricesc” în draci . Fac exerciții de stil și nu se prinde nimeni! Un scriitor de la Craiova m-a făcut acum ceva timp să roșesc. A zis că la metaforă

Sunt ca Fănuș Neagu ?! Nici vorbă…sau, oarecum. . . La Fănuș halitoza matinală se numea metaforă. Fane duhnea divin, deborda, voma, avorta, căca metaforă… Căci, hrana lui metaforică se plăzmuia din carne de îngeri. Fezandată cu vin divin. Ingeri de casă. Îngeri domestici ținuți în gospodărie , hrăniți cu uruială din erotica eminesciană și pastel macedonschian . . eu îi apropii pe cei doi, nu ca viața asta hâdă care i-a făcut dușmani… La metaforă Fănuș era ”torențial și cataractal”, cum zicea regretatul Dan David, amicul meu dus încă din ‘90…. care are bust la școala din Bertea – Prahova și tot acolo un mormânt prăbușit…la umbra unui păr. Fănuș avea o boală incurabilă. Cancerul lui s-a numit: metaforită cronică! Eu doar cochetez cu ea, cu madam de Metafory , căci redondanța metaforică, ploaia meteoritică, aburul metaforitic sunt în cantități cosmice la Nea Fane. Aproape sufocant…

Și, uite blangotire aici: o tot țin așa din acoladă-n acoladă… și parcă nu spun nimic. Cine pricepe despre ce vorbesc eu acilea? Copii, luați o foaie de hârtie și Extemporal: Despre ce vorbește GS în jurnalul lui de vineri…? Temă pentru acasă!

 

Căci , să fie vina primăverii?, nu am chef deloc de scris. Afară se screme a primăvară. Ba e cald, ba noaptea-i chiar frig, nu s-a instaurat încă puterea căldurii, care sper să nu pice-n dictatura caniculară de astă-vară. Dar, sper să o mai păcălesc, pe ea, pe căldură. Mai merg odată-n Austria cu voia Domnului și a domnului Bigu…Mister Bigu. Poate că reușesc să termin și catea aia despre refugiați. În mai acum se fac trei ani? sau doi/ de când au poposit pe tărâm austriac…

 

SÂMBATĂ 8 aprilie

Jurnal extim

Intimizînd nițel jurnalul acesta extim am de notat la ziua //seara de 6 aprilie 2017 faptul că neopțica mea Eva, la o convorbire audio-vizuală pe Skype, mi-a spus coherent și comprehensibil, petru prima oară t a t a i e. Nu-mi place ”bunicu” fiindcă eu copil nu avam decăt mamaie și tataie. Punct. Lena poate fi ”bunica” , fiindcă așa se spunea la ei. La noi, în Giulești Sârbi așezare romînească la margine de metropolă cu influențe bulgărești ca la Teleorman , așa se zice: mamaie și tataie. Iar la străbunici Deadu și Baba!Deadu meu, Ghiță Crăciun, tatăl lui tataie Gheorghe, a murit la 105 ani, mi s-a spus. L-am apucat. Aveam 6-7 ani căns s-a stins. Avea o mustață vănjoasă a la Franz Ioszef. a mic de stat ca și tatie ca și unchiul Ionel. Eu am sărit din neam cum a făcut-o cel mai spectaculos, Georgică al meu(32). Onimestic avem o continuitate dinastică de Gheorghe…Ghiță Crăciun, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Stanca(eu, George e pseudonim…), George Stanca… și cum o vrea Domnul aș mai dori un Gheorghe 5… fie și Gheorghița. Apropo de onomastica românească, eu ănebunesc. Mă ucide internaționalizarea asta. Hai, Eva e internațional, deși a mea e Eva- Maria… dar să-și botezi copilul … dar nu mă mai leg de nimeni, e treaba lor să se facă de rahat , și mai ales să-și nenorocească pruncul dându-i nume de panaramă… Noi , Gheorghe-am fost și Gheorghe rămânem…cu un ”r ” tremolat … de la ” râul, ramul”…

O junglă ligvistică într-o mare de adrenalină

Am sesizat că vinerea e o zi în care se slobozesc emoțiile. Adică, am voie și prilejul să plâng la vreun talent inedit de la” Românii au talent” sau la o poantă a lui Florin Călinescu. Apoi, este emoția – în cazul spaniol, chiar una fotbalistică. De sorgine estetică . Mai ales, când joacă Barcelona sau Real , dar nu musai. Recent m-a încălzit Alibec cu o pasă – pardon ”assist” fetelor, ce mama dracu…!? – absolut artistică, estetică. Fotbalul devine artă. Cu maeștrii ei Messi, Ronaldo , Baile, Suarez, Neymar, Ibrahimovici…; adaug din ”vechime”Pele, Garrincha-șchipoul, Criuff, Maradona, Roaldo-Grasul, Ronaldinho, Hagi, Popescu, Stoicikov …

Dar, handbalul ce are? Căci, la un meci cu miză, în sală, energiile plutesc te apasă, te isterizează. Asta am trăit-o la fete cu CSM Bucursti – Ferencvaros Budapesta. Infarctul e mai aproape la un meci de handball, căci te suflocă ritmul. Întoarcerile de rezultat. Turbioanele astea de scor. Păi, în min 57 era 27-25. Meciul s-a gătat la 30-25! Trei minute de foc, de infarct, că nu mai știu să mă descurc în noianul adjectival curent al unui comentator care epuizează uneori dicționarul limbii … și trece la țipete, isterii răgușite, neputincioase urlete preistorice… justificate , logice. O junglă ligvistică într-o mare de adrenalină… Omul de bază a fost portărița Ana Ungureanu. Dar ăn cazul portarilor de hanbal aprecirea trebuie făcută grosso modo: nu se știe exacta proporșie dinte șansă și măestrie . E cum vrea Domnul!

… Ei, de asta iubesc eu ziua de vineri! Dar, apropos de vinerea viitoare –Vinerea Mare – ce facem la retur care e-n zilele pre-pascale? Unde vedem, cum vedem returul la ele acasă? Care va fi cu sânge?!Căci, diferența asta de 5 goluri a fetelor noastre, poate fi nimic! Dă-ne, Doamne, goluri!

Jurnal mascat

Blog DUMINICA 26 martie

Weekend consistent. Am atâtea de scris încât am și început să le uit în nici 24 de ore. S-o iau de vineri? Că joi am scris debordant… Păi, a început seria de meciuri pentru Europenele 018 Moscova, de fotbal. O nebunie totală. Pe DIGI patru meciuri de la ora 19 și alte 4 de la 21:45. Nebunie. Mai erau și fetele de la tenis în turneul de la Miami. Pe vremea când comuniștii ne dădeau un meci pe seară înjuram, acum ce să faci nene cu trei? Privești aleator la unu, treci de celelalte canale, apoi o dai pe tenis. Aici erau și două românce. Una, Monica Niculescu, olteanca mea – e din Slatina – a pierdut sub ochii noștri, adică după ce a luat-o extraordinar s-a blegit de n-o mai recunoșteam. Nu am văzut meciul Simonei Halep cu japoneza, căci a tot plouat, ;i s-a [ntrerupt, dar am aflat că a câștigat. A mai jucat Sorana Cârstea cu Sevastova -Lituania. Cârstea, s-a certat cu arbitrul de scaun pentru o minge decisă a fi afară de unul dintre arbitrii de linie. Nervoasă Sorana a aruncat o o sticlă de suc pe teren, iar apoi a pierdut setul cu 3-6 (cinci ghemuri la rând – Sevastova). Dar, a revenit. S-a calificat dar va juca cu Wosniacki,… partenera ei de dublu și prietenă. Nasol la terenurile mărginașe e că nu au dotarea – aici la terenul 8 – pare-mi-se scanalul Soranei e datorat acestui fapt. Nu se putea revedea pe video mingea cu pricina..fiinc[ nu aveauscula-n dotere aici la mahala. Asta e! Apoi,Patricia Tig mi-a dat bucurie mare: a bătut-o neașteptat pe Mladenovic ”franțuzoaica ” și a căzut mamaăăăăă cu Serena Williams…favorita locului. Asta, vineri când am mai văzut devreme și

Românii au talent- unde am mai văzut o minune.

Căci, nu știu cine face glumele astea : Dumnezeu sau Necuratul? Vine un copil de 14 ani, parcă.El cântă dumnezeiește, încântă, ia miliarde de aplauze neterminate. Sala plânge, nici reflectoarele nu par nesimțite: au plâns și elecu căblăraia care curgea trist ăn jos ca-ntr-un rău de lacrimi…. Jurații au plâns. Durul Călinescu lăcrimează încă… Și apoi, afli că – eh,doamnelor și domnilor, frați creștini – cine l-a batjocorit pe copil la destin: Domnu’ sau Necuratu’? – copilul e cvasi-surd, are mari probleme cu auzul.

Doooaamnneee!, vorba lui Bartoș…

E aceiași cazuisitcă. Vă amintiți – cum să nu ? – pe fata care cântă la pian cu degetele de la picioare? Cine și-a râs așa de ei dintre Mai-Marii Cerurilor? Ei, bine, eu cred că, totuși, Omul. Căci, el a sfidat poruncile strâmbe și a dat cu tifla Proniilor Cerești. Iaca un prunc suferind de surzenie care cântă genial cu vocea și o fată fără mâini care cântă la pian cu, sâc cobelor!, picioarele. Formidabilă e uneori viața. Când sfidează ea, Cerul.

FINE

Și iar Euro-fotbal și iar tenis la Miami și Sâmbătă – și iar e înorat pe cerul Patriei și iar plouă și eu încep să-ncurc rezultatele de ieri noapte. Unde câteva surprise fură. Auzi, tu Bulgaria conduce în minutul 20 cu 2-0 pe Olanda…și așa rămâne…Olanda aia Orania, Batavia de ne băga-n speriți. pe toți cu vitejii ei… Cu Snejder, Brink, Arien Roeben, mamăăăă… Apoi, mi-a crăpat obrazu’ de rușine – cel balcanic, monșer – când spre fine bulgarii trăgeau așa de țigănește de timp, cu un repertoriu de o imaginație furăcioasă, brigandescă, de-a dreptul amazoniană. Borges și erudiția sa, Marquez cu realismul lui magic – amatori.Să vezi bulgarii la ciodeală de timp… Portugalia lui Ronaldo se tot – sau ”tot se”… – învârte-n jurul lui, dar asta îi face bine. 3-0 cu Ungaria, care după strălucirea – câtă de câtă – de la ultimul Euro a căzut de tot. E nevoie și la ei de o regenerare. Gata cu Djudzak, Sallay&Co…La revedere. Búcsú…

Așișderea Olandei… Idem. Tot ziens!

Sâmbătă noaptea, Sorana a dat puține speranțe cu amica-i Wosniacki, a pierdut la ceva luptă… Astă seră, duminică la fotbal – e România-Danemarca la Cluj. Pe un anume plan, premonitoriu avantajul e déjà la danezi… din victoria ”danezei” Wozniacki cu Sorana…Dar, nu uitați, daneza e poloneză…

Pronunții – Istoric TV

Vosniachi sau Vosniațchi?

Vosniachi sau Vosniațchi? E o problemă aici, de pronunție. Nu sunt chițibușar, dar cui îi place să se trezească având un alt nume care sună cât de cât ca al său, și nu este chiar el numele său? La fata asta, Karoline, o polacă stabilită-n Danemarca, e dezvantajul că a tecut în Occident din Răsăritul slavofon. Recte în limba polonă ”c” se citește ”ț”. Vezi numele marelui actor Țibulschi (scris pe românește, fonetic) care se scrie Cibulski. Deruta la dra Vosniațchi e acel grup ”ck” grup care peste tot în lume se pronunță în bloc:”c”. Aici e buba, căci pe polonă pronunția e ”țk”… deci, ades – numita-la-tv ”vosniachi” se citește ”vosniaȚchi”, fetelor! Aviz tenismenilor de la DIGI, pe care nu pentru asta,… deloc pentru asta, îi admir eu… Și, dacă nu mă credeți am un amic. Sunați la absolventul de limbă polonă Ovidiu Ioanițoaia. Eu am făcut-o…

Amuzant. Subiectul pronunției nu e nou la TV. Prin anii ‘60 o națională de handbal jucând în Cehoslovacia era să moară de râs când fiecare jucătoare își auzea la magafonul sălii nu ele pocit, prelungit cu terminația ”ova”//”eva”. Popescova, Stancova… Pe vremuri, când juca tenismenul spanoil Andrea Gimeno – pronunție corectă ”himeno„ – TRV a instruit crainicii și pe Cristi Țopescu să pronunțe ”gimeno”…ca să evite cacofonia [iubitule, ” kakos” înseamnă ”urât”, nu kaka… să știi și tu ]. Să faci infact, când dna Sanada Țăranu a zis pe post… ”himeno”, cum era pronunția corectă. Cine te-a învățat asta, au urlat tovarășii ? Ion Țiriac mi-a spus că așa e corect… ne povestea cânva Țiriac zâmbind pe sub mustață…

Dar, cea mai gogonată a comis-o, tot la ordin, Țopescu, la celebrul meci de fotbal cu Grecia lui Domazos, 1969 la București; când cu calificarea din Mexic. <<E lesne de înțeles că întrucât în limba greacă un anumit grup de litere sună urât în limba română, mă refer grupul de vocale ”ou”, pe care nu-l voi citi cum e corect, ca-n limba franceză ”u”, ci așa cum se scrie>>, ne-a avertizat marele om de tv. Și, să-l auzi pe Țopescu chinuindu-se cu numele a vreo 6 greci să le măcelărească, doar-doar nu se va auzi ieșind din gura sa fatalul sunet de terminație onomastică elină …”pulos”. El zicea ”poulos”…așa cum se scrie.

La politic însă nimeni nu a avut curajul să se bage. Astfel, președintele Venezuelei din anii ‘60 se scria Betancourt și se citea, așa cu …”cur” la final. Fără amestec în treburili interne al altor state …Ba, la noi mai fură niște abuzuri. Jucătorul Ceaușilă se numea numai și numai C. Gheorghe, iar solistul de muzică ușoară bulgar Ceaușev nu a existat niciodată în cadexurile de la Radio București…Și așa ajungem la cel mai nevinovat și pur cântec al copilăriei generației care a dat primii pionieri ai Patriei ”Nicușor are o tobă”. Interzis atât de de mult încât nici acum mai nimeni nu l-a mai scos de la naftalină…”.

”Nicușor are o tobă bum! bum! bum!// Ce-o tot ia de după sobă, bum!bum! bum!//Toată ziua, vrei-nu vrei// Bate-n tinicheaua ei”… https://www.youtube.com/watch?v=DHYmPFlkMV0

Câtă premoniție politică !

Memento Mori: Costică Ștefănescu

Dacă trăia, duminică pe 26, Costică Ștefănescu, ex-căpitanul Naționalei și al Craiovei Maxima, ar fi oscilat între a-și serba 66 de ani și a merge la meciul cu Danemarca… Sau, ar fi celebrat două evenimente de-odată. Ziua sa. Și…Victoria României (?!). Deși nu-s prea optimist… Sunt sigur că ar fi mers la Cluj. Sau, poate am fi mers…Căci l-am însoțit ades (cu bunul lui amic Stănică ) chiar și la partida aia tristă din 2009 de la Constanța, 2-3 cu Serbia…

Ce mă leagă de el, în afara fotbalului, e Săbăreniul lui. În al cărui dispensar am venit pe lume. Mama venise la Buftea, unde tata era șeful morii. M-am grăbit pe lume… ratând primele 3 zile de trai în Giuleștiul – Sârbi, ai copilăriei&tinereții. După Revoluție, Costică a construit o moară, ca întreprinzător. Eu, curios…am fost s-o văd.Ne-am legat. Apoi, diverse emisiuni tv, meciuri, defilè-ele lui Costin Mărculescu… un vin la Stănică-n chioșc… L-am admirat mult. Model. Serios. Căpitanul a două mari echipe, una Naționala… Moartea sa? Ciudată. Cred că n-a mai putut suporta imensa durere pe care cancerul i-o provoca… [Știu sentimentul de la Sorin Postolache gaficianul, care cu puțin înainte, cu toatămorfina urla cu disperare…] Căderea sa, accidentală sau nu, de la etaj a prevenit eventualul refuz al bisericii de a-l îngropa creștinește. Dar, să nu-l mai dezgropăm…

Cert și dureros e că prematur – 62 de ani – am pierdut un mare om de fotbal. Mă întristează că nu știu dacă s-a făcut ceva, un mic gest – dar, de ce mic? – spre eternizarea sa. O stradă-n Bănie, în Săbăreni, Brașov… Un vestiar, un teren de joc, o tribună, ceva care să-i poarte numele, aidoma statuii lui Oblemenco, alt mit. O sală la FRF, o exista ? Totuși, el a fost Căpitanul… Poate acum, cu noul stadion oltean, se va îndrepta și asta. Căci, ce-o mai rămâne și după decesul Craiovei Maxima? Oricum, numele – ”U”sau ”Știința”? – a ajuns un acru acronim: CSU… Apoi, poate că Naționala să nu-și uite Căpitanul, dumincă la meci, de ziua lui ? Noi am sugerat-o…

Juveți ! N. Drejan, D. Nanu, M. Mitran, Marcel Popescu, Cami, Armada Juvețină, Olguța mamă, nu-l uitați !! Omagiați-l pe Căpitanul vostru! Altfel, lumea uită și de voi și de el. E nevoie ca eu, un giuleștean-fără- de-echipă, semi-juvete să vă certific?Anume că : ”U” și Căpitanul Ștefănescu au fost, sunt și vor rămâne Istorie?! Cu ”I” mare!?

Duminică spre luni

Jurnal Special

Cronik de fotbal

Ce e putred în Danemarca română?

…Și a fost marele meci mare cu Danemarca.Trebuia să batem. Dar, când am mai bătut ultima oară, ehee demult cu Armenia, am dat 5 goluri… nu proicep un lucru: Cum un jucător cume Keseru poate să dea 19 goluri ăn campionatul bulgar și la Nașionala Romîniei să producă 4-5 ratări monumentale, nici chifle nu le-aș zice? Nu cumva acolo e pe postul lui și aci nu? Cum apoisă vezi că el ratează și iar ratează și să nu-l muși pe postul productiv din Bulgaria? sau să-l schimbi cu Alibec. Cum ăl bagi pe Alibec ca pe sfintele Mosște spre sfărșitul meciului dar o faci pe fondul dominării advearului? Dacă el e ăn teren trebuie să ataci, să duci mingea spre partea lui sau la el, nu? Dacă vezi că Latovlevici, se cam bâlbâie de ce-l mai ții ăn teren degeaba? Aceste intebări vă atenșionez, fac parte dintr-o retorică personală.Nu i le pun oratorului Daum asigurat pe viață ca antenor la noi, ci așa unui ater-ego al meu…Nici Federației, inspirată de când s-a constituit ea, pe libertatea altora – și se vede cum Dumnezeu nu bate cu parul, nu ăndrăznesc să-i reproșez nimic.Căci, de când cu penetrațiile serviciilor ca vaccinul în curu populației – nu știu dacă-n arta culinară au penetrat? – nu mă mai miră nimic…bine că treaba nu merge…

și la mila Domnului să fie! Dă, Doamneeeeee….

Fotbalul – belea !

…Așa că dau pe TVR 2 să mă calmez. Film. ”Să mori rănit din dragoste de viață” cu Visu – netigiiiiiiiirit ăncă, cu Bleonț,cu Iureș. Unde, tematic și tezist – că, alfel nu se putea, nu era voie – legionarii erau băieții răi și uteciștii, ăia buni și exemplari… dar, film cu substanță, căci iubirea nu s-a politizat nicicând. Culmea, aici au jucat și Dragoș Pâslaru și Mariana Buruiană ambii azi retrași din viața publică întru credința-n Dumnezeu.

Filmul ? Belea!

…Trec pe tenis, altă belea. Biata Patricia Țig din leoaica aia care a păpat-o pe Mladenovici, a devenit o umilă mâțî perversă, supusă ca o ”slugă” a americailor – că tot ne acuză rușii, că asta suntem…Nu am recunoscut-o.Moale, fără voință, de parcă:

unu. a primit ordin de la comisarul american să piardă meciul, ori

doi. a fost paralizată că se pune contra mărăței Venus Williams. Dar, dacă juca atunci cu Serana, ce făcea, se spânzura cu traiectoria de la rever ? Fricoasa! Mi-a căzut de la inimă.

Partițo, fii bărbată, fată! Patricia Țig altă –da’ultima – BELEA !

Totul e să crezi și să nu dormi în frontul vieții; să ai nervi;răbdurie de stâncă, dom Stanca !Și, prinosul vineeee…

… Și, a venit…era ora 3, meciul lui Halep cu estonianca aia cu nume de poreclă Kontaveit… noroc că o mai cheamă și Anett, pe omenește.. Hașepina calmă, dezinvoltă, miserupistă chiar, echilibrată, controlată, autocontrolată, ponderată.A făcut meciul ideal al vieții sale, meciul standard, model.Așa trebuie să joace, monșer…și dacă o ține așa parcă o văd ăn finală cu venusiana Williams sora serenissimei… După atâtea belele a venit și Izbăvirea prin Simona Halep. Care a băttut-o pe estonianca de care nu am auzit niciodată.

Să ne fie de bine! Halal! Mă culc…

1 2 3 31